Comentarii la Psalmi – 24

Posted: 23/04/2009 in Psalmii
Etichete:, , ,

PSALMUL 24 – Un psalm al lui David.

 

            „Acest psalm este rugăciunea oricărui om care se ştie păcătos, dar vrea să trăiască după voinţa lui Dumnezeu şi de aceea se îndreaptă cu toată încrederea spre El, ştiind că va fi bine primit şi va dobândi izbăvire şi ocrotire. În Textul Masoretic, psalmul este alfabetic în acrostih (cu două litere lipsă), iar versetul final, după ultima literă, pare un adaos”[1].

 

1: Spre Tine, Doamne, mi-am ridicat sufletul, Dumnezeul meu.

            Căutând pe Dumnezeu, sufletul se ridică; în afara acestei căutări, el, desigur, coboară.

2: În Tine mi-am pus nădejdea; în veac să nu fiu dat de ruşine,

nici să-şi râdă de mine vrăjmaşii mei.

Să nu fiu dat de ruşine „ = să nu fiu umilit (arătat cu degetul) că am sperat în zadar, că m-am rugat fără să fiu auzit”[2].

3: Că toţi cei ce pe Tine Te aşteaptă nu vor fi daţi de ruşine,

dar ruşine celor ce fără pricină fac fărădelegi!

E anticipată eliberarea celor ce au adormit întru nădejdea venirii Mântuitorului, arătaţi aici prin cuvintele cei ce pe Tine Te aşteaptă.

4: Fă-mi cunoscute, Doamne, căile Tale,

învaţă-mă cărările Tale!

            Căile şi cărările sunt poruncile evanghelice.  „Alungat din rai şi pribeag în pământ străin, nu mă pot întoarce singur, fiindcă am luat-o pe căi greşite. Pentru tot timpul vieţii mele muritoare, mă încred în îndurarea Ta ca să mă pot întoarce (Augustin)”[3].

5: Călăuzeşte-mă spre adevărul Tău

şi mă învaţă, că Tu eşti Dumnezeu, Mântuitorul meu,

şi pe Tine Te-am aşteptat ziua-ntreagă.

            Călăuzeşte-mă spre adevărul Tău, „adică spre Unul-Născut al Tău, Care mărturiseşte cu propria Lui voce: Eu sunt Adevărul (Ioan 14, 6). Dumnezeu a dat această desăvârşire (adică Adevărul) trimiţând Duhul Adevărului (Ioan 14, 7)”[4].

Ziua-ntreagă, adică în decursul întregii vieţi.

6: Adu-Ţi aminte de îndurările Tale, Doamne,

şi de milele Tale, că din veac sunt.

            Adu-Ţi aminte de îndurările Tale şi umple inima mea cu harul Tău, Tu care nu voieşti ca făpturile Tale să fie deşarte”[5].  „Origen: Când oamenii îşi aduc aminte, trezesc în ei înşişi idei despre lucrurile pe care le-au cunoscut; dar când Dumnezeu îşi aminteşte de creatura Sa raţională, vine să locuiască în ea”[6].

7: Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele nu le pomeni;

după mila Ta pomeneşte-mă,

de dragul bunătăţii Tale, Doamne.

Păcatul tinereţii: după Augustin, e vorba de păcatele omului încă imatur, săvârşite mai mult din teribilism decât din răutate. ♦ neştiinţele: păcatele săvârşite din ignoranţă sau din nebăgare de seamă”[7].

Se roagă ca unul care, conştient de bunătatea lui Dumnezeu, nu ignoră dreptatea Acestuia şi, în plus, îşi regretă sincer păcatele.  „Căci în Hristos e curăţirea preoţilor şi a poporului, a celui mare şi a celui mic şi a tuturor împreună, chiar dacă ne-am aflat păcătuind câte unul, pentru că nu cunoşteam legea dumnezeiască, sau am fost împinşi fără voie la ceea ce nu voieşte Dumnezeu”[8].

8: Bun şi drept este Domnul;

de aceea lege le va pune celor ce păcătuiesc în cale.

            „A pune lege: a stabili norma de îndreptare; a pune la dispoziţie criterii pentru revenirea la calea cea dreaptă”[9].

9: Pe cei blânzi îi va călăuzi la judecată,

învăţa-va pe cei blânzi căile Sale.

La judecată: „a fost interpretat în diverse feluri. Pentru Augustin, cei blânzi îşi supun judecăţii divine voinţa şi astfel sunt călăuziţi. Theodoret înţelege prin judecată darul de a discerne natura lucrurilor şi, într-un sens, darul cunoaşterii tainelor lui Dumnezeu (cf. Mortari, nota ad loc.)”[10].

„Dumnezeu dăruieşte celui blând cunoştinţa adevărului”[11].  „Blândeţea este ajutătoarea ascultării, povăţuitoarea frăţietăţii, frâna celor ce se înfurie, potolirea celor ce se mânie, dăruitoarea bucuriei, urmarea lui Hristos, însuşirea îngerilor, legarea dracilor şi pavăza amărăciunii”[12].  „Sufletele celor blânzi se vor îmbogăţi întru cunoştinţă; iar mintea stăpânită de iuţime locuieşte împreună cu întunericul şi neştiinţa”[13].  „Blândeţea nu e nimic altceva decât totala nemişcare a iuţimii şi poftei spre cele contrare firii, nemişcare în care se împlineşte în cei ce o au voia lui Dumnezeu”[14].  „În sufletul lin va încăpea cuvântul înţelepciunii. […] Sufletele celor blânzi se vor îmbogăţi întru cunoştinţă”[15].  „Cine şi-a stăpânit mânia a supus pe draci; iar cine s-a robit de dânsa […] e străin de căile Mântuitorului”[16].

10: Toate căile Domnului sunt milă şi adevăr

celor ce-I caută legământul şi mărturiile.

„Legământul făcut de Iahve cu Israel: Eu voi fi Dumnezeul tău, iar tu vei fi poporul Meu, în sensul: Eu voi fi Dumnezeul (proniatorul) tău atâta vreme cât şi tu vei fi poporul Meu (vei asculta de Mine)”[17].  Mărturiile Lui sunt în tot ceea ce Dumnezeu ne-a făcut cunoscut în Scriptura inspirată (Eusebiu)”[18].

11: Pentru numele Tău, Doamne,

uşurează-mi păcatul, că mult este.

12: Cine este omul care se teme de Domnul?:

lege-i va pune în calea pe care a ales-o.

Rezultă că cel ce nu se teme de Domnul e om al fărădelegii.

13: Sufletul său întru bunătăţi se va sălăşlui

şi seminţia lui va moşteni pământul.

E vorba de pământul cel nou, transfigurat, de după a doua Venire.

14: Domnul este întărirea celor ce se tem de El,

lor le va arăta legământul Său.

15: Ochii mei sunt pururi spre Domnul,

că El va scoate din laţ picioarele mele.

            „După Origen, are ochii sufletului îndreptaţi necontenit spre Domnul acela care face tot ce poate ca să-L cunoască”[19].

            „Numai aşa vom putea păstra buna noastră dobândă, dacă vom pune pe Dumnezeu să fie paznicul bunătăţilor noastre. Aşadar, dacă ochii mei vor fi pururea îndreptaţi spre Domnul, atunci nelucrătoare vor fi uneltirile vrăjmaşului, prin care acesta urzeşte laţuri primejdioase pentru suflet”[20].

16: Caută spre mine şi mă miluieşte,

că singuratic sunt şi sărman.

Verset ce ar putea fi adus drept argument în favoarea celor ce aleg singurătatea (pustnicii).  „Şi totuşi nimeni nu este mai bogat, nimeni nu este mai puternic, nimeni mai slobod, decât acela ce ştie să părăsească toate şi să se aşeze în locul cel mai din urmă”[21].

17: Necazurile inimii mele s-au înmulţit,

din nevoile mele scoate-mă.

            „Tare mult îl îngreuiază pe omul duhovnicesc nevoile trupeşti în această lume. De aceea profetul se roagă fierbinte să fie dezlegat de acestea […]. Dar vai de cei ce nu-şi cunosc nenorocirea, ba încă şi mai rău, de cei ce iubesc această sărmană şi înşelătoare viaţă”[22].

18: Vezi-mi smerenia şi osteneala

şi treci cu vederea toate păcatele mele.

„Cel ce le are deci pe amândouă acestea (smerenia şi osteneala) ajunge repede [în Împărăţia cerurilor – n. n.]. Iar cel ce are smerenia unită cu nepreţuirea de sine, dobândeşte acelaşi rezultat. Căci nepreţuirea de sine ţine locul ostenelii. Dar cel ce are numai smerenia în sine, intră şi el, dar mai cu întârziere”[23].  „Chiar şi numai smerenia singură poate să ne ducă înăuntru (în Împărăţia cerurilor), dar mai cu întârziere. Să ne smerim deci şi noi puţin şi ne vom mântui”[24].  „Smerenia este cunoaşterea de sine a fiecăruia în comparaţie cu Dumnezeu, care e cauza făcătoare şi stăpânitoare a tuturor şi din care răsare afecţiunea oamenilor întreolaltă şi iertarea greşelilor celor ce ne-au greşit”[25].

19: Vezi-i pe vrăjmaşii mei, că s-au înmulţit

şi cu ură nedreaptă m-au urât.

Cel mai potrivit vom vedea în aceasta o rostire a lui Hristos: „Căci cum nu L-au urât cu ură nedreaptă? Şi cum nu L-au urât degeaba cei ce s-au înverşunat atât de mult în ură? Dacă ar fi luat în seamă cele făcute lor, ar fi trebuit să se silească mai degrabă să-L iubească mai presus de toate şi să-I urmeze. Căci, să spună cel ce vrea să apere necredinţa iudaică, ce pricină ar avea cineva să-L urască? Prin care din faptele săvârşite ar fi vrednic Hristos de ură sau de necredinţă, odată ce ne-a scăpat de moarte şi de stricăciune, ne-a izbăvit de stăpânirea diavolească, a desfiinţat tirania păcatului şi a trecut pe rob la calitatea de fiu al lui Dumnezeu, odată ce din iubire de oameni şi iertare i-a declarat drepţi pe cei omorâţi prin păcat şi i-a arătat părtaşi ai Duhului Sfânt şi ai firii dumnezeieşti (II Petru 1, 4), odată ce ne-a introdus în locaşul Sfinţilor Îngeri şi a arătat oamenilor cerul ca loc de vieţuire? Cum ar fi drept să fie urât Cel ce ne-a procurat acestea şi ne-a călăuzit spre ele şi cum să nu fie mai degrabă lăudat de noi cu glasuri şi proslăviri negrăite şi cu mulţumiri nesfârşite? Dar nimic n-a strămutat pe iudeul învârtoşat la voinţa de-a cugeta cele ce trebuiau cugetate. A urât degeaba pe Cel pe care trebuia mai degrabă să-L iubească cu toată simţirea şi să-L încununeze cu cinstirile bunei ascultări”[26]. Socotim că acestea nu se potrivesc doar iudeului, fiind şi în celelalte neamuri urâtori ai lui Hristos; e drept, aceia nu fac o religie din acest sentiment.

20: Păzeşte-mi sufletul şi mă izbăveşte:

să nu fiu ruşinat că am nădăjduit în Tine.

21: Cei fără răutate şi cei drepţi s-au lipit de mine,

că eu pe Tine Te-am aşteptat, Doamne.

22: Izbăveşte-l, Dumnezeule, pe Israel

din toate necazurile lui!

            „Invocaţie finală, cu valoare liturgică. ♦ Prin Israel, Beda înţelege poporul robit în Babilon, dar şi pe toţi aceia pe care Dumnezeu îi pregăteşte pentru contemplarea Feţei Sale. Rupert aplică termenul Israel întregii Biserici penitente”[27].

Cum am arătat şi în numeroase alte locuri (din volumele anterioare), Israel are un înţeles mai larg, desemnând pe cei ce se fac minţi văzătoare de Dumnezeu. Aceştia, desigur, se vor lipi de cei asemenea lor, fără răutate şi drepţi.


[1] SEP 4/I, p. 93

[2] BBVA, p. 642

[3] SEP 4/I, p. 93

[4] Didim din Alexandria, Despre Duhul Sfânt, III, 34

[5] Toma de Kempis, Urmarea lui Hristos, II, III, 4

[6] SEP 4/I, p. 93

[7] SEP 4/I, p. 94

[8] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XV

[9] BBVA, p. 643

[10] SEP 4/I, p. 94

[11] Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească, 199

[12] Sf. Ioan Scărarul, Scara, XXIV, 2

[13] Sf. Ioan Scărarul, Scara, XXIV, 4

[14] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 52

[15] Sf. Ioan Scărarul, Scara, XXIV, 4

[16] Evagrie Ponticul, Capete despre deosebirea patimilor şi a gândurilor, 12

[17] BBVA, p. 643

[18] SEP 4/I, p. 94

[19] SEP 4/I, p. 95

[20] Sf. Grigorie de Nyssa, Omilii la Ecclesiast, VII

[21] Toma de Kempis, Urmarea lui Hristos, II, XI, 3

[22] Toma de Kempis, Urmarea lui Hristos, I, XXII, 3

[23] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 277

[24] Ava Dorotei, Învăţături de suflet folositoare, II, 3

[25] Sf. Maxim Mărturisitorul, Epistolele, 13

[26] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, X, 2

[27] SEP 4/I, p. 95

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s