Comentarii la Neemia – 6

Posted: 15/03/2009 in Neemia
Etichete:, , ,

CAPITOLUL 6 – În pofida altor piedici, lucrarea se termină.

 

1: Şi a fost că dacă Sanbalat şi Tobie şi Gheşem Arabul şi ceilalţi duşmani ai noştri au auzit că eu am reparat zidul şi că-n el n-a mai rămas nici o spărtură, dar că până la acea vreme încă nu am pus uşile porţilor,

2: au trimis Sanbalat şi Gheşem la mine, zicând: „Vino să ne întâlnim laolaltă în unul din satele din Valea Ono!”  Dar ei puseseră la cale să-mi facă rău.

3: Eu însă am trimis la ei soli să le spună: „Eu tocmai fac un lucru de seamă, aşa că nu mă pot coborî pân-la voi, ca nu cumva lucrul să se oprească; dar după ce-l voi sfârşi, mă voi coborî la voi”.

4: De patru ori mi-au trimis ei această poftire, şi de fiecare dată le-am răspuns la fel.

5: Atunci Sanbalat l-a trimis la mine pe servul său; acesta avea în mână o scrisoare deschisă

6: în care se spunea: „S-a dat de veste printre neamuri cum că tu şi Iudeii puneţi la cale o răscoală; de aceea zideşti tu zidul, că vrei să le fii rege;

7: mai mult, ţi-ai pus şi profeţi cum că vrei să locuieşti în Ierusalim ca rege peste Iuda. Toate acestea vor fi acum aduse la cunoştinţa regelui, aşa că vino acum să ne sfătuim împreună”.

Sunt şicanele celor care nu doreau ca Iudeii să refacă Templul şi cetatea Ierusalimului.

8: Iar eu am trimis la el, zicând: Nimic nu s-a întâmplat din cele ce spui tu; pe acestea tu le-ai născocit din inima ta…

9: Într-adevăr, toţi căutau să ne sperie, zicându-şi: „Mâinile lor se vor opri din lucrarea aceasta şi ea nu se va face!”  În pofida acestora, mâinile mele s-au întărit.

10: Apoi am venit în casa lui Şemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabeel; acesta, încuindu-se în casă, mi-a zis:

„Să ne adunăm în templul lui Dumnezeu,

în mijlocul lui,

şi să-i încuiem uşile;

că or să vină noaptea

să te ucidă”.

Şemaia (= Iahve a ascultat), fiul lui Delaia (= Iahve este mântuire), fiul lui Mehetabeel (= binefăcător este Dumnezeu) avea misiunea de a-l descuraja pe Neemia.

„Şemaia se încuie spre a crea o atmosferă de tensiune nervoasă. Sfatul său vrea să-l facă pe Neemia să-şi caute refugiu în sanctuar, ceea ce constituia un sacrilegiu, şi astfel să se compromită chiar faţă de ai săi”[1].  Cuvântul lui Şemaia, aşa cum a procedat aici şi Anania, „în Textul Masoretic primeşte forma de oracol, fiind pus în versuri. Templul putea oferi loc de azil: cei care se apropiau de altarul din curte deveneau inviolabili. Dar [Şemaia] îl sfătuieşte să intre în interiorul sanctuarului, unde nu aveau voie să intre decât preoţii”[2].

11: Dar eu am zis: Cine este om asemenea mie şi să fugă? Sau cine este omul care să intre în templu şi să trăiască? Nu voi intra!

„Un conducător ca Neemia nu poate fi laş!”[3].

12: Şi am cunoscut că, iată, nu Dumnezeu îl trimisese, căci profeţia era o poveste îndreptată împotriva mea:

13: Tobie şi Sanbalat cumpăraseră o mulţime de inşi împotriva mea, pentru ca eu să mă sperii şi să fac aşa şi să greşesc şi să-mi fac la ei nume rău şi ei să mă batjocorească.

14: Adu-Ţi aminte, Dumnezeul meu, de Tobie şi de Sanbalat, pe potriva acestor fapte ale lor, şi de proorociţa Noadia şi de ceilalţi profeţi care au încercat să mă sperie!

„Despre această Noadia nu ştim nimic”[4].  În Septuaginta, Noadia (= cea care întâlneşte pe Iahve) este profet, doar Textul Masoretic arătând că este o proorociţă, aşa cum Anania a operat în mod tacit.

15: Zidul a fost isprăvit în ziua a douăzeci şi cincea a lunii Elul, adică în cincizeci şi două de zile.

Zidul a fost terminat în luna Septembrie a anului 445 î. Hr.  Elul (= recoltă) este „a şasea lună a calendarului religios evreiesc; a douăsprezecea şi ultima lună a anului civil evreiesc care începe cu Tişri. Alcătuită din 29 de zile, coincide de obicei cu lunile august-septembrie. Semnul său zodiacal este Fecioara. Luna Elul, al cărei nume este sinonim cu culesul viilor, este menţionată o singură dată în Biblie (Neemia 6, 15) şi o dată în apocrife (I Macabei 14, 27). Nu există nici sărbători nici posturi în Elul, când evreii se pregătesc pentru marile sărbători din Tişri. Este deci considerată o lună de căinţă, îndurare divină şi iertare”[5].

16: Şi a fost că de îndată ce toţi duşmanii noştri au auzit de aceasta, toate neamurile din preajma noastră s-au temut, şi frică mare a căzut asupră-le şi au cunoscut că de la Dumnezeul nostru a fost ca lucrul acesta să fie dus până la capăt.

17: Şi, în zilele acelea, de la mulţi nobili ai lui Iuda mergeau scrisori la Tobie şi de la Tobie veneau la ei;

18: căci mulţi din Iuda erau legaţi de el prin jurământ, de vreme ce el era ginerele lui Şecania, fiul lui Arah, iar fiul său Iohanan îşi luase de soţie pe fiica lui Meşulam, fiul lui Berechia.

Legaţi de el prin jurământ: „nimic altceva decât legături matrimoniale”[6].  Tobie era ginerele lui Şecania (= locuinţa lui Iahve), fiul lui Arah (= călător); fiul acestuia, Iohanan (= Domnul a fost milostiv), şi-a luat soţie pe fiica lui Meşulam (= iubitor de pace), fiul lui Berechia (= Domnul a binecuvântat) – acesta mai apare la 3, 30; aceste înrudiri aveau să complice bunul mers al lucrărilor de reconstrucţie.

19: Cuvintele lui mi le spuneau mie, pe ale mele i le spuneau lui; iar Tobie… îmi trimitea scrisori ca să mă înspăimânte!

„Evreii, întorşi dintr-o lungă robie, au avut de gând să zidească templul din Ierusalim dărâmat la pământ de mulţi ani, dar nişte oameni barbari şi cruzi, fără frică de Dumnezeul în cinstea Căruia iudeii voiau să înalţe templul, fără milă de nenorocirea suferită de poporul iudeu, de care abia scăpase după îndelungată vreme, fără teamă de pedeapsa dată de Dumnezeu celor ce îndrăznesc să săvârşească astfel de fapte, fără sprijinul nimănui, au încercat la început să împiedice zidirea templului. Cum însă încercările lor au fost zadarnice, au trimis scrisori împăratului perşilor; în aceste scrisori acuzau pe locuitorii Ierusalimului că sunt răzvrătitori, doritori de noi orânduiri sociale, războinici; şi l-au convins pe împărat să le îngăduie ca, în numele lui, să împiedice zidirea Templului. Luând de la împărat această împuternicire, au năvălit cu mulţi călăreţi împotriva iudeilor şi au întrerupt lucrările de zidire a templului. Se făleau cu victoria lor, pentru care ar fi trebuit să plângă, şi socoteau că viclenia lor şi-a atins scopul (Ezdra 4, 1-24). Şi totuşi această aşa-zisă victorie nu era să fie decât începutul şi pricina nenorocirilor ce aveau să cadă pe capul lor nu după multă vreme. Lucrările pentru zidirea templului au continuat şi au avut un sfârşit strălucit. Acei oameni vicleni şi cruzi au învăţat şi, prin ei, toţi, că orice om, fie Mitridate, cum a fost cazul atunci, fie oricare altul, care ar voi să lupte împotriva celor ce au de gând să facă un lucru bun, nu luptă împotriva oamenilor, ci împotriva Dumnezeului cinstit de săvârşitorii faptelor bune. Niciodată nu poate să aibă un sfârşit bun omul care se luptă cu Dumnezeu. Se poate întâmpla ca la începutul cutezanţei lui să nu păţească nimic. Dacă nu este pedepsit îndată, apoi aceasta se datoreşte faptului că Dumnezeu îl cheamă la pocăinţă şi-i dă răgaz să se deştepte, ca dintr-o beţie. Dacă însă stăruie în cutezanţa sa, el nu mai are nici un câştig dintr-o atât de îndelungată răbdare a lui Dumnezeu; vor folosi însă alţii foarte mult, căci vor învăţa din pedeapsa dată lui că niciodată nu trebuie să declari război lui Dumnezeu, din a Cărui mână nebiruită nu poţi scăpa. Şi într-adevăr, nu după multă vreme, au venit, peste cei care opriseră pe evrei să zidească templul, nenorociri aşa de mari, încât toate celelalte nenorociri păleau în faţa grozăviei tragediei lor[7]. […] A fost pedeapsă dată aici pe pământ acelor oameni ce au luptat împotriva lui Dumnezeu, dar pedeapsa pe care o vor primi dincolo, pe lumea cealaltă, va fi cu mult mai cumplită decât aceasta. Trupurile lor, însufleţite, vor fi supuse la chinuri şi dureri, cu neputinţă de spus prin cuvinte, nu o mie de ani, nici zece mii, nici de două ori sau de trei ori pe atâta, ci veşnic”[8].


[1] BBVA, p. 529

[2] SEP 3, p. 298

[3] BBVA, p. 529

[4] BBVA, p. 529

[5] DEI, pp. 219-220

[6] BBVA, p. 529

[7] Cartea Neemia (ca şi Ezdra) nu descrie aceste nenorociri, arătând doar că lucrările Templului au fost încheiate, în pofida împotrivirilor. Comentariul, însă, rămâne valabil, arătând urmările ridicării împotriva lui Dumnezeu.

[8] Sf. Ioan Gură de Aur, Apologia vieţii monahale, Introducere, 1

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s