Comentarii la Psalmi – 9

Posted: 25/03/2009 in Psalmii
Etichete:, , , ,

PSALMUL 9 – Pentru sfârşit: un psalm al lui David cu privire la cele ascunse ale Fiului.

 

            „Versiunea Ebraică a împărţit acest psalm în două părţi: versetele 1-21 alcătuiesc Psalmul 9, în timp ce versetele 22-38 formează Psalmul 10. De aici, un decalaj între Textul Ebraic, care numără 151 de psalmi, şi între Septuaginta şi Vulgata, care numără în total 150 de psalmi. Fireşte, versiunea de faţă păstrează ordinea Septuagintei şi, prin ea, a tradiţiei româneşti”[1]. 

            „Este un psalm de recunoştinţă pentru izbăvire şi de implorare a ajutorului lui Dumnezeu împotriva duşmanilor. Poate că este, la origine, psalmul exilaţilor care se întorc din Babilon: bucuria reîntoarcerii e umbrită de opoziţia pe care o întâmpină din partea celor rămaşi în ţară, care îi privesc ca pe nişte intruşi. Peste toate, se afirmă încrederea în Domnul, care îi izbăveşte pe cei sărmani ai Săi. Aici (v. 10) se dă, poate, cea mai bună definiţie a săracilor Domnului: cei care cunosc Numele Domnului, cei care-L caută pe Domnul şi îşi pun toată nădejdea în El […]. ♦ Chiril al Alexandriei vede în acest psalm o referire la venirea lui Hristos la plinirea timpurilor: biruinţa Lui definitivă asupra diavolului”[2].

            „Cuvintele introductive: al mut laben[3] (la moartea unui fiu) ar putea fi o indicaţie despre prilejul cu care acest psalm trebuia cântat. Este totuşi posibil ca, şi în acest caz, să avem de a face cu o recomandare adresată dirijorului muzicanţilor: după [melodia folosită la] moartea unui fiu, referindu-se la o melodie cunoscută de toţi şi întrebuinţată în cântarea acestui psalm”[4].

 Revenind la titlul din Septuaginta, „Fericitul Ieronim raportează acest titlu enigmatic (şi specific Septuagintei) la taina morţii Fiului lui Dumnezeu, într-un text profetic, pe care traducătorii evrei care ne-au dat Septuaginta l-au intuit prin revelaţie, dar pe care n-au cutezat, la vremea lor, să-l exprime”[5].  „Titlul îţi dă ca lumină cuvântul care scrutează tainele cunoaşterii lui Dumnezeu: cea mai însemnată este credinţa în Fiul (Grigore al Nyssei, 35)”[6].

 

1: Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, cu toată inima mea,

spune-voi toate minunile Tale;

Nu atât Taina Mărturisirii e amintită aici, cât nevoia sufletului cuvios de a preamări lucrările lui Dumnezeu şi, prin ele, pe Autorul lor. Dar, noi nu putem aduce preamărire deplină. „Origen consideră că numai Mântuitorul poate face aceasta, pentru că numai El cunoaşte tainele lui Dumnezeu”[7].

2: mă voi veseli şi mă voi bucura de Tine,

cânta-voi numele Tău, Preaînalte!

Bucuria însoţeşte, chiar şi în încercări, sufletul dreptului.

3: Când se vor întoarce vrăjmaşii mei,

slăbi-vor şi vor pieri de dinaintea feţei Tale,

„Duşmanul care va fi nimicit de Dumnezeu este, în cele din urmă, moartea (cf. I Corinteni 15, 26; Origen; Eusebiu; Augustin)”[8].

            „Dracii slăbesc când, prin împlinirea poruncilor, se micşorează patimile în noi şi pier, când sunt stinse cu totul prin nepătimirea sufletului, nemaiaflându-le pe acelea prin care intrau în suflet şi îl războiau”[9].

4: că Tu mi-ai făcut mie judecata şi dreptatea,

şezut-ai pe scaun, Tu, Cel ce judeci după dreptate.

E anticipată pacea eshatologică.

5: Tu i-ai mustrat pe păgâni şi pierit-au necredincioşii;

stins-ai numele lor în veac şi în veacul veacului;

„Augustin spune că se referă la numele de păcătoşi şi de nelegiuiţi pe care Dumnezeu le şterge, dând fiecărui om un nume nou”[10]. Viziune valabilă doar pentru cei decişi să se unească cu Dumnezeu.

6: vrăjmaşul a fost pân-la urmă lipsit de sabie, iar cetăţile lui le-ai surpat;

pierit-a pomenirea lui cu răsunet.

Toţi vrăjmaşii Domnului pier într-o fundătură, puterea lor de moment fiind iluzorie.

7: Dar Domnul rămâne în veac,

 întru judecată Şi-a pregătit scaunul

8: şi lumea o va judeca întru dreptate,

după îndreptar va judeca popoarele.

Popoarele vor fi judecate după îndreptar, însă diferit, funcţie de cum au primit Revelaţia şi, riscăm să o spunem, de particularităţile fiecăruia.  „Augustin şi Chiril al Alexandriei referă acest verset la Hristos, care, înviat, domneşte de-a dreapta Tatălui. Pentru Chiril, judecător este cel care are toată puterea”[11].

9: Şi S-a făcut Domnul scăpare sărmanului,

ajutor la vreme de necaz.

10: Să nădăjduiască în Tine cei ce cunosc numele Tău,

că nu i-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne!

11: Cântaţi-i Domnului Celui ce locuieşte în Sion,

faptele Lui vestiţi-le între neamuri.

Faptele sau lucrările Domnului „se referă şi la creaţie, dar mai ales la lucrarea mesianică (Origen)”[12].

Suntem datori să aducem preamărire lui Dumnezeu şi pentru „ca faptele Domnului să nu fie judecate în chip nedrept”[13].           

12: Că Cel ce le caută sângele Şi-a adus aminte de ei,

n-a uitat strigarea săracilor.

13: Miluieşte-mă, Doamne, vezi-mi înjosirea din partea duşmanilor mei,

Tu, Cel ce mă înalţi din porţile morţii,

            Tonul implorator  arată un suflet ce s-a smerit înaintea Domnului: „Smerenia este cunoaşterea de sine a fiecăruia în comparaţie cu Dumnezeu, Care e cauza făcătoare şi stăpânitoare a tuturor şi din care răsare afecţiunea oamenilor întreolaltă şi iertarea greşelilor celor ce ne-au greşit”[14].

14: ca să vestesc toate laudele Tale

în porţile fiicei Sionului;

veseli-mă-voi de mântuirea Ta!

Porţile fiicei Sionului, în contrast cu porţile morţii. Prin Sion se înţelege Ierusalimul, cetatea care era socotită drept mama locuitorilor ei; aşadar fiicele Sionului = poporul Ierusalimului. De reţinut: nu se spune la porţile, ci în porţile, adică în interiorul cetăţii, acolo unde laudele aduse cu glas mare Domnului răscumpără tăcerea din Şeol”[15].

„Cuvântul numeşte porţi ale morţii pe cele ale păcatului, care duc la moarte şi pierzanie, precum dimpotrivă, prin porţile Sionului, indică faptele bune”[16].

15: Căzut-au păgânii în groapa pe care-au făcut-o;

în cursa aceasta pe care au ascuns-o s-a prins piciorul lor.

„Grecescul ethni (de la ethnos) se traduce fie prin neamuri, fie prin păgâni, în funcţie de context. Al doilea înţeles era: ne-evrei, adică toţi cei de alt neam decât fiii lui Avraam. Pavel a fost numit apostolul neamurilor, adică al păgânilor”[17].

16: Cunoscut e Domnul când face judecată,

pe păcătos îl prinde în faptele mâinilor lui.

17: În iad întoarcă-se păcătoşii,

toate neamurile care-L uită pe Dumnezeu!

Întoarcă-se păcătoşii în iad ce este altceva dacă nu hotărârea din urmă şi osânda cea veşnică?”[18].  Cunoscut e Domnul când face judecată ar arăta că toţi L-au cunoscut pe Domnul, chiar şi înainte de venirea Mântuitorului, dar L-au uitat apoi, abătându-se la slujirea idolatră: „Negreşit L-au uitat pe Acela de Care îşi aminteau mai înainte; pe Acela pe Care-L cunoşteau înainte de a-L uita, pe Acela L-au părăsit. Era deci şi la neamuri o cunoaştere obscură despre Dumnezeu”[19].

18: Că nu până-n sfârşit va fi uitat sărmanul,

răbdarea săracilor în veac nu va pieri.

            Scriptura nu laudă nicăieri sărăcia pur şi simplu, ci sărăcia în răutate, sau sărăcia asumată conştient, pentru dobândirea altor bunătăţi, netrecătoare.

19: Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul,

păgânii să fie judecaţi în faţa Ta;

Scoală-Te: „Atanasie îl interpretează referitor la întruparea Domnului”[20].

„Omul, fiinţă orgolioasă, mai ales prin necredinţă”[21].

20: pune, Doamne, legiuitor peste ei,

ca să cunoască păgânii că oameni sunt.

„Păgânul, necredinciosul lipsit de evlavie şi bun simţ, pierde măsura şi nu-şi dă seama de limitele lui”[22].  „După Atanasie, profetul cere să vină mai curând ziua chemării neamurilor”[23].

21: De ce, Doamne, stai Tu departe?

De ce ne treci cu vederea la vreme de necaz?

            „Dar Cel ce era despărţit de noi prin legea firii, considerat de toţi ceilalţi prin proprietatea şi superioritatea Sa de altă fire şi de neapropiat, S-a făcut ca noi când a suportat deşertarea de bună voie pentru noi”[24].

22: Când se trufeşte necredinciosul, săracul se aţâţă;

ei se prind în sfaturile pe care le ticluiesc.

„Trufia nelegiuitului îl poate face pe cel năpăstuit să-şi piardă şi el măsura şi să păcătuiască prin mânie”[25].  Astfel, un păcat al nostru stârnind şi păcatele altora, la judecată va fi privit după toate roadele pe care le-a adus în istorie.

23: Că se laudă păcătosul cu poftele sufletului său,

 iar nedreptul pe sine se blagosloveşte.

            E o tentaţie pentru om să fie îngăduitor cu sine şi să-şi justifice căderile.  „Răul e socotit bine, păcătosul se laudă cu nelegiuirea sa (Chiril al Alexandriei)”[26].

24: Păcătosul Îl întărâtă pe Domnul;

Acesta nu-l va căuta după mulţimea mâniei Sale:

În faţa lui nu este Dumnezeu.

E punctul de vedere al păcătosului care, tocindu-şi orice simţ lăuntric, crede adesea că nu e văzut de Dumnezeu sau, simplu, se comportă ca şi când Acela n-ar fi.

25: Spurcate sunt căile lui în toată vremea.

De la faţa lui lepădate sunt judecăţile Tale,

(el crede) că peste toţi duşmanii lui va stăpâni;

26: că a zis în inima lui: „Nu mă voi clătina,

 nu-mi va fi mie rău cât va fi lumea”.

            E un mod al păcătosului de a-şi alunga neliniştile proclamând, cu totul arbitrar, că nu-l poate ajunge nici un rău. Desigur, va afla în curând că s-a înşelat.

27: Gura lui e plină de blestem, de amăreală şi vicleşug;

 sub limba lui, osteneală şi durere.

28: Cu cei bogaţi el stă la pândă într-ascuns

ca să-l ucidă pe cel nevinovat,

ochii lui stau ţintă spre cel sărac;

29: din ascunziş pândeşte ca leul din culcuşul său,

 pândeşte ca să-l apuce pe cel sărac,

pe sărac îl pândeşte ca să-l tragă la el.

Nu pare a fi aici vorba despre vreun om, fie acesta chiar cel mai păcătos, ci credem că e vorba despre duhurile răutăţii, care-l pândesc pe sărac, adică pe omul sărăcit în urma căderii, „şi nu ne pândeşte ziua, ci pe când se coboară noaptea”[27]. Cu alte cuvinte, atunci când suntem mai slabi (mai depărtaţi de Dumnezeu), va veni atacul.

30: În laţul său se va smeri,

se va pleca şi va cădea când îl va stăpâni pe cel sărman.

„Diavolul a alcătuit lui Hristos, drept cursă, moartea. Dar a fost umilit în însăşi cursa lui. Căci s-a nimicit moartea în moartea lui Hristos şi s-a desfiinţat tiranul care nu se aştepta să cadă”[28].

31: Că a zis în inima lui: „Dumnezeu a uitat,

Şi-a întors faţa, ca pân-la urmă să nu mă vadă…”.

Dorind să nu fie văzut de Dumnezeu, păcătosul ajunge chiar la a crede că se poate ascunde; sporind în perversitate, va nega cu totul existenţa lui Dumnezeu. Într-un fel, are dreptate: păcătosul, îndepărtându-se de Dumnezeu, sfârşeşte în a vieţui ca şi cum Acela n-ar exista.

32: Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta,

nu-i uita pe săracii Tăi până în sfârşit!

            Pare o rugăciune ce anticipează Învierea.

33: De ce L-a întărâtat necredinciosul pe Dumnezeu?

Pentru că a zis în inima lui: „Nu, El nu va cerceta!…”.

            Pare vizată nepocăinţa până la moarte.

34: Vezi, pentru că Tu înţelegi ca osteneala şi mânia

să le iei în mâinile Tale;

că Ţie Ţi s-a încredinţat  sărmanul,

orfanului Tu i-ai fost ajutor.

            Cel sărac, orfanului: „folosirea singularului arată că Dumnezeu are grijă de fiecare ca şi cum ar fi unic (Origen)”[29].

35: Zdrobeşte braţul celui păcătos şi rău;

păcatul său va fi căutat şi nu se va afla.

Nu se va afla: „a fost interpretat în două feluri: păcatul nu va fi găsit pentru că totul va fi purificat (Origen) sau păcătosul va fi dat pieirii (Ieronim, Augustin)”[30]. Susţinem a doua variantă, prima fiind vădit apocatastazistă.

36: Împărăţi-va Domnul în veac şi în veacul veacului,

voi, păgânilor, pieriţi din pământul Său!

            E anticipată biruinţa Bisericii sau, mai degrabă, Biserica triumfătoare.

37: Dorinţa sărmanilor ai auzit-o, Doamne,

auzul Tău a luat aminte la râvna inimii lor

            „Biserica din neamuri s-a declarat gata îndată pentru dragostea fierbinte, pentru că mărturiseşte aceasta şi dumnezeiescul David, zicând despre turma cea din neamuri aceste versete”[31]. Astfel, prin păgânii sortiţi să piară din pământul sfânt vom înţelege pe cei ce-L vor respinge pe Hristos.

38: spre judecarea orfanului şi sărmanului,

ca să nu se mai mândrească omul pe pământ.

E implorată dreptatea divină în toate aceste versete, dar, în surdină, e şi o anticipare a instaurării dreptăţii absolute în Împărăţia lui Dumnezeu.


[1] BBVA, p. 627

[2] SEP 4/I, p. 56

[3] עלמות לבן

[4] PSALM, p. 374

[5] BBVA, p. 627

[6] SEP 4/I, p. 56

[7] SEP 4/I, p. 57

[8] SEP 4/I, p. 57

[9] Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, II, 22

[10] SEP 4/I, p. 57

[11] SEP 4/I, p. 57

[12] SEP 4/I, p. 58

[13] Clement Alexandrinul, Stromate, VI, 51, 2

[14] Sf. Maxim Mărturisitorul,  Răspunsuri către Talasie, 36

[15] BBVA, p. 628

[16] Origen, Contra lui Celsus, VI, 36

[17] BBVA, p. 628

[18] Sf. Grigorie Sinaitul, Capete foarte folositoare în acrostih, 33

[19] Clement Alexandrinul, Stromate, VI, 64, 6

[20] SEP 4/I, p. 58

[21] BBVA, p. 628

[22] BBVA, p. 628

[23] SEP 4/I, p. 58

[24] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta Treime, IV

[25] BBVA, p. 628

[26] SEP 4/I, p. 59

[27] Origen, Omilii la Cartea Proorocului Ieremia, V, 14

[28] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, IV, 1

[29] SEP 4/I, p. 60

[30] SEP 4/I, p. 60

[31] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, III

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s