Comentarii la II Paralipomena – 35

Posted: 13/03/2009 in II Paralipomena
Etichete:, , ,

CAP. 35 – Iosia serbează Paştile. Moartea sa.

 

            „În Septuaginta ediţia Rahlfs, capitolele 35 şi 36 din II Paralipomene alcătuiesc capitolul 1 din Ezdra; locul lor însă este aici”[1].  Cum se va vedea în comentariile de mai jos, însă, la Cartea III Ezdra (I Ezdra, în Septuaginta), viziunea e una diferită decât în Cărţile Paralipomene.

 

1: Şi a sărbătorit Iosia Paştile Domnului, Dumnezeului său; şi a jertfit mielul pascal în cea de a paisprezecea zi a lunii întâi.

„Relatarea de mai jos (vv. 2-6), proprie cronicarului, e menită să demonstreze că Iosia a restaurat cultul iudaic în conformitate cu vechile legiuiri şi rânduieli”[2]:

2: Şi i-a pus pe preoţi la rânduiala lor şi le-a poruncit să slujească în templul Domnului.

3: Iar leviţilor, care aveau căderea să lucreze în tot Israelul, le-a spus să I se sfinţească Domnului; ei au aşezat chivotul cel sfânt în templul pe care-l zidise Solomon, fiul lui David, regele lui Israel. Şi a zis regele: „Nu aveţi nimic de ridicat pe umeri; aşadar, acum slujiţi-I Domnului, Dumnezeului vostru, şi poporului Său Israel.

„Unii comentatori sunt de părere că sfântul chivot fusese scos din Templu de Manase (cf. II Paralipomene 33,7) sau de Amon. Alţii înclină să creadă că Iosia însuşi îl scosese în timpul reparaţiilor. ♦ Iosia îşi ia libertatea să schimbe îndatoririle esenţiale ale leviţilor (…), acelea de a purta pe umeri chivotul şi a îndeplini funcţii subalterne faţă de preoţii aaroniţi (Levitic, Numeri). După ce au aşezat chivotul în sanctuarul central al Templului, leviţii, degrevaţi de îndatorirea lor de hamali, beneficiază de o mobilitate ce contrastează cu imobilitatea obligatorie a altor slujitori [cântăreţii, portarii, cf. II Paralipomene 15]: mişcarea este prezentată ca o metaforă a sfinţeniei şi autorităţii lor (A. Canessa, Etudes sur la Bible grecque des Septante: I Esdras, p. 46). În vreme ce mobilitatea acestor leviţi este interpretată pozitiv de Cronist, ea devine una dintre cauzele exilului pentru autorul lui I Ezdra [III Ezdra]”[3].

4: Să vă pregătiţi după neamurile voastre părinteşti şi după cetele voastre zilnice, aşa cum a scris David, regele lui Israel, şi [cum a rămas] prin mâna fiului său Solomon.

5: Aşezaţi-vă în templu pe potriva împărţirii după casele voastre părinteşti, pentru fraţii voştri, fiii poporului; de asemenea, pe potriva cetelor în care sunt împărţiţi leviţii, după familiile lor.

            „Prin fraţii voştri, fiii poporului se înţeleg laicii (cei ce nu făceau parte din casta preoţească)”[4]. „Fiecare familie trebuia să jertfească de Paşte un miel, adus la Templu de capii de familie. Leviţii preiau rolul acestora din urmă şi săvârşesc jertfa în numele laicilor, fraţii lor, fiii poporului[5].

6: Înjunghiaţi mielul pascal şi pregătiţi-l pentru fraţii voştri, pentru ca ei să facă aşa cum Domnul a grăit prin mâna lui Moise”.

7: Şi Iosia le-a dat fiilor poporului, ca prinos, oi şi miei şi iezi, toate pentru Paşti; întru totul, numărul lor a fost de treizeci de mii, precum şi trei mii de viţei; acestea, din averea regelui.

8: Dar şi dregătorii săi au dat prinoase poporului şi preoţilor şi leviţilor: Hilchia, Zaharia şi Iehiel, căpeteniile templului lui Dumnezeu, le-au dat preoţilor, pentru jertfa de Paşti, două mii şase sute de oi, miei şi iezi, precum şi trei sute de viţei;

„Privaţiunile la care fuseseră supuşi evreii în urma invaziilor şi deportărilor asiriene l-au determinat pe rege să ofere populaţiei venite la Ierusalim animalele de jertfă necesare. ♦ (…) Cu cele oferite de rege şi de căpeteniile acestuia începea jertfa pascală. ♦ Ordinea celor cărora le este destinată ofranda regală este relevantă pentru bulversarea ierarhiei sociale: laici, preoţi şi leviţi. Importanţa fără precedent a acestora din urmă este evidentă şi supărătoare pentru gândirea legalistă a autorului lui I Ezdra [III Ezdra], dar constituie un prilej de mândrie pentru Cronist, în calitate de levit”[6].  Căpetenii ale Templului erau: Hilchia (= Iahve este partea mea), Zaharia (= Iahve Şi-a amintit) şi Iehiel (= Dumnezeu trăieşte).

9: Conania, Şemaia şi Natanael, fratele acestuia, Haşabia, Ieiel şi Iozabad, căpeteniile leviţilor, le-au dat leviţilor, ca prinos de Paşti, cinci mii de oi şi cinci sute de viţei.

Căpeteniile leviţilor: Conania (= temelia lui Iahve), Şemaia (= Iahve aude), Natanael (= darul Domnului), Haşabia (= Iahve a adăugat), Ieiel (= luptătorul lui Dumnezeu) şi Iozabad (= Iahve a dăruit).

10: Aşa s-a întocmit slujba; şi au stat preoţii în locul lor şi leviţii la cetele lor, după porunca regelui.

11: Şi au înjunghiat mielul pascal; preoţii stropeau, din mâinile lor, cu sânge, iar leviţii jupuiau pielea de pe animalele de jertfă.

12: Apoi au pregătit cele de trebuinţă pentru arderile-de-tot, ca să le dea acelora pe potriva împărţirii lor pe case părinteşti, precum şi fiilor poporului, pentru ca aceştia să I le aducă Domnului, aşa cum e scris în cartea lui Moise. Aşa au făcut până dimineaţa.

13: Mielul pascal l-au fript la foc, după rânduială, iar jertfele sfinte le-au fiert în căldări şi vase de aramă şi au dus totul pân-la capăt şi grabnic au împărţit la toţi fiii poporului.

14: Iar după aceea şi-au pregătit pentru ei înşişi şi pentru preoţi – căci preoţii fuseseră prinşi până-n noapte cu împărţirea arderilor-de-tot şi a grăsimilor -, aşa că leviţii au pregătit pentru ei înşişi şi pentru fraţii lor, fiii lui Aaron.

15: Şi fiii lui Asaf, cântăreţii, au stat la locurile lor, după rânduielile lui David, ale lui Asaf, ale lui Heman şi ale lui Iditun, profeţii regelui; tot aşa căpeteniile şi portarii fiecărei porţi – acestora nu le era îngăduit să se mişte din slujba celor sfinte, fiindcă fraţii lor, leviţii, pregăteau şi pentru ei.

16: Aşa s-a rânduit şi s-a săvârşit toată slujba Domnului în acea zi a prăznuirii Paştilor; şi au adus arderi-de-tot pe jertfelnicul Domnului, după porunca regelui.

17: În vremea aceea, fiii lui Israel care erau de faţă au prăznuit Paştile şi sărbătoarea Azimilor timp de şapte zile.

18: Paşti ca acestea nu mai fuseseră în Israel din zilele profetului Samuel; nici un rege din Israel nu I-a făcut Domnului Paşti aşa cum a făcut Iosia, fiind de faţă şi preoţii şi leviţii şi întregul Iuda şi Israel şi locuitorii Ierusalimului.

„Tonul Cronistului este, fără îndoială, laudativ. Autorul Paralipomenelor interpretează chiar şi abaterea de la Lege a lui Iosia (i. e. mobilizarea fără precedent a leviţilor) în termeni superlativi, ceea ce nu se poate spune despre pasajul corespondent de la I Ezdra [III Ezdra] 1,18, în care autorul pare să strecoare o acuză subtilă la adresa lui Iosia, care, prea permisiv cu leviţii, se face vinovat de încălcarea ritualului pascal. În viziunea autorului cărţii I Ezdra [III Ezdra], iniţiativa lui Iosia este una din cauzele exilului, iar greşeala lui este îndreptată de Ezdra, adevăratul restaurator al Legii şi al unităţii poporului ales (cf. Canessa, A., p. 47)”[7].

19: Paştile acestea s-au petrecut în cel de al optsprezecelea an al domniei lui Iosia. După toate acestea, pe care Iosia le-a făcut în templu, regele Iosia a ars pe cei ce chemau morţii, ghicitorii, terafimii, idolii şi sodomiţii ce se aflau în ţara lui Iuda şi în Ierusalim, ca să adeverească, prin aceasta, cuvintele legii, cele scrise în Cartea pe care preotul Hilchia o aflase în templul Domnului. Înainte de el n-a mai fost un altul care să se fi întors către Domnul cu toată inima sa şi cu tot sufletul său şi cu toată puterea sa – potrivit cu toată legea lui Moise -, şi nici după el nu a fost un altul să-i semene. Cu toate acestea, Domnul nu S-a întors cu totul de la aprinderea mâniei Sale celei mari, ci cu mare mânie S-a aprins Domnul împotriva lui Iuda, din pricina tuturor întărâtărilor cu care Îl întărâtase Manase. Şi a zis Domnul: „Aşa cum l-am lepădat pe Israel, tot astfel îl voi lepăda şi pe Iuda de la faţa Mea şi voi părăsi cetatea pe care Eu am ales-o, Ierusalimul, şi casa despre care am zis: «Acolo va fi numele Meu»”.

„Pasajul, care nu apare în Textul Masoretic, coresounde cu IV Regi 23,24-27, dar lipseşte în I Ezdra [III Ezdra] 1. Cronistul subliniază caracterul excepţional al lui Iosia ca reformator religios şi explică exilul ca urmare meritată a neascultării lui Manase. Autorul lui I [III] Ezdra nu e de acord cu această apreciere: absenţa pasajului îl acuză, de fapt, pe Iosia că ar fi trădat, din exces de zel, prescripţiile clare din Legea mozaică privitoare la sărbătoarea Paştelui”[8].

20: Iar Neco, regele Egiptului, s-a ridicat împotriva regelui Asirienilor, la râul Eufrat, iar regele Iosia a ieşit să-l întâmpine.

Neco (= rănit):  „gr. Νεχαω /în egipteană Ni-k’w). Moştenitorul lui Psammetichos I, fondatorul celei de-a douăzeci şi şasea dinastii a Egiptului. A domnit între 610 şi 595 î. Hr. În 609 î. Hr. a încercat să-i vină în ajutor ultimului rege asirian, Assur-uballit II, împotriva expansiunii babiloniene, dar întârzierea provocată de Iosia a dus la năruirea planurilor de alianţă asiro-egiptene şi la prăbuşirea Imperiului asirian. ♦ Prin regele asirienilor, [autorul] îl numeşte cu anticipaţie pe Nabucodonosor, babilonianul devenit ulterior bătăliei de la Carchemiş (mai-iunie 605 î. Hr.), suveran al Asiriei. ♦ (…) [la râul Eufrat]: aluzie anticipativă la bătălia de la Carchemiş, în urma căreia egiptenii a trebuit să cedeze poziţia strategică pe care o disputau cu Babilonul lui Nabucodonosor II în Orientul Apropiat”[9].

21: Acela i-a trimis nişte soli, zicând: „Ce treabă am eu cu tine, rege al lui Iuda? Nu împotriva ta vin eu astăzi cu război. Dumnezeu mi-a spus să mă grăbesc; fereşte-te de Dumnezeul Care este cu mine, ca nu cumva să te nimicească”.

22: Dar Iosia nu s-a dat înapoi de dinaintea lui, ci s-a pregătit să se lupte cu el – neascultând cuvintele lui Neco, cele ce erau din gura lui Dumnezeu -, ci a venit să se războiască în câmpia Meghiddo.

„Cronistul explică moartea lui Iosia prin nesupunerea faţă de cuvintele Faraonului, purtător al avertismentului divin. Motivul este complet diferit faţă de cel de la I [III] Ezdra 1, unde se sugerează că Iosia a murit din pricina reformei religioase strâmbe”[10].  Meghiddo (= locul oştirilor).

23: Atunci arcaşii au tras asupra lui Iosia. Iar regele le-a zis servilor săi: „Duceţi-mă de aici, căci sunt greu rănit”.

24: Iar servii săi l-au ridicat din carul de luptă şi l-au aşezat în cel de al doilea car pe care-l avea şi l-au dus la Ierusalim, unde a murit. Şi l-au îngropat împreună cu părinţii lui; şi întregul Iuda şi Ierusalimul l-au plâns pe Iosia.

25: De asemenea, şi Ieremia l-a jelit pe Iosia; şi toţi dregătorii şi femeile lor au prins a rosti plângeri pentru Iosia până-n ziua de azi; şi-n această privinţă au dat poruncă în Israel şi, iată, ele se află scrise în Plângeri.

            „Nu ştim nimic despre o asemenea colecţie de Plângeri. Se consideră însă că versurile lui Ieremia: Nu-l plângeţi pe cel mort, nici vă tânguiţi pentru el (Ieremia 22, 10) au fost scrise la adresa lui Iosia”[11].  „Unii dintre Părinţi au crezut că autorul sacru face referire la Plângerile atribuite lui Ieremia, carte acceptată în canonul creştin. Contraargumentul filologiei moderne este însă unul de conţinut: Plângerile se referă la prima cădere a Ierusalimului”[12].  Termenul ebraic tradus prin plângeri este kinot: „S-ar părea că o serie de kinot de diferite origini au fost adunate într-o carte aparte”[13].  Ieremia (= Iahve pune temelia).

26: Cât despre celelalte fapte ale lui Iosia, despre nădejdea lui în cele scrise în legea Domnului,

27: despre faptele lui cele de la început şi cele de pe urmă, iată, ele sunt scrise în Cartea Regilor lui Israel şi ai lui Iuda.

„Iosia,  suveran al Regatului Iudeei (640 – 609 î. Hr.). Nepot al lui Manase (698 – 642), Iosia este adus la tron la vârsta de 8 ani, în urma asasinării tatălui său Amon (642 – 640). Rapidul declin, apoi prăbuşirea Imperiului Asirian, slăbiciunea Egiptului faraonic, oferă Palestinei o libertate de care nu mai beneficiase din vremea lui David şi Solomon. Iosia inaugurează, în 622, prin descoperirea şi introducerea Cărţii Legii (Tora), o epocă de ample şi radicale reforme naţional-religioase. Templul din Ierusalim este purificat de toate influenţele străine, rămânând, după desfiinţarea sanctuarelor şi locurilor de sacrificii provinciale, unicul locaş al cultului lui Iahve. Iosia este înfrânt şi ucis în bătălia de la Meghiddo, în care armata Iudeei încerca să oprească trecerea spre Eufrat a corpului expediţionar egiptean condus de prinţul Neco, venit în sprijinul ultimelor rezistenţe asiriene, atacate de coaliţia medo-babiloniană victorioasă. Dispariţia lui Iosia inaugurează o epocă de profunde frământări social-politice care duc la rapidul declin al statului iudeu. Fiul lui, Ioahaz, instalat la tron, este înlocuit după trei luni cu fratele mai vârstnic Ioiachim (608 – 598) de către faraonul egiptean Neco II”[14].


[1] BBVA, p. 510

[2] BBVA, p. 510

[3] SEP 3, p. 198

[4] BBVA, p. 510

[5] SEP 3, p. 198

[6] SEP 3, pp. 198-199

[7] SEP 3, pp. 199-200

[8] SEP 3, p. 200

[9] SEP 3, pp. 200-201

[10] SEP 3, p. 201

[11] BBVA, p. 511

[12] SEP 3, p. 201

[13] DEI, p. 440

[14] EA, p. 179

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s