Comentarii la Iov – 41

Posted: 21/03/2009 in Iov
Etichete:, , ,

CAPITOLUL 41 – Cuvântul lui Dumnezeu (continuare).

 

„Capitolul [41] nu apare deloc în comentariul lui Ioan Gură de Aur”[1].

 

1: Tu, nici că l-ai văzut,

nici te-ai mirat de cele ce-asupra lui se spun.

2: Nu te gândeşti cu teamă că-acesta-i semnul Meu?

Căci cine este oare acel ce-mi stă-mpotrivă?

3: sau cine-Mi stă-mpotrivă şi va rămâne viu?

Au lumea nu-i a Mea?

4: Mă voi rosti asupră-i şi-n veac voi milui

cu logosul puterii pe cel cu el întocmai.

5: Poţi tu să-i scoţi din taină vestmântul de deasupra,

ori să-i pătrunzi sub zale în cuta căptuşelii?

6: el are porţi pe chipu-i: cin’ le-a deschis vreodată?

El are dinţi în gură, împrejmuiţi cu frică.

„Porţi (pe faţă): căi de acces spre lăuntrul fiinţei. Ideea se leagă cu cea din versetul precedent: Leviatanul e inaccesibil cunoaşterii omeneşti, indiferent de latura sau unghiul de abordare”[2].

7: Lăuntrul său făcut e din scuturi de aramă

cu-ncheieturi legate ca piatra grea, de şmirghel:

„Şmirghel: rocă metalică dură, alcătuită din mărunte granule de corindon şi magnetit. Măcinate mărunt şi aplicate pe o peliculă de hârtie, granulele sunt folosite la polizarea unor obiecte de lemn sau metal”[3].

8: atât de mult sunt strânse-ntre ele laolaltă,

că nici măcar suflare de vânt nu le răzbate;

9: aşa cum se lipeşte un om de al său frate,

tot astfel se ţin ele şi nu se mai despart.

10: El numa’ ce strănută şi scapără lumină,

în ochii săi e chipul luceafărului nou.

11: Din gura lui ies parcă văpăi de torţe-aprinse

şi scapără dintr-însul ca un grătar de foc.

12: Din nări aruncă-n aer fum gros, ca de cuptor

în care ard cărbuni.

13: Suflarea lui, jăratic,

din gura lui, vâlvori.

14: Grumazul său adună în el puterea toată,

 în faţa lui, pierzanie.

Vedem de aici „cum e balaurul cel mare, apostatul, iadul, care îşi lărgeşte gura lui, stăpânitorul lumesc al întunericului, cel ce are stăpânirea morţii […], ale cărui coaste sunt de aramă şi a cărui spinare e fier vărsat, iar cele dinăuntru ale lui, piatră de lovit”[4].  „Aşa apărând căpetenia dracilor, înspăimântă […], grăind vicleanul lucruri mari […] şi încearcă să se fălească cu unele ca acestea şi le vesteşte acestea, ca să amăgească pe cinstitorii de Dumnezeu. Dar noi, credincioşii, nu trebuie să ne speriem nici de nălucirile acestea, nici să luăm aminte la cuvintele lui. Fiindcă minte şi nu spune nimic adevărat”[5].

15: Pe trupul său sunt cărnuri lipite şi-ndesate:

izbeşte-n el cu apă, el nu se va clinti.

16: Iar inima într-însul e-nfiptă ca o piatră

şi ca o nicovală rămâne neclintită.

A fost văzut aici, în mod deosebit, chipul diavolului. Inimile oamenilor păcătoşi, „cu toate că sunt tare învârtoşate şi cu totul neînduplecate, totuşi vin, măcar cât de târziu şi cu mare greutate, la o simţire a mâniei dumnezeieşti. Acela însă întrece în sălbăticie tot ce se poate spune şi e învârtoşat la culme. Căci s-a scris: Inima lui s-a întărit ca piatra şi stă ca o nicovală neclătită[6].  „Viaţa în întregime sfântă e însoţită de dureri şi de lărgimea nădejdii la Dumnezeu şi de o desăvârşită delicateţe. Ei nu i se potriveşte deloc vârtoşenia. […] Iar inima diavolului e învârtoşată ca o piatră şi dură ca o nicovală. Aşa zice Sfânta Scriptură”[7].

17: Când el se-ntoarce, groază în cele patru labe

simt fiarele din preajmă şi fug mâncând pământul.

Fiarele cu patru labe: Textul Masoretic are elim, dumnezei, folosit în poezie pentru a desemna fie oameni de seamă, fie îngeri, fie zeii popoarelor păgâne”[8].

18: Aruncă lănci asupră-i: nimic nu-l înspăimântă,

nici suliţa ce zboară, nici platoşa-n văzduh;

19: căci el socoate fierul fiind ca nişte paie,

arama, putregai.

20: Nu-l vatămă săgeata din arcul de aramă;

dacă-l loveşti cu piatra, o simte fir de iarbă.

21: De cad pe el ciocane, l-ating ca nişte trestii,

şi-şi râde de-ncruntatul aruncător de flăcări.

22: Ţepuşele-ascuţite îi ţin de aşternut;

sub el, aurul mării e tot – n-o ştii! – mocirlă,

„În Textul Masoretic: Sub el, cioburi ascuţite: ca o grapă se întinde peste mâl[9].

23: adâncul clocoteşte ca o căldare-ncinsă,

căci lui îi este marea un vas de fiert unsori,

24: prăpastia genunii, un rob adus din luptă,

genunea însăşi, locul în care el se plimbă.

„Textul Masoretic are: Lasă în urmă dâră de lumină şi abisul se face cărunt[10].

25: Aici, pe-ntreg pământul, ca el nu-i nimeni altul,

Făcut să-şi râdă-n joacă, de el, îngerii Mei;

Joaca îngerilor Mei: Textul Masoretic are: a fost făcut să fie neînfricat[11].

26: el vede tot înaltul,

el, împărat a toată făptura de sub ape”.

Prin Leviatan e închipuit şi potrivnicul, diavolul cu amăgirile sale. Astfel privind textul, „ceea ce zice este aceasta: Nu este văzută faţa lui, căci îşi ascunde viclenia în multe veşminte, fermecând în chip amăgitor prin felul cum se înfăţişează la arătare, iar în ascuns întocmind cursa pierzaniei. Şi ca să nu se numere şi pe sine între cei ce nu cunosc vicleniile aceluia, Iov descrie semnele lui[12], cunoscând limpede toată urâciunea înfricoşată a lui. Ochii lui, zice, sunt ca ai luceafărului; măruntaiele lui sunt şerpi de aramă. Acestea le spune, dând la iveală viclenia lui, ca a unuia ce, prin faptul că-şi ia înfăţişarea luceafărului, plănuieşte să atragă la el pe cei ce-l privesc, iar prin şerpii dinăuntru pregăteşte moartea celor ce se apropie”[13].  „În Cartea lui Iov, el [leviatanul] e numit rege al tuturor vieţuitoarelor care se află în apă. Fără îndoială că sub toate acestea trebuie înţeles diavolul”[14].  „Cum am putea noi cuteza să ne împotrivim unui aşa de înfricoşat vrăjmaş al neamului nostru dacă nu ne-ar susţine dreapta cea atotputernică a lui Dumnezeu Cuvântul, ocrotindu-ne şi acoperindu-ne? Cum ar rezista firea omenească la uneltirile lui? Căci cine, zice, va descoperi faţa îmbrăcăminţii lui? Iar la încheietura platoşei lui cine va pătrunde? Din gura lui ies făclii aprinse, care scapără ca nişte gratii de foc. Din nările lui iese fum de cuptor ce arde cu foc de cărbuni. Sufletul lui e cărbuni. Flacără iese din gura lui. În grumazul lui sălăşluieşte puterea. Înaintea lui aleargă pierzania. Inima lui e întărită, stă ca o piatră, ca o nicovală neclătită. Fierbe adâncul ca o căldare. Socoteşte marea ca un vas de unsoare; iar tartarul adâncului ca pe un rob. Tot ce e înalt vede, împărăţind, peste toate cele din ape. Împotriva lui ne este lupta, frate. Pe unul ca acesta ni l-a arătat Cuvântul ca asupritor”[15].  „Balaurul, căpetenia adâncului, se ridică cu război împotriva celor ce au luarea aminte din inimă, ca unul ce-şi are puterea îndreptată spre pofta de la brâu şi de la buric. El ascute împotriva lor [a nevoitorilor], prin uriaşul uitării plăcute, puterile arzătoare ale săgeţilor aprinse; şi având pofta din om ca o altă mare şi ca un alt adânc, pătrunde şi se târăşte în ea, o tulbură şi o umple de zoaie, făcând-o să fiarbă. Apoi o aprinde spre împreunări şi o inundă prin torente de plăceri, dar nu o umple niciodată, fiind nesăturată”[16].

Un alt comentariu anticipează lucrarea lui Hristos şi biruinţa asupra balaurului: „După cartea lui Iov, în ape era balaurul care primeşte în gura lui Iordanul (40, 23). Prin urmare, de vreme ce trebuia să zdrobească capetele balaurului (Psalmi 73, 14), Iisus S-a pogorât în ape, a legat pe cel puternic (Matei 12, 29), ca să luăm putere de a călca peste şerpi şi peste scorpii (Luca 10, 19). Balaurul nu era o fiară mică, ci groaznică. Nici o corabie pescărească nu putea să ducă pielea cozii lui (40, 31); înaintea lui alerga pierzarea (41, 14), nimicind pe toţi pe care îi întâlnea. Spre el a alergat Viaţa, ca să reducă la tăcere moartea şi ca toţi cei mântuiţi să spunem: Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? (Osea 13, 14). Prin Botez se distruge boldul morţii”[17].


[1] SEP 4/II, p. 143

[2] BBVA, p. 612

[3] BBVA, p. 612

[4] Sf. Grigorie de Nyssa, Tâlcuire la Cântarea Cântărilor, V

[5] Sf. Atanasie cel Mare, Viaţa cuviosului Părintelui nostru Antonie, XXIV

[6] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, I

[7] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XII

[8] SEP 4/II, p. 144

[9] SEP 4/II, p. 144

[10] SEP 4/II, p. 144

[11] SEP 4/II, p. 145

[12] În text, cel ce vorbeşte este Dumnezeu, iar Iov ascultă.

[13] Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, 29

[14] Origen, Despre principii, II, 7, 3

[15] Avva Filimon, Cuvânt foarte folositor

[16] Sf. Grigorie Sinaitul, Capete foarte folositoare în acrostih, 122

[17] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, III, 11

Anunțuri
Comentarii
  1. […] Ioan Usca, Ioan Traia, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi, XII, Iov, 248 pagini, Editura Christiana, Bucureşti, 2008. […]

  2. nonalina spune:

    Doamne ajuta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s