Comentarii la Iov – 26

Posted: 21/03/2009 in Iov
Etichete:, , ,

CAPITOLUL 26 – Răspunsul lui Iov.

 

1: Şi răspunzând Iov, a zis:

„De la capitolul 26 până la 31 ţine discursul lui Iov, întrerupt de două momente de tăcere, la sfârşitul capitolelor 26 şi 28. Cele două opriri sunt marcate de o formulare care are menirea de a relansa discursul 27, 1 şi 29, 1): Iov a mai adăugat la vorbirea sa şi a zis. Tăcerea apare de mai multe ori în cartea lui Iov. Mai întâi sunt cele şapte zile şi şapte nopţi de tăcere ţinute de cei trei prieteni în momentul întâlnirii (2, 13). Apoi, trecerea de la un interlocutor la altul e marcată de momente de aşteptare, de ezitare, necesare pentru realizarea reciprocităţii. Elifaz, care vorbeşte din capitolul 32, are şi el trei momente de tăcere. Dumnezeu vorbeşte în capitolul 38 şi discursul Său este întrerupt de momente de tăcere. Domnul încetează să vorbească (39, 30) şi îl invită pe Iov să răspundă (40, 1)”[1].

 

2: „Cui vrei tu să te-alături? pe cine vrei s-ajuţi?:

pe cel bogat în vlagă? pe cel cu braţ puternic?   

3: Tu-l sfătuieşti pe cel ce e plin de-nţelepciune?

te ţii de urma celui din culmile puterii?

Versetele 2-3 în „Textul Masoretic: 2. [Frumos] l-ai mai ajutat pe cel fără putere, ai izbăvit braţul cel fără tărie! 3. Cum l-ai mai sfătuit pe cel fără înţelepciune şi belşug de iscusinţă ai arătat!”[2]

4: Cui i-ai rostit cuvinte

şi-a cui este suflarea ce ţi-a ieşit din gură?

5: Au numai uriaşii se chinuiesc să nască

sub apă, şi-mpreună cei ce mai sunt acolo?

„Textul Masoretic are: Umbrele celor morţi [rephaim] tremură sub ape şi sub locuitorii lor[3].  „Prin uriaşi se înţelegeau monştrii care, potrivit mitologiilor antice, populau apele subterane. Prin neputinţa lor de a ieşi la suprafaţă, ei erau, în fond, tot atât de slabi ca şi umbrele morţilor din Şeol. Acest verset îl pregăteşte pe cel următor”[4].

6: La Domnul despuiat e locaşul celor morţi,

nu-i nici o-nvelitoare s-ascundă nimicirea.

7: El, Cel ce Miazănoaptea o-ntinde pe genună

şi tot aşa pământul l-atârnă pe nimic;

„Metaforă pentru creatio ex nihilo. Miazănoaptea poate fi o referire la Steaua Polară, reperul mişcării circulare a astrelor. Totul se reazămă pe puterea lui Dumnezeu”[5].

„Dumnezeu a voit un singur lucru: să facă pe om împărat al celor pământeşti şi ca un alt dumnezeu al celor ale lui Dumnezeu. Şi, potrivit cu aceasta, a adus la fiinţă lumea aceasta spre folosul uşor şi nemijlocit al acestuia [omului]. Căci spune şi oarecare dintre prooroci [Iov]: Cel ce a făcut pământul ca pe nimic şi l-a întărit pe nimic. […] Apoi, dacă numai privind la pământ, acesta e cuprins de cutremur, cât de mare trebuie să fie bogăţia puterii Lui? De aceea, le-a adus la fiinţă pe toate cele văzute numai cu cuvântul[6]. Iar cele mai slăvite şi mai bune sunt păstrate pentru veci”[7].

8: El este Cel ce apa o strânge-n norii Săi

şi norul nu se rupe sub greutatea ei;

9: El stăpâneşte faţa înaltului Său tron

şi peste ea întinde, la vrere, norul Său.

Faţa înaltului Său tron: „Ebraică: faţa lunii (pline), ceea ce-i face pe exegeţi să creadă că e o aluzie la eclipsele de lună. Luna însă nu poate fi luată drept simbol al tronului ceresc; Dumnezeu având stăpânire asupră-i, numai El decide când poate fi văzut şi când trebuie ascuns. Într-un sens mai adânc, Dumnezeu este Cel ce hotărăşte asupra Revelaţiei”[8].

10: El Şi-a rotit porunca-mprejur la faţa apei,

pân-la hotarul dintre lumină şi-ntuneric.

11: Ca nişte braţe stâlpii tăriei se desfac

şi-astfel se minunează de supărarea Lui.

„Nu e vorba de un simplu cutremur de pământ, ci de faptul că instrumentele cutremurului (stâlpii cerului) Îl recunosc pe Dumnezeu ca pricină şi motivaţie a fenomenului”[9].

12: Cu’nalta Sa putere El potoleşte marea,

cu-adânca Sa ştiinţă răni de moarte monstrul;

Prin monstru, cum s-a mai zis, se înţeleg vieţuitoarele marine uriaşe. „Acestui sens însă i se poate atribui şi o dimensiune profetică: Iisus Hristos, omorâtorul Şarpelui, făgăduit de Dumnezeu (Facerea 3, 15) şi devenit biruitor până la sfârşitul veacurilor (Apocalipsa 20, 2); vezi şi versetul următor”[10].

13: zăvoarele-ncuiate pe cer se tem de El,

că pe vicleanul Şarpe-l ucise prin poruncă.

„Textul Masoretic are: Suflarea Lui a limpezit cerurile, mâna Lui a străpuns şarpele fugar[11].

14: Acestea iată-s numai un pas din drumul Său,

iar noi numai o şoaptă vom auzi-ntru El;

dar cine ştie, oare, când va vorbi prin trăsnet?”

Versetele 5-14: „În Textul Masoretic fragmentul face parte din discursul lui Iov, dar unii comentatori (BJ, Ravasi, Terrien) consideră că s-a făcut o deplasare de text şi [fragmentul] ar trebui aşezat la sfârşitul discursului lui Bildad de la cap. 25”[12]. „Ultimele două stihuri în Textul Masoretic: Şi ce murmur de cuvânt auzim noi la El? Dar tunetul faptelor Lui de putere cine îl va înţelege?”[13]

„După ce a vorbit despre creaţia lumii, Iov, voind să arate că este cu neputinţă de înţeles înţelepciunea şi rânduiala lui Dumnezeu, spune: Iată acestea sunt părţi ale căii lui Dumnezeu şi din ele puţin putem cunoaşte despre El[14].


[1] SEP 4/II, p. 100

[2] SEP 4/II, p. 101

[3] SEP 4/II, p. 101

[4] BBVA, p. 589

[5] BBVA, p. 589

[6] Doar în cazul omului făcându-se o excepţie, aşa cum s-a arătat în primul volum al acestei serii, omul bucurându-se de o atenţie specială şi de un act creator deosebit.

[7] Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, 27

[8] BBVA, p. 589

[9] BBVA, p. 589

[10] BBVA, p. 589

[11] SEP 4/II, p. 101

[12] SEP 4/II, p. 101

[13] SEP 4/II, p. 101

[14] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre necazuri şi biruirea tristeţii, I, 7

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s