Comentarii la Iov – 13

Posted: 21/03/2009 in Iov
Etichete:, , ,

CAPITOLUL 13 – Răspunsul lui Iov (continuare).

 

1: Pe toate-acestea, iată, cu ochiul le-am văzut,

cu propria-mi ureche, la fel, le-am auzit.

2: Ştiu tot atât de multe pe câte ştiţi şi voi

şi-n iscusinţa minţii eu nu sunt mai prejos.

„Versiunea lui Ioan Gură de Aur are în plus: desigur, sunt mai tânăr decât voi[1].

3: Dar nu!, ci eu cu Domnul vreau astăzi să vorbesc,

Lui astăzi socoteală să-I dau, dac-o să vrea.

„Iov preferă să se judece cu Dumnezeu şi să nu fie judecat de prietenii săi”[2].

4: Că, iată, voi îmi sunteţi ca nişte doctori strâmbi

şi vraci de rele, toţi.

Doctori strâmbi: „Textul Masoretic are spoitori cu minciuni[3].

5: Şi, oh!, de-aţi amuţi,

să-i daţi şi voi oleacă târcol înţelepciunii!…

„Ioan Gură de Aur comentează: decât să spună vorbe fără sens mai bine ar tăcea; tăcerea aduce mai multă înţelepciune decât vorba (cf. Comentariu la Iov, XIII, 3). Grigorie cel Mare citează Proverbe 17, 28: Dacă nebunul ar tăcea, ar fi socotit înţelept (Moralia in Iob XI, 35)”[4].

6: Dar ascultaţi-mi vorba în apărarea mea,

luaţi aminte bine cum judec eu rostind.

7: Ştiţi voi că înaintea lui Dumnezeu grăiţi,

că, stându-I înainte, voi îndrugaţi minciuni?

„Textul Masoretic are: Oare pentru Dumnezeu vorbiţi cu înşelăciune şi pentru El grăiţi amăgire?”[5].

8: sau că vă îndoiţi?

sau că pe voi-nainte-I judecători vă faceţi?

„În Textul Masoretic: Oare Îi luaţi apărarea (literal: Îi ridicaţi faţa), oare pentru Dumnezeu grăiţi?”[6].

9: Că binele s-o ţine – el, cel puţin – de voi,

şi dacă faceţi totul, vă veţi lipi de Dânsul.

„Al doilea stih în Textul Masoretic: Vă puteţi bate joc de El cum vă bateţi joc de un om?”[7].

10: Aceasta nu înseamnă că El n-o să vă mustre,

dar de-Şi ascunde faţa, voi vă veţi minuna.

11: Au nu a Lui mânie vă bagă-n sperieţi,

şi frica Lui nu-i oare cea care vă turteşte?

Frica lui: Textul Masoretic are măreţia Lui.

12: Atunci trufia voastră se face ca cenuşa

şi trupul ca argila.

„În Textul Masoretic: Zicerile voastre memorabile sunt parabole de cenuşă şi ca o grămadă de lut argumentele voastre[8].

13: Tăceţi, ca eu să glăsui şi să-mi înmoi mânia,

14: cu dinţii apucându-mi bucăţi din carnea mea

şi sufletul, întregul, punându-mi-l în palmă.

„Ultimele două versuri: paralelism sinonimic, ele spunând unul şi acelaşi lucru. A apuca bucăţi din carnea sa (literal: cărnurile) şi a-şi pune sufletul în palmă înseamnă gestul suprem prin care Iov are de câştigat totul sau nimic; a intra în luptă cu arme şi bagaje[9]. Tot despre aceste expresii: „Dinţii înfipţi în carnea proprie sunt o extraordinară imagine a suferinţei; Hesychius (Omilii la Iov, XVI, 13, 13-14a) vorbeşte despre un impuls al teoforilor atunci când îi văd pe păcătoşi pălăvrăgind şi atacându-i pe cei drepţi, mai ales sub pretextul prieteniei. Iov îşi ia carnea în dinţi cuprins de mânie din cauza cuvintelor supărătoare şi false ale prietenilor săi şi vrea să se liniştească. ♦ Pentru Grigorie cel Mare (Moralia in Iob XI, 45), dinţii din acest verset pot avea două semnificaţii, pe care le desprinde din Sfânta Scriptură: pe de o parte pot fi sfinţii predicatori, pe de altă parte, simţurile interioare. Pentru primul sens citează Cântarea Cântărilor, unde se spune: Dinţii tăi ca o turmă de oi tunse care ies din scăldătoare (4, 2). Cel de-al doilea sens este desprins din Plângeri 3, 16: A zdrobit de piatră dinţii mei şi m-a afundat în cenuşă. ♦ şi viaţa (literal: sufletul) mi-o voi pune în mână: a-şi pune sufletul în mâini înseamnă a pune în chip vădit în acţiune intenţia inimii (Grigorie cel Mare, Moralia in Iob XI, 46). ♦ Versetul conţine locuţiuni proverbiale a căror semnificaţie este că Iov îşi riscă viaţa, că dă totul pentru tot”[10].

15: Chiar dacă El, Cel-Tare, nu-Şi va-nceta prigoana,

eu tot am să mă apăr, grăind, în faţa Lui;

„Iov nu doreşte înainte de toate să fie eliberat de suferinţe sau să-i fie redată averea, ci să păstreze intactă mărturia conştiinţei sale, să-i fie reabilitată onoarea înaintea oamenilor şi mai ales înaintea lui Dumnezeu”[11].

16: aceasta-mi va fi mie arvună mântuirii,

de vreme ce minciuna nu-ncape-n faţa Sa.

„Sufletul cel înţelept nu disperă când se află în nenorociri, ci ţine ceea ce posedă, iar miile de ispite care vin asupra lui le suportă, zicând: chiar de va trebui să mor, eu nu-L pot părăsi[12]. Cum se vede, o formă diferită a versetului 15. Cuvintele, însă, pot fi puse în acord cu râvna lui Iov.

17: O, ascultaţi-mi vorba, cuvintele-ascultaţi-mi,

vă cer să luaţi aminte la ce voi povesti!

18: Că, iată, eu aproape-am ajuns de judecată

şi ştiu că-n judecată eu sunt cel ce dreptatea.

„Iov imaginează un proces în care are rolul de pârât, iar Dumnezeu, cel de adversar. Lipseşte însă un arbitru care să medieze între ei”[13].

19: E cineva să-mi deie vieaţa-n judecată?

că dacă da, atunci eu tac şi încetez.

Tac şi încetez: SEP 4/II: voi tăcea şi voi pieri: „reprezintă probabil o formă de jurământ folosită într-o procedură juridică: tăcerea confirmă jurământul, iar moartea este pedeapsa în caz de sperjur”[14].

20: Doar două lucruri, două, doresc să mi le dai,

şi-atunci de dinainte-Ţi eu nu mă voi ascunde:

21: Îndepărtează-Ţi mâna, da, ia-o de pe mine,

iar frica Ta să nu mă cutremure de groază.

„Robia este geamănă: una a trupului, iar cealaltă a sufletului. Stăpânii trupului sunt oamenii, iar ai sufletului pot fi ticăloşiile şi patimile, de care numai libertatea sufletului îl scapă pe înţelept, ajutându-l să iasă din robie. Să-l vedem aşadar pe cel cu adevărat înţelept, cu adevărat liber, care, chiar dacă trăieşte sub stăpânirea altora, spune în chip liber: Cine este cel care să mă cheme în judecată? Tu singur depărtează mâna Ta de deasupră-mi şi nu mă tulbura cu groaza Ta, căci de faţa Ta nu mă voi putea ascunde[15].

22: Apoi mă vei chema, şi eu voi auzi,

sau Tu îmi vei vorbi, şi eu voi da răspuns.

23: Câte-am făcut păcate şi câte fărdelegi?

Hai, spune-mi, care sunt?

24: De ce Te-ascunzi de mine

şi crezi că eu, de-aicea, aş fi duşmanul Tău?

De ce Te ascunzi de mine: Textul Masoretic are de ce Îţi ascunzi faţa; această expresie referitoare la Dumnezeu avea un sens ritual; cea mai veche formulare care exprima ideea aducerii unui cult lui Dumnezeu era a-I vedea faţa (Ieşirea 34, 23). Din contră, Dumnezeu Îşi ascundea faţa când era nemulţumit. Acesta era un semn de dezonoare”[16].

25: Te sperii Tu de-o frunză pe care-o bate vântul?

Îmi stai Tu împotrivă, când eu îs funigel,

„Ebraică: Vrei Tu să-nfricoşezi o frunză mişcătoare / şi să hărţuieşti un pai uscat?[17].  „Iov se consideră ca o frunză luată de vânt sau ca iarba mişcată de o adiere. Aceste imagini se regăsesc în poemele asiro-babiloniene. În limbajul biblic, ele sugerează soarta celui rău. ♦ Grigorie cel Mare spune: ce altceva este omul decât o frunză, el care în paradis a căzut, fiind desprins din pom[ul vieţii]? (Moralia in Iob XI, 59-60)”[18].

26: de scrijeleşti pe tablă-mpotrivă-mi ce e rău

şi-mi pui sub ochi păcate făcute-n tinereţe

„Primul stih în Textul Masoretic: Căci scrii lucruri amare împotriva mea. ♦ rătăciri de tinereţe [păcate făcute-n tinereţe]: Hesychius (Omilii la Iov, XVI, 13, 26-28) explică doctrina despre păcatul originar pornind de la această expresie. Adam a greşit în tinereţe, când a mâncat hrană dăunătoare. De aceea, atât el, cât şi urmaşii lui au fost opriţi să mai mănânce din pomul vieţii aflat în paradis. Din cauza faptului că Adam a încălcat porunca lui Dumnezeu, tot neamul omenesc ieşit din el va fi pedepsit[19]. Faptele rele vor atrage pedeapsa asupra noastră, aşa cum s-a întâmplat cu Adam, iar faptele bune ne vor salva de blestem şi ne vor elibera de pedeapsă, aşa cum s-a întâmplat cu noul Adam, prin mijlocirea căruia am obţinut îndepărtarea primei nenorociri”[20].

27: şi-mi vâri, ca la popreală, picioarele-n butuci,

şi fapta cea mai mică mi-o ţii mereu sub pândă

şi-ajungi cu luare-aminte la urma tălpii mele?…

Şi-mi vâri, ca la popreală, picioarele-n butuci, „asemenea robilor; în gura lui Iov, poate fi o imagine a paraliziei sale. ♦ Urmele [urma]: literal: rădăcinile: Dumnezeu ia amprenta paşilor lui Iov şi îl urmăreşte aşa cum un vânător ia o urmă”[21].

28: Eu, cel ce se-nvecheşte ca un burduf de piele

sau ca o haină scumpă mâncată-n pod de molii…

„Primul stih în Textul Masoretic: Şi totuşi omul se spulberă ca putregaiul[22].


[1] SEP 4/II, p. 65

[2] SEP 4/II, p. 65

[3] SEP 4/II, p. 65

[4] SEP 4/II, p. 65

[5] SEP 4/II, p. 66

[6] SEP 4/II, p. 66

[7] SEP 4/II, p. 66

[8] SEP 4/II, p. 66

[9] BBVA, p. 572

[10] SEP 4/II, p. 66

[11] SEP 4/II, p. 67

[12] Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, XXVI, 8

[13] SEP 4/II, p. 67

[14] SEP 4/II, p. 67

[15] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XXXVII, 24-25

[16] SEP 4/II, p. 67

[17] BBVA, p. 572

[18] SEP 4/II, p. 68

[19] Noi am spune că tot neamul omenesc va suporta consecinţele, neputând vorbi aici de pedeapsă. La consecinţele păcatului primordial, însă, se adaugă pedeapsa pentru păcatul personal, chiar dacă şi aici e vorba mai mult de suportarea urmărilor necesare, decât de pedeapsă.

[20] SEP 4/II, p. 68

[21] SEP 4/II, p. 68

[22] SEP 4/II, p. 68

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s