Comentarii la Psalmi – 26

Posted: 23/04/2009 in Psalmii
Etichete:, , ,

PSALMUL 26 – Al lui David; înainte de a fi fost uns.

 

„În faţa greutăţilor vieţii, credinciosul îşi pune încrederea în Dumnezeu şi Îl caută cu toată fiinţa”[1].

 

1: Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?

Domnul este ocrotitorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?

„Căci dacă Dumnezeu cel atotputernic luptă pentru noi şi ne apără, cine ne-ar putea face vreun rău? Cine va avea atâta putere ca să-i stăpânească pe cei aleşi şi să-i supună răutăţii sale? Sau cine ar putea să-i supună sabiei sale pe cei ce au ocrotirea dumnezeiască? Căci credinţa este o armă de neînfrânt, înlătură frica de pătimire şi face lucrătoare şi cu totul fără folos săgeţile răutăţii celor ce ispitesc”[2]. Cel ce are alături pe Dumnezeu e biruitor asupra vrăjmaşului chiar şi atunci când, la vedere, e răpus de acela. Sau, altfel zis, celui alipit de Dumnezeu i se petrec toate spre cel mai mare bine al lui.  Iar cum frica e legată în principal de alipirea la bunurile materiale, acela ce s-a desprins de ele, aruncându-şi toată grija la Dumnezeu, a biruit frica, ştiind că va primi toate cele de trebuinţă.

2: Când făcătorii de rele se vor apropia de mine să mă sfâşie,

ei, cei ce mă necăjesc şi-mi sunt duşmani, ei au slăbit şi au căzut.

Să mă sfâşie: „literal: să-mi mănânce carnea; metaforă probabilă pentru a calomnia[3].

3: Chiar dacă o oaste s-ar rândui împotrivă-mi, inima mea nu se va înfricoşa;

 chiar dacă război s-ar ridica împotrivă-mi, eu întru El nădăjduiesc.

Cel mai bine se aplică acestea la războiul cel nevăzut.

4: Un lucru am cerut de la Domnul, şi pe acesta-l voi căuta:

să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele,

văzul să mi-l desfăt în frumuseţea Domnului şi să cercetez locaşul Său.

            „Sfântul Ioan Hrisostom: Dacă cheltuim o avere spre a ne construi o casă trecătoare aici, pe pământ, cu mult mai puţină cheltuială putem dobândi casa cea luminoasă şi netrecătoare sus, în ceruri”[4].

5: Că El m-a ascuns în cortul Său în ziua necazurilor mele,

în ascunzişul cortului Său m-a adăpostit,

pe stâncă m-a înălţat,

            „A numit, socotesc, întuneric şi cort, greutatea sau neputinţa de a fi (Dumnezeu) văzut şi de cuprins”[5].  Sau, „în aceste cuvinte, prin cortul dumnezeiesc şi sfinţit, socotesc că înţelege fermitatea şi neclintirea unei vieţi sfinte, în care cel ce a pătruns în oarecare mod nu poate fi prins de cei ce voiesc să-l sfârtece”[6].

6: iar acum, iată, capul mi l-a înălţat deasupra vrăjmaşilor mei;

cortul Său l-am înconjurat şi-n el am jertfit jertfă de laudă;

laude voi glăsui, Domnului Îi voi cânta.

L-am înconjurat: „cf. Psalmi 25, 6. Augustin acordă acestui gest liturgic o semnificaţie mai largă: Iată jertfa de bucurie: unde am căutat-o şi unde am găsit-o? […] Spiritul tău să facă înconjurul întregii creaţii: de pretutindeni îţi va striga făptura: Dumnezeu m-a făcut! […] Ce să spună creaturile despre Creatorul lor, decât că, mai presus de orice cuvânt, rămâne numai strigătul de bucurie”[7].

„În aceste cuvinte, prin cortul dumnezeiesc şi sfinţit socotesc că înţelege fermitatea şi neclintirea unei vieţi sfinte, în care cel ce a pătruns în oarecare mod nu poate fi prins de cei ce voiesc să-l sfârtece”[8].  „Auzi cum zice că trebuie socotit ca un har strălucitor şi înălţat peste toate a locui în casa Domnului şi a vieţui în curţile dumnezeieşti? Iar această locuire nu e trupească, ci constă în statornicia cugetării şi a vieţii virtuoase”[9].  Aşadar, „să se păzească cei ce voiesc să se ferească de corupere, să nu iasă din cortul părintesc, adică din casa lui Dumnezeu, nici să nu se amestece în turmele celor de alt neam, sau a celor cu alte cugetări”[10].

7: Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat;

miluieşte-mă şi ascultă-mă.

8: Ţie Ţi-a zis inima mea: Faţa mea ai căutat-o,

faţa Ta, Doamne, o voi căuta.

„Verbul zeteo are înţelesul special de a căuta spre a întâlni, a căuta spre a cunoaşte. Dumnezeu şi omul se caută reciproc, ca doi îndrăgostiţi, şi se întâlnesc în sfânta îmbrăţişare a bucuriilor inefabile. […] De reţinut şi faptul că faţă înseamnă şi persoană[11]. Septuaginta are aici prosopon.  „Augustin: N-am cerut de la Tine nici o răsplată în afară de Tine, ci numai faţa Ta”[12].

Cu alte cuvinte, Te caut „căci sunt departe de faţa Ta, cu suflet întunecat. Căci nu cu picioarele sau prin spaţii se pleacă de la Tine sau se revine la Tine sau la adevăr”[13].  „Deci dacă nu e oprit de a se vorbi la Dumnezeu de faţă şi de frumuseţe potrivită cu Dumnezeu, care nu stă în figură şi nu e în ipostas propriu, e cuvenit să se vorbească şi de un chip, care e el însuşi şi faţă şi frumuseţe”[14].

9: Faţa Ta să nu Ţi-o întorci de la mine

şi să nu Te abaţi în mânie de la robul Tău.

Fii ajutorul meu; să nu mă lepezi

şi să nu mă laşi, Dumnezeule, Mântuitorul meu.

            Nu întoarce faţa Ta de la mine, nu zăbovi să mă cercetezi, nu lua de la mine mângâierea Ta”[15].

10: Că tatăl meu şi mama mea m-au părăsit,

dar Domnul m-a adus la Sine.

            „Socotesc că a arătat în chip ascuns că celor ce doresc cele nestricăcioase le este necesară lepădarea şi fuga de legea naşterii şi a coruperii ce ţine de firea trupului din pricina căderii, potrivit căreia ne naştem şi ne constituim toţi, şi de lucrarea simţurilor care ne alăptează ca o maică. Prin această dorinţă lumea văzută e părăsită şi părăseşte, iar Domnul a primit şi primeşte; şi înfiind prin legea duhovnicească a iubirii pe cei vrednici, şi El Însuşi fiind adoptat ca Tată de cei vrednici, Se dă, prin virtute şi cunoştinţă, întreg pe Sine lor întregi, făcându-i, după asemănare, ca Cel bun. Sau poate prin tată şi maică se indică legea scrisă şi slujirea trupească din ea, după a căror retragere răsare lumina legii duhovniceşti în inimile celor vrednici şi se dăruieşte libertatea de robia cea după trup”[16].

11: În calea Ta, Doamne, pune-mi lege,

pe cărarea cea dreaptă călăuzeşte-mă, din pricina vrăjmaşilor mei.

Psalmistul spune acestea „căci doreşte să fie călăuzit prin legile lui Hristos, neignorând că cine vrea va înainta spre cetatea de sus prin călăuzirea evanghelică, ajungând de-a dreptul la tot binele”[17].  Evident, nu e o forţare a textului, de vreme ce David avea Legea lui Moise şi, totuşi, cere să i se rânduiască Lege: e o anticipare a Legii celei Noi.  „Piciorul e totdeauna simbolul şi chipul (tipul) făptuirii cu lucrul. Şi spunem că cei ce râvnesc să umble fără prihană spre ceea ce e de folos păşesc cu un picior drept, adică am umblat întru dreptate şi pe cale dreaptă şi am urât ceea ce e strâmb”[18].

12: Nu mă da pe mâna celor ce mă necăjesc,

că împotriva mea s-au ridicat martori nedrepţi

şi nedreptatea şi-a minţit sieşi.

Pârâşii noştri nu vor aduce împotriva noastră doar păcatele pe care le-am săvârşit, ci vor căuta să le exagereze sau să transforme chiar cele bune în păcate; desigur, Dumnezeu nu poate fi înşelat.

13: Cred că voi vedea bunătăţile Domnului în pământul celor vii.

Pământul celor vii a însemnat, iniţial, pământul oamenilor, lumea aceasta; ulterior a fost interpretat eshatologic, chiar la sfârşitul Vechiului Testament, apoi de rabini şi de exegeţii creştini, iar versetul a fost înţeles ca o expresie a credinţei în învierea morţilor”[19].

14: Aşteaptă-L pe Domnul,

îmbărbătează-te, inima să ţi se-ntărească

şi aşteaptă-L pe Domnul.

E o anticipare a venirii Mântuitorului.  „Aşa sunt cei ce au îmbrăţişat evlavia. Ei poartă asupra lor, ca pe un jug, pe Hristos”[20].  „Căci nu se cuvine ca cel dedicat lui Dumnezeu să-I ofere o bărbăţie tăiată şi o vigoare ciuntită şi în parte neputincioasă, ci trebuie să lucreze bărbăteşte şi cu tărie, având o putere neslăbită”[21].


[1] SEP 4/I, p. 97

[2] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, IX

[3] BBVA, p. 644

[4] BBVA, p. 645

[5] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta Treime, II

[6] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XIV

[7] SEP 4/I, p. 97

[8] Sf. Chiril al Alexandriei, Închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XII

[9] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, III

[10] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, V

[11] BBVA, p. 645

[12] SEP 4/I, p. 98

[13] Fericitul Augustin, Mărturisiri, VI

[14] Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, 52

[15] Toma de Kempis, Urmarea lui Hristos, II, III, 4

[16] Sf. Maxim Mărturisitorul,  Ambigua, 20

[17] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, IX

[18] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XIV

[19] SEP 4/I, p. 98

[20] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, X

[21] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XII

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s