Comentarii la Ezdra – 6

Posted: 14/03/2009 in Ezdra
Etichete:, , ,

CAPITOLUL 6 – Terminarea lucrărilor şi sfinţirea templului.

 

1: Atunci regele Darius a poruncit şi s-a făcut cercetare în lăzile unde se păstrau actele şi unde se ţinea vistieria Babilonului.

Atunci, adică „după ce raportul a ajuns la rege”[1].

2: Şi s-a găsit în cetatea Ecbatana, metropola ţinutului Mediei, un sul de pergament pe care era scrisă următoarea însemnare:

„Deşi, după indicaţia demnitarilor transeufratieni, cercetarea se va fi făcut în Babilon, documentul a fost aflat în Ecbatana (textual: Ahmeta), fosta capitală a Mediei, devenită reşedinţă de vară a regilor persani”[2].  „După Xenofon (Cyropaedia VIII, 6, 22), Cirus îşi petrecea iarna la Babilon, primăvara la Susa şi vara la Ecbatana”[3]. Ahmeta (= loc de vară) era reşedinţa de vară a regilor Mediei (= ţinut de mijloc; măsură).

3: „În primul an al regelui Cirus, regele Cirus a dat poruncă în legătură cu templul cel sfânt al lui Dumnezeu ce se afla în Ierusalim: – Să fie zidit templul, locul unde să se aducă jertfele (şi a rânduit ca înălţimea lui să fie de şaizeci de coţi şi lăţimea de şaizeci de coţi);

„În toate aceste relatări e de remarcat ambiguitatea voită a cronicarului asupra raportului dintre vechiul templu (care nu mai exista) şi noul templu (care de abia începe să existe), ca şi cum ar fi unul singur”[4].

4: şi să se pună trei rânduri de pietre tari şi un rând de lemn, iar cheltuiala se va da din casa regelui.

Piatră tare: Textul Masoretic are piatră rostogolită. E vorba de blocuri prea grele pentru a fi cărate”[5].  „Despre acest [nou] templu cunoaştem relativ puţine lucruri. Dimensiunile lui au fost stabilite prin decretul lui Cirus (6, 3). Pereţii au fost construiţi din câte trei rânduri de piatră şi un rând de grinzi de lemn (6, 4). Şi în cazul templului lui Solomon s-a mers pe această alternanţă a marmurei şi lemnului”[6].

5: Iar vasele templului lui Dumnezeu, cele de argint şi cele de aur, pe care Nabucodonosor le-a luat din templul [lui Dumnezeu] ce se afla în Ierusalim şi le-a adus în Babilon, să fie date şi duse unde se aflau, în templul lui Dumnezeu.

6: Acum, voi, cârmuitorii de dincolo de Râu, Şetar-Boznai şi tovarăşii voştri, Arfasateii de cealaltă parte a Râului, ţineţi-vă departe de locul acela

Cu începutul versetului 6 „s-a încheiat citirea edictului lui Cirus şi acum începe concluzia lui Darius”[7].

7: şi lăsaţi să se facă lucrarea la templul lui Dumnezeu; mai-marii Iudeilor şi bătrânii Iudeilor să zidească templul acela al lui Dumnezeu pe locul unde a fost.

8: Tot eu am poruncit asupra a ceea ce aveţi voi de făcut în sprijinul bătrânilor iudei pentru zidirea acelui templu al lui Dumnezeu: cheltuiala să se facă din averea regelui şi din birurile de dincolo de Râu; să daţi cu grijă acelor oameni, în aşa fel încât ei să nu înceteze lucrul.

Pentru zidirea acelui templu al lui Dumnezeu: „Beda pune în legătură, încă o dată, reconstruirea Templului cu naşterea lui Iisus, templul în care Se întrupează Dumnezeu Însuşi. După el, Templul a fost zidit în 46 de ani şi în tot atâtea zile, spune o tradiţie, pruncul se alcătuieşte în pântecele mamei. În Fecioara Maria s-a alcătuit Templul-Iisus în exact atâtea zile câţi ani au petrecut evreii pentru ridicarea Templului lor de piatră (II ad loc.)”[8].

9: Şi orice le va trebui: viţei, berbeci şi miei pentru arderile-de-tot aduse Dumnezeului cerului, precum şi grâu, sare, vin, untdelemn, să li se dea după cuvântul preoţilor din Ierusalim, zi de zi, ori de câte ori vor cere,

10: pentru ca ei să-I aducă Dumnezeului cerului miresme bineplăcute şi să se roage pentru viaţa regelui şi a fiilor săi.

„Vechile arhive din Persepolis atestă faptul că regii persani, într-adevăr, au finanţat revigorarea cultică a popoarelor supuse, inclusiv pe cea iudaică”[9].

11: Tot eu am poruncit: dacă vreun om va schimba această hotărâre, din casa lui va fi scoasă o bârnă şi, ridicată, îl va străpunge, iar casa lui va fi de jaf.

„E vorba de pedeapsa prin tragere în ţeapă, rezervată doar marilor nelegiuiţi”[10].

12: Iar Dumnezeul al Cărui nume locuieşte acolo să-l doboare pe orice rege sau popor care-şi va întinde mâna să strice sau să nimicească templul lui Dumnezeu din Ierusalim. Eu, Darius, am poruncit; aşa să se facă întocmai!”

13: Atunci Tatnai, cârmuitorul ţinuturilor de peste Râu, Şetar-Boznai şi tovarăşii lor au făcut întocmai cum poruncise regele Darius.

14: Iar bătrânii Iudeilor şi leviţii zideau, după profeţia profetului Agheu şi a lui Zaharia, fiul lui Ido, şi zideau şi sporeau; şi au isprăvit zidirea, din porunca Dumnezeului lui Israel şi din porunca lui Cirus şi a lui Darius şi a lui Artaxerxe, regii Perşilor.

„Precum Nabucodonosor în pedeapsă, regii persani sunt instrumentele lui Dumnezeu în alinare”[11].  „Activitatea lui Agheu s-a desfăşurat în 520, iar cea a lui Zaharia se va fi continuat până în 518 î. Hr. ♦ Artaxerxes I (464-424 î. Hr.) este posterior reconstruirii Templului (520-515 î. Hr.). Pe vremea lui s-a reconstruit zidul”[12].

15: Templul l-au isprăvit în cea de a treia zi a lunii Adar, în al şaselea an al domniei regelui Darius.

Templul a fost terminat în luna Adar (= arie; şură), „a douăsprezecea lună a calendarului religios evreiesc; a şasea lună a anului civil ebraic care începe cu Tişri. În anii bisecţi, se introduce în calendar şi un al doilea Adar. Luna Adar are, în mod obişnuit, 29 de zile şi coincide cu perioada februarie-martie. Semnul zodiacal care-i corespunde, Peştii, era considerat de rabini ca deosebit de propice”[13].

Un detaliu cronologic suplimentar: „Aşadar, Darie, împăratul Mezilor, a zidit Ierusalimul în al şaselea an al împărăţiei lui şi în primul an al olimpiadei a şaizeci şi şasea a Grecilor”[14].

16: Iar fiii lui Israel, preoţii, leviţii şi ceilalţi fii ai robiei au făcut cu bucurie sfinţirea templului lui Dumnezeu.

17: La sfinţirea templului lui Dumnezeu au adus o sută de viţei, două sute de berbeci, patru sute de miei, iar pentru păcatul întregului Israel, doisprezece iezi, după numărul seminţiilor lui Israel.

18: Pe preoţi i-au aşezat în cetele lor şi pe leviţi în rânduiala lor să-I slujească lui Dumnezeu în templul din Ierusalim, aşa cum este scris în Cartea lui Moise.

19: Iar fiii robiei au sărbătorit Paştile în cea de a paisprezecea zi a primei luni.

„Potrivit calculelor, în anul 515 î. Hr. ziua a paisprezecea a lunii Nisan a fost 21 aprilie, deci la scurtă vreme după terminarea construirii templului”[15].

20: Căci preoţii şi leviţii s-au curăţit, toţi ca unul, şi au înjunghiat mielul pascal pentru toţi fiii robiei, pentru fraţii lor preoţi şi pentru ei înşişi.

21: Şi au mâncat fiii lui Israel Paştile, toţi cei ce se întorseseră din robie şi toţi cei ce se desprinseseră de necurăţia neamului ţării ca să-l caute pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.

În finalul versetului e vorba despre prozeliţii care i-au urmat pe Iudei.

22: Şi au prăznuit cu bucurie, timp de şapte zile, sărbătoarea Azimelor, fiindcă Domnul îi înveselise şi întorsese spre ei inima regelui Asiriei, ca să le întărească mâinile în zidirea templului Dumnezeului lui Israel.

„Expresia regele Asiriei pare anacronică în context, dar ea se explică prin aceea că regii Persiei erau succesorii regilor Babilonului, care, la rândul lor, fuseseră succesorii regilor Asiriei. Suveranul nenumit ar putea fi Artaxerxe (vezi capitolul următor)”[16].  Asiria desemnează aici întreaga Mesopotamie, aflată la vremea aceasta în Imperiul pers; Imperiul asirian încetase să existe cu mult înainte (capitala, Ninive, căzuse în 612 î. Hr.). au ţinut Sărbătoarea Azimelor şapte zile cu bucurie: Beda pune versetul în legătură cu I Corinteni 5, 8 şi, implicit, cu Învierea şi viaţa de apoi (II ad loc.)”[17].

Acestea sunt istorisite şi de Iosif Flaviu, care aduce numeroase amănunte suplimentare:

„De îndată ce au fost înlăturaţi Magii[18] care, după moartea lui Cambise, deţinuseră puterea timp de un an, căpeteniile aşa-numitelor şapte case ale nobililor perşi l-au ales rege pe Darius, fiul lui Histaspe. Înainte de a ocupa o funcţie publică, el îi făgăduise lui Dumnezeu că, de va deveni rege, va înapoia templului din Ierusalim toate vasele sfinte care se mai aflau la Babilon. În vremea aceea a venit din Ierusalim la Darius Zorobabel, care fusese ales drept căpetenie a iudeilor din captivitate. O veche prietenie îl lega pe acesta de rege; ca atare, împreună cu alţi doi, a avut cinstea de a fi primit în garda de corp a regelui.

În primul an al domniei sale, Darius a dat un banchet strălucit şi fastuos la care au fost poftiţi cei ce-l înconjurau şi se născuseră în casa lui, principii mezilor, satrapii persani, căpeteniile din ţinuturi din India până în Etiopia, precum şi comandanţii de oşti din cele o sută douăzeci şi şapte de satrapii. După ce invitaţii s-au ospătat împărăteşte şi din belşug şi fiecare s-a dus la culcuşul lui, regele Darius, care, stând întins în pat, se odihnise o mică parte din noapte, s-a trezit din somn. Fiindcă n-a mai putut să adoarmă, a stat de vorbă cu trei dintre gărzile lui de corp. Celui care îi va da cel mai potrivit şi mai chibzuit răspuns, i-a făgăduit să-i dea ca răsplată dreptul să aibă veşmânt de purpură, să bea din cupe de aur, să doarmă în pat de aur, să călătorească într-un car cu hamuri aurite, să poarte o tiară de pânză fină de in, precum şi un colan de aur în jurul gâtului, adăugând că-l va pune în rangul al doilea pentru înţelepciunea lui şi-l va privi ca pe o rudă apropiată. După înfăţişarea unor asemenea recompense, l-a întrebat pe cel dintâi dacă vinul are supremaţia, pe al doilea dacă ea este deţinută de regi, iar pe al treilea dacă femeile sau mai degrabă adevărul au întâietate asupra tuturora. De îndată ce le-a făcut aceste propuneri, regele s-a dus la culcare. În dimineaţa următoare a strâns laolaltă pe cei mai puternici din împărăţie, împreună cu satrapii şi cârmuitorii ţinuturilor din Persia şi Media, s-a aşezat pe tronul unde obişnuia să împartă dreptatea şi a poruncit fiecăruia dintre cele trei gărzi de corp să-şi spună în faţa tuturor ascultătorilor săi părerile lor privitoare la întrebările puse de el.

[…][19].

De îndată ce Zorobabel şi-a încheiat cuvântarea de preamărire a adevărului, toţi cei de faţă au strigat că a vorbit cel mai bine şi că numai adevărul este puterea neschimbătoare, care nu îmbătrâneşte niciodată. Regele i-a poruncit ca, în afara celor pe care le făgăduise dinainte, să-i exprime şi propria lui dorinţă. El i-o va îndeplini cu dragă inimă, fiindcă s-a purtat ca un om înţelept, care a întrecut pe ceilalţi prin chibzuinţa lui. I-a spus: «Vei sta alături de mine şi te voi numi ruda mea!» Atunci Zorobabel i-a reamintit solemnul legământ pe care îl făcuse dacă va ajunge pe tron: făgăduiala că el va reclădi atunci Ierusalimul, va înălţa aşijderea templul Domnului şi va înapoia totodată sfintele odoare jefuite de Nabucodonosor şi aduse de el la Babilon. «Acest lucru ţi-l cer acum – a adăugat el – deoarece mi-ai îngăduit să am o dorinţă a mea, drept răsplată că am fost înţelept şi chibzuit!»

Regele s-a sculat în picioare vesel, l-a sărutat pe obraji şi a scris guvernatorilor şi satrapilor săi, poruncindu-le să dea o escortă lui Zorobabel şi celor care îl însoţeau, hotărâţi să se întoarcă acasă în vederea reclădirii Ierusalimului. Apoi prin scrisori trimise intendenţilor din Siria şi Fenicia, i-a însărcinat pe aceştia să expedieze cedri doborâţi în Liban spre Ierusalim, ca să slujească la construcţia oraşului. În afară de asta, a scris să fie eliberaţi din captivitate toţi cei întorşi în Iudeea şi a interzis intendenţilor şi satrapilor să încaseze de la iudei dările cuvenite regelui, îngăduind ca oricare dintre ei să cultive pământul ţinutului scutit de bir. Locuitorilor din Idumeea, Samaria şi Coelesiria le-a poruncit să părăsească toate târgurile iudeilor, ocupate de ei, contribuind cu cincizeci de talanţi la înălţarea templului. A permis iarăşi iudeilor să aducă jertfe după datina lor, iar pe cheltuiala lui a făcut toate sculele şi veşmintele sfinte pe care le foloseau în slujbele divine Marii Preoţi şi sacerdoţii. Tot din banii lui i-a înzestrat pe leviţi cu instrumente muzicale pentru preamărirea Domnului; de asemenea a cerut să se atribuie paznicilor oraşului şi templului parcele de pământ şi o sumă anuală de bani pentru nevoile traiului zilnic. Cât priveşte toate vasele pe care avusese de gând Cirus însuşi să le restituie iudeilor, Darius a fost cel care a înfăptuit acest lucru.

Cum a primit de la rege râvnita favoare, Zorobabel a părăsit palatul şi, înălţându-şi faţa spre cer, a început să mulţumească Domnului fiindcă i-a dăruit înţelepciunea care i-a adus izbânda în faţa lui Darius.  «N-aş fi obţinut aşa ceva – a zis el – dacă Tu, Stăpâne, nu mi-ai fi fost prielnic!»  Aşadar, după ce a mulţumit astfel lui Dumnezeu pentru ceea ce îi oferise, rugându-L ca şi în viitor să-i arate aceeaşi bunăvoinţă, a plecat degrabă la Babilon şi a împărtăşit consângenilor săi vestea bună dată de rege. La aflarea ei, aceştia au mulţumit aşijderea lui Dumnezeu, care le îngăduia să se întoarcă iarăşi pe pământul strămoşesc. Timp de şapte zile, iudeii s-au desfătat în petreceri şi ospeţe pline de veselie, spre a sărbători cum se cuvine redobândirea şi reaşezarea lor în patrie. Apoi şi-au ales căpeteniile seminţiilor pentru plecarea spre Ierusalim, împreună cu soţiile, copiii şi vitele lor. Aceştia au primit de la Darius escorta care urma să-i ducă la Ierusalim şi au pornit la drum cu veselie şi fast, intonând cântece de slavă în sunete de flaute şi ţitere, abia după aceea venind mulţimea iudeilor cu chiote de bucurie.

Din fiecare familie a plecat aşadar un număr anumit de oameni. Nu mi se pare oportun să menţionez aceste familii după numele lor, ca să nu abat atenţia cititorilor de la şirul întâmplărilor şi povestirea să-şi urmeze cursul ei firesc. Numărul tuturor celor plecaţi din seminţiile lui Iuda şi Beniamin, care trecuseră de doisprezece ani, se ridica la patru milioane şase sute şi douăzeci şi opt de mii[20]; cel al leviţilor, la şaptezeci şi patru. Mulţimea copiilor şi a femeilor, socotiţi de-a valma, atingea patruzeci şi două de mii şapte sute patruzeci şi două de persoane. În afara lor, mai erau o sută douăzeci şi opt de leviţi cântăreţi, portarii, o sută şi zece, iar slujitorii templului, trei sute nouăzeci şi doi. Acestora li se alăturau cei ce susţineau că sunt israeliţi, fără să poată numi neamul din care se trăgeau. Unora dintre ei li s-a luat rangul preoţesc deoarece se căsătoriseră cu femei a căror obârşie n-o puteau indica şi nici ei nu erau trecuţi în tabelele genealogice întocmite de leviţi şi sacerdoţi: în total, cinci sute douăzeci şi cinci. Gloata slujitorilor din alaiul care i-a însoţit la Ierusalim se ridica la numărul de şapte mii trei sute treizeci şi şapte. Li se adăugau două sute patruzeci şi cinci de cântăreţi şi cântăreţe din ţiteră, patru sute treizeci şi cinci de cămile, precum şi cinci mii cinci sute douăzeci şi cinci de vite. Conducătorii acestei mulţimi erau Zorobabel, fiul lui Salatiel din seminţia lui Iuda, urmaşul neamului lui David, şi Iesus, fiul Marelui Preot Iosadec. În afara lor, poporul şi-a ales drept conducători pe Mardoheu şi pe Serebaeus, care contribuiseră cu o sută de mine de aur şi cinci mii de mine de argint. În acest fel, preoţii, alături de o bună parte din întregul popor al iudeilor, locuind pe atunci în Babilon, s-au îndreptat spre Ierusalim; restul mulţimii s-a întors acasă, după ce i-a însoţit o bucată de drum”[21].

„În a şaptea lună de la plecarea din Babilon, Marele Preot Iesus[22] şi  căpetenia Zorobabel au trimis pretutindeni soli, să cheme la Ierusalim, din întreaga ţară, poporul, care s-a strâns laolaltă cu dragă inimă. Chiar pe locul unde fusese mai înainte, au înălţat apoi altarul, ca să aducă pe el solemna jertfă închinată Domnului, potrivit legilor lui Moise. Această înfăptuire n-a fost privită cu ochi buni de popoarele învecinate, întrucât toate erau pornite împotriva lor. Iudeii au celebrat totuşi Sărbătoarea Corturilor la data hotărâtă de Legiuitor[23], au adus ofrande de cereale şi aşa-numitele arderi de tot, jertfele de Şabat, precum şi toate celelalte prinosuri sfinte. Ei au înălţat şi rugăciunile prescrise de lege, începând să aducă iarăşi jertfe o dată cu Luna plină din luna a şaptea. După aceea s-au apucat să-şi construiască templul şi au dat bani mulţi cioplitorilor în piatră şi dulgherilor, procurând hrana şi băutura de care aveau nevoie lucrătorii. În sprijinul meşterilor veneau cu plăcere şi uşurinţă sidonienii, care îmbinau trunchiurile de cedru, alcătuind plute adunate în portul Ioppe. Această poruncă, dată cândva de Cirus, era adusă la îndeplinire abia acum, sub domnia lui Darius.

În cel de-al doilea an de la întoarcerea la Ierusalim, luna a doua, iudeii au început construirea templului. I-au pus aşadar temelia la Luna nouă din a doua lună a celui de-al doilea an, apoi au continuat lucrările sub conducerea leviţilor trecuţi de douăzeci de ani: Iesus cu fiii şi fraţii lui, precum şi Zodmiel, fratele lui Iudas, fiul lui Aminadab, împreună cu propriii săi fii. Prin întreaga râvnă şi hărnicia cu care se desfăşurau lucrările, templul s-a înălţat nesperat de repede. După terminarea sanctuarului, preoţii şi-au pus veşmintele lor şi, în sunet de trâmbiţe, au păşit alături de leviţi şi de fiii lui Asaph, intonând cântece de laudă închinate Domnului, la fel cum David Îl preamărise cel dintâi. Dar sacerdoţii şi leviţii şi cei mai bătrâni membri ai familiilor, care îşi mai aminteau de frumuseţea şi măreţia vechiului templu şi-l vedeau pe cel de acum, cu mult mai prejos din pricina sărăciei, constatând cât de mare le era decăderea lor în comparaţie cu prosperitatea şi splendoarea sanctuarului de odinioară, erau mâhniţi şi, fiindcă nu-şi puteau stăpâni durerea, suspinau şi vărsau lacrimi amare. În schimb, poporul, satisfăcut de ceea ce îi oferea prezentul, era mulţumit că avea iarăşi un templu şi nu-i mai păsa de cel vechi, nu voia nici măcar să şi-l reamintească, nesinchisindu-se de comparaţia care dovedea strălucirea mai mică a templului abia terminat. Sunetul trâmbiţelor şi veselia mulţimii biruia aşadar gemetele bătrânilor şi preoţilor, care socoteau că templul nou era mult inferior sanctuarului dărâmat.

Cum au auzit sunetele trâmbiţelor, samaritenii (care şi aşa duşmăneau seminţiile lui Iuda şi Beniamin) au venit în grabă, dornici să cunoască pricina acestui zvon de sărbătoare. După ce au priceput că iudeii care fuseseră duşi în captivitate la Babilon îşi reclădeau templul, s-au dus la Zorobabel şi Iesus şi la căpeteniile ginţilor, cerându-le îngăduinţa să înalţe templul alături de ei şi să devină părtaşi la construcţia sanctuarului.  «Noi – susţineau ei – ne închinăm în aceeaşi măsură lui Dumnezeu şi-L cinstim încă de pe vremea când Şalmanasar, regele asirienilor, ne-a strămutat aici din Chuta şi Media.»  Venind în întâmpinarea acestei cuvântări, Zorobabel şi Iesus şi căpeteniile ginţilor au răspuns că nu era cu putinţă să-i facă părtaşii lor, deoarece sarcina construirii templului le fusese încredinţată mai întâi de Cirus, iar acum de Darius. Totuşi, aveau voie să se roage în templul Domnului, dacă doreau acest lucru, căci numai în interior se înfăptuieşte comuniunea iudeilor cu ei şi cu toţi oamenii care vin la sanctuar să se închine lui Dumnezeu.

La auzul acestor vorbe, chutheii (căci aşa se numeau, de fapt, samaritenii) s-au înfuriat şi au aţâţat popoarele siriene să ceară satrapilor ca, la fel cum se întâmplase mai înainte sub Cirus şi apoi sub Cambise, să împiedice construirea templului, punând piedici în calea strădaniei iudeilor, ca să le întârzie cât mai mult lucrările. În vremea aceea a sosit la Ierusalim Sisines, cârmuitorul Siriei şi al Feniciei, împreună cu Sarabazanes şi câţiva însoţitori. Aceştia i-au întrebat pe căpeteniile iudeilor cine le-a dat dezlegarea să clădească un templu care să aducă mai degrabă a fortăreaţă decât a locaş sfânt şi de ce i-au făcut un portic, înconjurând oraşul cu ziduri atât de puternice. Zorobabel şi Marele Preot Iesus le-au răspuns că ei erau slujitorii Domnului atotputernic. Templul, înălţat odinioară de unul dintre regii lor cei mai norocoşi şi mai înţelepţi, a dăinuit multă vreme neatins. Dar după ce strămoşii lor au păcătuit faţă de Dumnezeu, Nabucodonosor, regele babilonienilor şi al caldeenilor, a cucerit oraşul şi l-a distrus, a prădat templul şi l-a incendiat, ducând poporul în captivitate la Babilon şi în alte locuri. Între timp, Cirus, care a ocupat apoi tronul Babiloniei şi al Persiei, a transmis printr-o scrisoare ordinul ca templul să fie reclădit, iar toate ofrandele şi vasele, luate de Nabucodonosor ca pradă de război, să fie încredinţate lui Zorobabel şi vistiernicului său Mithridates, ele urmând să fie aduse la Ierusalim şi expuse în noul sanctuar. Pentru ca toate acestea să fie înfăptuite în cel mai scurt timp, el i-a poruncit lui Abassar să plece la Ierusalim şi să se ocupe de templu. De îndată ce a primit scrisoarea, acesta a pornit la drum, punând temeliile templului. Din vremea aceea se tot lucrează la zidirea lui, dar din pricina răutăţii duşmanilor, el n-a fost încă terminat. Dacă credeţi cumva că aşa se cuvine să faceţi, trimiteţi o scrisoare lui Darius, cerându-i să cerceteze cronicile regale, ca să se convingă de adevărul spuselor lor.

Ca urmare a vorbelor rostite de Zorobabel şi de Marele Preot, Sisines şi însoţitorii lui au hotărât să nu se pună de-a curmezişul continuării lucrărilor până ce ei îl vor înştiinţa pe Darius. Numaidecât i-au şi scris despre cele întâmplate. Întrucât iudeii s-au speriat şi s-au temut că regele va regreta reconstruirea Ierusalimului şi a templului, doi prooroci care trăiau în vremea aceea printre ei, Aggaeus[24] şi Zacharias, i-au îndemnat să nu-şi piardă curajul, căci n-o să le vină nici un rău din partea perşilor, deoarece aşa le prezisese Domnul. Având deplină încredere în ei, iudeii şi-au continuat cu multă râvnă munca, fără s-o întrerupă o singură zi.

Între timp, samaritenii i-au scris lui Darius şi în epistolele lor îi învinuiau pe iudei că-şi întăreau oraşul şi înălţau un templu care aducea mai degrabă a fortăreaţă decât a lăcaş de închinăciune. Susţineau acolo că nu era spre binele regelui ceea ce făceau iudeii, trimiţându-i de asemenea scrisoarea lui Cambise, prin care acesta interzicea zidirea templului, deoarece nu-i aducea nici un folos, iar rezidirea Ierusalimului îi sporea temerile. Când a citit scrisoarea trimisă de Sisines şi însoţitorii lui, Darius a cerut să se facă cercetări în arhivele regale. Într-un turn al Ecbatanei din Media a fost găsită o cronică unde erau scrise următoarele rânduri: «În primul an al domniei lui Cirus, regele a dat porunci ca, împreună cu jertfelnicul său, să se rezidească templul din Ierusalim, a cărui înălţime să fie de şaizeci de coţi şi lăţimea aceeaşi, cu trei rânduri de piatră cioplită şi un rând de lemn din partea locului, urmând ca cheltuielile să fie suportate de vistieria regelui. A cerut de asemenea ca vasele răpite de Nabucodonosor şi aduse în Babilon să fie retrimise la Ierusalim. Sarcina asta a fost încredinţată lui Abassar, guvernatorul Siriei şi al Feniciei, precum şi subordonaţilor săi. Aceştia trebuie să rămână departe de oraş şi să-i lase pe iudei, slujitorii Domnului, şi pe cârmuitorii lor, să-şi reclădească templul aşa cum doreau ei. A ordonat apoi ca lucrările să fie sprijinite şi prin birurile provinciilor ai căror ispravnici erau şi să le ofere pentru jertfe tauri şi berbeci, şi miei, şi iezi, şi lamura făinei, şi ulei, şi vin, ca şi tot ceea ce le cereau preoţii: aceştia trebuiau la rândul lor să se roage lui Dumnezeu pentru sănătatea regelui şi a perşilor. Cirus a dispus ca aceia care se vor împotrivi poruncilor sale să fie ţintuiţi pe cruce, iar averea lor să intre în vistieria regală. Aşijderea l-a rugat chiar el pe Dumnezeu să-l hărăzească pieirii pe oricine va cuteza să împiedice zidirea templului, Domnul Însuşi ferindu-l astfel să comită o fărădelege.»

După ce a găsit însemnările din cronica lui Cirus, Darius a trimis lui Sisines şi însoţitorilor săi următorul răspuns:

Regele Darius către guvernatorul Sisines şi însoţitorii lui:

«Vă trimit alăturat copia scrisorii pe care am găsit-o în cronica lui Cirus şi vreau să se înfăptuiască întocmai tot ceea ce conţine ea. Rămâneţi cu bine!»

Înţelegând limpede din scrisoare care era voinţa regelui, Sisines şi însoţitorii lui au hotărât să dea ascultarea cuvenită hotărârilor sale. Au încurajat aşadar sfintele lucrări şi i-au sprijinit pe bătrânii iudeilor şi pe cârmuitorii lor. Prin marele avânt pe care l-a luat, înălţarea templului a înaintat repede, precum proorociseră Aggaeus şi Zacharias[25] la îndemnul lui Dumnezeu, potrivit dorinţei regilor Cirus şi Darius. Construcţia s-a desfăşurat timp de şapte ani. În al nouălea an al domniei lui Darius, la cea de-a douăzeci şi treia zi din luna a douăsprezecea, numită de noi Adar[26] şi de macedoneni Dystros, preoţii şi leviţii, împreună cu mulţimea israeliţilor, au adus drept jertfe de mulţumire pentru reînnoirea după întoarcerea din captivitate a norocului de a avea iarăşi un templu: o sută de tauri, două sute de berbeci, patru sute de miei şi doisprezece ţapi, după numărul seminţiilor (căci atâtea triburi aveau israeliţii), dornici să obţină iertarea păcatelor fiecăreia. Apoi preoţii şi leviţii au avut grijă ca, după legea lui Moise, să asigure portari pentru orice intrare, fiindcă iudeii au construit de jur împrejurul templului un portic pentru sanctuarul din interior.

Sărbătoarea Azimelor fiind aproape, în prima lună numită de macedoneni Xanthicus şi de noi Nisan, întregul popor din târguri a pornit de-a valma înspre oraş. Aici şi-au început serbarea iudeii, care s-au purificat împreună cu soţiile şi copiii, după datina străbună, apoi au înjunghiat victimele în a paisprezecea zi a lunii ce se cheamă a Paştilor şi s-au ospătat vreme de şapte zile, fără să-şi drămuiască cheltuielile. Au oferit Domnului arderi de tot şi jertfe de mulţumire, fiindcă Dumnezeirea i-a readus pe pământul patriei şi le-a redat legile strămoşeşti, făcându-l pe regele perşilor să le fie binevoitor. În vremea care a urmat, locuitorii Ierusalimului au început să închine iarăşi Domnului jertfe pline de strălucire, adoptând o guvernare care îmbina aristocraţia cu oligarhia. Căci Marii Preoţi au stat în fruntea ţării până când neamul Asamoneilor a instaurat monarhia. Mai înainte ca poporul să fie subjugat şi târât în captivitate, începând cu Saul şi David, regii au domnit vreme de cinci sute douăzeci şi doi de ani, şase luni şi zece zile. Până să aibă parte de regi, poporul a fost condus de cârmuitori ce se numeau Judecători sau căpetenii unice. Această orânduire a dăinuit de la Moartea lui Moise şi până la cea a comandantului Iesus, mai bine de cinci sute de ani[27]. Aşa au dus-o iudeii care au scăpat din captivitate în timpul domniei lui Cirus şi Darius.

Dar samaritenii, stăpâniţi de ură şi invidie şi sprijinindu-se pe bogăţia şi pe înrudirea lor cu perşii, din care îşi trăgeau obârşia, au pricinuit iudeilor nenumărate necazuri. Ca atare, ei refuzau să plătească tributul pe care, potrivit ordinului dat de rege, trebuiau să-l aducă la jertfele lor şi s-au străduit să-i câştige de partea lor şi pe dregătorii domneşti, fără să piardă nici un prilej de a face rău iudeilor, fie făţiş, fie prin intermediul altora. Locuitorii Ierusalimului au hotărât atunci să apeleze la Darius şi să-i Învinuiască pe samariteni. În acest scop, ei au trimis o solie alcătuită din Zorobabel şi alţi patru magistraţi. Cum a primit de la aceşti soli plângerea împotriva îndărătniciei samaritenilor, regele i-a trimis înapoi cu o scrisoare adresată dregătorilor săi şi Senatului Samariei, conţinutul ei fiind următorul:

Regele Darius către Tanganas şi Sambabas, dregătorii Samariei, Sadracas, Bobelon şi slujitorii lor din Samaria:

«Zorobabel, Ananias şi Mardochaeus, solii iudeilor, v-au învinuit că le-aţi pus piedici în construcţia templului şi nu le-aţi trimis tributul vostru la jertfele lor, aşa cum v-am poruncit. Vreau aşadar ca, după citirea scrisorii de faţă, să se dea din vistieria regească a Samariei tot ceea ce socotesc preoţii că au neapărată nevoie ca să nu-şi întrerupă jertfele zilnice, rugându-se lui Dumnezeu pentru mine şi poporul persan».  Acesta era cuprinsul scrisorii”[28].


[1] BBVA, p. 518

[2] BBVA, p. 518

[3] SEP 3, p. 277

[4] BBVA, p. 518

[5] SEP 3, p. 277

[6] AB, p. 217

[7] SEP 3, p. 277

[8] SEP 3, p. 277

[9] BBVA, p. 519

[10] BBVA, p. 519

[11] BBVA, p. 519

[12] SEP 3, p. 278

[13] DEI, pp. 23-24

[14] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, XII, 19

[15] BBVA, p. 519

[16] BBVA, p. 519

[17] SEP 3, p. 279

[18] În absenţa din ţară a lui Cambise II, care dăduse ordin să fie asasinat în taină fratele său Smerdis, Magul med Patizeithes, intendentul palatului regal, l-a proclamat rege pe fratele său, profitând de faptul că se numea la fel şi semăna leit cu prinţul ucis, ceea ce i-a permis să susţină că el era adevăratul fiu al lui Cirus. Uzurpatorul Mag, numit de Darius Gaumata în inscripţia sa trilingvă de la Behistun, a ocupat tronul Ahemenizilor în perioada martie-septembrie 522 î. Hr. Darius, fiul  lui Histaspe din linia răsăriteană a dinastiei, a participat la complotul celor şapte nobili persani care l-au detronat pe Magul med, asupritorul religiei lor. Histaspe a fost protectorul lui Zoroastru. Felul cum Darius a fost ales rege dintre cei şapte complotişti reiese din povestirea lui Herodot (Istorii, III, 61-87), cel care vorbeşte şi de doi Magi mezi, în loc de unul singur, ca în versiunea oficială persană. Iosif Flaviu nu ţine seama de ea, fiindcă se adresa unor cititori greci, familiarizaţi cu scrierile istoricului din Halicarnas (n. trad.).

[19] Urmează cele trei cuvântări, despre puterea vinului, cea a regilor şi, în final, despre puterea femeilor şi a adevărului. Am socotit aceste cuvântări ca prea îndepărtate de contextul biblic, motiv pentru care le-am sărit în lucrarea noastră.

[20] Biblia dă o cifră de o sută de ori mai mică: patruzeci şi două de mii trei sute şaizeci de suflete (n. trad.).

[21] Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, XI, III, 1-10

[22] Iosua.

[23] Sucot (Sărbătoarea Corturilor sau a Strângerii roadelor), comemorând deopotrivă rătăcirea prin pustiu şi ceremonia strângerii roadelor, începe la 15 Tişri (octombrie) şi se încheie după opt sau nouă zile (n. trad.).

[24] Agheu.

[25] Agheu, Zaharia şi Maleahi sunt cei trei prooroci minori cu care se încheie aşa-numita Carte a celor doisprezece profeţi. Ei au venit în Israel din exilul babilonian (circa 520 î. Hr.) şi prin scurtele lor cărţi şi-au încurajat concetăţenii să-şi reclădească templul din Ierusalim, îndemnându-i să se pocăiască. La Zaharia, proorocirile mesianice alternează cu viziuni apocaliptice (n. trad.).

[26] Februarie-martie. În vremurile biblice, anul evreiesc începea primăvara. Dystros era cea de-a doua lună din calendarul macedonean. Al nouălea an al domniei lui Darius este 511 î. Hr. (n. trad.).

[27] Iesus de aici este Iisus Navi, cel ce i-a urmat lui Moise. Am arătat, la Cartea Judecători, că perioada conducerii acelora n-a fost atât de lungă, perioada dintre Moise şi primul rege israelit, Saul, fiind doar de vreo două veacuri.

[28] Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, XI, 4, 1-9

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s