Comentarii la Iov – 21

Posted: 21/03/2009 in Iov
Etichete:, , ,

CAPITOLUL 21 – Răspunsul lui Iov.

 

1: Şi răspunzând Iov, a zis:

 

2: „O, ascultaţi, prieteni, cuvintele-ascultaţi-mi,

să nu rămân cu-atâta din mângâierea voastră!

3: Îngăduiţi-mi dară să mai vorbesc şi eu,

şi numai după-aceea să mă luaţi în râs.

4: Ce? credeţi că mustrarea mi-o-ndrept către un om?

sau care-ar fi pricina să nu-mi stârnesc mânia?

5: Uitaţi-vă la mine, miraţi-vă-ndelung

cu falca rezemată-ndesat în podul palmei.

6: Că de-mi aduc aminte, mă prinde tulburarea

şi carnea de pe mine mă arde şi mă doare.

„Ioan Gură de Aur atrage atenţia că Iov îşi scoate în evidenţă chinul ca să fie limpede că el e cauza cuvintelor cumplite care vor urma (cf. Comentariu la Iov, XXI, 2)”[1].

7: De ce necredincioşii se ţin întregi în viaţă

şi-ajung la bătrâneţe – ba chiar în bogăţii?

„Întrebare tragică, alcătuind miezul acestui capitol, unul dintre cele mai importante ale cărţii. Ca un ecou al textului din Ieremia 12, 1-2, ea contrazice înţelepciunea tradiţională, potrivit căreia cei buni se bucură numai de răsplată, iar cei răi sunt pedepsiţi. Viziunii teoretice, idealiste, Iov îi opune evidenţa realităţii”[2].

8: Urmaşii lor se-nalţă, un suflet după altul,

feciorii li se-mbie aici, sub ochii lor;

9: ei au în case sporuri, şi frică nicăieri,

şi vargă de la Domnul nu stă deasupra lor,

10: nici nu le fată vaca-nainte de-a fi vremea,

nici leapădă din pântec, şi nici rămâne stearpă;

„Primul stih în Textul Masoretic: Taurul lor nu risipeşte sămânţa[3].

11: ei dăinuiesc ca oaia ce nu cunoaşte vârstă,

copiii lor prin preajmă tresaltă dănţuind

„Primul stih în Textul Masoretic: Îşi lasă copiii să alerge ca iezii[4].

12: şi-n mâini cu alăute şi-n sunet de chitară

se veselesc cântându-şi plăcerea de a fi.

13: Ei viaţa şi-o termină-ncărcaţi de bunătăţi

şi-adorm întru odihna locaşului de veci.

14: Dar ei ziceau spre Domnul: – Ci dă-mi-te încolo,

că drumurile Tale nu vreau să le cunosc;

15: au cine-i Preasătulul, ca să-I slujim noi Lui?

şi ce folos ni-i nouă de-L vom întâmpina?…

Un comentariu aplică fariseilor aceste cuvinte; cuvântul nu e foarte clar, dar înţelesul ar fi acela că observarea strictă a Legii nu aduce vreun folos: „Să spună deci fariseul lipsit de minte, care este deosebirea în faţa lui Dumnezeu între sfânt şi întinat, între drept şi păcătos, între cel lipsit de evlavie şi iubitorul de Dumnezeu. De va spune că fiecare străluceşte neschimbat prin fapte egale, nefiind nici o deosebire între ei, toate se confundă şi vom spune cu dreptate ceea ce s-a scris: Oare ajunge să-I slujim Lui? Sau ce folos avem să ne întâlnim cu El? Căci dacă, precum a zis careva din poeţii elini: Rămâne la fel şi cel ce luptă pentru cele rele (Homer, Iliada, IX, 318) şi se află în aceeaşi cinste şi cel rău şi cel bun, cum nu e lucru deşert să se suporte osteneli neplăcute pentru virtute? Dar nu vom cugeta că aşa stau lucrurile în realitate. Căci zice Dumnezeu: Pe cei ce Mă slăvesc pe Mine îi voi slăvi, şi cei ce Mă defaimă vor fi defăimaţi (I Regi 2, 30)”[5].

16: Că ei pe cele bune le-aveau în mâna lor

şi fapta ticăloasă păreau că nici n-o văd.

17: Dar zici: – Nu, ticăloşii n-au candelă nestinsă;

asupra lor veni-va surparea de istov,

dureri îi vor cuprinde, ţâşnite din Mânie;

18: ei fi-vor ca o pleavă de vânturi vânturată,

ca pulberea-n furtună: vârtej în spulberare.

19: El [Domnul] nu i-i face pe fii moştenitori;

îi va plăti cu plată-ndesată, ca s-o ştie,

„În Textul Masoretic: [Voi ziceţi] că Dumnezeu pune deoparte pentru copii pedeapsa [cuvenită tatălui]: să-i plătească lui, ca să ştie!”[6].

20: cu ochii lui să-şi vadă rostogolirea-n gol

şi nici o mântuire nu-i vină de la Domnul;

„Al doilea stih în Textul Masoretic: şi din mânia Celui Puternic să bea!”[7].

21: că oare ce-i mai pasă de-ai lui de după el

când lunile-i la număr sunt gata socotite?

Versetele 17-21: „În Textul Masoretic sensul este diametral opus, întrucât cele spuse sunt sub formă de întrebare retorică. Textul grec oferă o lectură fără interogaţie. Ceea ce în ebraică era interogaţie cu răspuns implicit negativ devine în Septuaginta afirmaţie efectivă: cei răi vor fi pedepsiţi”[8].

22: Priceperea, ştiinţa, nu Domnul le învaţă?

şi nu-i tot El Acela ce judecă omorul?

23: Acesta, iată, moare-n puterea lui deplină,

în culmea-mbelşugării şi-a traiului tihnit,

„Ioan Gură de Aur are o altă variantă: Acesta îi va judeca pe înţelepţi. Acesta va muri în puterea nebuniei sale, iar altul fiind prosper şi înfloritor. ♦ Versetele 23-26 aduc discursului argumentul antitezei, punând în opoziţie sfârşitul vieţii omului rău şi sfârşitul vieţii omului sărac: unul moare în belşug şi copleşit de fericire, iar celălalt sfârşeşte în mizerie”[9].

24: cu maţele-mbuibate în straturi de grăsime,

cu măduva din oase mustind pe dinafară,

25: în timp ce altul moare cu sufletul amar,

că nu-i fu dat în viaţă să guste nici un bine;

26: şi, totuşi, laolaltă dormi-vor în ţărână,

învăluiţi în viermii putreziciunii lor.

27: Deci, vă cunosc pornirea cu care staţi asupră-mi;

28: că ziceţi: Unde-i casa boierului de ieri

şi unde e bordeiul în care-au stat mişeii?

29: Hai, întrebaţi drumeţii

şi nu daţi cu piciorul la ce vor spune ei,

30: că-n ziua nimicirii cel rău este cruţat

şi-n zilele mâniei e pus la adăpost.

Ziua nimicirii şi ziua mâniei sunt două expresii care desemnează judecata lui Dumnezeu. ♦ În Textul Masoretic: Căci în ziua nenorocirii cel rău este cruţat, în ziua urgiilor sunt puşi la adăpost[10].

31: Cine-o să-i spună-n faţă pe ce drum a umblat

şi cine-o să-i plătească chiar după fapta lui?:

32: În groapă s-a fost dus

şi doar deasupra gropii rămâne veghetor;

Rămâne veghetor prin stâlpul ce i s-a pus pe groapă, un semn ce-i poartă numele sau, eventual, chipul”[11].

33: dulceaţă i se-mbie din bulgării clisoşi,

în urma lui se mişcă toţi oamenii-n convoi,

mulţimi nenumărate îl însoţesc din faţă.

Dulceaţă i se-mbie din bulgării clisoşi: „Expresie oarecum echivalentă cu urarea latină: Sit tibi terra levis! (Să-ţi fie ţărâna uşoară!). Ea se referă la bulgării pe care rostogolirea torenţilor îi formează din pietricele şi lutul cleios care le leagă”[12]. 

Mulţimi nenumărate îl însoţesc din faţă: „Onorurile funebre cu care-l însoţesc pe omul păcătos”[13]. „Imaginea este a unui alai funerar: ticălosul are parte de onoruri chiar şi după moarte”[14].

34: Cum dar îmi staţi de taină cu mângâieri deşarte?

O, nu, în faţa voastră nicicum n-oi conteni!”

„Al doilea stih în Textul Masoretic: Din răspunsurile voastre rămâne doar falsitate. ♦ Ioan Gură de Aur are: nimic de la voi să nu mă inspire[15].


[1] SEP 4/II, p. 89

[2] BBVA, p. 583

[3] SEP 4/II, p. 90

[4] SEP 4/II, p. 90

[5] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, VI. Toate ar fi, de altfel, limpezi în cuvântul de mai sus, dacă nu s-ar atribui fariseilor învăţătura conform căreia nu sunt deosebiri între oameni înaintea lui Dumnezeu. Or, fariseii nu susţineau aşa ceva.  Mai mult, cu toate erorile şi exagerările lor, fariseii aveau, între grupările iudaice, doctrina cea mai apropiată de învăţătura Mântuitorului. Poate că Sfântul Chiril dă un sens figurat termenului fariseu, aşa cum şi noi, când îl folosim, ne gândim, cel mai adesea, la un om făţarnic, şi nu la un membru al grupării din timpurile biblice.

[6] SEP 4/II, p. 91

[7] SEP 4/II, p. 91

[8] SEP 4/II, p. 90

[9] SEP 4/II, p. 91

[10] SEP 4/II, p. 92

[11] BBVA, p. 584

[12] BBVA, p. 584

[13] BBVA, p. 584

[14] SEP 4/II, p. 92

[15] SEP 4/II, p. 92

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s