Comentarii la Estera – 4

Posted: 16/03/2009 in Estera
Etichete:, , ,

CAPITOLUL 4 – Mardoheu îi cere Esterei să intervină pe lângă rege. Rugăciunea lui Mardoheu. Rugăciunea Esterei.

 

1: Când Mardoheu şi-a dat seama de ceea ce se făcuse, şi-a sfâşiat hainele şi s-a îmbrăcat în sac şi s-a presărat cu cenuşă; şi, alergând pe uliţele cetăţii, striga cu glas mare: „Piere neamul care n-a făcut nimic rău!”

Cu glas mare: „în Textul Masoretic strigarea lui Mardoheu e mare şi amară, dar nu se relatează ce anume a strigat. Se sugerează nevinovăţia poporului ales, pe care Septuaginta o exprimă direct”[1].

2: Şi a venit la poarta regelui, dar acolo a rămas, căci nu-i era îngăduit să intre în curte având pe el sac şi cenuşă.

3: Şi-n fiecare ţară unde fuseseră vestite scrisorile, strigăt şi tânguire şi plângere mare era printre Iudei: sac pe ei, şi cenuşă şi-au presărat.

Septuaginta omite dintre manifestările de doliu postul, pe care Textul Masoretic îl menţionează. Postul începe în Septuaginta numai la porunca Esterei, din 4, 16. Poporul răspunde cu aceleaşi gesturi la disperarea lui Mardoheu, semn al puternicei identităţi comunitare”[2].

4: Atunci slujnicele şi eunucii reginei au venit la ea şi –au spus: iar ea, când a auzit ce se făcuse, s-a tulburat; şi a trimis la Mardoheu ca să-l îmbrace, adică să ia de pe el haina de sac, dar el nu s-a învoit.

5: Aşa că Estera l-a chemat pe Hatac, eunucul ei, cel care era rânduit să-i stea aproape, şi l-a trimis la Mardoheu, ca să afle adevărul.

Eunucul care îngrijea de (şi o păzea pe) Estera se numea Hatac (= topitor).

6: Şi mergând Hatac la Mardoheu în piaţa oraşului ce se afla în faţa curţii regelui,

„Verset preluat din Textul Masoretic (text lacunar în Septuaginta)”[3].

7: Mardoheu i-a spus acestuia ce se petrecuse, şi făgăduinţa pe care Aman i-o făcuse regelui, aceea de a aduce în vistierie zece mii de talanţi pentru ca el să-i nimicească pe Iudei.

8: Şi i-a dat şi o copie de pe porunca primită din Suza – aceea ce privea nimicirea -, ca s-o arate Esterei. Şi i-a mai zis să-i poruncească să intre la rege şi să-l roage şi să-l înduplece pentru popor; „şi să-ţi aduci aminte de zilele tale cele smerite, cum erai tu hrănită cu mâna mea; fiindcă Aman – cel ce este al doilea după rege – a grăit împotriva noastră, ca să fim daţi morţii. Cheamă-L pe Domnul şi vorbeşte-i regelui despre noi, să ne scape de la moarte”.

Şi să-ţi aduci aminte de la moarte: „Textul Masoretic nu conţine acest pasaj. Cu acest adaos, Septuaginta propune o viziune religioasă mai adâncă asupra misiunii lui Mardoheu: în felul acesta, visul personajului din primul capitol[4] îi conferă un rol de ghid spiritual al reginei Estera, asemănător aceluia cu care fusese însărcinat Samuel faţă de Saul (cf. I Regi 15)”[5].

9: Aşa că Hatac a venit la ea şi i-a spus toate cuvintele acestea.

10: Atunci Estera a zis către Hatac: „Mergi la Mardoheu şi spune-i:

11: Toate neamurile din regat ştiu că oricine – bărbat sau femeie – va intra la rege (în curtea cea mai dinlăuntru) fără să fi fost chemat, acea persoană nu scapă vie (în afară de aceea asupra căreia regele îşi va întinde sceptrul său de aur); or, sunt treizeci de zile de când eu n-am mai fost chemată să intru la rege”.

12: Iar Hatac –a spus lui Mardoheu cuvintele Esterei.

13: Şi a zis Mardoheu către Hatac: „Mergi la ea şi spune-i: « Estera , să nu spui în sine-ţi că doar tu, dintre toţi Iudeii, vei scăpa în regat;

14: că dacă tu nu vei vrea să asculţi în această împrejurare, Iudeilor  le va veni ajutor şi sprijin din altă parte, iar tu şi casa tatălui tău veţi pieri; [pe de altă parte], cine ştie dacă nu cumva tu ai fost făcută regină tocmai pentru această împrejurare?»

15: Atunci Estera l-a trimis la Mardoheu pe cel ce venise la ea, ca să-i spună:

16: „Du-te şi adună-i pe Iudeii din Suza şi postiţi pentru mine; timp de trei zile să nu mâncaţi şi să nu beţi, nici noaptea şi nici ziua; şi nici eu cu slujnicele mele nu vom mânca; atunci voi intra la rege înfruntând legea, chiar dacă va trebui să mor”.

„Această asociere a postului cu rugăciunea atestă strădania versiunii greceşti de a conferi sărbătorii Purim un fundament mai explicit religios”[6].

„Dispreţuiţi în postire, voi mândre femei, podoaba şi luxul ce înfloreşte ca o floare. Estera avea podoabă împărătească. Dar văzând că era pământească, a zorit spre post. Şi postul a coborât şi i-a dat frumuseţe cerească şi strălucire duhovnicească. A intrat împreună cu el şi a cerut de la împăratul viaţa celor hărăziţi morţii. Binecuvântat fie Împăratul Care a împodobit Sfânta Biserică cu post, rugăciune şi priveghere!”[7].

17: Aşa că Mardoheu s-a dus şi a făcut aşa cum îi poruncise Estera.

Urmează rugăciunea lui Mardoheu şi cea a Esterei, text prezent doar în Septuaginta. Rahlfs notează fragmentul ca fiind versetul 17a-z; adaosul „introduce în cuprinsul Cărţii Esterei rugăciunea lui Mardoheu (17 a-i)[8] şi a Esterei (17 l-z), pline de reminiscenţe biblice. Faptul că Dumnezeu împlineşte întocmai rugăciunile arată necesitatea lor în economia providenţială şi legitimitatea lor în economia textului cărţii”[9].

Şi I s-a rugat Domnului, pomenind toate lucrurile Domnului, şi a zis:

 

„Doamne, Doamne, Împărate Atotţiitorule,

toate se află sub a Ta stăpânire

şi nu-i nimeni care să-Ţi stea împotrivă

dacă Tu vei vrea să-l mântuieşti pe Israel.

Doamne, Doamne, Împărate Atotţiitorule: „Două sunt ipostazele lui Dumnezeu, în fiecare dintre rugăciunile celor doi eroi: Dumnezeu-rege atotputernic al Universului şi Dumnezeu milostiv. La cele două epitete divine se raportează poporul ales, ca moştenire a lui Dumnezeu”[10].

 

Că Tu ai făcut cerul şi pământul

şi  tot ce e minunat în lumea de sub cer;

Tu eşti Domnul tuturor

şi nu-i nimeni care să-Ţi poată sta Ţie împotrivă, Doamne!

 

Tu pe toate le cunoşti,

Tu ştii că nu din semeţie şi nici din trufie şi nici din poftă de slavă

am făcut ceea ce am făcut,

anume să nu mă închin

trufaşului Aman

– că de dragul mântuirii lui Israel

aş fi fost bucuros chiar săi sărut picioarele -;

 

ci am făcut aceasta

ca să nu pun slava omului

mai presus de slava lui Dumnezeu

şi pentru ca să nu mă închin la nimeni

în afară de Tine, Domnul meu,

lucrul acesta nefăcându-l din trufie.

Mardoheu îşi justifică refuzul de a se închina lui Aman, refuz care a dus la persecutarea iudeilor”[11].

„Şi noi, ca să ne împărtăşim din roua cerului care potoleşte tot focul din noi şi ne răcoreşte inima, să facem ceea ce au făcut acei sfinţi, ca nu cumva să dorească şi acum un alt Aman să vă închinaţi lui, voi, Mardoheii de azi, ci să-i spuneţi: Nu voi pune slava oamenilor deasupra slavei Dumnezeului lui Israel![12].

 

Şi acum, Doamne, Dumnezeule,

Împăratul şi Dumnezeul lui Avraam,

fie-Ţi milă de poporul Tău,

căci [duşmanii noştri] caută să ne dea pierzării

şi au poftit să nimicească vechea Ta moştenire.

Şi acum: gr. και νυν. Formulă care, după amintirea faptelor lui Dumnezeu din trecut introduce cererea propriu-zisă. Invocarea lui Avraam arată că Mardoheu apelează la făgăduinţele făcute de Dumnezeu patriarhilor. ♦ Moştenirea Ta: apare numai în greacă; termenul sugerează relaţia de apartenenţă dintre Dumnezeu şi poporul pe care Şi l-a ales”[13].

 

Nu trece cu vederea partea Ta

pe care Ţ-ai răscumpărat-o din ţara Egiptului.

Ascultă-mi rugăciunea

şi îmblânzeşte-Te faţă de moştenirea Ta;

plânsul nostru întoarce-l întru veselie,

ca să putem rămâne vii şi să lăudăm numele Tău, Doamne,

şi să nu astupi

gura celor ce Te audă”.

„La sfârşitul rugăciunilor, Mardoheu şi Estera Îl invocă pe Dumnezeu Cel milostiv. Ipostaza de salvator a Domnului (pe care o introduce trimiterea la Exod) o întregeşte pe cea de Dumnezeu-Rege, unică autoritate responsabilă (cf. E. Beaucamp, Dictionnaire de la Bible, s. v. Salut, p. 530) şi atotputernică. Invocarea Lui ca Rege-salvator este întemeiată pe legămintele străvechi pe care le-a încheiat cu Israel, poporul ales de El (cf. 10, 3). Tema salvării, enunţată explicit în Septuaginta, nu este decât sugerată în Textul Masoretic”[14].

Şi tot Israelul a strigat cu putere, căci moartea lor le stătea înaintea ochilor.

„Autorul insistă asupra devoţiunii comunitare, arătând astfel că salvarea aşteptată de la YHWH [Iahve] este condiţionată de responsabilizarea întregului popor. Dumnezeu intervine în istorie când fiecare fiu al poporului ales şi-a asumat condiţia de parte în legământul cu El”[15].

Iar regina Estera, fiind cuprinsă de frica morţii, a alergat la Domnul; şi, lepădându-şi hainele slavei, s-a îmbrăcat în haine de plângere şi de jale, iar în locul uleiurilor aromate şi-a umplut capul cu cenuşă şi gunoi; trupul foarte şi-a smerit, şi fiece loc al desfătării sale l-a umplut cu smocuri smulse din părul ei. Şi s-a rugat către Domnul, Dumnezeul lui Israel, zicând:

 

„Doamne al meu, doar Tu eşti Împăratul nostru;

ajută-mă pe mine cea singură,

cea care nu am alt ajutor decât numai de la Tine;

că pieirea mea îmi stă înainte.

„Rugăciunea Esterei o reia, structural, pe cea a lui Mardoheu şi o amplifică. Regina începe prin a-L invoca deopotrivă pe Dumnezeu-Regele şi pe Domnul milostiv. ♦ Singurătatea Esterei o duce la Dumnezeu ca unică speranţă rămasă”[16].

Orice drept îşi vede pieirea înainte, aceasta făcându-l să-şi sporească rugăciunea şi să-şi pună toată nădejdea în Dumnezeu: „Îndrăznind să ne atingem de Dumnezeu Cel neapropiat, sau, mai bine zis, de Cel ce locuieşte într-o lumină neapropiată [inaccesibilă] (I Timotei 6, 16) nu numai pentru această fire omenească stricăcioasă, ci şi pentru toate oştirile gândite cu mintea ale îngerilor. Deci acest lucru negrăit, acest lucru şi această întreprindere mai presus de fire pe care am rânduit să o fac, mă convinge să-mi văd moartea înaintea ochilor mei; de aceea, lăsând plăcerea, am fost cuprins de tremur, ştiind că e cu neputinţă atât pentru mine, cât şi pentru toţi, socot, a liturghisi după vrednicie şi a avea astfel în trup o viaţă îngerească sau, mai bine zis, mai presus de îngeri”[17]. 

 

Eu am auzit de la tatăl meu,

în neamul părinţilor mei,

că Tu, Doamne, Ţi l-ai ales

pe Israel din toate neamurile

şi pe părinţii noştri din toţi strămoşii lor

spre moştenire veşnică,

şi că ai făcut pentru ei tot ce ai grăit.

 

Şi acum, noi am păcătuit faţă de Tine,

iar Tu ne-ai dat în mâinile vrăjmaşilor noştri

fiindcă noi i-am cinstit pe dumnezeii lor;

drept eşti Tu, Doamne!

„Dreptatea divină este o temă de o importanţă majora în versiunea Septuaginta a Cărţii Esterei […]. Estera Îl cheamă pe Dumnezeu Cel drept, arătând în întreaga sa rugăciune că poporul ales şi ea în special vor respecta termenii legământului cu Dumnezeu”[18].

 

Dar acum, ei nu s-au mulţumit

cu amărăciunea robiei noastre,

ci şi-au dat mâna cu idolii lor,

ca să răstoarne poruncile gurii Tale

şi să nimicească moştenirea Ta

şi să astupe gura celor ce Te laudă pe Tine

şi să stingă slava casei Tale şi jertfelnicul Tău

şi să dezlege gura neamurilor

spre a-i preaslăvi pe dumnezeii lor cei mincinoşi

şi pentru ca regele cel muritor să fie-ntotdeauna preţuit.

Slava casei Tale şi jertfelnicul Tău: este „singura aluzie la Templu din Cartea Esterei”[19]. 

 

Doamne, nu da sceptrul Tău

celor ce nu sunt,

ca să nu râdă ei de căderea noastră,

ci întoarce-le uneltirea împotriva lor înşişi,

iar pe cel ce a început să ne rănească

fă-l de ruşine.

Adu-Ţi aminte de noi, Doamne,

arată-Te în vremea necazului nostru

Cei care nu sunt (SEP 3), „gr. οι μη ουσιν. Estera se referă la zeii străinilor. Războiul nu se dă numai cu oamenii nedrepţi, străini de poporul ales, ci şi cu plăsmuirile vane ale acestora, cu zeii falşi”[20].

 

şi dă-mi curaj,

Tu, Împărat al dumnezeilor şi Stăpân a toată stăpânirea.

Pune-mi în gură cuvânt cu trecere

în faţa leului

şi umple-i inima de ură împotriva celui ce se luptă cu noi,

pentru ca să piară acela,

el şi cei de un gând cu el.

„Leul, simbol al puterii regale deopotrivă la evrei şi la perşi, este în cazul de faţă Artaxerxes. ♦ Cuvânt iscusit[21]: gr. λόγον ευρυθμον. La fel, Iudit Îi cerea lui Dumnezeu înşelăciunea buzelor, ca să îl poată dovedi pe Olofern (Iudita 9, 10)”[22].

 

Pe noi însă izbăveşte-ne cu mâna Ta,

iar mie, celei singure, ajută-i,

că nu am pe nimeni în afară de Tine, Doamne!

Tu pe toate le cunoşti

şi ştii că eu urăsc slava nelegiuiţilor,

că îmi este silă de patul celor netăiaţi-împrejur

şi de tot străinul.

Tu eşti Cel ce-mi cunoşti nevoia,

că nu pot suferi semnul mândriei mele,

care se află pe capul meu în zilele când ies la vedere,

că-m e silă de el ca de o haină întinată cu sânge

şi că n-l port atunci când sunt singură.

Roaba Ta n-a mâncat din masa lui Aman,

nici n-a preţuit ospăţul regelui,

nici că am băut din vinul jertfit idolilor;

nici că roaba Ta s-a veselit,

din ziua ridicării mele şi până acum,

fără numai întru Tine, Doamne, Dumnezeul lui Avraam.

Septuaginta îi face Esterei un portret de atentă păstrătoare a Legii: s-a măritat cu un străin în ciuda voinţei ei, refuză vanele simboluri ale puterii lumeşti, se abţine de la mâncarea şi băutura impură şi a recunoscut tot timpul, ca Iudit, numai autoritatea supremă a Dumnezeului lui Avraam şi, implicit, a legământului. Profesiunea de credinţă a Esterei reprezintă un model de conduită pentru evreii din diaspora. Ea nu cheamă la izolaţionism total, ci la colaborare cu mediul social înconjurător, în măsura în care nu se ajunge la încălcarea Legii mozaice şi, o dată cu aceasta, la pierderea identităţii etnice şi religioase”[23].

 

Dumnezeule, Cel ce ai putere peste toate,

auzi glasul celei fără nădejde

şi izbăveşte-ne din mâna celor ce caută să ne facă rău

şi eliberează-mă de frica mea!”

„Când a aflat de această primejdie, Mardoheu şi-a rupt hainele sale, şi-a pus un sac pe dânsul şi, cu cenuşă pe cap, cutreiera oraşul, strigând că era sortit pieirii un neam care nu făcuse rău nimănui. Pe când se văita astfel, a ajuns până la palatul regal, unde s-a oprit: acolo nu putea să pătrundă cu o asemenea îmbrăcăminte. La fel s-au purtat şi toţi ceilalţi iudei din cetatea în care edictul fusese făcut public, tânguindu-se şi deplângând cumplita soartă ce-i aşteaptă. Înştiinţată că la poarta palatului stătea Mardoheu îmbrăcat în veşmânt jalnic, regina a rămas înmărmurită la primirea veştii şi i-a trimis haine de schimb. El a refuzat să-şi dezbrace sacul (deoarece nici nu avea de gând să facă acest lucru până ce nu va curma răul ce-l pândea).  Atunci regina l-a chemat pe eunucul Achrateus (aflat întâmplător în preajma ei) şi l-a trimis să-l întrebe ce nenorocire a dat peste el încât nu pune capăt bocetelor sale şi la rugămintea ei nu se îndură să-şi lepede haina pe care o purta. Mardoheu l-a lămurit că pricina acestei mâhniri era edictul împotriva iudeilor, răspândit de rege în toate provinciile, precum şi faptul că, pentru a obţine stârpirea neamului său, Aman îi promisese regelui o sumedenie de bani. El a trimis Esterei o copie a edictului din Susa şi a rugat-o să intervină pe lângă rege în favoarea poporului ei, fără să se socotească înjosită că, pentru salvarea lui, trebuie să-şi implore suveranul cu umilinţă, reuşind astfel să-i scape pe iudei de pieire. Căci Aman, al doilea pe scară ierarhică după rege, i-a ponegrit pe iudei astfel încât a atras apriga mânie regească asupra lor. Aflând una ca asta, Estera i-a trimis lui Mardoheu vorbă că ea nu mai fusese de multă vreme chemată la rege şi oricine se duce la rege nechemat se expune unei morţi sigure, dacă regele nu atinge cu bagheta de aur pe omul a cărui salvare o dorea. Cel căruia regele îi face acest hatâr, chiar dacă n-a fost chemat la dânsul, nu numai că nu moare, ci obţine iertarea, scăpând teafăr. După ce eunucul i-a transmis vorbele Esterei, Mardoheu i-a răspuns acesteia că nu se cuvenea să se preocupe numai de propria-i siguranţă, ci mai degrabă de salvarea întregului ei neam. Dacă va pregeta să facă acest lucru, atunci Dumnezeu va veni în ajutorul lui, iar regina însăşi, împreună cu casa ei, va fi dată pieirii de către cei pe care i-a dispreţuit. Prin acelaşi slujitor, Estera i-a cerut lui Mardoheu să se ducă la Susa şi să strângă laolaltă pe toţi iudeii întâlniţi acolo şi să le impună un post de trei zile, timp în care ei să se abţină de la orice mâncare şi băutură. Şi ea va face la fel alături de slujitoarele sale, făgăduind că abia atunci se va duce la rege, împotriva opreliştii sale, şi, dacă va trebui să moară, n-o să dea înapoi.  Întocmai cum îi poruncise Estera, Mardoheu a fost cel ce a făcut poporul să postească timp de trei zile şi să-l roage pe Dumnezeu să nu dispreţuiască neamul său sortit acum pieirii, ci, la fel cum l-a scăpat şi mai înainte adeseori, iertându-i păcatele, aşa să-l ferească şi cu prilejul acesta de distrugere. Căci nu numai din propria-i vină îşi atrăsese poporul asupra lui primejdia de moarte, ci el însuşi era cel ce stârnise furia lui Aman, deoarece, după spusele lui: «Nu m-am prosternat în faţa lui la fel cum obişnuiesc să mă închin Ţie, Doamne, şi, neprimindu-şi cuvenita cinstire, a uneltit împotriva mea, care n-am întreprins nimic împotriva legilor Tale!»  Chiar şi mulţimea, într-un glas, L-a invocat pe Dumnezeu să se îngrijească de salvarea ei, pentru ca nu cumva pe capul tuturor israeliţilor să cadă nenorocirea. Ea plutea înaintea ochilor lor şi se apropia necruţătoare. Aşijderea, Estera se ruga Domnului, după obiceiul strămoşesc, cu faţa la pământ, îmbrăcată în veşminte de doliu, abţinându-se trei zile de la orice mâncare, băutură şi desfătare.  L-a implorat pe Dumnezeu să se milostivească de soarta ei, pentru ca, atunci când se va ivi înaintea regelui, umila-i închinăciune să fie convingătoare şi înfăţişarea ei să pară mai fermecătoare ca niciodată, încât prin ambele mijloace să potolească mânia pe care o va provoca suveranului, izbutind să alunge primejdia ce-i pândea compatrioţii. Fie ca Domnul să inspire regelui ura împotriva duşmanilor de moarte ai iudeilor, astfel ca ei, o dată căzuţi în dizgraţie, să aibă parte de un sfârşit grabnic”[24].


[1] SEP 3, p. 336

[2] SEP 3, p. 336

[3] BBVA, p. 544

[4] Sau din preambulul cărţii, aşa cum a optat Anania să prezinte scrierea.

[5] SEP 3, p. 337

[6] SEP 3, p. 337

[7] Sf. Efrem Sirul, Imnele la Postul celor 40 de zile, IV, 7

[8] În versiunea Rhalfs.

[9] SEP 3, pp. 337-338

[10] SEP 3, p. 338

[11] SEP 3, p. 338

[12] Origen, Exortaţie la martiriu, XXXIII

[13] SEP 3, p. 338

[14] SEP 3, p. 338

[15] SEP 3, p. 338

[16] SEP 3, p. 339

[17] Sf. Simeon Noul Teolog, Erosurile imnelor dumnezeieşti, 14

[18] SEP 3, p. 339

[19] SEP 3, p. 339

[20] SEP 3, p. 339

[21] La Anania: cuvânt cu trecere.

[22] SEP 3, p. 339

[23] SEP 3, p. 340

[24] Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, XI, VI, 7-8

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s