Comentarii la Ezdra – 10

Posted: 14/03/2009 in Ezdra
Etichete:, , ,

CAPITOLUL 10 – Femeile străine, afară din Israel!

 

1: După ce Ezdra s-a rugat şi s-a mărturisit, plângând şi rugându-se înaintea templului lui Dumnezeu, o foarte mare adunare din Israel s-a strâns la el, bărbaţi, femei şi tineri; că plângea poporul, şi amarnic plângea.

2: Atunci Şecania, fiul lui Iehiel, care era din urmaşii lui Elam, a răspuns şi a zis către Ezdra: „Noi am rupt legământul cu Dumnezeul nostru, luându-ne femei străine din popoarele pământene; dar în privinţa aceasta încă mai este o nădejde pentru Israel.

3: Aşadar, să facem acum un legământ cu Dumnezeul nostru că vom da drumul tuturor femeilor şi celor născuţi din ele, aşa cum ne vei sfătui tu; ridică-te dar şi pune-i în mişcare cu poruncile Dumnezeului nostru; şi cum este legea, aşa să se facă!

După cum e legea: cf. Deuteronom 7, 1-4; 23, 4-9. Totuşi, alte texte admit căsătoria cu femei străine (Numerii 12, 1-3; Rut 1, 4; II Regi 3, 3 etc.)”[1].   Ezdra „acorda o importanţă capitală curăţiei rituale a lui Israel şi a impus desfacerea căsătoriilor mixte. Nu este vorba, desigur, de o măsură rasială. Primejdia era de ordin religios, căci, prin intercăsătorii, integritatea iahvismului era ameninţată. Reforma lui Ezdra a dus totuşi la o segregare etnică şi rasială, şi la consolidarea legalismului, care va domina de acum înainte religia lui Israel”[2]. Cel care a pus problema înrudirilor cu femei străine a fost Şecania (= locuinţa lui Iahve), fiul lui  Iehiel (= viu este Domnul), din urmaşii lui Elam (= tinereţe).

4: Ridică-te, că ţie ţi se cade să faci aceasta; noi suntem cu tine; îmbărbătează-te şi fă!”

5: Ezdra s-a ridicat şi i-a pus pe mai-mari, pe preoţi, pe leviţi şi întregul popor să jure că vor face aşa; iar ei s-au jurat.

6: Şi s-a ridicat Ezdra de dinaintea templului lui Dumnezeu şi s-a dus la locuinţa lui Iohanan, fiul lui Eliaşib; şi, ajungând acolo, pâine n-a mâncat şi apă n-a băut, căci plângea pentru nelegiuirea celor reveniţi din surghiun.

Pâine n-a mâncat şi apă n-a băut: „Beda are un comentariu emoţionant despre pocăinţă, plecând de la această scenă: Ezdra nu-şi plânge numai propriile păcate, ci pe ale tuturor coreligionarilor săi ieşiţi din Babilon. La fel, preotul creştin suferă şi posteşte pentru toţi fraţii lui păcătoşi (II, ad loc.)”[3].  Ezdra s-a retras la locuinţa lui Iohanan (= Domnul este îndurător), fiul lui Eliaşib (= Dumnezeu Îşi ţine jurământul).

7: Şi s-a făcut vestire în Iuda şi în Ierusalim şi printre toţi fiii robiei să se adune în Ierusalim:

8: Tot cel ce nu va veni în trei zile – aşa cum hotărâseră căpeteniile şi bătrânii -, toată averea lui va fi sortită pieirii, iar el va fi alungat din adunarea robimii.

Averea sortită pieirii sau pusă sub anatemă este, în fapt, pusă la dispoziţia Templului.  Sunt, în plus, în Cartea Ezdra, primele aluzii la întemeierea Sanhedrinului sau a Marelui Sinedriu, un tribunal ecleziastic-politic suprem. „Rămâne ca timp mai sigur de înfiinţare a acestui organism de judecată epoca persană (538-333 î. Hr.). Supuşi unei puteri care le era străină, în mod firesc evreii s-au preocupat să-şi constituie o autoritate proprie, capabilă să-i conducă mai îndeaproape, să le garanteze respectarea tradiţiilor şi să-i îndrume în spiritul Legii dumnezeieşti (Ezdra 5, 5; 6, 7.14; 10, 8)”[4].

9: În acele trei zile s-au adunat în Ierusalim toţi oamenii din Iuda şi din Veniamin. Şi era în cea de a douăzecea zi a lunii a noua. Atunci întregul popor s-a aşezat în piaţa de dinaintea templului lui Dumnezeu, răvăşit sub povara păcatului, dar şi sub aceea a vremii de iarnă.

10: Şi s-a ridicat preotul Ezdra şi le-a zis: „Voi aţi rupt legământul prin aceea că v-aţi luat femei de alt neam, ca să puneţi un adaos peste păcatul lui Israel.

11: Şi acum, daţi-I laudă Domnului, Dumnezeului părinţilor noştri, şi faceţi ceea ce e plăcut în ochii Săi: despărţiţi-vă de popoarele pământene şi de femeile străine!”

12: Şi întreaga adunare, răspunzând, a zis cu glas puternic: „Puternic este cuvântul tău asupra noastră, ca să-l plinim.

13: Dar poporul e numeros şi vremea e ploioasă şi nu ne stă-n putere să rămânem afară; pe de altă parte, treaba aceasta nu-i de o zi sau două, pentru că mulţi din noi au săvârşit acest păcat.

14: Deci, să rămână căpeteniile noastre; iar toţi cei de prin cetăţile noastre care şi-au luat femei străine să vină aici la vremea hotărâtă, şi împreună cu ei să vină şi bătrânii fiecărui oraş, precum şi judecătorii lui, pentru ca astfel să se îndepărteze mânia Dumnezeului nostru ce s-a aprins asupră-ne din această pricină”.

15: Aşa că au rămas doar Ionatan, fiul lui Asael, şi Iahzeia, fiul lui Ticva; iar leviţii Meşulam şi Şabetai le erau ajutoare.

Căpeteniile rămase: Ionatan (= Iahve i-a dat lui; dat de Domnul), fiul lui Asael (= Dumnezeu este Cel ce lucrează), şi Iahzeia (= Iahve descoperă), fiul lui Ticva (= nădejde; aşteptare); ei erau ajutaţi de leviţii Meşulam (= iubitor de pace) şi Şabetai (= născut în sabat; liniştea mea).

16: Iar fiii robiei au făcut aşa; iar preotul Ezdra şi capii de familie, după neamurile lor, au şezut deoparte, toţi fiind numiţi după nume; şi au şezut în prima zi a lunii a zecea, ca să cerceteze lucrul acesta.

17: Iar în prima zi a lunii întâi au isprăvit cercetarea tuturor acelora care-şi luaseră femei de alt neam.

„Deci reforma a durat trei luni”[5].

18: Din fiii preoţilor care-şi luaseră femei străine s-au găsit: din fiii lui Iosua, fiul lui Ioţadac, şi din fraţii săi: Maaseia, Eliezer, Iariv şi Ghedalia.

Care trăiau cu femei străine: Beda citează aici Zaharia 3, 1-5”[6].

19: Ei s-au legat să-şi alunge femeile, iar pentru păcatul lor să aducă un berbec din turmă ca jertfă pentru vină.

Ei s-au legat: SEP 3 traduce prin au făgăduit cu tărie, „gr. εδωκαν χειρα, literal au dat mâna. Pentru israeliţi, ca şi pentru multe alte popoare, datul mâinii este gestul care pecetluieşte şi simbolizează un angajament solemn”[7].  Cei ce aveau femei străine din familiile preoţeşti: Maaseia (= lucrarea Domnului), Eliezer (= Dumnezeu ajută), Iariv (= potrivnic; adversar) şi Ghedalia (= Iahve este mare), din fiii lui Iosua, fiul lui Ioţadac (= Dumnezeu este drept). Lista celor din familiile preoţeşti continuă în versetele următoare.

20: Din fiii lui Imer: Hanani şi Zebadia;

Hanani (= bogat în har) şi Zebadia (= Iahve dăruieşte), din fiii lui Imer (= cel desăvârşit).

21: din fiii lui Harim: Maaseia, Ilie, Şemaia, Iehiel şi Uzia;

Maaseia (= lucrarea Domnului), Ilie (= Iahve este Dumnezeul meu), Şemaia (= Iahve a ascultat), Iehiel (= viu este Domnul) şi Uzia (= tăria mea este Iahve), din fiii lui Harim (= sfinţit lui Dumnezeu).

22: din fiii lui Paşhur: Elioenai, Maaseia, Ismael, Natanael, Iozabad şi Eleasa;

Elioenai (= ochii mei sunt îndreptaţi spre Domnul), Maaseia (= lucrarea Domnului), Ismael (= Dumnezeu ascultă), Natanael (= Dumnezeu a dat), Iozabad (= Dumnezeu a dăruit) şi Eleasa (= creatura lui Dumnezeu), din fiii lui Paşhur (= noroc din toate părţile).  Aceştia erau din familiile preoţeşti.

23: din leviţi: Iozabad, Şimei, Chelaia (zis şi Chelita), Petahia, Iuda şi Eliezer;

Iozabad (= Dumnezeu a dăruit), Şimei (= ascultare), Chelaia (= Iahve este lumină), zis şi Chelita (= cel care pecetluieşte), Petahia (= Iahve a dat libertate), Iuda (= lăudat este Domnul) şi Eliezer (= Dumnezeu ajută), din leviţi.

24: din cântăreţi: Eliaşib; din portari, Şalum, Telem şi Uri.

Eliaşib (= Dumnezeu îşi ţine jurământul), din cântăreţi; Şalum (= paşnic), Telem (= miel; locul mieilor) şi Uri (= lumină; iluminat), dintre portari.

25: Iar din Israeliţi: Ramia, Izia, Malchia, Miamin, Eleazar, Malchia şi Benaia, din fiii lui Paroş;

Dintre israeliţi: Ramia (= sublim este Iahve), Izia (= unitatea lui Iahve), Malchia (= regele meu este Iahve), Miamin (= la dreapta lui Dumnezeu), Eleazar (= Dumnezeu ajută), Malchia (= regele meu este Iahve) şi Benaia (= Iahve zideşte), din fiii lui Paroş (= săritor; purice);

26: din fiii lui Elam: Matania, Zaharia, Iehiel, Abdi, Iremot şi Ilie;

Matania (= darul lui Iahve), Zaharia (= Iahve Şi-a amintit de cuvântul Său), Iehiel (= viu este Domnul), Abdi (= sluga lui Dumnezeu), Iremot (= nobleţe) şi Ilie (= Iahve este Dumnezeul meu), din fiii lui Elam (= tinereţe);

27: din fiii lui Zatu: Elioenai, Eliaşib, Matania, Ieremot, Zabad şi Aziza;

Elioenai (= ochii mei sunt îndreptaţi spre Domnul), Eliaşib (= Dumnezeu Îşi ţine jurământul), Matania (= darul lui Iahve), Ieremot (= nobleţe; înălţare), Zabad (= dumnezeu a dăruit) şi Aziza (= Dumnezeu este tare), din fiii lui Zatu (= vlăstar);

28: din fiii lui Bebai: Iohanan, Hanania, Zabai şi Atlai;

Iohanan (= Iahve a fost plin de har), Hanania (= Iahve este bun şi milostiv), Zabai (= hoinar) şi Atlai (= Iahve este tare), din fiii lui Bebai (= Dumnezeu este tată; favoritul meu);  

29: din fiii lui Bani: Meşulam, Maluc, Adaia, Iaşub, Şeal şi Ieramot;

Meşulam (= paşnic), Maluc (= rege), Adaia (= Iahve este frumuseţe), Iaşub (= el se întoarce), Şeal (= rugăciune) şi Ieramot (= înălţare), din fiii lui Bani (= fiul meu);

30: din fiii lui Pahat-Moab: Adna, Chelal, Benaia, Maaseia, Matania, Binui, Manase şi Beţaleel;

Adna (= Dumnezeu este bucurie), Chelal (= desăvârşit), Benaia (= Iahve zideşte), Maaseia (= lucrarea Domnului), Matania (= darul lui Iahve), Binui (= rudenie), Manase (= Domnul m-a făcut să uit) şi Beţaleel (= sub paza lui Dumnezeu), din fiii lui Pahat-Moab (= prinţul Moabului);

31: din fiii lui Harim: Eliezer, Işia, Malchia, Şemaia, Simeon,

32: Veniamin, Maluc şi Şemaria;

Eliezer (= Dumnezeu ajută), Işia (= Dumnezeu trăieşte), Malchia (= regele meu este Iahve), Şemaia (= Iahve a ascultat), Simeon (= darul ascultării; Dumnezeu ascultă), Veniamin (= fiul dreptei mele; fiul celei fericite), Maluc (= rege; sfătuitor) şi Şemaria (= Iahve a păzit), din fiii lui Harim (= sfinţit lui Dumnezeu);

33: din fiii lui Haşum: Matnai, Matata, Zabad, Elifelet, Ieremai, Manase şi Şimei;

Matnai (= darul lui Iahve), Matata (= Dumnezeu este dar), Zabad (= Dumnezeu a dăruit), Elifelet (= Dumnezeu este mântuire), Ieremai (= Domnul înalţă), Manase (= Domnul m-a făcut să uit) şi Şimei (= ascultare), din fiii lui Haşum (= cel bogat);

34: iar din fiii lui Bani: Maadai, Amram, Ioel,

35: Benaia, Bedia, Cheluhu,

36: Vania, Meremot, Eliaşib,

37: Matania, Matnai, Iaasai,

38: Bani, Binui, Şimei,

39: Şelemia, Natan, Adaia,

40: Macnadbai, Şaşai, Şarai,

41: Azarel, Şelemiahu, Şemaria,

42: Şalum, Amaria şi Iosif;

Maadai (= podoaba Domnului), Amram (= popor nobil), Ioel (= Iahve este Dumnezeu), Benaia (= Iahve zideşte; înţelepciunea lui Iahve), Bedia (= în siguranţa lui Dumnezeu), Cheluhu (= desăvârşire; vigoare), Vania (= demn de a fi iubit), Meremot (= amărăciunea morţii), Eliaşib (= Dumnezeu Îşi ţine jurământul), Matania (= darul lui Iahve), Matnai (= darul lui Iahve), Iaasai (= Dumnezeu va face), Bani (= fiul meu), Binui (= rudenie), Şimei (= ascultare), Şelemia (= Iahve este răsplătire), Natan (= darul Domnului), Adaia (= Iahve este frumuseţe), Macnadbai (= cel ce se aseamănă cu dărnicia lui Iahve), Şaşai (= de culoare albă; locuinţa Domnului), Şarai (= Domnul este salvator), Azarel (= ajutorul lui Dumnezeu), Şelemiahu (= Iahve este recunoştinţă), Şemaria (= Iahve a păzit şi a păstrat), Şalum (= paşnic), Amaria (= spusele lui Iahve) şi Iosif (= Dumnezeu să adaoge), din fiii lui Bani (= fiul meu);

43: şi, în sfârşit, din fiii lui Nebo: Ieiel, Matitia, Zabad, Zebina, Iadai, Ioel şi Benaia.

Ieiel (= viu este Domnul), Matitia (= darul Domnului), Zabad (= Dumnezeu a dăruit), Zebina (= cumpărat de Domnul), Iadai (= supus dragostei; mâna Domnului), Ioel (= Iahve este Dumnezeu) şi Benaia (= înţelepciunea lui Iahve), din fiii lui Nebo (= proorocire).

44: Toţi aceştia îşi luaseră femei străine şi din ele li se născuseră copii.

„După aceea, Ezdra a pus capăt rugăciunii sale. Atunci, toţi cei ce se strânseseră cu nevestele şi copiii în jurul lui au izbucnit în plâns şi un anume Achonius[8], fruntaşul Ierusalimului, i-a spus că într-adevăr au păcătuit iudeii care convieţuiau cu femeile de alt neam. El i-a propus ca aceştia să depună jurământ că toţi îşi vor alunga nevestele şi copiii, iar cei ce nu vor să se supună, vor fi traşi la răspundere. Lăsându-se astfel convins, Ezdra i-a pus pe căpeteniile preoţilor, leviţilor şi ai celorlalţi israeliţi să jure că-şi vor alunga nevestele şi copiii, potrivit sfatului lui Achonius. De îndată ce aceştia au depus jurământul, Ezdra a părăsit templul şi s-a dus în chilia lui Ioannes, fiul lui Eliasib, unde a rămas o zi întreagă fără să se atingă de mâncare şi de băutură din pricina amărăciunii sale. Apoi s-a răspândit ştirea că toţi cei întorşi din captivitate trebuie să se adune la Ierusalim. Cel care nu se va înfăţişa în două sau trei zile va fi îndepărtat din obşte şi, printr-o hotărâre luată de sfatul bătrânilor, averea lui va trece în proprietatea templului. Oamenii din seminţiile lui Iuda şi Beniamin s-au întrunit în trei zile: era cea de-a douăzecea zi din luna a noua, care la iudei se numeşte Kislev şi la macedoneni Apellaios [decembrie]. S-au aşezat în încăperile din partea de sus a templului, bătrânii fiind de faţă, şi tremurau, răzbiţi de frig. S-a sculat atunci Ezdra şi i-a învinuit, spunând că au încălcat legea cei care şi-au luat neveste de neam străin. Ei mai pot acum să obţină iertarea lui Dumnezeu, scăpând cu conştiinţa curată, doar dacă renunţă la convieţuirea cu nevestele lor. Întreaga adunare a răspuns într-un glas că aşa va face. Numai că numărul lor era mare şi între timp a venit iarna, astfel că treaba nu poate fi înfăptuită în două sau trei zile. Celor care s-au căsătorit cu femei de alt neam trebuie aşadar să li se acorde un răgaz, permiţând bătrânilor întruniţi în locul ales de ei să stabilească numărul bărbaţilor cu neveste străine. Întrucât propunerea a fost adoptată, în prima zi a lunii a zecea a început identificarea celor ce făcuseră căsătorii nepermise şi cercetarea a durat până în prima zi a lunii următoare. Printre urmaşii Marelui Preot, ca şi printre preoţi, leviţi şi israeliţi s-au aflat mulţi care şi-au părăsit numaidecât nevestele şi copiii, punând respectarea legilor mai presus de dragostea faţă de familiile lor. Pentru îmblânzirea lui Dumnezeu, aceştia i-au adus drept jertfă un berbec. Nu mi s-a părut util să înşir aici numele lor. După ce au îndreptat astfel păcatul căsătoriilor nelegiuite, Ezdra a luat cu acest prilej măsuri de înlăturare a acestui nărav şi în vremurile ce au urmat”[9].

În finalul acestei cărţi, redăm un articol care rezumă datele privind personalitatea lui Ezdra:

„Preot, cărturar şi reformator religios care a jucat un rol esenţial în reconstruirea Templului şi care a adus înapoi în Ierusalim un grup de evrei eliberaţi din robia babiloniană în anul 458 î. Hr. Biblia îl descrie ca un cărturar iscusit în Legea lui Moise (7, 6) şi ca preot-cărturar care învăţa poruncile şi legile Domnului cu privire la Israel (7, 11). După unii cercetători, el şi-ar fi început activitatea în al şaptelea an al domniei regelui persan Artaxerxe I (7, 7). Se pare că Ezdra a acţionat iniţial singur, fiind ulterior ajutat în opera lui de Neemia.  Deşi nu există un consens în privinţa lui Ezdra printre exegeţii biblici, Hagada a impus o imagine a lui, aceea a unui preot cărturar, coborâtor dint-unul din marii preoţi din vremea distrugerii Templului (586 î. Hr.). Când Ezdra părăseşte Babilonul pentru a se întoarce în Iudeea, regele îi îngăduie să accepte daruri pentru Templu, să numească judecători şi să predea învăţătura Torei. Curând după sosirea la Ierusalim, în timpul sărbătorii de Sucot, Ezdra convoacă o Mare Adunare care, sub influenţa lui, decretează că bărbaţii însuraţi cu femei străine trebuie să se despartă de ele ca şi de copiii născuţi din aceste căsătorii.  Al doilea obiectiv al cărturarului a fost atins cu prilejul sărbătorii de Roş Haşana, când Ezdra convoacă o adunare a poporului, le citeşte Tora până la amiază şi le cere să urmeze poruncile Legii. Oamenii îşi mărturisesc atunci păcatele, îşi iau angajamentul să respecte Tora şi să se despartă de nevestele străine.  Tradiţia rabinică îl apreciază în mod deosebit pe Ezdra, considerându-l egalul lui Moise în ceea ce priveşte ştiinţa Torei (Sanhedrin 21b). În timpul exilului babilonian, evreii din Iudeea uitaseră înţelesul Torei, dar Ezdra s-a priceput să-l reînvie în sufletele lor (Suca 20a). El este întemeietorul Marii Adunări şi i se atribuie zece reguli printre care şi aceea a citirii Torei la slujba din după amiaza de Şabat şi la slujbele de dimineaţă, lunea şi joia. Tot el a instituit convocarea tribunalului în zilele de târg (Sanhedrin 43b). Potrivit învăţăturii rabinice, Ezdra a transformat şi scrierea  ebraică prin introducerea caracterelor pătrate aramaice. În plus, el ar fi colaborat la codificarea Pentateuhului, insistând ca anumite cuvinte a căror grafie era ambiguă să fie vocalizate (Avot de-Rabi Natan 34). Iosif Flaviu susţine că Ezdra a fost înmormântat la Ierusalim, dar după alte surse, mormântul lui s-ar afla pe Shatt el-Arab, pe malurile Tigrului”[10].


[1] SEP 3, p. 285

[2] Mircea Eliade, op. cit., p. 235

[3] SEP 3, p. 286

[4] AB, p. 187

[5] SEP 3, p. 287

[6] SEP 3, p. 287

[7] SEP 3, p. 287

[8] Şecania.

[9] Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, XI, V, 4

[10] DEI, pp. 249-250

Anunțuri
Comentarii
  1. […] Ioan Usca, Ioan Traia, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi, XI, Ezdra. Neemia. Estera, 272 pagini, Editura Christiana, Bucureşti, 2007. […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s