Comentarii la II Paralipomena – 34

Posted: 13/03/2009 in II Paralipomena
Etichete:, , ,

CAP. 34 – Domnia lui Iosia.

 

1: Iosia avea opt ani când a început să domnească; şi a domnit în Ierusalim vreme de treizeci şi unu de ani.

Iosia: „Fiul lui Amon şi al şaptesprezecelea rege al lui Iuda. A fost instalat la vârsta de opt ani, după asasinarea tatălui său, şi a domnit 31 de ani (640-609 î. Hr.). A beneficiat de slăbirea politică a Asiriei şi a făcut paşi importanţi spre independenţa politică şi religioasă a lui Iuda şi chiar a unei părţi din Israel (II Paralipomene 34,6-7). În general, domnia lui s-a caracterizat prin efortul de restaurare a yahvismului în Iuda”[1].

2: El a făcut ceea ce e drept în ochii Domnului şi a umblat în căile lui David, părintele său, şi nu s-a abătut nici la dreapta, nici la stânga.

3: În cel de al optulea an al domniei sale – fiind el încă tânăr – a început a-L căuta pe Domnul, Dumnezeul lui David, părintele său; iar în anul al doisprezecelea al domniei sale a început să cureţe [regatul lui] Iuda şi Ierusalimul de locurile cele înalte şi de tufişuri şi de capişti şi de chipuri cioplite;

„În societatea evreiască antică, băieţii de la treisprezece ani în sus erau consideraţi majori. Iosia avea şaisprezece ani când a început să Îl caute pe Domnul. ♦ Datarea reformei religioase a lui Iosia este controversată: Cronistul susţine că aceasta începe în al doisprezecelea an al domniei lui Iosia, iar [autorul Cărţilor III-IV Regi] (IV Regi 22) indică al optsprezecelea an, o dată cu descoperirea Cărţii Legii. Pentru Cronist, îndepărtarea cultelor idolatre din Regatul de Sud nu constituie o consecinţă a descoperirii Cărţii: în viziunea lui, Iosia s-a pregătit astfel din fragedă tinereţe pentru revelaţia totală de la maturitate”[2].

4: şi a dărâmat altarele baalilor, care-i stăteau în faţă, precum şi înălţimile de deasupra lor; şi a tăiat tufişurile şi chipurile cioplite, iar chipurile turnate le-a sfărâmat şi le-a mărunţit şi le-a topit şi le-a aruncat pe mormintele celor ce le aduseseră jertfe.

5: A ars oasele preoţilor pe altarele lor şi a curăţit Iuda şi Ierusalimul

6: şi cetăţile lui Manase, ale lui Efraim, ale lui Simeon şi ale lui Neftali, precum şi locurile dimprejurul lor.

„Autoritatea lui Iosia nu s-a limitat la teritoriul lui Iuda, ci s-a extins şi în unele regiuni din fostul regat de nord. Cronistul se referă aici la rămăşiţele populaţiei evreieşti care au scăpat de masiva deportare în Imperiul asirian, după căderea Samariei. Lipsa de reacţie a autorităţii asiriene la intervenţionismul lui Iosia se explică, probabil, prin dezinteresul regelui din Assur faţă de mişcarea, considerată strict religioasă, a vasalului din Iuda. Unii comentatori invocă aici şi problemele interne cu care se confrunta Imperiul asirian. locurile dimprejurul lor: (…) Textul Masoretic are o expresie nu foarte clară, înţeleasă de unii ca în pustiurile lor, ceea ce s-ar referi la slaba populare a cetăţilor din Israel, în urma deportării locuitorilor în Asiria”[3].

7: Şi a dărâmat altarele şi tufişurile, a sfărâmat idolii, fărâmiţându-i, şi a retezat toate înălţimile din întreaga ţară a lui Israel, după care s-a întors în Ierusalim.

8: Iar în cel de-al optsprezecelea an al domniei sale, după ce curăţise ţara şi templul, a trimis pe Şafan, fiul lui Aţalia, pe Maaseia, căpetenia cetăţii, şi pe Ioab, fiul lui Ioahaz, cronicarul său, să prenoiască templul Domnului, Dumnezeului său.

Trimişii regelui pentru prenoirea Templului: Şafan (= înţelept), fiul lui Aţalia (= aproape de Iahve), Maaseia (= lucrarea lui Iahve) şi Ioab (= Iahve este tată), fiul lui Ioahaz (= Iahve cuprinde) cronicarul.

9: Aceştia au venit la Hilchia arhiereul şi i-au dat banii ce fuseseră aduşi în templul Domnului, cei pe care leviţii paznici ai porţii îi adunaseră din mâinile seminţiilor lui Manase şi Efraim şi de la căpetenii şi de la toţi cei ce rămăseseră în Israel şi de la fiii lui Iuda şi ai lui Veniamin şi de la locuitorii Ierusalimului.

Arhiereu în vremea lui Iosia era Hilchia (= Iahve este partea mea).

10: Şi i-au dat în mâna meşterilor care lucrau în templul Domnului, să-l prenoiască şi să-l întărească;

11: i-au împărţit la dulgheri şi la zidari, ca să cumpere pietre cioplite şi lemnărie pentru acoperişul clădirilor pe care regii lui Iuda le stricaseră.

„Cronistul se referă la încăperile anexe ale Templului”[4].

12: Oamenii aceia erau cinstiţi în ceea ce făceau; peste ei îi aveau, ca supraveghetori, pe Iahat şi pe Obadia – leviţi din fiii lui Merari -, pe Zaharia şi pe Meşulam – dintre fiii lui Cahat -, precum şi pe toţi leviţii, pe toţi cei ce ştiau să cânte cu instrumente muzicale;

„Cronistul insistă asupra rolului preeminent al leviţilor în restaurarea Templului. S-a presupus că Iosia se foloseşte de cântăreţi pentru că aceştia erau mai puţin ocupaţi cu slujirea zilnică în Templu. Altă explicaţie este că aceştia ritmau lucrările cu muzica lor (cf. TOB, nota ad loc.)”[5].  Supraveghetorii lucrărilor; Iahat (= împrospătare), Obadia (= slujitorul lui Iahve), Zaharia (= Iahve Şi-a amintit) şi Meşulam (= cel paşnic).

13: ei erau şi peste salahori şi peste toţi lucrătorii care aveau de făcut, fiecare, o anume lucrare; dintre leviţi erau şi scriitori, judecători şi portari.

14: Când au luat banii ce fuseseră aduşi în templul Domnului, atunci Hilchia preotul a găsit Cartea legii Domnului, care fusese dată prin mâna lui Moise.

Cartea Legii: gr. βιβλίον του νόμου[6] se presupune că era partea centrală, cea mai veche, a Deuteronomului (cap. 12 – 28), adusă de unii refugiaţi după căderea Samariei. Cartea se va fi rătăcit sau va fi fost ascunsă în timpul diverselor reforme idolatre când, conform tradiţiei, regii apostaţi ai lui Iuda au ordonat arderea textelor sfinte. ♦ Momentul în care a fost descoperită Cartea Legii coincide cu deblocarea fondurilor destinate restaurării Templului”[7].

15: Şi răspunzând Hilchia, a zis către Şafan scriitorul: „În templul Domnului am găsit Cartea legii”.  Şi Hilchia i-a dat lui Şafan Cartea.

16: Iar Şafan a dus Cartea la rege. În acelaşi timp, i-a dat regelui socoteală, zicând: „Toţi banii au fost daţi în mâna servilor tăi care fac lucrările;

17: argintul ce s-a aflat în templul Domnului a fost topit şi apoi dat în mâna supraveghetorilor şi în mâna celor ce lucrează”.

18: Atunci scriitorul Şafan i-a dat de ştire regelui zicând: „Preotul Hilchia mi-a dat o carte”.  Iar Şafan a citit-o în faţa regelui.

19: Şi a fost că dacă regele a auzit cuvintele legii, şi-a sfâşiat hainele;

„Unii comentatori (JFB), invocând tradiţia rabinică, presupun că pasajele care l-au impresionat atât de puternic pe Iosia ar fi fost cele care vorbesc despre reînnodarea legământului dintre YHWH (Iahve) şi poporul ales”[8].

20: şi regele le-a poruncit lui Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Şafan, lui Abdon, fiul lui Miheia, lui Şafan scriitorul şi lui Asaia, slujitorul regelui, zicând:

21: „Duceţi-vă şi întrebaţi-L pe Domnul despre mine şi despre cei ce au rămas în Israel şi în Iuda, cu privire la cuvintele Cărţii care s-a găsit, că mare este mânia Domnului care s-a aprins peste noi din pricină că părinţii noştri n-au ascultat cuvintele Domnului, să facă pe potriva a tot ceea ce este scris în Cartea aceasta”.

Trimişii regelui spre a întreba pe Domnul pentru soarta regatului: Hilchia arhiereul, Ahicam (= fratele s-a ridicat), fiul lui Şafan (= înţelept), Abdon (= slugă supusă), fiul lui Miheia (= cine este ca Iahve?), Şafan (= înţelept) şi Asaia (= Iahve lucrează).

22: Atunci Hilchia şi cei cărora le poruncise regele s-au dus la Hulda proorociţa, soţia lui Şalum veşmântarul, fiul lui Tochat, fiul lui Hasra, cel care avea în pază veşmintele; ea locuia în Ierusalim, în despărţământul al doilea; şi i-au vorbit despre ceea ce aveau de spus.

Trimişii regelui au mers la proorociţa Hulda (= nevăstuică), soţia lui Şalum (= paşnic), fiul lui Tochat (= ascultător), fiul lui Hasra (= strălucitor).

23: Iar ea le-a zis: „Aşa zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: Spuneţi-i omului care v-a trimis la mine:

24: Aşa grăieşte Domnul: «Iată, Eu[9] voi aduce rele asupra acestui loc şi asupra celor ce-l locuiesc, după toate cuvintele scrise în Cartea care a fost citită în faţa regelui lui Iuda;

25: aceasta, pentru că ei M-au părăsit şi au adus jertfe unor dumnezei străini, ca să-Mi stârnească mânia în toate faptele mâinilor lor; aşadar, mânia Mea se va aprinde asupra acestui loc şi nu se va stinge ».

26: Iar regelui lui Iuda, care v-a trimis să-L întrebaţi pe Domnul, aşa să-i spuneţi: «Aşa grăieşte Domnul, Dumnezeul lui Israel:

27: Cât despre cuvintele pe care tu le-ai auzit: De vreme ce inima ta s-a înfrânt, iar tu te-ai smerit în faţa Mea de îndată ce ai auzit cuvintele Mele privitoare la locul acesta şi la locuitorii lui şi te-ai umilit în faţa Mea şi ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns în faţa Mea, şi Eu am auzit, zice Domnul:

28: iată, Eu te voi adăuga la părinţii tăi şi te vei sălăşlui cu pace în mormântul tău, şi ochii tăi nu vor vedea toate relele pe care Eu le voi aduce peste locul acesta şi peste locuitorii lui»”.  Iar ei i-au dus regelui răspunsul.

Cu toate că proorociţa Hulda apare doar în pasajul de mai sus şi în locul paralel din IV Regi, ea era amintită în rugăciunea de hirotonie a diaconiţelor, care au funcţionat în Biserică în primele veacuri: „Dumnezeule cel veşnic, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Făcătorul bărbatului şi al femeii, Cel ce ai umplut de Duh pe Miriam (Ieşirea 15,20), pe Debora (Judecători 4,4), pe Ana (I Regi 1 sq) şi pe Hulda, Care n-ai socotit lucru nevrednic ca Fiul Tău Unul-Născut să Se nască din femeie, Cel ce şi în cortul mărturiei şi în templu ai ales femei străjuitoare ale sfintelor Tale porţi…”[10]

29: Atunci regele a trimis şi i-a adunat la el pe bătrânii din Iuda şi din Ierusalim.

30: Şi s-a suit regele în templul Domnului, şi-mpreună cu el întregul Iuda şi locuitorii Ierusalimului şi preoţii şi leviţii şi-ntregul popor, de la mic la mare; şi-n auzul lor a citit toate cuvintele din Cartea legii, cea care fusese găsită în templul Domnului.

31: Şi a şezut regele pe locul său şi a făcut legământ în faţa Domnului că vor umbla după Domnul şi cu toată inima şi cu tot sufletul Îi vor păzi poruncile şi mărturiile şi îndreptările şi vor plini cuvintele legii, cele ce sunt scrise în Cartea aceasta.

32: Iosia i-a îndatorat pe toţi cei ce se aflau în Ierusalim şi în Iuda şi în Veniamin şi au făcut locuitorii Ierusalimului legământ în templul Domnului, al Dumnezeului părinţilor lor.

33: Şi a alungat Iosia urâciunile din întreaga ţară a fiilor lui Israel, iar pe toţi cei ce se aflau în Ierusalim şi în Israel i-a făcut să-I slujească Domnului, Dumnezeului lor; şi-n toate zilele vieţii lui, ei nu s-au abătut de la Domnul, Dumnezeul părinţilor lor.

Iosia restaurează dreapta credinţă şi reînnoieşte legământul cu Dumnezeu; cu toate acestea, sfârşitul Regatului de sud se apropie, după cum a şi vestit Dumnezeu prin proorociţa Hulda. De bună seamă, răul va fi fost foarte extins în popor, iar măsurile lui Iosia n-au reuşir decât să amâne deznodământul.


[1] SEP 3, p. 194

[2] SEP 3, p. 194

[3] SEP 3, p. 195

[4] SEP 3, p. 195

[5] SEP 3, p. 195

[6] vivlion tu nomu.

[7] SEP 3, p. 196

[8] SEP 3, p. 196

[9] Pronume nemajusculat la Anania, dintr-o scăpare.

[10] Constituţiile apostolice, VIII,20; apud Sf. Ioan Gură de Aur, Scrisori din exil

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s