Comentarii la Psalmi – 7

Posted: 25/03/2009 in Psalmii
Etichete:, , , ,

PSALMUL 7 – Un psalm al lui David, pe care l-a cântat Domnului pentru cuvintele lui Huşai, fiul lui Iemeni.

 

            Psalmul oscilează între lamentaţia individuală şi jurământul cultual de nevinovăţie de tipul celui prescris în Ieşirea 22, 6-10. Conţine figuri de stil din sfera juridică şi militară, precum şi de vânătoare (leu, groapă)”[1].

            „Cuvintele introductive: În mod curios, acest psalm nu este definit prin cuvântul mizmor[2] psalm, ci printr-un termen obscur, de natură muzicală sau literară, shiggaion[3], derivat, se pare, din rădăcina triconsonantică sh-g-h cu sensul de a greşi. Aşadar, în loc de mizmor ledavid (psalm al lui David), găsim expresia shiggaion ledavid[4] (shiggaion al lui David). Această inconsecvenţă este ignorată de Septuaginta, care traduce ψαλμός (psalm). În ebraică chush ben-yemini[5] poate fi tradus în două feluri: Cuş, fiul lui Iemini şi, mai probabil, Cuş Beniaminitul, adică Cuş din tribul lui Beniamin. Acest personaj enigmatic a fost identificat de unii cu Saul, iar de alţii cu Şimei, cel care l-a blestemat pe David”[6].

            „Huşai este cel ce a salvat viaţa lui David când acesta se afla în război cu Abesalom, şi tot el i-a vestit regelui moartea fiului său (vezi II Regi 17-18). Totuşi, istoria nu-l numeşte fiul lui Iemeni, ci Huşai Archianul, Iemeni fiind un nume inexistent. Sfântul Ioan Gură de Aur crede că psalmistul i-a dat un nume simbolic: fiul dreptei, după fapta cea dreaptă pe care o săvârşise; exemple asemănătoare în Sfânta Scriptură: Iuda = fiul pierzării (Ioan 17, 12), diavolul = fiul pierzării (II Tesaloniceni 2, 3), omul primitor = fiu al păcii (Luca 10, 6)”[7].  „Dacă reuşim să ne folosim de bunele sfaturi ale lui Husai, s-ar putea asigura un temei pentru mulţumirea pe care o aducem lui Dumnezeu”[8].

 

1: Doamne, Dumnezeul meu, în Tine am nădăjduit,

 mântuieşte-mă de toţi cei ce mă prigonesc şi izbăveşte-mă,

2: ca nu cumva ei asemenea unui leu să-mi răpească sufletul,

 nefiind cel ce mântuieşte şi nici cel ce izbăveşte.

„În legătură cu dubla folosire a celor două verbe, a mântui şi a izbăvi: Omul se poate mântui şi prin puterea lăuntrică a propriei sale credinţe (Luca 7, 50; Matei 8, 13), dar pentru izbăvire (eliberare din robie) are nevoie de cineva din afară care să-l răscumpere. Psalmistul se roagă să fie mântuit de duşmanii săi de acum, din această viaţă, şi izbăvit de cei ce în ceasul morţii sale, la pragul trecerii în viaţa de dincolo – diavolii şi propriile sale păcate – se vor repezi, asemenea unui leu, să-i răpească sufletul. Aşadar, o lectură posibilă: Mântuieşte-mă de mulţimea celor ce mă prigonesc şi izbăveşte-mă, pentru ca să nu fiu răpit ca şi cum n-ar exista Cel-Ce-Răscumpără (Sfântul Ioan Hrisostom)”[9].

3:  Doamne, Dumnezeul meu, dac-am făcut eu aceasta,

 dacă-n mâinile mele e cumva nedreptate,

4: dac-am răsplătit cu rău celor ce mi-au făcut mie rău,

 atunci gol să cad eu din faţa vrăjmaşilor mei;

„Textul Masoretic: Dac-am răsplătit cu rău celor ce mi-au făcut bine[10]. Septuaginta merge mai departe, anticipând preceptele evanghelice.

5: vrăjmaşul să-mi prigonească sufletul şi să-l prindă,

 viaţa în lut să mi-o calce

 şi slava să mi-o culce-n ţărână!

Să cad din partea vrăjmaşilor mei deşert. Ce este: Să cad? Până când stă cineva, are putere să se împotrivească vrăjmaşului său: loveşte şi e lovit, biruieşte şi e biruit; căci încă stă. Iar de va ajunge să cadă, nu mai poate, zăcând jos, să lupte cu vrăjmaşul său. Dar ne rugăm nu numai să nu cădem din partea vrăjmaşilor noştri, ci să nu cădem deşerţi. Deşert este a nu mai avea în sine ceva bun, ca să se mai poată scula. Căci cel ce se scoală, poate să se îngrijească iarăşi de sine şi poate să intre iarăşi în luptă”[11].  „Sufletul păcătosului, care trăieşte după trup şi-i amestecat cu plăcerile trupului, se tăvăleşte în patimile trupului ca într-o mocirlă, iar vrăjmaşul calcă în picioare sufletul lui, îl murdăreşte şi mai mult şi caută să-l îngroape; se suie pe cel căzut, îl calcă la pământ cu picioarele, cu alte cuvinte calcă în trup viaţa celui ce a alunecat în păcat. Sfinţii, avându-şi vieţuirea în ceruri şi punându-şi faptele lor bune în vistieriile cele veşnice, au slava lor în ceruri; slava oamenilor pământeşti, însă, şi a celor ce trăiesc după trup se sălăşluieşte, spune Scriptura, în ţărână”[12].

6: Scoală-Te, Doamne, întru mânia Ta,

 înalţă-Te pân-la hotarele duşmanilor mei;

 scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, cu porunca pe care ai poruncit-o,

Porunca pe care ai poruncit-o: „Textul Masoretic are Tu ai poruncit judecata. Theodor al Mopsuestiei parafrazează: Fă Tu însuţi ce ai poruncit: ia apărarea celor asupriţi”[13].

„Profetul se roagă sau ca taina învierii Domnului să lucreze la nimicirea păcatului oamenilor, sau se roagă pentru înălţarea pe cruce a Domnului, care avea să se săvârşească după ce răutatea duşmanilor avea să se urce până la cea mai înaltă limită. […] Cuvintele acestea se pot referi la taina învierii Domnului. Profetul se roagă să se scoale Judecătorul, ca să pedepsească orice păcat, ca să se desăvârşească poruncile date nouă mai înainte”[14].

7: şi adunare de popoare Te va înconjura,

 şi de dragul lor în înălţime Te vei întoarce.

„Pentru adunarea care Te înconjoară, pe care ai dobândit-o prin pogorârea cea după har şi prin întruparea Ta, întoarce-Te la înălţimea slavei, pe care o aveai înainte de a fi lumea”[15].

8: Domnul va judeca popoarele;

 Doamne, judecă-mă după dreptatea mea

 şi după nerăutatea de deasupra mea.

„Verbul a judeca are în Sfânta Scriptură mai multe înţelesuri: a face dreptate, a pedepsi, a cerceta, a examina (după anumite criterii), a cumpăni, a cataloga. În cazul de faţă, el înseamnă a cerceta circumstanţele prin care unui iudeu, unui elen sau unui scit, de exemplu, i se poate atribui o vină mai mare sau mai mică”[16].

Psalmistul cere o judecată conformă cu neputinţele sale; însă dreptatea la care se poate ridica omul e cea a lui Dumnezeu făcut om. „Căci e măsurat după Dumnezeu modul dreptăţii omeneşti, oarecum fiind mai presus adică de cea a sfinţilor îngeri şi întrecând cu mult măsura noastră”[17].

9: Isprăvească-se răutatea păcătoşilor,

 iar Tu îl vei călăuzi pe cel drept,

 Tu, Cel ce pătrunzi inimile şi rărunchii, Dumnezeule!

„În sens biblic, inima este locaşul simţămintelor nobile, în timp ce rărunchii (măruntaiele) sunt sediul pasiunilor carnale”[18]. Dar, acestora din urmă, se poate robi şi inima.

„Scriptura, în multe locuri, socoate inima conducător al sufletului şi, tot aşa, în multe locuri, socoate rărunchii partea pasională a sufletului”[19].  „Dumnezeu nu priveşte faţa din afară a celor zise sau făcute de noi, ci stările sufletelor şi scopul pentru care facem ceva din cele văzute, sau zicem ceva din cele cugetate, precum cei ce se deosebesc de cei ce vorbesc sau fac ceva, prin înţelegerea lor, văd mai bine înţelesurile cuvintelor şi sfârşiturile lucrurilor şi-şi fac judecăţi fără greşeală despre ele”[20].  „Dracii nu cunosc inimile noastre, cum socot unii dintre oameni. Căci singurul cunoscător al inimii este Cel ce ştie mintea oamenilor şi a zidit inimile lor, pe fiecare deosebit. Dar ei cunosc multe din mişcările inimii, pe baza cuvântului rostit şi a mişcărilor văzute ale trupului”[21].

10: Drept e ajutorul meu de la Dumnezeu,

 Cel ce-i mântuieşte pe cei drepţi la inimă!

Drept la inimă este cel care n-are mintea pornită spre exagerare, nici spre micşorare, ci se îndreaptă spre calea de mijloc a virtuţii”[22].

11: Dumnezeu, judecător drept şi tare şi îndelung-răbdător,

 mânia nu Şi-o aduce-n fiecare zi.

Sunt subliniate atât dreptatea, cât şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu.

12: Dacă nu vă veţi întoarce, El sabia Şi-o va face să lucească,

 arcul Şi l-a încordat şi l-a pregătit

„Dumnezeul arcaş apare şi în Iov 16, 12-14. Unele versiuni au trecut armele pe seama păcătosului”[23].

„Dumnezeu nu ameninţă îndată cu lovituri, cu răni şi cu moarte, ci, cu sclipiri de arme, îi pregăteşte oarecum pentru apărare. Nu muşchii sunt cei ce încordează arcul lui Dumnezeu, ci puterea Lui pedepsitoare, care este când întinsă, când destinsă. Cuvintele acestea îl ameninţă pe păcătos că, dacă va stărui în păcat, îi sunt pregătite cele ce îl vor trimite la pedeapsă”[24].   Dar nici nu trebuie să vedem neapărat o ameninţare aici, ci o făgăduinţă: „Căci Hristos S-a războit pentru noi cu mână tare. Şi a surpat începătorii, a biruit puteri, a surpat domnii şi pe cei de pe pământ, care erau prizonieri, i-a eliberat”[25].

13: şi-n el a gătit unelte de moarte,

 săgeţile Lui sunt gata pentru cei ce ard în mânie:

„Pentru Vasile cel Mare, săgeţile lui Dumnezeu sunt îndreptate împotriva celor care primesc în ei săgeţile aprinse ale Vrăjmaşului şi ard de patimi trupeşti”[26].

„Deci, oricine e obişnuit să cugete înţelept se va feri să jignească în vreo privinţă pe Bunul Dumnezeu. Căci faptul de a nu adăuga îndată celor ce greşesc împotriva Sa ameninţarea mâniei nu-L face mai blând. Este bun, întrucât nu-Şi arată în fiecare zi mânia, dar, dacă nu ne vom întoarce, va face, precum s-a scris, să lucească sabia Lui şi va încorda arcul Său împotriva noastră, gătind uneltele morţii noastre, adică tot felul de nenorociri dureroase şi de nesuportat”[27].

14: Iată, s-a chinuit să nască nedreptate,

 a zămislit durere, a născut nelegiuire;

„Aici subiectul e subînţeles: omul rău. Verbele predicative sunt preluate din actul naşterii, dar nu în ordinea lor naturală: a zămisli, a avea dureri, a naşte, ci după o altă logică, pe care Sfântul Ioan Hrisostom o explică: poftele nebuneşti, repezi, provoacă spasme chinuitoare; nestăpânirea gândului rău zămisleşte durere; răutatea aprinsă în inimă naşte nelegiuire”[28].

„Pornirile nesocotite ale desfrânaţilor au fost numite dureri de naştere pentru că se nasc în suflet cu iuţeală şi durere. Cel care n-a ajuns stăpân pe gândurile sale rele în timpul unei astfel de porniri a zămislit durere; iar cel care prin fapte rele a aprins răutatea în inima sa a născut nelegiuire”[29].

15: a deschis o groapă, şi a adâncit-o

 şi va cădea în groapa pe care a făcut-o;

E drumul pe care duce păcatul, cu consecinţele sale fireşti.

16: durerea lui se va întoarce pe capul său,

 pe creştetul său nedreptatea lui se va coborî.

Sfârşitul omului ce săvârşeşte răutatea e unul pe măsură.

17: Lăuda-voi pe Domnul după dreptatea Lui

 şi voi cânta numele Domnului Celui-Preaînalt.

Lăudat în alte locuri ca bun, aici e subliniată dreptatea lui Dumnezeu, fără a despărţi dreptatea de bunătatea Sa.


[1] SEP 4/I, p. 53

[2] מזמור

[3] שיגיון

[4] שיגיון לדוד

[5] כוש בן־ימיני

[6] PSALM, p. 373

[7] BBVA, p. 625

[8] Sf. Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, II, 11

[9] BBVA, p. 625

[10] BBVA, p. 625

[11] Ava Dorotei, Învăţături de suflet folositoare, VIII, 4  

[12] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, II, 3

[13] SEP 4/I, p. 53

[14] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, II, 3-4

[15] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, II, 4

[16] BBVA, p. 625

[17] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XVI

[18] BBVA, p. 625

[19] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, II, 6

[20] Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă, 133

[21] Evagrie Monahul, Capete despre deosebirea patimilor şi a gândurilor, 27

[22] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, II, 7

[23] SEP 4/I, p. 54

[24] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, II, 7

[25] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XI

[26] SEP 4/I, p. 54

[27] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, VI

[28] BBVA, p. 626

[29] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, II, 8

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s