Comentarii la II Paralipomena – 36

Posted: 13/03/2009 in II Paralipomena
Etichete:, , ,

CAP. 36 – Ioahaz, Ioiachim şi Sedechia, regii lui Iuda. Jefuirea Ierusalimului şi a templului. Robia babilonică. Decretul lui Cirus.

 

1: Poporul ţării l-a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia, şi l-a uns şi l-a făcut rege în Ierusalim, în locul tatălui său.

„Pasajul din I Paralipomene 3,15 arată că Iosia avea, în ordine, patru fii: Iohanan, Ioachim, Sedechia, Şalum. Ieremia 22,11 arată că Şalum, ultimul fiu al lui Iosia, i-a urmat acestuia la tron. II Paralipomene 36,1 şi IV Regi 23,31 îl numesc pe acesta Ioahaz. Şalum şi Ioahaz sunt una şi aceeaşi persoană, primul nume fiind cel din naştere, al doilea cel regal. Toate sursele menţionate concordă în privinţa duratei domniei (3 luni) şi a vârstei la care a fost uns rege (23 de ani), iar II Paralipomene şi IV Regi precizează că mama lui era Hamutal”[1].  Urmaşul lui Iosia a fost Ioahaz (= Iahve cuprinde).

2: Ioahaz era de douăzeci şi trei de ani când a început să domnească; şi a domnit în Ierusalim vreme de trei luni. Pe mama lui o chema Hamutal şi era fiica lui Ieremia din Libna. Acesta a făcut ceea ce e rău în ochii Domnului, pe potriva a tot ceea ce făcuseră părinţii lui. Dar Faraonul Neco l-a luat legat la Ribla, în ţinutul Hamatului, ca să nu mai domnească în Ierusalim.

„Neco l-a destituit pe Ioahaz, moştenitorul lui Iosia, instaurat prin voinţă populară, şi l-a deportat în Deblata (Textul Masoretic are Ribla), localitate din provincia Hamat, situată pe valea râului Orontes, la aproximativ 50 km nord-est de actualul Baalbek. Măsura de forţă a faraonului s-a datorat, probabil, unei încercări de emancipare a lui Ioahaz de sub dominaţia recentă a Egiptului”[2].

Mama lui Ioahaz era Hamutal (= proaspătă ca roua), fiica lui Ieremia (= Iahve pune temelia) din Libna (= cea albă). Faraonul Neco l-a dus pe Ioahaz la Ribla (= mulţimea poporului; loc gol), în ţinutul Hamatului (= fortăreaţă).

3: Apoi regele l-a dus în Egipt, iar pe ţară a pus un tribut de o sută de talanţi de argint şi un talant de aur.

La IV Regi 23, 33 se vorbeşte despre o sută de talanţi de aur, ceea ce este mai credibil, vorbind de tributul datorat de un regat altuia.

4: Faraonul Neco l-a făcut rege peste Iuda pe Eliachim, fiul lui Iosia, în locul tatălui său Iosia, şi i-a schimbat numele în Ioiachim; iar pe Ioahaz, fratele său, Faraonul Neco l-a luat şi l-a dus în Egipt, unde a şi murit, dar nu înainte de a-i fi dat lui Faraon argintul şi aurul cerut. De atunci a început ţara să plătească tribut, după porunca lui Faraon; şi fiecare, după cum putea, cerea de la poporul ţării argint şi aur spre a-i fi dat Faraonului Neco.

„Schimbarea numelui (atestată la IV Regi şi la Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice 10,83) era gestul simbolic care oficializa relaţia de vasalitate impusă de faraon regelui de la Ierusalim. Ioachim a domnit unsprezece ani în Iuda, între 609 şi 598 î. Hr., şi a fost pe durata întregii sale domnii credincios suzeranului egiptean”[3].  Neco a pus rege pe Eliachim (= Dumnezeu va trezi), fiul lui Iosia, schimbându-i numele în Ioiachim (= Iahve îndreaptă).

5: Ioiachim avea douăzeci şi cinci de ani când a început să domnească; şi a domnit în Ierusalim vreme de unsprezece ani. Pe mama lui o chema Zebuda şi era fiica lui Pedaia din Ruma. Acesta a făcut ceea ce e rău în ochii Domnului, pe potriva a tot ceea ce făcuseră părinţii lui. În zilele lui a venit în ţară Nabucodonosor, regele Babilonului; el i-a fost supus vreme de trei ani, dar după aceea s-a scuturat de el. Iar Domnul i-a trimis împotriva lor pe Caldei, pe tâlharii Siriei, pe tâlharii Moabiţilor, pe fiii lui Amon şi pe cei ai Samariei; dar după aceasta ei au plecat, după cuvântul pe care Domnul îl grăise prin mâna robilor Săi, profeţii. Cu toate acestea, mânia Domnului încă a mai dăinuit asupra [fiilor] lui Iuda, aşa ca ei să fie lepădaţi de la faţa Lui din pricina tuturor păcatelor pe care le făcuse Manase şi din pricina sângelui nevinovat pe care îl vărsase Ioiachim – că umpluse Ierusalimul de sânge nevinovat. Însă Domnul tot n-a vrut să-l nimicească.

„O primă invazie, în Iuda, a lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului, fiul lui Nabopolassar, întemeietorul dinastiei caldeene, a avut loc în al patrulea an de domnie al lui Ioachim (Ieremia 25,1) şi primul an al suveranului babilonian, adică 604 î. Hr., după bătălia de la Carchemiş, în care acesta din urmă i-a înfrânt pe egipteni”[4].

Mama lui Ioiachim era Zebuda (= cea dăruită; înzestrată), fiica lui Pedaia (= răscumpărat) din Ruma (= înălţime). În zilele lui Ioiachim a intrat în Iuda, pentru prima oară, Nabucodonosor (= Nebo apără coroana şi hotarele); Nebo (= înălţime) era zeul soartei şi al ştiinţei la Babilonieni.

6: Împotriva lui s-a ridicat Nabucodonosor, regele Babilonului, şi l-a legat în cătuşe de aramă şi l-a dus în Babilon.

„După toate aparenţele, textul se referă, cu imprecizie, la o a doua invazie a lui Nabucodonosor, cea dintâi asupra Ierusalimului (597 î. Hr.). Cronistul vorbeşte mai degrabă de intenţia lui Nabucodonosor de a-l lua în exil pe Ioachim şi nu de faptul că aceasta s-a şi produs. Ceea ce nu spune Cronistul este că, după prima invazie, Ioachim a continuat să se ralieze, în secret, la alianţa antibabiloniană condusă de Egipt. Complotul alianţei şi revolta antibabiloniană a lui Ioachim au condus de fapt la a doua invazie babiloniană în Iuda, menţionată aici, dar care nu îl mai surprinde în tronul de la Ierusalim pe Ioachim, mort de trei luni, ci pe fiul acestuia, Ioachin, numit şi Iehonia (v. 9)”[5].

7: El a dus în Babilon şi o parte din vasele templului Domnului şi le-a aşezat în capiştea sa din Babilon.

8: Cât despre celelalte fapte ale lui Ioiachim şi despre toate câte le-a făcut, iată, oare nu sunt ele scrise în Cartea Faptelor din Vremea Regilor lui Iuda? Ioiachim a adormit împreună cu părinţii săi şi a fost îngropat laolaltă cu părinţii săi în Ganozai. Iar în locul lui a devenit rege Iehonia, fiul său.

„Ioiachim, suveran al Regatului Iudeei (608 – 598 î. Hr.). Fiu al lui Iosia (639 – 609), Ioiachim este făcut rege de către egipteni, după înlăturarea fratelui său Ioahaz de către Neco, Iudeea devenind acum tributară Egiptului. După înfrângerea armatei egiptene la Karkemiş (605) de către Nabucodonosor II, Ioiachim se recunoaşte vasal Regatului Noului Babilon. Trei ani mai târziu însă, Ioiachim se revoltă împotriva suzeranităţii caldee, declanşând riposta lui  Nabucodonosor II, care invadează Iudeea, asediază şi cucereşte Ierusalimul. Condiţiile dispariţiei lui Ioiachim în aceste împrejurări (se predă învingătorului sau moare) rămân obscure. Îi succede la tron fiul său Iehonia; acesta este exilat, după numai trei luni de domnie, de către Nabucodonosor, împreună cu 10 000 de iudei duşi în captivitate în Babilonia. Pe tronul Iudeei, suveranul babilonian instalează pe Sedechia (597 – 586)”[6].  Iehonia (= pregătirea lui Iahve), îi urmează, pentru scurt timp, tatălui său Ioiachim.  Ganoza apare doar în Septuaginta.

9: Iehonia avea optsprezece ani când a început să domnească; el a domnit în Ierusalim vreme de trei luni şi zece zile. El a făcut ceea ce e rău în ochii Domnului.

10: La începutul anului, regele Nabucodonosor a trimis şi l-a adus în Babilon, împreună cu vasele cele scumpe ale templului Domnului; iar peste Iuda şi peste Ierusalim l-a făcut rege pe Sedechia, fratele tatălui său.

Sedechia (= Iahve este dreptatea mea)  „este unchiul lui Iehonia, al treilea fiu al lui Iosia (I Paralipomene 3,15). A domnit între 597 şi 587 î. Hr. Din IV Regi 24,17 rezultă că numele acestui suveran fusese Matania, dar că regele babilonian i l-a schimbat în Sedechia, consfinţind astfel noul statut de vasal al fiului lui Iosia”[7].

11: Sedechia avea douăzeci şi unu de ani când a început să domnească; şi a domnit în Ierusalim vreme de unsprezece ani.

12: El a făcut ceea ce e rău în ochii Domnului, Dumnezeului său; şi nu s-a ruşinat în faţa profetului Ieremia, şi nici de cuvintele Domnului;

13: întru aceasta s-a răzvrătit el împotriva regelui Nabucodonosor, în pofida jurământului pe care i-l făcuse pe Dumnezeu; şi şi-a învârtoşat cerbicea şi şi-a împietrit inima, aşa ca el să nu se întoarcă la Domnul, Dumnezeul lui Israel.

14: Şi toţi fruntaşii lui Iuda, precum şi preoţii şi poporul ţării, au sporit în a face nelegiuiri, după toate urâciunile păgânilor, şi au întinat templul Domnului, cel din Ierusalim.

15: Iar Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, a trimis [cuvânt] prin mâna profeţilor Săi şi prin aceea a trimişilor Săi pe care i-a ridicat dis-de-dimineaţă, fiindcă voia să-Şi cruţe poporul şi sfântul Său locaş.

16: Dar ei Îi batjocoreau solii şi-I defăimau cuvintele şi-şi râdeau de profeţii Săi, până ce mânia Domnului s-a îngrămădit deasupra poporului Său în aşa măsură, încât nu mai era nimic de făcut.

17: Şi l-a adus asupră-le pe regele Caldeilor, iar acela i-a ucis pe tinerii lor, cu sabia, în casa sfântului Său locaş; şi nici pe Sedechia nu l-a cruţat; şi milă n-a avut de fecioarele lor, iar pe bătrânii lor i-au dus departe; El a dat totul în mâinile lor.

„În 588 î. Hr., Nabucodonosor a întreprins a treia campanie împotriva lui Iuda, (a doua asupra Ierusalimului), în urma revoltei lui Sedechia şi a plănuitei alianţe dintre acesta din urmă şi Egipt (cf. şi Iezechiel 17,15). Data precisă a invaziei apare şi la Iezechiel 24,1. Cf. şi IV Regi 25,1”[8].   Caldei (= înţelepţi; viteji).

18: Şi toate vasele templului lui Dumnezeu, pe cele mari şi pe cele mici, şi vistieriile [templului Domnului], precum şi toate vistieriile regelui şi ale dregătorilor, pe toate le-a dus în Babilon.

19: Şi a ars templul Domnului; şi a dărâmat zidul Ierusalimului; şi palatele lui le-a ars cu foc; şi toate vasele cele scumpe s-au pierdut.

20: Iar pe cei rămaşi i-a strămutat în Babilon; aceştia i-au fost robi, lui şi fiilor săi, până la întemeierea regatului Mezilor,

Mezii: locuitori din Media (= ţinutul de mijloc).

21: ca să se plinească cuvântul Domnului, cel grăit prin gura lui Ieremia, că ţara se va sătura de atâta odihnă, prin sâmbetele ei pustii, până la împlinirea celor şaptezeci de ani.

„Sedechia, ultimul suveran al regatului Iudeei (597 – 586 î. Hr.). Instalat pe tron de către Nabucodonosor II după reprimarea revoltei antibabiloniene a lui Ioiachim (608 – 598), Sedechia, al treilea fiu al lui Iosia (639 – 609), se dovedeşte un om de stat mediocru şi nehotărât, departe de a fi la înălţimea gravelor probleme sociale şi politice ale epocii. În pofida sfaturilor proorocului Ieremia, Sedechia cedează presiunilor cercurilor aristocraţiei şi ale armatei, declanşând, cu ajutor egiptean, în 589-588, o răscoală anticaldee. Nabucodonosor II pătrunde în Iudeea, cucereşte unul după altul oraşele Lachiş, Bet-Zur, Ramat, Rahel ş. a. (distrugeri atestate şi de săpăturile arheologice moderne), apoi încercuieşte şi începe asediul Ierusalimului. După o rezistenţă de doi ani şi jumătate Ierusalimul este cucerit (586), Sedechia este capturat şi adus la Ribla în faţa lui Nabucodonosor II. Aici, după ce este constrâns să asiste la uciderea fiilor săi, este orbit şi trimis în lanţuri la Babilon. Vârfurile nobilimii sunt executate, majoritatea locuitorilor deportaţi în Mesopotamia (captivitatea babiloniană). Zidurile Ierusalimului sunt distruse, Templul şi palatul regal incendiate, Iudeea devenind o provincie a Regatului Noului Babilon”[9].

Ultimele două versete ale Cărţii sar peste ani şi prezintă hotărârea de eliberare a Iudeilor din captivitate:

22: În primul an de domnie al lui Cirus, regele Perşilor – la capătul profeţiei pe care Domnul o rostise prin gura lui Ieremia -, Domnul a trezit duhul lui Cirus, regele Perşilor, şi i-a poruncit să vestească în scris prin toată împărăţia lui, zicând:

23: „Aşa grăieşte Cirus, regele Perşilor: Domnul, Dumnezeul cerului, mi-a dat mie toate regatele pământului şi mi-a poruncit să-I zidesc templu în Ierusalim, în Iudeea. Cine din poporul său întreg mai este printre voi?: Dumnezeul său fie cu el, şi să plece!”

Ultimele două versete sunt reluate, cu unele diferenţe, în începutul Cărţii Ezdra, care continuă istoria Iudeilor de acolo de unde a lăsat-o finalul Cărţii a Doua Paralipomena.  Cu edictul lui Cirus (= soare; splendoare) se deschide o nouă perioadă în istoria poporului Iudeu.


[1] SEP 3, p. 202

[2] SEP 3, p. 202

[3] SEP 3, p. 202

[4] SEP 3, p. 202

[5] SEP 3, p. 203

[6] EA, p. 178

[7] SEP 3, p. 203

[8] SEP 3, p. 204

[9] EA, pp. 285-286

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s