Comentarii la Neemia – 10

Posted: 15/03/2009 in Neemia
Etichete:, , ,

CAPITOLUL 10 – Noul legământ şi pecetluirea lui.

 

1: „Pentru toate acestea, noi facem în scris un legământ de credinţă, iar mai-marii noştri, leviţii noştri şi preoţii noştri îşi pun pe el pecetea”.

„În Vulgata şi, în acord cu ea, într-o seamă de traduceri (printre care şi româneşti), acest verset este înscris ca ultimul (38) al capitolului precedent. El însă este începutul unui document (un fel de proces-verbal) prin care fiii lui Israel încheie cu Domnul un nou legământ”[1].

2: Şi-n fruntea celor ce şi-au pus pecetea erau Neemia guvernatorul, fiul lui Hacalia, şi Sedechia,

3: fiul lui Seraia, Azaria, Ieremia,

4: Paşhur, Amaria, Malchia,

5: Hatuş, Şebania, Maluc,

6: Harim, Meremot, Obadia,

7: Daniel, Ghineton, Baruc,

8: Meşulam, Abia, Miiamin,

9: Maazia, Bilgai, Şemaia; aceştia au fost preoţii;

10: leviţii: Iosua, fiul lui Azania, Binui, din fiii lui Henadad, Cadmiel,

11: şi fraţii lor: Şecania, Hodia, Chelita, Pelaia, Hanan,

12: Mica, Rehob, Haşabia,

13: Zacur, Şerebia, Şebania,

14: Hodia, Bani, Beninu;

15: căpeteniile poporului: Paroş, Pahat-Moab, Elam, Zatu, Bani,

16: Buni, Azgad, Bebai,

17: Adonia, Bigvai, Adin,

18: Ater, Iezechia, Azur,

19: Hodia, Haşum, Beţai,

20: Harif, Anatot, Nebai,

21: Magpiaş, Meşulam, Hezir,

22: Meşezabeel, Ţadoc, Iadua,

23: Pelatia, Hanan, Anania,

24: Hoşea, Hanania, Haşub,

25: Haloheş, Pilha, Şobec,

26: Rehum, Haşabna, Maaseia,

27: Ahia, Hanan, Anan,

28: Maluc, Harim, Baana.

Cei care şi-au pus pecetea pe legământul de credinţă: Neemia (= mângâierea lui Iahve), fiul lui Hacalia (= Domnul este ascuns) – ca guvernator;

Sedechia (= Iahve este dreptatea mea), fiul lui Seraia (= ostaş al Domnului); Azaria (= ajutorul lui Iahve), Ieremia (= Domnul pune temelia), Paşhur (= noroc în toate părţile), Amaria (= Iahve este îndurător), Malchia (= regele meu este Iahve), Hatuş (= luptător pentru adevăr), Şebania (= Iahve a reparat din nou), Maluc (= consilier), Harim (= sfinţit lui Dumnezeu), Meremot (= amărăciunea morţii), Obadia (= slujitorul Domnului), Daniel (= Dumnezeu este judecător), Ghineton (= grădinar), Baruc (= binecuvântat), Meşulam (= iubitor de pace), Abia (= tatăl meu este Iahve), Miiamin (= de la mâna dreaptă), Maazia (= Domnul este un loc de adăpost), Bilgai (= cel vesel), Şemaia (= Dumnezeu a ascultat); – aceştia erau dintre preoţi;

Iosua (= Domnul este mântuire), fiul lui Azania (= Iahve răspunde), Binui (= rudenie), din fiii lui Henadad (= bunăvoinţă), Cadmiel (= slujitorul lui Dumnezeu), Şecania (= locuinţa lui Iahve), Hodia (= măreţia Domnului), Chelita (= cel care sigilează), Pelaia (= Dumnezeu este minunat), Hanan (= graţios; milostiv), Mica (= cine este ca Domnul?), Rehob (= loc larg), Haşabia (= Domnul a pus la socoteală), Zacur (= păstrat în amintirea lui Dumnezeu), Şerebia (= Dumnezeu a făcut să tremure), Şebania (= Iahve a reparat din nou), Hodia (= măreţia Domnului), Bani (= fiul meu), Baninu (= fiul nostru); – aceştia erau dintre leviţi;

Paroş (= săritor), Pahat-Moab (= prinţul Moabului), Elam (= tinereţe), Zatu (= vlăstar), Bani (= fiul meu), Buni (= înţelept),  Azgad (= tăria norocului),  Bebai (= Dumnezeu este tată), Adonia (= Iahve este Domnul), Bigvai (= fericirea poporului), Adin (= podoabă), Ater (= mut), Iezechia (= tăria mea este Iahve), Azur (= tărie; ajutor), Hodia (= măreţia Domnului), Haşum (= cel bogat), Beţai (= Iahve este răsplata), Harif (= tomnatec), Anatot (= ascultare), Nebai (= rodul Domnului), Magpiaş (= adunător), Meşulam (= iubitor de pace), Hezir (= porc mistreţ), Meşezabeel (= Dumnezeu eliberează), Ţadoc (= drept), Iadua (= cunoscut), Pelatia (= Domnul a eliberat), Hanan (= îndurător), Anania (= Iahve este îndurător), Hoşea (= Iahve a salvat), Hanania (= Domnul a fost milostiv), Haşub (= apreciat), Haloheş (= cel ce şopteşte; descântător), Pilha (= plugar), Şobec (= liber), Rehum (= ), Haşabna (= Iahve este prieten), Maaseia (= lucrarea Domnului), Ahia (= fratele lui Iahve), Hanan (= bogat în har), Anan (= îndurare), Maluc (= consilier), Harim (= sfinţit lui Dumnezeu), Baana (= fiul suferinţei); – aceştia erau căpetenii ale poporului.

29: Şi celălalt popor: preoţi, leviţi, portari, cântăreţi, natinei şi toţi cei ce s-au despărţit de popoarele băştinaşe [îndreptându-se] spre legea lui Dumnezeu, ei şi femeile lor şi fiii lor şi fiicele lor, toţi cei ce erau în stare să cunoască şi să înţeleagă

Să cunoască şi să înţeleagă: „Aderarea la noua ordine religioasă şi morală trebuia să fie un act conştient, lucid, comprehensiv”[2].

30: stăruiau pe lângă fraţii lor şi i-au legat cu jurământ şi ei înşişi s-au legat cu jurământ şi cu blestem să umble în legea lui Dumnezeu – aceea care a fost dată prin mâna lui Moise, robul lui Dumnezeu – ca să păzească şi să îndeplinească toate poruncile Domnului nostru, şi judecăţile Lui şi dreptarele Lui.

31: iar pe fiicele noastre să nu le dăm popoarelor băştinaşe şi nici să luăm pe fiicele lor pentru feciorii noştri;

„Schimbarea bruscă a verbelor la persoana întâi plural pare să indice că, de aici şi până la sfârşitul capitolului, textul a fost preluat din arhiva templului”[3].

32: cât despre popoarele băştinaşe care ne aduc bucate şi tot felul de mărfuri să le vândă în ziua de odihnă, noi nu vom cumpăra nimic de la ele în zi de odihnă sau de sărbătoare; în al şaptelea an vom lăsa [pământul să se odihnească] şi [vom ierta] toate datoriile;

An şabatic era socotit „fiecare al şaptelea an, an de odihnă a pământului. Din şapte în şapte ani, Biblia prescrie un Şabat în cinstea Domnului (Levitic 25, 1-7; 18, 22) […]. La origine, anul şabatic făcea parte dintr-un ciclu de cincizeci de ani (Levitic 25, 8-17). Apogeul acestui ciclu de şapte ori şapte ani era al cincizecilea an sau jubileul, în care toate pământurile înstrăinate se înapoiau proprietarilor iniţiali şi sclavii evrei, care insistaseră să rămână în slujba stăpânilor peste cei şase ani prescrişi de Biblie (Ieşirea 21, 1-6), erau eliberaţi. Conform Bibliei, nerespectarea anului şabatic se pedepsea cu exilul. Într-adevăr, exilul babilonian este descris ca un răgaz de şaptezeci de ani, până ce ţara îşi va fi ţinut Şabaturile ei. Însă, după întoarcerea din Babilon şi reconstruirea Templului, legea jubileului a devenit caducă, deoarece aplicarea ei presupunea ca majoritatea poporului evreu să locuiască în Israel şi ca împărţirea tribală a terenurilor să fie încă în vigoare. În aceste condiţii, cei întorşi din exil făgăduiesc totuşi solemn să lăsăm nelucrat  pământul în anul al şaptelea şi să nu cerem plata nici unei datorii (Neemia 10, 32)”[4].

„Repaosul anului sabatic probabil că a fost neglijat în timpul regalităţii şi până după exilul babilonian, deoarece abia pe timpul lui Neemia se aminteşte de iertarea tuturor datoriilor. Acest repaus sabatic nu avea drept scop sporirea fertilităţii pământului, ci pentru ca israeliţii, prin încetarea muncilor câmpului, să-şi recapete forţele fizice pentru a continua activitatea în ceilalţi ani şi, totodată, să se întărească în viaţa spirituală prin citirea Legii. La fel, nu se urmărea nici îndemnul israeliţilor la o viaţă total lipsită de activitate, deoarece anul sabatic avea în vedere numai neîndeplinirea muncilor agricole, celelalte lucrări pentru întreţinerea vieţii fiind permise, inclusiv cele de ordin cultic. Odihna sabatică sporea bunăvoinţa şi dragostea oamenilor faţă de semenii lor şi, după cum câmpul nelucrat se odihnea şi, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, devenea roditor în anii următori, tot aşa prin repaos, omul îşi recăpăta prin citirea şi meditarea cuvântului dumnezeiesc noi forţe spirituale. Prin odihna anului sabatic se cultiva ideea purtării de grijă a lui Dumnezeu care face ca omul să trăiască nu numai din sudoarea frunţii sale şi, totodată, se întărea conştiinţa de proprietate obştească şi de menţinere a echilibrului social în statul teocratic”[5].

33: şi ne îndatorăm să dăm anual o treime de siclu pentru slujbele din templul Dumnezeului nostru,

34: pentru pâinile punerii înainte, pentru jertfa cea necontenită, pentru arderile-de-tot necontenite, pentru cele din zilele de odihnă, de la luna nouă şi din sărbători, pentru lucrurile sfinte, pentru jertfele cele pentru păcat – spre curăţirea lui Israel – şi pentru lucrările de la templul Dumnezeului nostru.

35: Şi am aruncat sorţi pentru adusul lemnelor: preoţii şi leviţii şi poporul, după casele lor părinteşti, care să aducă lemne în templul Dumnezeului nostru, la o anumită vreme a fiecărui an, pentru ca pe jertfelnicul Domnului, Dumnezeului nostru, să fie arse [jertfele], aşa cum este scris în lege,

„Iosif Flaviu notează că focul de pe jertfelnic trebuia să ardă necontenit, spre a fi asigurat astfel întregul ciclu sacrificial; Neemia introduce, şi aici, o ordine clară”[6].

36: şi-n fiecare an să aducem în templul Domnului pârgă din roadele pământului nostru şi pârgă din roada fiecărui pom;

37: pe întâiul-născut dintre fiii noştri şi din vitele noastre – aşa cum este scris în lege – şi pe întâiul-născut din cirezile noastre să le aducem în templul Dumnezeului nostru pentru preoţii care fac slujbe în templul Dumnezeului nostru

„Nu e vorba de sacrificiu uman (repudiat de legea şi de cutuma iudaică), ci de afierosirea primului-născut de sex masculin pe care părinţii trebuiau să i-L prezinte Domnului în cea de a opta zi de la naştere; acesta devenea astfel proprietatea lui Dumnezeu; spre a se evita sacrificarea propriu-zisă, pruncului i se aplica principiul răscumpărării (Ieşirea 13, 13-15)”[7].

38: şi să aducem la preoţi, în vistieria templului lui Dumnezeu, pârgă din grânele noastre şi primele noastre roade din fiece pom, din vin şi din untdelemn, precum şi dijma din pământul nostru către leviţi; căci leviţii sunt cei ce vor primi dijmele în toate cetăţile de pe pământurile lucrate de noi.

39: Un preot, fiu al lui Aaron, va fi cu leviţii când aceştia vor lua zeciuiala; şi din acea zeciuială vor aduce leviţii a zecea parte în templul Dumnezeului nostru, în vistieriile templului lui Dumnezeu.

Printre alte ofrande, „din produsele pământului [preoţilor] le reveneau toate ofrandele sau primiţiile (primele grâne coapte) (Numeri 18, 11.13; Deuteronom 18, 4; Iezechiel 44, 30; Neemia 10, 36); zeciuielile, adică a zecea parte din zeciuielile pe care leviţii le adunau de la popor (Numeri 18, 25-32; Neemia 10, 39). Şi fructele pomilor din anul al patrulea de la sădire trebuiau consacrate lui Iahve, adică predate preoţilor”[8].

40: Căci atât fiii lui Israel cât şi fiii leviţilor trebuie să aducă în aceste vistierii pârga de grâu, de vin şi de untdelemn; acolo sunt vasele cele sfinte şi preoţii şi slujitorii şi portarii şi cântăreţii; şi astfel nu vom lăsa în părăsire templul Dumnezeului nostru.

Fiii leviţilor aduc pârgă în sensul că predau a zecea parte din cele primite de ei.


[1] BBVA, p. 534

[2] BBVA, p. 534

[3] BBVA, p. 534

[4] DEI, p. 759

[5] AB, pp. 308-309

[6] BBVA, p. 534

[7] BBVA, p. 535

[8] AB, p. 238

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s