Comentarii la Neemia – 9

Posted: 15/03/2009 in Neemia
Etichete:, , ,

CAPITOLUL 9 – Pocăinţa întregului popor.

 

1: În cea de a douăzeci şi patra zi a acestei luni, fiii lui Israel s-au adunat în post şi-n haină de sac.

E vorba despre cea de-a opta zi de la începutul Sărbătorii Corturilor.

2: Atunci fiii lui Israel s-au despărţit de tot omul străin şi s-au aşezat şi şi-au mărturisit păcatele, pe ale lor şi fărădelegile părinţilor lor.

3: Şi aşezându-se fiecare la locul său, li s-a citit din Cartea legii Domnului, Dumnezeului lor; şi I s-au mărturisit Domnului şi I s-au închinat Domnului, Dumnezeului lor.

4: Apoi Iosua, Binui, Cadmiel, Şabania, Buni, Şerebia, Bani şi Chenani au şezut pe treptele leviţilor şi au strigat cu glas mare spre Domnul, Dumnezeul lor.

5: Iar leviţii Iosua, Cadmiel, Bani, Haşabneia, Şerebia, Hodia, Şebania şi Petahia au zis:

„Sculaţi-vă şi binecuvântaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru,

din veac şi până-n veac!…

Şi vor binecuvânta numele Tău cel slăvit

şi-l vor înălţa mai presus de orice binecuvântare şi laudă!”

Septuaginta aminteşte doar de doi dintre leviţi, Iosua şi Cadmiel; numele celorlalţi e preluat din Textul Masoretic. Aceştia erau împărţiţi în două cete: într-o parte: Iosua (= Domnul este mântuire), Binui (= rudenie), Cadmiel (= slujitorul lui Dumnezeu), Şebania (= Iahve a reparat din nou), Buni (= înţelept; înţelegerea mea), Şerebia (= Dumnezeu a făcut să tremure), Bani (= fiul meu) şi Chenani (= nezdruncinat);  de cealaltă parte stăteau: Iosua (= Domnul este mântuire), Cadmiel (= slujitorul lui Dumnezeu; răsăritul lui Dumnezeu), Bani (= fiul meu), Haşabneia (= Domnul a ţinut seamă de mine), Şerebia (= Dumnezeu a făcut să tremure), Hodia (= măreţia Domnului), Şebania (= Iahve a reparat din nou) şi Petahia (= Dumnezeu a izbăvit).

Urmează rugăciunea lui Ezdra (în Textul Masoretic ea e pusă tot în gura leviţilor): „Rugăciunea de mai jos are structura unui psalm şi e recunoscută drept unul din cele mai frumoase texte imnografice ale Vechiului Testament; versetele 6-11 au fost adoptate în cultul iudaic. Ea înfăţişează dramatica istorie a fiilor lui Israel, în relaţia acestora cu Dumnezeul lor: ei trădează, El pedepseşte, apoi Se îndură şi iartă, dar mila Lui e urmată de o nouă trădare, în cicluri care se refac, pare-se, la infinit. Tonul e patetic, dar însoţit de luminile sincerităţii”[1]:

6: Iar Ezdra a zis:

„Numai Tu eşti Domn;

Tu ai făcut cerul şi cerul cerurilor

şi toată statornicia lor,

pământu-ntreg cu toate ale lui

şi mările cu toate ale lor,

Tu pe toate le chemi la viaţă,

Ţie Ţi se-nchină oştirile cerului.

Statornicia: „(stasis): fixitatea legilor universului”[2].  Prin oştirile cerului sunt desemnaţi îngerii.

7: Tu eşti Domnul Dumnezeu,

Tu l-ai ales pe Avram

şi l-ai scos din ţara Caldeilor

şi  i-ai pus numele Avraam;

„Textul Masoretic: l-ai scos din Urul Caldeii. Ur: cetatea mesopotamiană din care a plecat Avram cu turmele (Facerea 11, 31)”[3].

8: aflându-i inima că-Ţi este credincioasă,

făcut-ai legământ cu el

să-i dai – şi lui şi seminţiei sale –

pământul Canaaneenilor

şi al Heteilor şi al Amoreilor

şi-al Ferezeilor şi-al Iebuseilor

şi-al Ghergheseilor

şi Ţi-ai ţinut făgăduinţele,

că drept eşti Tu.

9: Şi ai văzut necazul părinţilor noştri în Egipt

şi le-ai auzit strigarea la Marea Roşie;

10: şi semne şi minuni făcut-ai în Egipt

împotriva lui Faraon şi a slugilor lui

şi a poporului din ţara lui,

ştiind dispreţul lor pentru ai noştri;

şi nume Ţi-ai făcut, cum e şi azi.

11: Şi marea-n faţa lor ai despărţit-o,

şi ei ca pe uscat au străbătut-o,

iar pe acei ce-i urmăreau

i-ai aruncat întru adânc

ca pe o piatră-n apa unui iaz.

12: Cu stâlp de nor le-ai mers nainte ziua,

cu stâlp de foc în vremea nopţii,

lumină-n calea de sub paşii lor.

13: Te-ai pogorât pe muntele Sinai

şi le-ai grăit din cer

şi drepte judecăţi le-ai dat

şi legile-adevărului,

dreptarele şi bunele porunci.

14: Şi ziua Ta cea sfântă de odihnă

atunci le-ai arătat-o;

porunci şi rânduieli şi lege

le-ai dat prin Moise, robul Tău.

15: Pâine din cer le-ai dat spre hrană

şi apă-ai scos din piatră-n setea lor

şi i-ai mânat să moştenească ţara

cea peste care mâna Ţi-ai întins-o

ca să le-o dai.

16: Dar ei s-au semeţit, părinţii noştri,

şi şi-au învârtoşat cerbicea

şi de porunci n-au ascultat – de ale Tale!

17: Nici nu le-a fost aminte să asculte

şi nici că şi-au adus aminte

că pentru ei ai săvârşit minuni;

şi şi-au învârtoşat cerbicea

şi căpetenie şi-au făcut, să se întoarcă

în starea de robie, în Egipt.

Dar Tu, Cel răbdător cu-ndelungare,

Tu, Dumnezeul milei şi-ndurării

şi-mbelşugat în îndurări,

Tu nu i-ai părăsit.

18: Ei însă şi-au făcut viţel turnat

şi-au zis: „Aceştia-s dumnezeii

cei ce ne-au scos afară din Egipt!…”.

Şi defăimări cumplite-au săvârşit.

19: Dar Tu, Cel cu belşug de îndurări,

Tu în pustie nu i-ai părăsit

şi stâlpul cel de nor nu l-ai smintit

– ca să le fie ziua călăuză –

şi nici pe cel de foc în vremea nopţii

– lumină-n calea de sub paşii lor.

20: Şi Duhul Tău cel bun le-ai dăruit

ca să-i înveţi

şi mana Ta nu le-a lipsit din gură

şi apă Tu le-ai dat în setea lor.

Duhul Tău cel bun este acelaşi cu Cel „pe care Isaia îl numeşte Duhul Sfânt (63, 11)”[4].  Să-i înveţi: „synetizo = a învăţa, a instrui, a face (pe cineva) să înţeleagă. Dumnezeu i-a acordat poporului Său nu numai asistenţă materială (mană, apă), ci şi pe cea spirituală, ajutându-l să înveţe şi să priceapă legea”[5].

21: Şi patruzeci de ani

le-ai dat lor hrană în pustie

şi n-au dus lipsă de nimic:

îmbrăcămintea nu li s-a-nvechit,

sandalele nu li s-au rupt.

22: Mai mult decât atât: le-ai dat regate,

le-ai împărţit popoare

şi-au moştenit pământul lui Sihon,

regele Heşbonului,

şi pe-al lui Og, stăpân peste Vasan.

23: Pe fiii lor i-ai înmulţit

ca stelele pe cer

şi i-ai adus în ţara despre care

bunilor lor le-ai spus s-o moştenească,

iar ei au moştenit-o.

24: Din faţa lor ai nimicit

pe cei ce locuiau acel pământ,

pe Canaaneeni,

şi-n mâna lor i-ai dat,

pe ei, pe rege şi pe toţi ai ţării,

cu ei să facă după plac.

25: Au luat cetăţi înalte

şi case-au moştenit, gemând de bunuri,

fântâni săpate, vii, măslini în câmp,

pometuri din belşug;

şi au mâncat, s-au săturat,

s-au îngrăşat, s-au desfătat

în bunătatea Ta cea multă.

26: Dar s-au schimbat, s-au depărtat de Tine

şi legea Ta au lepădat-o-n spate

şi pe profeţii Tăi i-au omorât

– cei ce-mpotriva lor mărturiseau

ca să-i întoarcă iarăşi către Tine –

şi defăimări cumplite-au săvârşit.

27: Atunci i-ai dat în mâna celor răi,

aceia le-au făcut necazuri,

iar ei la vremea suferinţei

spre Tine au strigat,

iar Tu din cerul Tău i-ai auzit

şi cu mulţimea îndurării Tale

le-ai dat izbăvitori

şi de vrăjmaşii lor i-ai mântuit.

28: Dar dacă ei s-au odihnit,

au prins din nou a face rău-nainte-Ţi,

aşa că i-ai lăsat

în mâinile vrăjmaşilor

care i-au luat în stăpânire.

Şi ei din nou strigat-au către Tine,

iar Tu din cer i-ai auzit

şi cu mulţimea îndurării Tale

din nou i-ai izbăvit.

29: Tu martor împotrivă-le erai,

ca să-i întorci la legea Ta;

dar ei, semeţi, n-au ascultat,

ci-ntru păcate Ţi-au călcat

poruncile şi judecăţile

– acelea care viu îl fac

pe cel ce le plineşte –

30: Dar Tu le-ai fost cu-ngăduinţă

de-a lungul multor ani

şi mărturii le-ai dat cu Duhul Tău

prin proorocii Tăi;

dar ei n-au ascultat,

iar Tu i-ai dat în stăpânirea

popoarelor pământului

31: Şi, totuşi, Tu, prin marea-Ţi îndurare,

nu i-ai lăsat să fie nimiciţi

şi nu i-ai părăsit,

căci Tu puternic eşti,

cu milă şi-ndurat.

32: Şi-acum, Tu, Dumnezeul nostru

Cel tare, mare şi puternic

şi înfricoşător,

Cel ce Te ţii de legământ şi milă,

în ochii Tăi nu fie puţin lucru

necazul ce ne-a apăsat, pe noi,

pe regii noştri, pe cârmacii noştri,

pe preoţii şi pe profeţii noştri

şi pe părinţii noştri

şi pe poporul Tău întreg,

din vremea regilor Asiriei

şi până-n ziua de acum!

Din vremea regilor Asiriei: „aluzie la căderea Samariei în 722/721 î. Hr. şi la războaiele care au urmat”[6].

33: Tu, Tu eşti drept

în tot ce vine-asupra noastră,

căci Ţi-ai ţinut credincioşia

în timp ce noi păcătuiam.

34: Nici regii noştri, nici cârmacii noştri,

nici preoţii şi nici părinţii noştri

din legea Ta nu şi-au făcut vieaţă,

nici că Ţi-au luat în seamă

poruncile şi mărturiile

pe care Tu le-ai dat.

35: Nu Ţie Ţi-au slujit

întru a Ta împărăţie

şi-n bunătatea Ta cea multă

pe care Tu le-ai dat-o

şi în pământul larg şi gras

pe care-n faţa lor l-ai pus,

şi nici că s-au întors

din bezna relelor năravuri.

36: Şi, iată, astăzi suntem robi:

în ţara chiar pe care Tu le-ai dat-o

părinţilor din stirpea noastră

ca să-i mănânce roada şi dulceaţa,

azi, iată, suntem robi,

37: în timp ce-mbelşugatele ei roade

se duc în faţa regilor pe care

– pentru-ale noastre mari păcate –

i-ai pus să stăpânească peste noi;

ei, după bunul plac,

stăpâni ne sunt pe trupuri şi pe vite,

iar noi ne zbatem în necaz”.

Dezertările şi infidelităţile israeliţilor aveau să sfârşească cu pedeapsa divină, constând în desfiinţarea celor două regate ebraice, de nord şi de sud, şi în deportările de populaţie pe teritorii străine.  Rugăciunea lui Ezdra e şi o trecere în revistă a unor momente cruciale din istoria evreilor, răsfirate în toate cărţile istorice parcurse până acum.


[1] BBVA, pp. 531-532

[2] BBVA, p. 532

[3] BBVA, p. 532

[4] BBVA, p. 532

[5] BBVA, p. 532

[6] SEP 3, p. 306

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s