Comentarii la Psalmi – 18

Posted: 15/04/2009 in Psalmii
Etichete:, , ,

PSALMUL 18 – Pentru sfârşit: un psalm al lui David.

 

Psalmul este o aducere de mulţumire lui Dumnezeu pentru că S-a făcut cunoscut omului prin natură şi prin Lege. Chiril al Alexandriei spune: Dumnezeu S-a făcut cunoscut prin trei revelaţii: legea naturii create (frumuseţea şi ordinea ei), revelaţia cosmică ce ne face să-L cunoaştem pe Creator (cf. Înţelepciunea lui Solomon 13, 1-5; Romani 1, 19), Legea scrisă, dată prin Moise, care aduce în plus porunca iubirii şi precizările morale şi Legea spirituală, a Evangheliei, care le desăvârşeşte pe primele două (cf. Matei 5, 17).  Qimhi subliniază paralelismul: După cum cerul, soarele şi stelele manifestă şi povestesc slava şi înţelepciunea lui Dumnezeu, la fel fac Tora şi preceptele pe care El le-a dat poporului Său Israel; după cum cerul şi soarele sunt binefăcătoare pentru lume şi lumea dăinuie datorită lor, la fel face Tora, care e desăvârşită şi înviorează sufletul”[1].

 

1: Cerurile povestesc mărirea lui Dumnezeu

şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria!

            Cerurile povestesc: „Verbul digheome înseamnă  a expune în amănunt, a povesti, a descrie. Aşadar, cerurile (prin care se înţelege întregul univers, văzut şi nevăzut) nu se mărginesc să dea o mărturie globală, generală, asupra Creatorului lor, ci au capacitatea de a şi demonstra, pe măsură ce omul le descoperă, puterea şi mărirea Acestuia. Biblia lui Şerban (1688) traduce cu povestesc, în concordanţă cu Textul Ebraic”[2].  Tăria, sau firmamentul, este cerul văzut.  „Pentru Grigore al Nyssei, David arată că a înţeles muzica cerului şi a stelelor, imnul ritmat de mişcare şi repaus, unde repaosul străluceşte în mişcare, unde mişcarea necontenită străluceşte în imuabil. Aceasta este muzica adevărată şi primordială, care le precede pe celelalte, în armonia universală. Lumea întreagă este o muzică al cărei Autor şi Interpret este Dumnezeu (cap. III)”[3].

„Prin aceste cuvinte nu vrea să arate că cerurile slobozesc glas, care să se audă de urechi sensibile, ci că ele, prin măreţia lor, ne prezintă puterea Creatorului, iar noi, observând frumuseţea lor, lăudăm pe Creator ca pe artistul cel mai desăvârşit”[4].  „Prin aceasta a primit în auzul minţii raţiunile (cuvintele) cunoştinţei de Dumnezeu (teologiei) de la cele neînsufleţite şi a învăţat, pe cât era cu putinţă oamenilor, din operă, modurile providenţei şi ale judecăţii, deşi n-a ajuns la raţiunile multiple în care se ramifică în parte conducerea universului”[5].  „Toate făpturile lui Dumnezeu, contemplate de noi prin fire, cu ajutorul cuvenitei ştiinţe şi cunoştinţe, ne vestesc în chip ascuns raţiunile după care s-au făcut şi ne descoperă prin ele scopul aşezat de Dumnezeu în fiecare făptură”[6]. Dar, „nici cerurile nu sunt însufleţite, pentru că spun slava lui Dumnezeu, nici tăria nu este o fiinţă înzestrată cu simţuri, pentru că vesteşte facerea mâinilor Lui[7].  Sau prin ceruri pot fi înţeleşi oamenii îndumnezeiţi; aceştia „devenind, în mod desăvârşit, cereşti, făcuţi ceruri, ei dezvăluie slava lui Dumnezeu, după cum se spune în psalm”[8].

2: Ziua-i spune zilei cuvânt

şi noaptea-i vesteşte nopţii cunoaştere.

Cunoaştere: gnosis = acţiunea de a cunoaşte; cunoaştere (dar şi necunoaştere). Pe măsură ce se succedă, fiecare zi îi comunică celei următoare ce a izbutit să ştie, în timp ce nopţile, întotdeauna propice meditaţiei, consumă stratul profund al cunoaşterii, adică evaluarea semnificaţiilor ce se desprind din ştiinţă”[9].

Ziua zilei spune cuvânt, inima inimii, viaţa vieţii, învierea învierii. Şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă, adică trupul trupului, a cărui pătimire a arătat tuturor adevărata ştiinţă a credinţei”[10].   Ziua strigă zilei cuvânt: cele scrise sunt spuse deschis; noaptea vesteşte nopţii cunoaştere: cele ascunse sunt spuse tainic”[11].

3: Nu sunt graiuri şi nici cuvinte

ale căror glasuri să nu se-audă.

„Aşadar, pentru că Dumnezeu le vede şi le aude pe toate, să ne temem de El şi să părăsim poftele urâte ale faptelor rele, ca mila Lui să ne acopere la judecata ce va să fie”[12].  „Tot aşa sunt unele cuvinte şi ale Înţelepciunii Întâinăscute, Care înaintea celorlalte a fost pusă temelie zidirii în timpul creaţiei. Înţelepciunea aceasta proclamă în tăcere pe Ziditorul şi Domnul, ca prin Ea să te urci la ideea singurului Înţelept”[13].

4: În tot pământul a ieşit vestirea lor

şi la marginile lumii cuvintele lor.

În soare Şi-a pus locaşul Său;

Universalitatea propovăduirii şi, evident, a mântuirii! 

Vestirea e un echivalent aproximativ al cuvântului fthongos, care înseamnă zgomot, sunet, dar un altfel de sunet decât acela al glasului omenesc (foni). Dacă asiro-babilonienii numeau firmamentul cartea tăcută a cerurilor, psalmistul îl socoteşte drept o carte ce ni se deschide şi al cărei foşnet anunţă cuvintele din stihul următor”[14]. La marginile lumii: „Lume (ikumeni) nu înseamnă aici universul (kosmos), ci totalitatea oamenilor, a fiinţelor raţionale care pot să ştie, să înţeleagă şi să cunoască”[15].   În soare: „În Orientul Antic, soarele era simbolul dreptăţii, ceea ce fundamentează legătura dintre cele două părţi ale psalmului (BJ). Expresia Soarele dreptăţii (Maleahi 3, 20) a fost interpretată mesianic (v. mai ales liturgi[c]a Crăciunului, în riturile bizantin şi latin). Rupert din Deutz (De Op. Spir. Sancti, SC 131, p. 97) dă pasajului o interpretare mariologică: iatacul nupţial din care iese mirele e sânul, inima Fecioarei Neprihănite”[16].

Cei a căror vestire a umplut pământul „preînchipuiesc pe dascălii şi conducătorii Bisericilor din timpul al cincilea când s-a făcut venirea lui Hristos; pe dascălii care drept îndreptează cuvântul adevărului şi sunt de mare preţ ca aurul şi binerăsunători ca arama”[17].  „Căci până la orice pământ a ieşit glasul apostolilor şi până la hotarele rotundului pământ cuvintele lor: prin ei, după cum s-a scris, cuvântul Domnului creştea şi se înmulţea (Filipeni 6, 7)”[18].

5: şi El, ca un mire ce iese din cămara Sa,

bucura-Se-va ca un uriaş ce-Şi aleargă drumul.

Mirele iese din cămara Sa prin întrupare, iar drumul Său e lucrarea mântuitoare.

6: De la marginea cerului îşi are ieşirea,

pân-la marginea cerului îi este alergarea,

şi nimic nu se poate ascunde de căldura lui.

„Mersul soarelui care iese din înaltul cerului şi se întoarce în înaltul cerului a fost văzut ca o figură a lui Hristos, care porneşte de la Tatăl, se întoarce la El şi va veni din nou (Iustin, Dial. 64, 8)”[19].  Nimic nu se poate ascunde de căldura lui: „Ieronim interpretează spiritual: la împărţirea harurilor, nu este nimeni care să nu primească ceva”[20].

7: Legea Domnului e fără prihană:

întoarce suflete;

mărturia Domnului e de bună credinţă:

înţelepţeşte pruncii;

Mărturia Domnului cea vrednică de crezare este cea a lui Hristos, singurul care Îl cunoaşte pe Tatăl (Augustin)”[21].

8: legiuirile Domnului sunt drepte:

veselesc inima;

porunca Domnului luceşte de departe:

luminează ochii;

„Aceasta nu în înţelesul că, păzind poruncile Domnului, noi am dobândi în chip firesc o vedere mai pătrunzătoare, ci păzind poruncile dumnezeieşti dobândim în cuget o privire mai ageră. Ochii omului lăuntric văd mai multe decât vedem cu cei din cap”[22].

9: frica Domnului este curată:

rămâne în veacul veacului;

judecăţile Domnului sunt adevărate:

îndreptăţite toate.

Frica Domnului „= frica (respectuoasă) pe care Dumnezeu i-o inspiră omului”[23].  „Augustin interpretează astfel: Spre deosebire de frica servilă, care e teama de pedeapsă, cea curată, izvorâtă din iubire gratuită, se teme doar să nu fie despărţită de cel iubit; e neamestecată cu frica de oameni. […] Hotărârile lui Dumnezeu nu sunt discordante şi în luptă între ele, ci sunt surori şi convergente; nu există nici o contradicţie între legile Mântuitorului (Chiril al Alexandriei)”[24].

„De judecăţile Mele trebuie să se înfricoşeze oricine, iar nu să le cerceteze, fiindcă ele nu pot fi înţelese de mintea omenească”[25].  E îngăduit să căutăm, după puteri, a ajunge la o înţelegere a poruncilor, dar fără a uita în acest timp să lucrăm pentru împlinirea lor.

10: Dorite-s mai mult decât aurul şi decât nestemata,

mai dulci decât mierea şi fagurele.

            S-au spus acestea „nu pentru că sunt numai atât de dulci cuvintele Scripturii, nici pentru că pot pricinui numai atâta plăcere, ci pentru că David n-a găsit între lucrurile materiale altceva cu care să poată compara dulceaţa cuvintelor dumnezeieşti”[26].    liniştea şi bucuria   „la această stare nu va veni şi nu va rămâne cineva fără numai dacă îşi va îndulci sufletul său neîncetat cu frica lui Dumnezeu. Pentru că celor ce se luptă, frica Domnului Iisus le dă un anumit fel de curăţie”[27].  „Aceasta este altă temere decât cea care se naşte din frica de pedeapsă pentru relele săvârşite”[28].  „Iar desăvârşindu-se frica, se desăvârşeşte şi omul, prin plâns, şi nu mai vrea să păcătuiască, ci temându-se de întoarcerea patimilor, petrece nerănit în frica cea curată”[29].  „Căci cel ce se gândeşte pururi la moarte şi la focul veşnic şi la viermele cel neadormit şi la întunericul cel mai dinafară, la plânsul cel nemângâiat, la scrâşnirea dinţilor, la ruşinea ce va rămâne din faţa scaunului înfricoşător al Judecăţii lui Hristos, dinaintea îngerilor şi oamenilor, topeşte bucuria plăcerii şi întoarce toată pofta spre Dumnezeu”[30].  „Începătorilor în viaţa virtuoasă le ajută, în lucrarea poruncilor şi în fuga de rele, frica de chinuri. Dar celor ce au înaintat prin virtute, ajungând la vederea slavei lui Dumnezeu, li se naşte o altă frică, potrivită cu starea lor. E temerea curată care îi înfricoşează foarte mult, din dragoste”[31].

11: Căci robul Tău le păzeşte,

în paza lor e multă răsplata.

„Însăşi păzirea e o răsplată, faptul că poţi ţine poruncile e darul lui Dumnezeu (Augustin)”[32].

„Când îţi vei dezrobi mintea din plăcerea (voluptatea) trupurilor, banilor şi mâncărilor, orice vei face ţi se va socoti dar curat, adus lui Dumnezeu; şi ţi se va da în schimb să-ţi deschizi ochii inimii tale şi să poţi privi clar raţiunile lui Dumnezeu scrise în ea, care vor fi socotite, de gâtlejul tău inteligibil, mai presus de miere şi de ceară, prin dulceaţa dată de ele”[33].

12: Greşalele, cine le va pricepe?

De (greşalele) mele cele ascunse curăţeşte-mă

            „În sensul: cine le poate discerne?; cine e în stare să aleagă greşalele reale de cele aparente? (E vorba, desigur, de greşalele psalmistului; vezi stihul următor)”[34].  Cele ascunse sunt greşelile ascunse de ceilalţi sau chiar neştiute, neconştientizate de autorul lor”[35].

            „Consider că nu se poate discerne uşor, de către orice om, care sunt soiurile de păcate ce sunt spre moarte şi care sunt cele ce nu sunt spre moarte, ci spre prejudiciu”[36].

            „Chiar de te vei îndurera pururea de lunecare, nu vei înceta niciodată să luneci. […] Astfel, să te socoteşti cu desăvârşire lipsit în veci de sfinţenia care mântuieşte. Deci, gândeşte-te să duci o viaţă binecredincioasă şi, aşa crezând, te vei împărtăşi de binecuvântarea care alungă nu numai moartea, ci şi bolile din noi. Căci, venind Hristos în noi, slăbeşte legea care stăpâneşte sălbatic în mădularele trupului nostru, înviorează evlavia faţă de Dumnezeu şi omoară patimile, neţinând seama de păcatele în care ne aflăm, ci vindecându-ne mai degrabă ca pe nişte bolnavi. Căci întăreşte pe cel zdrobit, ridică pe cel căzut, ca un Păstor bun, Care îşi pune sufletul pentru oile Sale”[37].  „Nouă ne e propriu a nu avea o sfinţenie deplină şi o calitate de jertfă în toate privinţele, având în noi oarecare întinăciune din pricina păcatului din noi. […] Căci nu e timp când cei ce sunt cu adevărat întregi la minte şi cunosc slăbiciunea firii omeneşti să nu aibă trebuinţă să strige: de cele ascunse ale mele curăţeşte-mă. Aceasta este jertfa duhovnicească, cea binemirositoare lui Dumnezeu, pentru mântuirea noastră”[38].

13: şi de ale altora fereşte-l pe robul Tău;

dacă ele nu mă vor stăpâni, atunci fără prihană voi fi

şi de păcat mare mă voi curăţi.

De ale altora sau de cele străine: „După Augustin, păcatele străine sunt cele făcute la îndemnul altuia; diavolul a păcătuit din vina sa, Adam din vina altuia. ♦ păcatul cel mare: tot după Augustin, acesta e lepădarea de Dumnezeu, care vine din orgoliu”[39].

            „Ce să credem,deci: patimile cele ascunse dintre noi ne aparţin sau ne sunt străine? Deci, ce sunt cele ascunse? Cine sunt cei ce mă nedreptăţesc şi se luptă cu mine? Cine sunt străinii, dacă nu duhurile care se împotrivesc împlinirii poruncilor lui Hristos”[40].   „Dacă omul izbuteşte să nu fie stăpânit (sau să se scuture) de vicii, adică de greşalele repetate care ajung să-l domine, atunci el devine capabil să se elibereze şi din robia unui păcat major”[41].  „Îl rugăm să ne ferească de cele străine (ale altora), adică de duhurile cele rele şi rătăcitoare”[42]. Ne putem curăţi  „prin multă rugăciune şi credinţă şi prin desăvârşita pornire spre Dumnezeu, cu împreună-lucrarea Duhului, dar împotrivindu-ne şi noi (păcatelor) şi păzindu-ne inima noastră cu toată grija”[43].   „Se poate vedea uneori şi în faptele bărbăteşti ale celor aleşi vreo pată, pe care cunoştinţa Legiuitorului o vede, dar nouă ne scapă”[44].

14: Iar cuvintele gurii mele

şi cugetul inimii mele vor fi pururea bineplăcute înaintea Ta,

Doamne, ajutorul meu şi răscumpărătorul meu!

 Sfinţii sunt bineplăcuţi lui Dumnezeu, ca unii ce au redobândit asemănarea cu El.  „Augustin spune: Legea Domnului nu-l încovoaie pe om sub un jug de robie, ci prin ea sufletul se îndreaptă spontan spre imitarea lui Dumnezeu”[45].


[1] SEP 4/I, p. 78

[2] BBVA, p. 637

[3] SEP 4/I, p. 78

[4] Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 6

[5] Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 19

[6] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 13

[7] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron, III, 9

[8] Origen, Omilii la Geneză, I, 13

[9] BBVA, p. 637

[10] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XXII, 8

[11] Clement Alexandrinul, Stromate, V, 114, 7

[12] Sf. Clement Romanul, Epistola către Corinteni, XVI, 3

[13] Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh

[14] BBVA, p. 637

[15] BBVA, p. 637

[16] SEP 4/I, p. 79

[17] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, X

[18] Origen, Omilii la Exod, I, 4

[19] SEP 4/I, p. 79

[20] SEP 4/I, p. 79

[21] SEP 4/I, p. 79

[22] Origen, Convorbirile cu Heraclide

[23] BBVA, p. 637

[24] SEP 4/I, p. 80

[25] Toma de Kempis, Urmarea lui Hristos, III, LVIII, 1

[26] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XIV, 1

[27] Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic în 100 de capete, 35

[28] Sf. Maxim Mărturisitorul, Scurtă tâlcuire a rugăciunii Tatăl nostru

[29] Petru Damaschin, Învăţături duhovniceşti, II, 3

[30] Isaia Pustnicul, Fragmente, 124a.-132a.

[31] Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă, 56

[32] SEP 4/I, p. 80

[33] Ilie Ecdicul, Culegere din sentinţele înţelepţilor, 119

[34] BBVA, p. 637

[35] SEP 4/I, p. 80

[36] Origen, Omilii la Exod, X, 3

[37] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, IV, 2

[38] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, X

[39] SEP 4/I, p. 80

[40] Sf. Macarie Egipteanul, Epistola

[41] BBVA, p. 638

[42] Sf. Iustin Martirul, Dialogul cu iudeul Trifon, XXX

[43] Sf. Simeon Metafrastul, Parafrază la Macarie Egipteanul, 3

[44] Sf. Chiril al Alexandriei, Închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, IV

[45] SEP 4/I, p. 79

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s