Comentarii la Iov – 30

Posted: 21/03/2009 in Iov
Etichete:, , ,

CAPITOLUL 30 – Răspunsul lui Iov (continuare).

 

1: Şi-acum, sunt râsul celor mai tineri decât mine;

acum îmi fac dojană bezmeticii aceia

pe-ai căror taţi şi mame eu nu dădeam doi bani

şi nu-i puneam de-o seamă cu câinii de la grajduri.

„Este în firea minţii mânia împotriva patimilor. Căci dacă nu se mânie omul împotriva tuturor celor semănate de vrăjmaşul într-însul, nu va vedea nici curăţie întru sine. Când a aflat Iov lucrul acesta, a blestemat pe vrăjmaşii săi zicând: Necinstiţilor şi defăimaţilor, lipsiţi de tot binele, nu v-am socotit vrednici nici de câinii turmelor mele! Iar cel ce vrea să ajungă la mânia cea firească, taie toate voile sale, până când întăreşte în sine voia cea după fire a minţii”[1].

2: Ei, cei a căror vlagă din mâini mi-era nimic,

de vreme ce pierise-nainte de sfârşit

3: luptându-se cu lipsa şi foamea; ei, cei care

mai ieri fugeau prin stepă, sleiţi şi chinuiţi,

4: şi călăreau ecoul să-i dea târcoale mării

când loboda-de-mare era mâncarea lor;

ei, cei lipsiţi de cinste, de slavă şi de bine

când ronţăiau, de foame, copacii-n rădăcină,

La primele două versuri: „Joc verbal prin dubla folosire a aceluiaşi cuvânt: alimos, care înseamnă ceea ce îi aparţine mării sau ceea ce e produs de mare şi lobodă-de-mare, plantă sărată ce creşte pe ţărmurile Mării Moarte şi care se mănâncă în felul piureului de spanac”[2].

5: s-au ridicat asupră-mi cu-avânturi de tâlhari,

„În Textul Masoretic: Din mijlocul [oamenilor] sunt alungaţi: [aceştia] strigă împotriva lor ca la hoţ[3].

6: ei, tâmpii, troglodiţii de-abia ieşiţi din peşteri,

„Literal: ale căror case erau găuri (trogle) de piatră. (Substantivul trogle = gaură a dat naştere cuvântului generic troglodytes = troglodit; la origine locuitor al Etiopiei, care locuia în caverne)”[4].

7: ei, tuse măgărească în cântec lin de strune,

ei, râme pe sub crânguri sălbatice, uscate,

8: copii de proşti şi nume al celor fără nume,

a căror slavă strâmbă s-a stins de pe pământ!…

„E proprie minţii ura cea contrară răului. […] şi fără ura împotriva duşmăniei nu se descoperă cinste în suflet şi ura noastră s-a schimbat în pornire împotriva firii, spre a urî pe aproapele şi a ne scârbi de el. Şi ura se face cea care alungă toate vietăţile. Minţii îi este proprie înălţarea cugetului conform firii faţă de orice duşmănie. Şi când a aflat-o pe ea Iov, a osândit pe duşmanii lui, zicând lor: Cei necinstiţi şi leneşi, lipsiţi de orice bine, pe care nu i-am socotit vrednici de turma câinilor mei. Şi nis-a schimbat dispreţul asupra duşmanilor şi ne-am dispreţuit unii pe alţii, înţepându-ne unii pe alţii şi ne-am îndreptăţit pe noi înşine împotriva aproapelui. Şi din pricina dispreţuirii lui Dumnezeu ne facem duşmani ai oamenilor”[5].

9: Acum le sunt chitară,

acum sunt basmul lor!…

10: Mă-nvăluie cu ură şi mi se ţin departe

şi-asupra feţei mele nu şi-au cruţat scuipatul.

11: Căci El, golindu-Şi tolba, m-a-nveninat cu chinuri,

iar ei, slăbindu-şi frâul, mi se hlizesc în faţă.

„Primul stih în Textul Masoretic: Fiindcă [El] coarda a slăbit-o – comentatorii înţeleg că Dumnezeu este cel care a slăbit coarda de la arcul lui Iov. Rolul Satanei nu mai este amintit nicăieri în dialog”[6].

12: În dreapta mea se scoală puiţă şi prăsilă

picioarele-ntinzându-şi

şi cale peste mine făcându-şi, de pierzanie;

13: e cale bătucită,

de vreme ce veşmântul mi l-au desprins de trup.

14: Săgeţile Lui toate de sus m-au săgetat,

cu vrerea Lui El face cu mine tot ce vrea,

dureri mă tot frământă.

„În Textul Masoretic: Ca printr-o  spărtură largă năvălesc [săgeţile – n. n.], se năpustesc sub dărâmături[7].

15: Durerile-mpotrivă-mi deodată s-au întors,

nădejdea mea se duse ca spulberul de vânt,

precum un nor se duse şi mântuirea mea.

16: Şi-acum, pâraie calde mi-i sufletul pe chip

şi-n zile de durere mă ţine înzilirea;

Mi-i sufletul pe chip: „Literal: sufletul meu se revarsă asupră-mi; metaforă pentru a plânge, a vărsa lacrimi[8].

17: mi-i somnul parcă, noaptea, din prăvăliri de oase,

şi nervii se desfac.

18: Cu straşnică tărie mă ţine El de haină

şi de gâtlej mă strânge cu gulerul cămăşii.

19: Tu mă socoţi, pe mine, nimic decât noroi,

că parc-aş fi totuna cu praful sau cenuşa.

„Primul stih în Textul Masoretic: M-ai aruncat în noroi[9].

20: Strigat-am către Tine şi, iată, nu m-asculţi,

stătut-am în picioare şi nu mă bagi în seamă;

„Stihul al doilea în Textul Masoretic: Stau în picioare şi Tu mă priveşti[10].

21: atâtea, fără milă, s-au năpustit asupră-mi,

căci Tu, cu mână tare, mă baţi necontenit

22: şi cu dureri mă-mpresuri

tăindu-mi orice cale spre mântuirea mea.

„Ebraică: Mă urci pe vânt, mă faci să-l călăresc / şi mă risipeşti în furtună[11].

23: Că ştiu prea bine: moartea mă surpă din ce sunt,

pământul fiind casa oricărui pământean.

24: O, dac-aş fi în stare să-mi curm odată viaţă,

ori să mi-l rog pe altul s-o facă-n locul meu!

„În Textul Masoretic textul e dificil. Unii înţeleg: dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mâinile? Cel în nenorocire nu cere ajutor? (RSV, Cornilescu, Ravasi). ♦ Ioan Gură de Aur comentează: «[O,] de-aş putea» nu înseamnă că nu are puterea necesară, ci că îi este interzis să facă acest lucru (cf. Comentariu la Iov, XXX, 4)”[12].

Prin stări asemănătoare trec toţi nevoitorii, în diferite grade de intensitate: „Toţi dracii fac sufletul iubitor de plăceri; numai dracul întristării nu primeşte să facă aceasta, ci el ucide gândurile celor ce au început această vieţuire [cea monahală – n. n.], tăind şi uscând prin întristare orice plăcere a sufletului […]. Dacă acest drac războieşte pe un monah cu măsură, îl face încercat, căci îl convinge să nu se apropie de nimic dintr-ale lumii acesteia şi să înlăture toată plăcerea. Dar dacă stăruie mai mult, naşte gânduri care sfătuiesc pe monah să-şi ia viaţa, sau îl silesc să fugă departe de locul unde petrece. Acest lucru l-a gândit şi l-a pătimit dreptul Iov, fiind asuprit de acest drac. De aş putea, zice, să mă omor, sau pe altul să rog să-mi facă mie aceasta[13].

25: Că eu am plâns deasupra oricărui slăbănog

şi-am suspinat văzându-l pe omul nevoiaş.

„Era, oare, Iov fără milă? Dar cum se poate spune una ca asta, când el însuşi spune despre el: Am plâns de mila oricărui năpăstuit?”[14].  „Să facem multă milostenie, să arătăm mare dragoste de oameni şi cu banii şi cu faptele. Dacă vedem în piaţă un om nenorocit şi bătut de soartă, de putem să-i dăm bani, s-o facem; de putem să-l mângâiem cu cuvântul, să nu pregetăm. Are răsplata sa şi cuvântul; dar mai bine spus, chiar şi suspinele. Asta o spunea fericitul Iov: Iar eu am plâns pentru orice neputincios şi am suspinat când am văzut om în nevoie. Iar dacă lacrimile şi suspinele au răsplată, gândeşte-te cât de mare va fi plata când adaugi şi cuvinte de mângâiere, ajutoare băneşti şi orice alt fel de milostenie!”[15].

26: Şi aşteptând să-mi vină belşug de bunătăţi,

de zile rele, iată, din urmă-am fost ajuns.

„Textul Masoretic are în plus: Aşteptam lumină şi a venit întuneric[16].

27: M-aprind în măruntaie şi fierb fără-ncetare

şi simt strânsoarea spaimei şi-a zilelor miloage.

28: Am tras, gemând, caleaşca, dar fără frâu în gură,

am stat în adunare şi-ntr-însa am strigat;

„Primul stih în Textul Masoretic: Întunecat umblat-am şi fără soare[17].

29: sunt frate cu şacalii,

prieten sunt cu struţii;

Şacalii: gr. σειρηνες nu denumeşte aici legendarele sirene din mare, ci stafii ale pustiului, echivalând de obicei cuvinte ebraice mai concrete: struţi, bufniţe sau şacali (cf. şi Isaia 13, 23; 34, 13). Ioan Gură de Aur vede aici o pasăre, din cauza prezenţei în text mai departe a termenului struţi. În ebraică e vorba de şacali şi struţi – vieţuitoare care simbolizează duhurile rele ce bântuie pustiul”[18].

30: mi-i pielea parcă toată-nvelită cu-ntuneric

şi oasele din mine-nvelite în arsuri;

31: chitara mea se-ntoarse cu strunele spre jale:

cântării mele-nalte doar plânsul i-a rămas.

Cuvântul lui Iov continuă în capitolul următor.


[1] Isaia Pustnicul, Despre păzirea minţii în 27 de capete, 1

[2] BBVA, p. 594

[3] SEP 4/II, p. 109

[4] BBVA, p. 594

[5] Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte, II, 2

[6] SEP 4/II, p. 110

[7] SEP 4/II, p. 110

[8] BBVA, p. 594

[9] SEP 4/II, p. 111

[10] SEP 4/II, p. 111

[11] BBVA, p. 595

[12] SEP 4/II, p. 111

[13] Evagrie Ponticul, Capete despre deosebirea patimilor şi a gândurilor, 11

[14] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, IV, 6

[15] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, XV, 10

[16] SEP 4/II, p. 111

[17] SEP 4/II, p. 111

[18] SEP 4/II, pp. 111-112

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s