Comentarii la Iov – 24

Posted: 21/03/2009 in Iov
Etichete:, , ,

CAPITOLUL 24 – Răspunsul lui Iov (continuare).

 

1: Dar vremile dreptăţii, de ce-L ascund pe Domnul,

Vremile dreptăţii: evenimentele care curg de-a lungul timpului şi care urmează să fie evaluate moral, ca bune sau rele. Autorul pare a se feri să-I atribuie lui Dumnezeu participarea la răul ce se petrece în lume. De altfel, numeroşi traducători ai Versiunii Ebraice notează că textul original al acestui capitol e foarte deteriorat, ceea ce face ca sensurile să nu fie clare. Nici textul Septuagintei nu e lipsit de dificultăţi, acestea provenind din aceea că, vorbind despre oamenii ticăloşi (păcătoşi, nedrepţi, nelegiuiţi), autorul se referă brusc la victimele acestora (cum par a fi versetele 5-6 şi 8), victime care, la rândul lor, împinse de disperare, îi victimizează pe alţii în lupta pentru supravieţuire. Dezvoltându-şi gândul, Iov vrea să demonstreze că pentru pedepsirea păcătoşilor nu e nevoie neapărat de intervenţia lui Dumnezeu; ei sunt pedepsiţi de o instanţă internă, şi anume de propriile lor păcate, care le degradează îndeosebi psihologia (sfârşesc copleşiţi de spaime şi deznădejde)”[1].   „Acest prim verset al capitolului este enigmatic şi se leagă greu de următoarele. Al doilea stih din primul verset lipseşte din Septuaginta. ♦ În Textul Masoretic: De ce unele vremuri nu sunt ascunse/puse deoparte de Cel Puternic şi cei care-L cunosc nu-I văd zilele?  Dorinţa exprimată aici ar fi ca Dumnezeu să mai aibă o rezervă de zile după moartea omului pentru a-Şi împlini dreptatea (cf. BJ, nota ad loc.). ♦ Ioan Gură de Aur are: De ce, Doamne, oamenii nelegiuiţi au scăpat de ceasul [lor]?”[2].

2: încât necredincioşii împing din loc hotarul

şi fură-ntreaga turmă cu baciul ei cu tot?

3: Ei iau şi duc din curtea săracului asinul

şi iau zălog văcuţa de lapte a vădanei;

4: abat neputincioşii din calea lor cea dreaptă,

cei buni şi blânzi ai ţării se-ascund de peste tot:

5: În câmp ca şi asinii au năvălit asupră-mi

– aşa cum li-i năravul să iasă de-a grămada –

şi pâinea şi-o-ndulciră, s-o dea la cei micuţi.

6: Nefiind a lor, ei holda-au cules-o prea devreme;

neputincioşii lucră la ticăloşi în vii

de-a surda, fără plată şi fără-mbucătură.

7: Pe mulţi golaşi făcură să doarmă fără haine,

le-au luat pân-şi veşmântul al sufletului lor:

„În Textul Masoretic: Goi înnoptează, din lipsă de veşminte, şi n-au învelitoare când e frig[3].

8: în munte ploi mărunte îi udă pân-la oase;

în loc de-nvelitoare, cu piatră se-nvelesc.

„Subiectul subînţeles se schimbă şi este vorba, evident, de victimele nelegiuiţilor. Variaţia de subiect intervine şi mai departe: de la v. 9 sunt din nou nelegiuiţii. În Textul Masoretic, însă, de la 5 la 8 şi apoi 10-11 e vorba de suferinţele celor săraci”[4].

9: Ei smulg fără-ncetare orfanul de la ţâţă

şi altor umilinţe-l supun pe cel căzut.

10: În pat cu strâmbătate îi culcă pe cei goi

şi pâinea de la gura celor flămânzi o smulg.

11: Pe cei în strâmtorare din umbră îi pândesc

ca unii ce n-au ştire de calea celor drepţi,

Versetele 10-11 „în Textul Masoretic: 10. Goi umblă, fără veşminte, şi, flămânzi, cară snopii. 11. În îngrăditura lor (= nelegiuiţilor – n. t.) storc untdelemn; calcă teascuri şi sunt însetaţi[5].

12: a celor luaţi la goană din case şi cetăţi,

cu prunci al căror suflet se zguduia-n suspine…

dar El? de ce pe-aceştia El nu i-a cercetat?

13: Ei, pe pământ fiindu-şi, cunoaştere nu au,

de căile dreptăţii nicicum n-au auzit

şi nici pe-a ei cărare vreodată au umblat.

Versetele 12-13 „în Textul Masoretic: 12. Din cetate gem muribunzii şi sufletul celor răniţi strigă după ajutor, iar Dumnezeu nu ia seama la mişelie. 13. Unii sunt răzvrătiţi împotriva luminii: calea ei nu au cunoscut-o…”[6].

14: Ştiindu-le lucrarea, i-a dat pe mâna beznei,

şi noaptea lor întreagă e trează ca un fur.

„În Textul Masoretic: O dată cu lumina se scoală ucigaşul şi-l omoară pe cel sărac şi lipsit, iar noaptea el devine hoţ[7].

15: Adulterinul scurmă-ntunericul cu ochiul

zicându-şi: Nu e ochiul în stare să mă simtă!;

şi faţa şi-o ascunde-nvelită într-un văl.

16: El casa vieţii sale şi-o sapă-n întuneric,

de cum se face ziuă se-ascunde cât mai bine,

lumina n-o cunoaşte;

17: că dimineaţa nu-i e decât o umbră-a morţii,

lui, care ştie ce e fiorul umbrei morţii.

18: El mai uşor pluteşte decât pe faţa apei,

în ţară moştenirea îi este sub blestem.

„Adică pluteşte în derivă, în voia sorţii, lipsit de repere şi de controlul înotului”[8].  Sau: „uşor pe faţa apei: Augustin aplică aceste cuvinte celor care mărturisesc credinţa prin primirea botezului (Annotationes in Iob 24)”[9].

19: Şi oasele prin ţarini i s-or vedea, uscate,

că-a jefuit orfanul în brăţişorul lui.

„Literal: a jefuit braţele orfanului, în ideea: a furat până şi puţinul pe care orfanul îl avea în braţe. Cuvântul agkalis[10], folosit numai aici în Vechiul Testament, înseamnă braţ îndoit[11].

20: Păcatul său răsare apoi în amintire

şi nevăzut se face ca aburul din rouă;

dar plata se va face ca plată pentru faptă,

aşa că tot nedreptul se macină pe sine

ca lemnu-n putregai.

Versetele 18-20 „în Textul Masoretic: 18. Nimeni nu o ia pe calea viilor lui. 19. Seceta şi arşiţa usucă apa zăpezii; [la fel] Şeolul pe cei care au păcătuit. 20. Pântecele [mamei] îl va uita, viermele se va desfăta cu el; nimeni nu-şi mai aduce aminte de el şi nelegiuirea a fost sfărâmată ca un copac[12].

21: Că el femeii sterpe nu i-a vorbit domneşte,

şi nici de cea sărmană nu s-a milostivit,

22: îl rupse-ntru mânie pe cel neputincios.

Învie şi nu crede în propria sa viaţă;

„Textul Masoretic are: Îi trage şi pe cei tari cu puterea sa; se ridică şi nu se mai încrede în viaţa sa. Unii socotesc că subiectul este Dumnezeu, iar cel care nu se mai încrede în viaţa sa e ticălosul. ♦ Al doilea stih, literal: nu va avea siguranţă pentru propria viaţă: valoare particulară a prepoziţiei κατά care apare numai în Iov”[13]

23: bolnav, el nu mai speră că se va face bine,

ci-n boală se afundă.

24: Că multora li-i răul din înălţarea lui;

de-aceea el păleşte ca nalba în arşiţă,

ca spicu-n za uscată, ce cade de la sine.

Versetele 23-24 „în Textul Masoretic: 23. [Dumnezeu] îi dă siguranţă şi el se sprijină, dar ochii Lui sunt asupra căilor lor. 24. Sunt înălţaţi puţină vreme, apoi nu mai sunt, ca tot ce e secerat, şi ca vârful spicului se ofilesc[14].

25: De nu-i aşa, au cine va zice că eu mint

şi va găsi nimicul în cele ce spun eu?”

Revenim la secţiunea 18-24: „Aceste versete pun probleme pentru că exprimă de fapt un punct de vedere apropiat de al prietenilor lui Iov şi pe care Iov îl contestă. Unii rezolvă subînţelegând: Se spune/Voi spuneţi că, iar alţii le transferă după 27, 23 reconstituind din ele un al treilea discurs al lui Ţofar, care lipseşte”[15]. Rezumând, în capitolele 23-24 Iov se arată convins că încercările ce vin asupra oamenilor sunt distribuite în mod arbitrar.


[1] BBVA, p. 587

[2] SEP 4/II, p. 97

[3] SEP 4/II, p. 98

[4] SEP 4/II, p. 98

[5] SEP 4/II, p. 98

[6] SEP 4/II, p. 98

[7] SEP 4/II, p. 98

[8] BBVA, p. 588

[9] SEP 4/II, p. 99

[10] Se citeşte ankalis.

[11] BBVA, p. 588

[12] SEP 4/II, p. 99

[13] SEP 4/II, p. 99

[14] SEP 4/II, p. 99

[15] SEP 4/II, p. 99

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s