Comentarii la Psalmi – 17

Posted: 15/04/2009 in Psalmii
Etichete:, , ,

PSALMUL 17 – Pentru sfârşit: pentru robul lui Dumnezeu David; ce l-a grăit el Domnului prin chiar cuvintele acestei cântări în ziua în care Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor vrăjmaşilor săi şi din mâna lui Saul. Şi a zis:

 

„La origine este, poate, o ilustrare a destinului lui David, căruia Dumnezeu îi dă biruinţă asupra duşmanilor. Este o cântare de aducere de mulţumire (vv. 5-28) precum şi un cânt regesc de biruinţă (vv. 29-51). A fost, fireşte, reactualizat în diverse epoci. Sunt schiţate profetic trăsăturile Regelui-Mesia, biruitor peste puterile răului. După Chiril al Alexandriei, într-o interpretare spirituală, cei care cred în Hristos îi aduc această cântare pentru că i-a eliberat de duşmani, adică de stăpânitorul lumii acesteia. Psalmul e rostit şi de Hristos, care se exprimă cu grai omenesc: se referă la coborârea din ceruri a Fiului Unul-născut, la înălţarea Sa, la biruinţa asupra diavolilor şi la chemarea neamurilor. ♦ Text aproape identic cu psalmul din II Regi 22, 1-51”[1].

 

1: Iubi-Te-voi, Doamne, vârtutea mea,

2: Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu;

Dumnezeul meu e ajutorul meu şi voi nădăjdui spre El,

El e apărătorul meu şi puterea mântuirii mele şi ocrotitorul meu.

Vârtutea şi întărirea: „Aici înţelesul ambelor cuvinte este acelaşi. Dar împreunarea cuvintelor cu înţeles egal arată o întărire a înţelesului”[2]. Primele două versuri din psalm sunt rostite de către preot în vreme ce la strană se cântă: Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, înainte de descoperirea Cinstitelor Daruri şi de rostirea în comun a Crezului.

3: Întru laudă Îl voi chema pe Domnul

şi de vrăjmaşii mei mă voi mântui.

Întru laudă Îl voi chema pe Domnul pare o aluzie la cultul divin.

4: Cuprinsu-m-au durerile morţii,

pâraiele fărădelegii m-au tulburat,

5: durerile iadului m-au înconjurat,

laţurile morţii mi-au ieşit în cale.

Sunt stări prin care trece orice om, dar aici sunt urmate şi de singura atitudine potrivită:

6: Şi-ntru necazul meu L-am chemat pe Domnul,

către Dumnezeul meu am strigat.

Din locaşul Său cel sfânt auzit-a glasul meu,

strigarea mea de dinaintea Lui va intra în auzul Său.

            „Trebuie să intrăm cu cuviinţă, strălucitori şi curaţi, în casa lui Dumnezeu, dacă vrem să câştigăm faţă de El o familiaritate prin sfinţenie. Căci atunci ni-L vom face pe Dumnezeu îndurător, va privi la ale noastre cu ochiul întreg şi ne va dărui ocrotirea cuvenită sfinţilor. Căci cel ce este aşa va întinde mâini cu adevărat cuvioase şi va striga spre însăşi urechea Dumnezeirii”[3].

7: Şi pământul s-a clătinat şi s-a cutremurat,

temeliile munţilor au fremătat şi s-au clătinat,

că Dumnezeu S-a mâniat pe ele.

8: Întru mânia Lui fum s-a ridicat,

pară de foc din faţa Lui se aprinde,

cărbuni se aţâţă din parte-I.

Descrierea nu pare cea a unei simple teofanii, ci o viziune a vremurilor celor de pe urmă.

9: El cerurile le-a aplecat şi S-a pogorât,

negură sub picioarele Lui.

„Să ne grăbim, deci, fraţilor, să ne grăbim înainte de sfârşit să ne alipim de Dumnezeu, Făcătorul a toate, Care S-a pogorât pe pământ pentru noi, ticăloşii, Care a plecat cerurile şi S-a ascuns de îngeri, S-a sălăşluit în pântecul Sfintei Fecioare, S-a întrupat din ea fără schimbare în chip negrăit şi a ieşit pentru mântuirea tuturor”[4].

10: Şi S-a suit pe heruvim şi a zburat,

pe aripile vântului zburat-a.

11: El Şi-a pus întunericul să-I ţină perdea,

cortul Său împrejurul Său,

apă-ntunecoasă în norii văzduhului.

Cortul Său: „Origen scrie că, În Vechiul Testament, când Se revelează, Dumnezeu Se ascunde în nor; cortul este şi trupul lui Hristos. Grigore de Nazianz (Orationes, 28, PG 35): Întunericul este şi opacitatea noastră, pentru că suntem greoi la inimă”[5].

Ereticii, „dorind să privească cu îndrăzneală şi orbeşte şi trecând de la unele afirmaţii la altele, au fost aruncaţi în întunericul greu şi palpabil al erorilor”[6].

„Ce este întunericul acesta? Trupul Domnului […]. Şi dacă a pus negura şi întunericul ascunziş al tainelor Lui şi e nevoie de multă lumină de la Preasfântul Duh spre înţelegerea tainelor ascunse, cum cercetezi cele ce nu poţi să le afli, odată ce nu te-ai făcut locaşul luminii dumnezeieşti, fiind încă nedesăvârşit şi neluminat?”[7]. Dumnezeu e ascuns în întuneric,   „deşi este lumină prea curată şi celor mai mulţi neapropiată”[8].   „Printr-o figură de stil ebraică […], Psalmistul vrea să arate că cele gândite de Dumnezeu, în calitatea Sa dumnezeiască, sunt nearătate şi necunoscute, căci El S-a ascuns, ca să zicem aşa, în întuneric de cei ce nu suportă strălucirea cunoaşterii Lui şi nici nu pot să-L vadă, fie din pricina minţii lor întunecate, fie din cauza miopiei omului în înţelegerea lui Dumnezeu”[9].  „Între noi (şi Dumnezeu) se află acel întuneric trupesc, ca odinioară norul între Egipteni şi Evrei. Şi acesta este poate întunericul pe care l-a pus acoperământ al Lui; grosimea prin care puţini oameni şi puţin străbat (spre El). Despre acestea să filozofeze cei ce le văd şi să urce la o cât mai mare înţelegere. Noi, însă, cei legaţi de pământ, îmbrăcaţi în acest trup gros, nu putem trece nici măcar peste umbra lui, chiar de mergem în mare grabă”[10].  Psalmistul „aseamănă greutatea de înţeles a dogmelor despre Dumnezeu cu un cort şi numeşte întunericul apa întunecată în norii văzduhului[11].  „Iar dacă cineva ar voi să înţeleagă şi altfel cele propuse spre tâlcuire, focul se va socoti lumina dată prin lege, care însă nu e fără întuneric, pentru că legea e întunecoasă şi neclară”[12]. 

12: Mişcatu-s-au norii de strălucirea feţei Sale,

grindină şi cărbuni aprinşi.

„Cuvintele acestea ne învaţă că sfintele cuvinte ale lui Dumnezeu sunt ascunse. Ne arată că pentru gnostici cuvintele lui Dumnezeu sunt limpezi şi strălucitoare cum este grindina, care cade fără pată de sus de la Dumnezeu, dar pentru cei mulţi sunt aşa cum sunt cărbunii în care focul este stins şi care nu se vor aprinde şi nu vor da lumină, dacă cineva nu-i va aprinde şi nu le va da din nou viaţă”[13].

13: Domnul a tunat din cer,

Domnul Cel-Preaînalt Şi-a dat glasul Său;

„Taina lui Hristos este atât de ascunsă, că e nevoie de învăţătură (iniţiere) de sus şi de descoperirea de la Dumnezeu”[14].

14: trimis-a săgeţi şi i-a risipit,

fulgere înmulţit-a şi i-a răvăşit.

            Săgeţile şi fulgerele, ca şi orice exprimare de acest fel, le vom înţelege într-un mod vrednic de Dumnezeu, ca pe manifestări ale puterii Sale.

15: Şi s-au arătat izvoarele apelor

şi s-au descoperit temeliile lumii

de certarea Ta, Doamne,

la suflarea vântului mâniei Tale.

Pare tot o viziune a zilei Judecăţii, după care toate se vor face noi, în curăţia cea de la început.

16: Trimis-a (mâna Lui) din înălţime şi m-a luat,

ridicatu-m-a din ape multe.

Trimis-a din înălţime: „Origen vede aici prevestirea răscumpărării. În prezent nu suntem eliberaţi de toate relele, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, le îndurăm cu dragă inimă”[15].

            Apele de aici sunt stihiile lumii acesteia; putem vedea, însă, şi apa Botezului, din care ne ridicăm, după ce înainte ne-am târât, robiţi de păcat.

                        17: El mă va izbăvi de vrăjmaşii mei cei tari,

                        şi de cei ce mă urăsc, că s-au întărit mai mult decât mine.

„De sufletul mult subţiat, gândurile s-au depărtat şi vin la el numai minţi goale de trupuri care îi arată, descoperindu-i, raţiunile Providenţei şi ale Judecăţii, ca nişte temelii ale pământului”[16].

18: Ei m-au luat pe neaşteptate în ziua necazului meu,

dar Domnul mi-a fost întărire

19: şi m-a scos la lărgime;

izbăvitu-m-a pentru că m-a vrut.

„Versetele 9-19 cuprind tabloul măreţelor fenomene teofanice prin care Dumnezeu îi arată psalmistului că e de partea lui”[17]. Izbăvitu-m-a pentru că m-a vrut: „Dumnezeu ştie întotdeauna ce vrea să facă cu omul pe care îl ajută”[18].

Cuvântul e aplicat (şi) Apostolului Pavel care „a perseverat până când a ieşit la lărgime, adică până când a aşezat Bisericile în lărgimea întregului rotund al pământului”[19].

20: Domnul mă va răsplăti după dreptatea mea,

după curăţia mâinilor mele îmi va răsplăti;

21: că am păzit căile Domnului

şi nu I-am fost necredincios Dumnezeului meu;

22: că toate judecăţile Lui sunt înaintea mea

şi îndreptările Lui nu s-au depărtat de la mine.

23: Şi voi fi neprihănit cu El

şi de fărădelegea mea mă voi păzi.

„Pentru Origen, Cel Neprihănit prin excelenţă este Hristos”[20].

24: Şi Domnul mă va răsplăti după dreptatea mea,

după curăţia mâinilor mele înaintea ochilor Săi.

Anticiparea Judecăţii şi a răsplăţii drepţilor (osândirea păcătoşilor e doar vag schiţată în aceste ultime versete, poate spre a nu umbri bucuria primilor). Întru această bucurie a Domnului suntem chemaţi, „adică să ne desfătăm la ospăţul cel dumnezeiesc de cunoaşterea dată nouă prin Fiul. Este numit zi (v. 18) Cuvântul care luminează cele ascunse şi prin Care a venit, la lumină şi naştere, fiecare creatură”[21].

25: Cu cel drept vei fi drept;

cu omul nevinovat, nevinovat vei fi;

Desigur, nu vom înţelege din astfel de locuri că Dumnezeu ar fi vreodată vinovat de ceva.

26: cu cel ales vei fi ales

şi cu cel îndărătnic Te vei îndărătnici.

27: Că Tu vei mântui poporul celor umiliţi

şi vei smeri privirea celor mândri.

Fiecăruia se dă după inima sa, evident, în veacul viitor; deşi, arvuna e primită încă de aici, chiar dacă cel ce lucrează nedreptatea rareori pare a o înţelege.

28: Că Tu vei lumina ceea ce mă luminează, Doamne;

Tu, Dumnezeul meu, îmi vei lumina mie întunericul.

            „Literal: îmi vei lumina lampa. Formularea de faţă e determinată de stihul următor, care completează o idee extraordinară: una din cele mai mari înşelări ale omului este aceea de a lua întunericul drept lumină, minciuna drept adevăr, răul drept bine. Iisus Însuşi va spune: Dacă lumina care este în tine este întuneric, cu cât mai mult întunericul! Adevărata lumină vine numai de la Dumnezeu”[22].  „După Origen, Dumnezeu este Cel care luminează ochiul; în om este şi o parte de întuneric, dar Dumnezeu o luminează şi pe aceasta pentru cel drept. Cei a căror lampă este luminată de Dumnezeu sunt cufundaţi în lumina adevărului şi-şi împlinesc toate faptele în această lumină, pentru a vedea limpede. Atunci şi întunericul este luminat. ♦ Chiril al Alexandriei: Psalmistul se referă la Cuvântul lui Dumnezeu, care este Lumina cea adevărată (In Ioan. 1, 8, PG 73, 112)”[23].

„Deci nu suntem lumina cu adevărat noi înşine, ci mai degrabă suntem părtaşi la Cuvântul, Care ne luminează, şi străini prin fire de Lumina adevărată, Care este Fiul. […] Dacă mintea omenească s-a numit făclie, după spusa din Psalmi: Că Tu vei lumina făclia mea, Doamne, cum vom fi lumină cu adevărat? Căci lumina e adăugată şi dată făcliei. Şi dacă întunericul din noi îl luminează numai Unul-Născut, cum nu e mai degrabă El cu adevărat lumină, iar noi, întuneric? Iar dacă aceasta este adevărat, cum ar fi El de o fire cu creaţia, fiind atât de mult mai presus de ea?”[24].

29: Că întru Tine mă voi izbăvi de-ncercare

şi întru Dumnezeul meu voi trece zidul.

Zidul este cel al duşmăniei, ridicat de păcat, pe care l-a surpat Hristos (Origen, Augustin, Ieronim, trimiţând la Efeseni 2, 14)”[25].

„Chiar de şchiopătăm încă şi suntem slăbănogi, să ajungem în tot chipul măcar în lăuntrul zidului. Că cel ce nu ajunge înainte de sfârşit la zidul acela, sau nu a trecut dincolo de el, se va sălăşlui în pustiul dracilor”[26].  „De vei putea să te ridici din alunecare şi să treci peste zidul gândurilor pătimaşe şi peste atacurile întinate necontenite, aduse de marea dibăcie a vrăjmaşilor, să nu uiţi de darul dat ţie de sus”[27].

30: El, Dumnezeul meu, fără prihană e calea Lui,

cuvintele Domnului în foc lămurite;

El e scutul tuturor celor ce nădăjduiesc într-Însul.

În foc lămurite: „Origen preferă interpretarea înflăcărate şi comentează într-un pasaj ţesut din texte biblice: Deoarece cuvintele lui Dumnezeu sunt înflăcărate, cei care le ascultă spun: Oare nu ardea inima în noi când ne vorbea… (Luca 24, 32). Şi ei sunt în Duh arzând (Romani 12, 11) şi nu primesc nici un foc străin (cf. Levitic 10, 1) de Dumnezeu, care este în săgeţile celui rău (cf. Psalmi 119, 4). Dar Domnul, care a spus: Foc am venit să arunc pe pământ, avea cuvinte înflăcărate; de aceea zice: şi ce voiesc decât să fie deja aprins? (Luca 12, 49)”[28].

31: Că cine este Dumnezeu în afară de Domnul?

Şi cine este Dumnezeu în afară de Dumnezeul nostru?:

Indirect, se arată ca iluzorie orice altă putere în afară de cea a lui Dumnezeu. „Origen parafrazează: Cine este Dumnezeu, dacă nu Hristos?”[29].

32: Dumnezeu, Cel ce mă încinge cu putere

şi fără prihană mi-a făcut calea,

33: El, Cel ce-mi face picioarele tari ca ale cerbului

şi peste cele înalte mă aşază.

Despre semnificaţia cerbului, în alte (câteva) locuri.  Cele înalte: „Augustin, Ieronim: Gândul meu, speranţa mea sunt în ceruri”[30].

34: Tu eşti Cel ce-mi învaţă mâinile la luptă

şi pune-n braţele mele arc de aramă.

„Lui Ilarie, arc de aramă braţele mele îi sugerează braţele lui Iisus pe cruce (In Ps. 143, v.3)”[31].

35: Tu mi-ai dat mie scutul mântuirii;

dreapta Ta m-a sprijinit,

certarea Ta m-a îndreptat cu totul,

certarea Ta îmi va fi învăţătură.

E un armament, desigur, duhovnicesc.

36: Lărgit-ai paşii mei sub mine,

urmele mele n-au slăbit.

37: Pe vrăjmaşii mei îi voi alerga şi-i voi prinde

şi nu mă voi întoarce până ce se vor slei;

38: îi voi zdrobi şi nu vor mai putea să se ridice,

cădea-vor sub picioarele mele.

            „Pentru Ieronim, aceasta poate să însemne că vor înceta să săvârşească fărădelegea. Vor cădea, poate, călcaţi în picioare ca un duşman învins, dar, poate, vor cădea pentru a-L adora pe Dumnezeu. Beda: Nu vor putea rezista Duhului înţelepciunii […] nu mai sunt duşmani”[32]. În ce ne priveşte, dăm mai mult credit răutăţii omeneşti, socotind că ea se poate prelungi în veşnicie. Dar, şi azi mai sunt dintre aceia care cred cu tărie că e posibilă convertirea tuturor…

Biruinţa deplină asupra vrăjmaşilor (aceasta am înţeles noi de aici) o dobândim în viaţa viitoare, la care se referă şi Psalmistul.

39: Tu m-ai încins cu putere pentru război,

Tu i-ai împiedicat pe toţi cei de sub mine ce se ridicau împotriva mea,

„Nici un creştin care crede drept în Dumnezeu nu trebuie să fie fără grijă, ci să aştepte totdeauna ispita, ca atunci când va veni să nu se mire şi să nu se tulbure, ci să rabde cu mulţumire osteneala necazului”[33].

40: pe vrăjmaşii mei mi i-ai pus pe fugă

şi pe cei ce mă urăsc i-ai nimicit.

            „Literal: Tu mi i-ai dat pe vrăjmaşii mei cu dosul spre mine, expresie care nu ascunde o anume jubilaţie a învingătorului”[34].  Însă, „Ieronim şi Beda interpretează [ca]: i-ai făcut să mă urmeze[35].

41: Ei au strigat, dar nu era Cel ce mântuieşte,

(strigat-au) spre Domnul, dar El nu i-a auzit.

            Sunt cei ce strigă, în zadar, după condamnarea definitivă, şi nici atunci din iubire faţă de Dumnezeu. 

42: Eu îi voi mărunţi cum e praful în faţa vântului,

cum e tina uliţelor îi voi face clisă.

„Acestea le vei spune cu uşurinţă dacă te vei înarma cu smerita cugetare împotriva vrăjmaşilor”[36].  „Iar că Emanuel va stăpâni peste toţi cei ce I se împotrivesc şi va birui uşor pe vrăjmaşi a proorocit-o şi Hristos Însuşi, prin glasul lui David”[37].

43: Tu mă vei izbăvi de tăgada poporului;

Tu m-ai pus în fruntea neamurilor;

poporul pe care nu l-am cunoscut mi-a slujit,

Aici poate fi o aluzie la primirea credinţei de către neamuri, un popor nou, ce nu L-a cunoscut, până la convertire, pe Dumnezeu (şi, astfel, s-ar putea zice că nici Dumnezeu nu l-a cunoscut pe el).  „Augustin: Este poporul păgânilor pe care, spune Hristos, nu l-am cercetat la venirea Mea, nu M-a văzut cu ochii lui, dar i-a primit pe trimişii Mei şi le-a dat ascultare”[38].

44: cu auzul urechii m-a auzit,

fiii străinilor m-au linguşit.

„Literal: m-au minţit. Linguşitorul este cel ce posedă arta de a-şi minţi stăpânul, făcându-l fericit. Ebraică: fiii străinilor mi-au devenit curtezani[39].  „Aşadar, (Dumnezeu) a tăiat împrejur auzul nostru ca, auzind cuvântul, noi să credem”[40] Lui, şi nu acelor linguşitori.

45: Fiii străinilor au îmbătrânit

şi au şchiopătat în afara cărărilor lor.

Fiii străinilor par a fi gândurile semănate de vrăjmaşi.

46: Viu este Domnul, binecuvântat este Dumnezeul meu,

Înalţe-Se Dumnezeul mântuirii mele!

Putem vedea aici anticipată înălţarea pe cruce, dar şi Înălţarea la Ceruri a Mântuitorului.  „Ieronim referă acest verset la învierea lui Hristos”[41].

47: Dumnezeule, Cel ce mi-ai dăruit răzbunare

şi mi-ai supus popoare,

48: Tu, Cel ce m-ai izbăvit de vrăjmaşii cei furioşi,

înalţă-mă dintre cei ce se ridică împotriva mea,

de omul nedrept izbăveşte-mă!

 Dumnezeu ne-a adus, aşadar, la credinţă şi ne-a „izbăvit de bărbatul nedrept, adică de diavolul şi de omul cel vechi”[42].

49: Pentru aceasta, Doamne, Te voi lăuda întru neamuri

şi numelui Tău îi voi cânta,

50: al Tău, Cel ce sporeşti mântuirea regelui Tău

şi-i faci milă unsului Tău,

lui David şi seminţiei lui până-n veac.

Lauda va fi adusă întru neamuri. Încă de la David (dar chiar începând cu Moise, pentru cititorul atent) neamurile nu sunt excluse de la auzirea cuvântului lui Dumnezeu.


[1] SEP 4/I, p. 72

[2] Sf. Grigorie de Nyssa, Tâlcuire la Cântarea Cântărilor, IV

[3] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XV

[4] Sf. Simeon Noul Teolog, Imne, XLII

[5] SEP 4/I, p. 73

[6] Origen, Omilii la Exod, IV, 7

[7] Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântările morale, I, 12

[8] Sf. Grigorie de Nazianz, Despre preoţie, LXXVI

[9] Origen, Contra lui Celsus, VI, 17

[10] Sf. Grigorie de Nazianz, Cele cinci cuvântări teologice, II, 12

[11] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, V, 2

[12] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, VII

[13] Clement Alexandrinul, Stromate, VI, 116, 1-2

[14] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Ieşire, III

[15] SEP 4/I, p. 74

[16] Ilie Ecdicul, Culegere din sentinţele înţelepţilor,  133

[17] BBVA, p. 634

[18] BBVA, p. 635

[19] Origen, Omilii la Geneză, XIII, 3

[20] SEP 4/I, p. 74

[21] Clement Alexandrinul, Stromate, VI, 93, 7

[22] BBVA, p. 635

[23] SEP 4/I, p. 75

[24] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, I, 8

[25] SEP 4/I, p. 75

[26] Sf. Ioan Scărarul, Scara, XXIX, 17

[27] Ioan Carpatiul, Una sută capete de mângâiere, 5

[28] SEP 4/I, p. 75

[29] SEP 4/I, p. 76

[30] SEP 4/I, p. 76

[31] SEP 4/I, p. 76

[32] SEP 4/I, p. 76

[33] Ilie Ecdicul, Culegere din sentinţele înţelepţilor, 1

[34] BBVA, p. 636

[35] SEP 4/I, p. 77

[36] Evagrie Ponticul, Cuvânt despre rugăciune, 135

[37] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, VII

[38] SEP 4/I, p. 77

[39] BBVA, p. 636

[40] Barnaba, Epistola, IX, 3

[41] SEP 4/I, p. 77

[42] Ioan Carpatiul, Una sută capete de mângâiere, 5

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s