Comentarii la Estera – 7

Posted: 16/03/2009 in Estera
Etichete:, , ,

CAPITOLUL 7 – Estera intervine din nou la rege. Aman e spânzurat.

 

1: Regele şi Aman au intrat să se ospăteze cu regina.

2: În vremea ospăţului, regele a zis a doua oară către Estera: „Ce este, regină Estera? Care-ţi este cererea? care-ţi este rugămintea? că ţi se va împlini, până la jumătate din regatul meu”.

„Evident – ca şi prima dată – regele ştie că un asemenea ospăţ are un preţ”[1].  În plus, „regele reia, în public, întrebarea adresată Esterei în particular în 5, 3”[2].

3: Iar ea, răspunzând, a zis: „Dacă eu am aflat bunăvoinţă în faţa regelui, să-mi dăruiască – mie şi poporului meu – viaţa pentru care mă rog;

4: căci eu şi poporul meu suntem vânduţi spre nimicire, spre jefuire şi spre robie – noi şi copiii noştri să fim robi şi roabe -; dar eu nu m-am supus, de vreme ce omul care defaimă nu e vrednic de palatul regelui.

Suntem vânduţi: „Verbul a vinde (Uneori folosit în Biblie pentru echivalentul a da în mâna vrăjmaşului) poate fi aici o aluzie la mita (de zece mii de talanţi, obţinuţi prin jefuirea victimelor) pe care Aman i-o oferise regelui”[3].  Omul care defaimă nu e vrednic de palatul regelui: „Regine introduce o raţiune de ordin moral. Textul Masoretic induce un argument economic: Dacă am fi fost vânduţi pentru robie – bărbaţi şi femei -, eu mi-aş fi ţinut gura; dar vrăjmaşul nu ar fi acoperit paguba făcută regelui (vistieria ar fi fost lipsită de cei zece mii de talanţi)”[4].  „În Textul Masoretic, persecuţia este prezentată de Estera numai ca exterminare fizică a evreilor, însă cu trei verbe sinonime, după care urmează: Dacă eram vânduţi ca robi şi slujnice, tăceam, căci pentru această asuprire nu merită să fie deranjat regele. (Altă interpretare: asupritorul n-ar putea compensa paguba făcută regelui). În Septuaginta se adaugă jaful şi sclavia. În general, aceleaşi acuze îi sunt aduse şi lui Antioh al IV-lea Epifanes în 1-2 Macabei, ceea ce i-a determinat pe unii comentatori să vadă în Aman o întruchipare a regelui seleucid. ♦ Nu am luat aminte[5]: poate fi o atenuare diplomatică a gravităţii situaţiei, ca şi cum demnitatea curţii regale ar împiedica de la sine astfel de uneltiri josnice. Însă grecescul παρήκουσα poate însemna şi mi-a ajuns la ureche. ♦ defăimătorul: gr. ο διάβολος – la data redactării traducerii în greacă, termenul avea doar sensul pur omenesc, nedesemnând încă răul personal”[6].

5: Iar regele a zis: „Cine este cel ce a îndrăznit să facă lucrul acesta?”

6: Estera a zis: „Potrivnicul este Aman, omul acesta viclean”.  Atunci Aman s-a cutremurat în faţa regelui şi a reginei.

7: Ridicându-se regele de la masă, a mers în grădină. Iar Aman se ruga de regină şi-i cerea milă, căci se vedea pe sine în primejdie.

8: Când regele s-a întors din grădină, Aman tocmai se aruncase pe patul pe care se afla regina, implorând-o. Atunci regele a zis: „Tu vrei chiar să-mi siluieşti soţia în propria mea casă?…”.  Iar Aman, când a auzit, s-a schimonosit la faţă.

S-a schimonosit la faţă: „Textul Masoretic are i-au acoperit faţa, gest ce însemna osândirea la moarte”[7].

9: Atunci Harbona, unul din eunuci, a zis către rege: „Iată, Aman a pregătit şi o spânzurătoare pentru Mardoheu – cel ce i-a vorbit regelui despre ce se punea la cale -; o spânzurătoare înaltă de cincizeci de coţi a fost ridicată la casa lui Aman”.  Iar regele a zis: „Să fie el spânzurat în ea!”

10: Aşa a fost spânzurat Aman în spânzurătoarea pe care i-o pregătise lui Mardoheu; atunci mânia regelui s-a stins.

„Multe femei, întărite de harul lui Dumnezeu, au săvârşit multe fapte de bărbăţie. […] Nu într-o mai mică primejdie s-a pus şi Estera, cea desăvârşită în credinţă, ca să scape pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israil[8] de pieirea ce le ameninţa. Prin postul şi smerenia ei, a rugat pe Stăpânul Cel atoatevăzător, pe Dumnezeul veacurilor, Care, văzând smerenia sufletului ei, a izbăvit poporul, pentru care Estera îşi primejduise viaţa”[9].  „Estera, femeie desăvârşită în credinţă, a scăpat pe poporul lui Israil de stăpânirea tiranică şi de cruzimea unui satrap; o femeie singură, slăbită de post, a îndrăznit să lupte cu mii de ostaşi înarmaţi; şi, prin credinţă, a schimbat o hotărâre tiranică, a îmblânzit pe rege, a oprit pe Aman şi, prin rugăciunea ei desăvârşită către Dumnezeu, a păzit nevătămat pe poporul lui Israil”[10].  „Estera a învins pe acel rege trufaş, prin posturile ei”[11].

„În timp ce prietenii mai vorbeau între ei despre asta, au sosit eunucii Esterei, ca să-l poftească la ospăţ pe Aman. Sabuchadas, unul dintre eunuci, văzând stâlpul împlântat în curtea lui Aman, care îl aştepta pe Mardoheu, a întrebat pe unul dintre slujitori pentru cine fusese ridicat acolo. Când a aflat că era hărăzit unchiului reginei (fiindcă Aman însuşi va cere regelui execuţia acestuia), eunucul a tăcut mâlc. După ce a fost bine ospătat împreună cu Aman, regele a rugat-o pe regină să-i spună ce favoare vroia să obţină de la el, întrucât era oricum gata să-i îndeplinească orice dorinţă. Atunci Estera a început să deplângă primejdia care îi ameninţa propriul popor, deoarece, alături de neamul ei, ajunsese în pragul pieirii şi tocmai de aceea luase cuvântul, ca să-şi apere compatrioţii. Nu l-ar fi necăjit deloc dacă ar fi poruncit ca ei să fie vânduţi, sortindu-i unei robii amarnice (ceea ce ar fi fost răul cel mai mic), dar îl imploră acum să-i salveze consângenii de la o moarte sigură. Când regele a întrebat-o cine anume urzise o asemenea nelegiuire, regina l-a învinuit făţiş pe Aman, denunţându-l că uneltise astfel împotriva iudeilor numai din răutate. Atunci regele, ridicându-se mânios de la masă, s-a îndreptat spre grădină, iar Aman a căutat s-o roage pe Estera să-i ierte greşeala, dându-şi seama de primejdia care îl păştea. Tocmai se aruncase pe patul unde stătea regina ca să-i cerşească îndurarea când regele a intrat pe neaşteptate şi, văzând ce se petrece, s-a tulburat şi a zis: «Tu, cel mai ticălos dintre oameni, vrei să-mi batjocoreşti acum şi soţia!»  Încremenit de spaimă, Aman n-a mai fost în stare să îngaime nici un cuvânt. Chiar atunci a intrat eunucul Sabuchadas şi l-a pârât pe Aman că a ridicat în curtea lui un stâlp care era pregătit pentru ţintuirea lui Mardoheu: aflase acest lucru, drept răspuns la întrebarea lui, de la un slujitor al lui Aman, când s-a dus să-l cheme pe stăpân la ospăţ. A spus că stâlpul avea o înălţime de cincizeci de coţi. Auzind cum stăteau lucrurile, regele a hotărât ca Aman însuşi să îndure supliciul pe care i-l pregătise lui Mardoheu. A poruncit aşadar ca el să fie ţintuit numaidecât pe acest stâlp. Prin urmare, se cuvine să admirăm puterea lui Dumnezeu, aşijderea înţelepciunea şi dreptatea de care a dat dovadă cu acest prilej, întrucât nu s-a mărginit doar să pedepsească ticăloşia lui Aman, ci l-a supus aceluiaşi supliciu pe care el îl pregătise altuia şi a dat ca pildă faptul că omul care urzeşte planuri viclene împotriva celuilalt cade fără să vrea chiar în laţul întins de el”[12].


[1] BBVA, p. 547

[2] SEP 3, p. 343

[3] BBVA, p. 547

[4] BBVA, p. 547

[5] La Anania: dar eu nu m-am supus.

[6] SEP 3, pp. 343-344

[7] SEP 3, p. 344

[8] O exagerare, fiind vorba mai mult despre Iudei.

[9] Sf. Clement Romanul, Epistola către Corinteni, LV, 3.6

[10] Clement Alexandrinul, Stromate, IV,119, 1-2

[11] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, LXIII, 29

[12] Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, XI, VI, 11

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s