Comentarii la Ezdra – 3

Posted: 14/03/2009 in Ezdra
Etichete:, , ,

CAPITOLUL 3 – Ridicarea jertfelnicului; reluarea cultului; punerea temeliei templului.

 

1: Şi dacă a sosit luna a şaptea, când fiii lui Israel se aşezaseră în cetăţile lor, poporul s-a adunat, ca un singur om, în Ierusalim.

„Luna a şaptea: septembrie-octombrie (în chiar anul reîntoarcerii din captivitate, 538 î. Hr.)”[1].  Luna a şaptea este Tişri […], luna marilor sărbători de toamnă de la Ierusalim. ♦ Beda interpretează la a şaptea ca simbol al harului Duhului Sfânt descris ca fiind septiform în Isaia (11, 2-3) şi Apocalipsa lui Ioan (1, 4) (I, 1 ad loc.)”[2].  Tişri este „a şaptea lună a calendarului religios evreiesc; prima lună a anului civil ebraic. Tişri numără 30 de zile şi coincide în mod normal cu septembrie-octombrie. Balanţa, semnul zodiacal al lui Tişri, a fost asociată de către rabini cu dreptatea divină, care evaluează acţiunile oamenilor, întrucât Anul Nou (Roş Haşana), prima zi din Tişri, este, potrivit tradiţiei, o zi de judecată pentru întreaga lume”[3].

2: Şi s-a ridicat Iosua, fiul lui Ioţadac, şi fraţii lui preoţii şi Zorobabel, fiul lui Salatiel, şi fraţii lui, şi au zidit altarul Dumnezeului lui Israel, ca să aducă pe el arderi-de-tot, potrivit cu ceea ce este scris în legea lui Moise, omul lui Dumnezeu.

Iisus, Zorobabel: după Beda, amândouă personajele îl prefigurează pe Iisus Hristos, unul, în funcţia sacerdotală, al doilea, în funcţia regească, dat fiind că Iisus (Iosua) al lui Iosedec (Ioţadac) e de stirpe preoţească, Zorobabel, de stirpe regească (I, 1 ad loc.)”[4].  Iosua era fiul lui Ioţadac (= Iahve este drept), iar Zorobabel, fiul lui Salatiel (= eu m-am rugat lui Dumnezeu).

3: Jertfelnicul l-au aşezat pe locul lui – căci spaimă era asupră-le din pricina popoarelor pământului -; şi pe el Îi aduceau Domnului arderi-de-tot dimineaţa şi seara.

„Rezidirea jertfelnicului era de natură să alunge spaimele celor reveniţi într-un mediu ostil (Iudei renegaţi, Samarinenii, păgânii din preajmă)”[5]. 

4: Şi au prăznuit sărbătoarea Corturilor, după cum este scris, şi-n fiecare zi au adus arderi-de-tot, după numărul hotărât şi după rânduiala fiecărei zile;

Sărbătoarea Corturilor a fost instituită pe vremea lui Moise (Levitic 23, 34).

5: iar după aceea, arderile-de-tot obişnuite, în curgerea lor, şi la lună nouă şi în toate sfintele sărbători [ale Domnului], precum şi pentru tot cel ce-I aduce Domnului, de bună voie, un prinos.

6: Arderi-de-tot au început a-I aduce Domnului în prima zi a lunii a şaptea; dar temelia templului Domnului încă nu era pusă.

„Plecând de la episodul sfinţirii altarului, Beda reface istoria lumii, de la origini până la Hristos, în şase etape: prima, Abel aduce jertfe ovine; a doua, Noe jertfea din mai multe soiuri de animale aflate pe arcă; în a treia vârstă Melchisedec aducea ca prinos de jertfă pâine şi vin. David a inaugurat a patra vârstă cu jertfe de tot pentru potolirea mâniei divine, pe locul unde Avraam (a cincea etapă) fusese pe punctul de a-l jertfi pe Isaac; a şasea vârstă începe cu Iisus şi Zorobabel, iar a şaptea cu jertfa de Sine a lui Iisus Hristos (I, 1 ad loc.). Nu avea încă temelie: Beda pleacă de [la] această imagine, a Templului neterminat, pentru a face o lectură spirituală. Cei care abia s-au convertit la creştinism simt o asemenea credinţă arzătoare în ei, încât se cred deja printre cei desăvârşiţi, fără să fi avut vreme să pună solidă temelie credinţei lor (I, 1 ad loc.)”[6].

7: Şi le-au dat bani pietrarilor şi dulgherilor, precum şi bucate şi băuturi şi untdelemn Tirienilor şi Sidonienilor, ca să aducă pe mare la Ioppe cedri din Liban, după învoirea dată lor de Cirus, regele Perşilor.

Tir (= stâncă) era un renumit port fenician; Sidon (= oraşul pescarilor; vânătoare) se afla în apropiere de Tir. Tot la sprijinul Tirului au apelat şi regii David şi Solomon, pentru a procura materiale şi meşteri pentru construcţiile din Ierusalim. Materialele erau aduse la Ioppe (= frumuseţe), singurul port al israeliţilor în vremurile biblice. Liban (= alb; muntele alb) se numea astfel datorită zăpezilor care-l acoperă; lemnul de Liban era căutat în epocă.

8: Iar în anul al doilea după sosirea lor la templul lui Dumnezeu din Ierusalim, în luna a doua, Zorobabel, fiul lui Salatiel, şi Iosua, fiul lui Ioţadac, şi ceilalţi fraţi ai lor, preoţii şi leviţii, şi toţi cei ce veniseră din robie la Ierusalim i-au rânduit pe leviţii de la douăzeci de ani în sus să supravegheze lucrările la templul Domnului.

9: Şi aşa Iosua cu fiii şi fraţii săi, şi Cadmiel cu fiii săi, fiii lui Iuda, precum şi fiii lui Henadad cu fiii şi fraţii lor, leviţii, au stat să-i supravegheze pe cei ce lucrau la templul lui Dumnezeu.

Capi ai supraveghetorilor peste lucrările de la Templu erau Iosua, Cadmiel (= slujitorul lui Dumnezeu) şi fiii lui Henadad (= bunăvoinţă; favoarea lui Hadad).

10: Şi-n timp ce puneau temelia pentru zidirea templului Domnului, preoţii în veşmintele lor şi cu trâmbiţe, şi leviţii, fiii lui Asaf, cu ţimbale, s-au aşezat să-L laude pe Domnul, după porunca lui David, regele lui Israel.

„Fiii lui Asaf (= cântăreţii) sunt aici asimilaţi cu leviţii, spre deosebire de 2, 41. Trâmbiţa e instrumentul preoţilor (I Paralipomene 15, 24), iar chitara (kinyra – ebr. kinnor), harfa (nabla – ebr. nebhel) şi chimvalele sunt ale leviţilor”[7].

11: Şi îşi răspundeau [unii altora] cu laude şi cu mulţumiri Domnului, „că e bun, că în veac este mila Lui spre Israel”. Şi tot poporul striga cu glas mare, lăudând pe Domnul la întemeierea templului Domnului.

Că este bun… : cf. Psalmi 99, 5; 105, 1; 135, 1 (Septuaginta). striga cu glas mare: strigăt liturgic, cf. Psalmi 46,6, folosit mai ales în ziua întâi din luna a şaptea (cf. Levitic 23, 24; Numeri 29, 1)”[8].

12: Dar mulţi din preoţi şi leviţi şi din bătrânii capi de familie care văzuseră primul templu şi care acum vedeau cu ochii lor punerea temeliei acestui templu, plângeau cu hohote; mulţimea însă înălţa cântarea cu strigare şi cu veselie,

13: aşa încât nimeni nu putea osebi glasul strigării de bucurie de glasul plângerii mulţimii; căci poporul striga tare şi glasul se auzea de departe.

„Se spune că bătrânii, care au apucat să vadă vechiul templu al lui Solomon, plângeau în hohote înaintea celui nou, pe care îl socoteau a fi departe de cel dintâi (Ezdra 3, 12-13; Agheu 2, 3). Se pare că dispoziţiile regilor Cirus şi Darius n-au fost respectate în ce priveşte subvenţiile din trezoreria regală, ci s-a recurs mai mult la resursele locale, care erau modeste. Profetul Agheu a căutat să-i mângâie şi să-i încurajeze pe compatrioţii săi, profeţind că deşi templul reînălţat de curând este mai modest decât cel al lui Solomon, va deveni mai vestit decât acela, întrucât Domnul îl va umple de slavă şi va sălăşlui în el pacea Sa. Şi neamurile vor veni şi vor aduce lucruri de preţ, ca semn al cinstei deosebite de care se va bucura (Agheu 2, 7-9)”[9].


[1] BBVA, p. 515

[2] SEP 3, p. 271

[3] Dicţionar enciclopedic de Iudaism (în continuare, abreviat: DEI), Editura Hasefer, Bucureşti, 2000, p. 815

[4] SEP 3, p. 271

[5] BBVA, p. 516

[6] SEP 3, p. 272

[7] SEP 3, p. 272

[8] SEP 3, p. 272

[9] AB, p. 218

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s