Comentarii la Psalmi – 30

Posted: 24/04/2009 in Psalmii
Etichete:, , ,

PSALMUL 30 – Pentru sfârşit: un psalm al lui David, la vreme de năprasnă.

 

            Psalmul este, pe rând, rugăciune de încredere neclintită în Dumnezeu (vv. 1-8), strigăt de deznădejde a omului încolţit de duşmani şi părăsit de prieteni (vv. 9- 18) şi cânt de rezonanţă pentru izbăvire (vv. 19 – 24). Evocă mărturisirile din Ieremia. Creştinii au văzut în el o profeţie despre suferinţele şi învierea lui Hristos”[1].

Prin vreme de năprasnă s-a tradus grecescul ekstaseos: „ekstasis (extaz) înseamnă o ieşire din sine a minţii, pricinuită fie de o panică, fie de o descoperire dumnezeiască. În cazul de faţă e vorba de năprasna pe care poporul lui Dumnezeu o are asupră-i din pricina prigoanelor sau a necredinţei din lume (Fericitul Augustin)”[2].

 

1: Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu ruşinat nicicând.

Întru dreptatea Ta izbăveşte-mă şi scapă-mă.

2: Pleacă-Ţi auzul spre mine,

grăbeşte de mă scapă;

fii mie Dumnezeu ocrotitor

3: şi casă de scăpare spre mântuirea mea.

4: Că Tu eşti puterea mea şi scăparea mea

şi de dragul numelui Tău mă vei călăuzi şi mă vei hrăni.

5: Tu mă vei scoate din cursa aceasta pe care-au ascuns-o pentru mine,

că Tu eşti ocrotitorul meu.

6: În mâinile Tale îmi voi pune duhul;

Tu m-ai mântuit, Doamne, Dumnezeul adevărului.

În mâinile Tale îmi voi pune duhul: „Iisus va relua aceste cuvinte înainte de a muri pe cruce (Luca 23, 46)”[3].

7: Bucura-mă-voi şi mă voi veseli de mila Ta,

că Tu ai căutat spre smerenia mea,

mântuit-ai din nevoi sufletul meu

8: şi nu m-ai lăsat în mâinile vrăjmaşului,

la loc larg mi-ai aşezat picioarele.

„Origen înţelege locul larg ca libertate spirituală”[4].

9: Miluieşte-mă, Dumnezeule, că sunt în necaz;

ochiul îmi e tulburat de supărare,

şi tot astfel sufletul şi inima mea.

Întristarea tulbură şi întunecă inima şi împiedică vederea celor dumnezeieşti; puterea lui Dumnezeu, al cărei ajutor îl cerem în rugăciune, poate iarăşi limpezi şi însenina adâncul sufletului nostru.  „Atâta timp cât (mânia stăruie în inimi, orbindu-ne mintea cu vătămătoarele ei întunecimi, nu vom putea ajunge nici să judecăm cu dreaptă chibzuinţă […] dar să mai încapă în noi lumina Duhului şi a adevărului! Căci zice Scriptura: Tulburatu-s-a de mânie ochiul meu. Nici parte de adevărată înţelepciune nu vom avea […], nici nu vom fi în stare să păstrăm cârma dreptăţii, ajutaţi de un ascuţit discernământ al minţii”[5].

10: Că-ntru dureri mi se cheltuie viaţa

şi-ntru suspine anii mei;

tăria mea s-a slăbit în sărăcie

şi oasele mele s-au tulburat.

11: Tuturor vrăjmaşilor mei m-am făcut de ocară,

mai mult, şi vecinilor mei

şi frică cunoscuţilor mei,

iar cei ce mă vedeau pe-afară fugeau de mine.

E o imagine a celui căzut în păcate grele, ajuns ocară vrăjmaşilor, adică celor ce ispitesc, dar şi vecinilor, sau celor căzuţi în aceleaşi păcate. Chiar coborâţi în această stare, glasul nostru, sau, mai bine zis, întreg lăuntrul nostru, să-L strige pe Dumnezeu, Singurul ce ne poate iarăşi ridica.

12: Uitat am fost de la inimă ca un mort,

ajuns-am ca un vas netrebnic.

Cel adâncit în păcat e mort şi, totodată, vas netrebnic, de vreme ce e plin de întinăciune.

13: Că am auzit cârtirea multora din cei ce locuiesc în preajmă,

când se adunau laolaltă împotriva mea

sfătuindu-se să-mi ia sufletul.

E limpede, socotim, cine sunt cârtitorii aflaţi în preajmă şi vânând sufletul nostru. Versetele 10-13: „Mulţi Părinţi (ca Eusebiu, Chiril al Alexandriei, Augustin, Ieronim) văd aici descrierea suferinţelor lui Hristos părăsit de ai Săi”[6].

14: Dar eu în Tine am nădăjduit, Doamne;

zis-am: „Tu eşti Dumnezeul meu”.

            Aşa grăiesc cei ce voiesc a vieţui după Hristos: „Poporul care a venit la această voinţă înţelege bine cele moştenite de la Dumnezeu, adică bunătăţile făgăduite prin nădejde celor binecredincioşi”[7]. 

15: Vremile mele sunt în mâinile Tale;

izbăveşte-mă de vrăjmaşii mei

şi de cei ce mă prigonesc.

Biblia 1914: în mâinile Tale sorţii  mei[8]. „În ele ajunge la capăt şi se odihneşte deplin, pentru că a dobândit ceea ce a aşteptat. După ce şi-a cunoscut sfatul şi judecata sa şi apoi a aflat că se va învrednici de odihnă nu puţin minunată de acestea, adică de cinstirea în veci, de viaţa în sfinţenie desăvârşită, de slava fără sfârşit, primeşte să pătimească greutăţile”[9].

16: Arată faţa Ta peste robul Tău,

întru mila Ta mântuieşte-mă.

17: Doamne, să nu fiu ruşinat că Te-am chemat pe Tine;

necredincioşii să se ruşineze, pogoară-se la iad!

18: Mute să se facă buzele cele viclene,

care-mpotriva celui drept grăiesc nelegiuire

cu mândrie şi defăimare.

19: Cât e de mare mulţimea bunătăţii Tale, Doamne,

pe care ai pus-o deoparte pentru cei ce se tem de Tine,

pe care ai vădit-o celor ce nădăjduiesc în Tine

înaintea fiilor oamenilor.

„Toate păcatele tale adunate la un loc nu biruiesc mulţimea milostivirii lui Dumnezeu! Ranele tale nu înving marea Sa iscusinţă medicală! Dă-te numai pe tine însuţi cu credinţă! Spune Doctorului boala!”[10].

20: De tulburarea oamenilor îi vei ascunde întru ascunsul feţei Tale,

de tăgada limbilor în cortul Tău îi vei acoperi.

Întru ascunsul feţei Tale = în taina prezenţei Tale. Această tainică prezenţă poate fi cea sacramentală, în altarul Domnului, sau cea din experienţa mistică, atunci când Dumnezeu e de faţă şi continuă să rămână mister”[11].  „Pentru Origen, taina feţei Tale este cunoaşterea adevărului”[12].

21: Binecuvântat este Domnul, că minunată a fost mila Sa în cetatea-mpresurată.

SEP 4 traduce aici cu cetate întărită. „Pentru Chiril al Alexandriei, [cetatea] este Fiul, care îi ascunde pe credincioşi în cortul Său, ferindu-i de larma lumii. Este şi Biserica, pe care porţile iadului nu o vor birui. Pentru Ieronim, este Ierusalimul, centrul universului, fiindcă acolo Hristos a înfăptuit mântuirea”[13].

22: Iar eu am zis în tulburarea mea: „Alungat sunt eu de la faţa ochilor Tăi”.

Şi, totuşi, Tu ai auzit glasul rugăciunii mele când am strigat către Tine.

Tulburarea: SEP 4 are spaima: „După Ieronim, cel care grăieşte aceste cuvinte este Adam, după ce a săvârşit păcatul şi a fost alungat, şi noi toţi împreună cu el”[14].

23: Iubiţi-L pe Domnul voi, toţi cuvioşii Săi,

căci Domnul caută adevăruri,

dar celor ce se trufesc le plăteşte cu vârf.

24: Îmbărbătaţi-vă şi fie-vă inima întărită,

a tuturor celor ce nădăjduiţi în Domnul!

            „După Eusebiu, psalmistul nu vrea să fie mântuit doar el singur, ci îl îndeamnă pe toţi să-L iubească pe Dumnezeu”[15].

Inima celor ce nădăjduiesc în Dumnezeu nu va fi tulburată de valurile acestei lumi.  „Se cuvine să mergem drept spre cale de laudă şi să ne deprindem în bărbăţia care duce la virtuţi şi în curajul cel mare şi lăudat”[16].


[1] SEP 4/I, p. 103

[2] BBVA, p. 648

[3] BBVA, p. 648

[4] SEP 4/I, p. 104

[5] Sf. Ioan Casian, Aşezămintele mânăstireşti, VIII, 1

[6] SEP 4/I, p. 104

[7] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, VII

[8] Sorţii mei, cu sens de: moştenirile mele.

[9] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, VII

[10] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, II, 6

[11] BBVA, p. 649

[12] SEP 4/I, p. 105

[13] SEP 4/I, p. 106

[14] SEP 4/I, p. 106

[15] SEP 4/I, p. 106

[16] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, IV

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s