Comentarii la II Paralipomena – 33

Posted: 13/03/2009 in II Paralipomena
Etichete:, , ,

CAP. 33 – Domnia lui Manase şi a lui Amon.

 

1: Manase avea doisprezece ani când a început să domnească; şi a domnit în Ierusalim vreme de cincizeci şi cinci de ani.

Manase (= cel ce dă uitării)  „a devenit, la doisprezece ani, coregentul lui Iezechia în 696 î. Hr. şi a domnit singur între 686 şi 642 î. Hr. Aşa se explică cei cincizeci şi cinci de ani de domnie, care includ şi perioada exilului său”[1].

2: El a făcut ceea ce e rău în ochii Domnului, urmând urâciunile neamurilor pe care Domnul le-a izgonit din faţa fiilor lui Israel.

3: El a zidit la loc înălţimile pe care le dărâmase Iezechia, tatăl său, şi le-a ridicat baalilor stâlpi şi a făcut tufişuri şi s-a închinat la toată „oştirea cerului” şi tuturor le-a slujit;

Oştirea cerului: „Expresia desemnează obiectul închinării păgâne (cf. Deuteronom 4,19), referindu-se fie la corpurile cereşti, fie la fiinţele îngereşti străine monoteismului yahvist”[2].

4: şi a zidit un altar în templul Domnului – acela despre care Domnul a zis: „În Ierusalim va fi numele Meu în veac” -,

SEP 3 vorbeşte despre altare în acest loc: „Altarele pe care Manase le-a ridicat în Templul din Ierusalim nu serveau cultului monoteist al lui YHWH (Iahve), sau, dacă o făceau, adăugarea lor la planul iniţial al Templului, dictat de revelaţia divină, era văzută ca o îndepărtare de ritualul consacrat”[3].

5: iar în cele două curţi ale templului Domnului a zidit altare pentru toată oştirea cerului”

6: şi pe fiii săi i-a trecut prin foc în valea Ben-Hinom, a ghicit, a vrăjit, a adus oameni care se îndeletniceau cu chemarea morţilor, precum şi vrăjitori, făcând astfel multe rele în faţa Domnului, ca să-L întărâte;

7: iar idolul şi chipul turnat pe care le făcuse le-a aşezat în templul lui Dumnezeu, aceea despre care Dumnezeu spusese către David şi către Solomon, fiul acestuia: „În această casă şi în Ierusalimul pe care Eu l-am ales dintre toate seminţiile lui Israel, aici Îmi voi pune numele pe veci;

„Despre statuia pe care Manase a aşezat-o în Templu, la IV Regi 21,7 se spune că aparţinea Aşerei: chipul dumbrăvii[4].  Ben-Hinom (= fiul suspinului).

8: şi nu voi mai urni piciorul lui Israel din ţara pe care Eu le-am dat-o părinţilor lor, dar numai dacă vor păzi tot ceea ce Eu am poruncit, adică după toată legea şi după poruncile şi judecăţile date prin mâna lui Moise”.

9: Dar Manase i-a dus în rătăcire pe Iuda şi pe locuitorii Ierusalimului, ca să facă ei ce e rău mai mult decât toate neamurile pe care Domnul le-a alungat din faţa fiilor lui Israel.

10: Domnul a grăit către Manase şi către poporul său, dar ei nu L-au ascultat;

„Dumnezeu le-a vorbit regelui şi poporului prin profeţi (cf. IV Regi 21,10-15)”[5].

11: aşa că Domnul a adus asupra lor căpeteniile oastei regelui Asiriei, care l-au prins pe Manase cu arcanul şi l-au legat cu cătuşe şi l-au dus în Babilon.

„Regele din Asiria menţionat era Esarhaddon (asir. Assur-ah-iddin I: 681-669 î. Hr.), fiul lui Senaherib. După primii ani de domnie, în care şi-a consolidat politica internă, suveranul asirian a întreprins campanii de readucere la ascultare a tributarilor de la vest de Eufrat. Printre aceştia se număra şi regele de la Ierusalim. Cronicile asiriene îl menţionează pe acesta din urmă sub forma Manasi din Yaudi. ♦ Generalul asirian însărcinat cu pedepsirea lui Iuda şi deportarea lui Manase se numea Tartan (cf. Isaia 20,1). ♦ (…) Pe o tăbliţă descoperită la Khorsabad sunt reprezentaţi prizonieri defilând în lanţuri pe dinaintea regelui asirian. Deşi tăbliţa nu îi numeşte pe prizonieri, arheologii sunt de părere, după toate aparenţele fizionomice, că prizonierii erau evrei. Printre aceştia poate se va fi aflat şi Manase, regele lui Iuda umilit de suveranul asirian (JFB)”[6].

12: Şi-n timp ce el se afla în necaz, a căutat spre faţa Domnului, Dumnezeului său, şi s-a smerit foarte în faţa Dumnezeului părinţilor săi.

13: Şi s-a rugat la El, iar El l-a auzit şi i-a ascultat strigarea şi l-a întors la Ierusalim, în regatul său, şi a cunoscut Manase că Domnul, El este Dumnezeu.

„După doi ani de captivitate, Manase a fost eliberat şi repus în toate drepturile de către regele asirian, însă cu obligaţia de a plăti tribut. Manevra lui Esarhaddon era una politică: regatul lui Iuda readus la ascultare constituia o zonă-tampon în calea expansionismului egiptean”[7].

Pilda lui Manase vine şi în întărirea creştinilor, fiind un îndemn spre a primi Taina Pocăinţei: „Manase a fost cu totul fără de lege; a tăiat cu ferăstrăul pe Isaia (Evrei 11,37), s-a pângărit cu tot felul de slujiri idoleşti şi a umplut Ierusalimul cu sânge nevinovat. Totuşi, când a fost dus rob în Babilon, a folosit Manase încercarea nenorocirilor suferite spre a se vindeca prin pocăinţă. (…) Dacă cel care a tăiat cu ferăstrăul pe profet s-a mântuit prin pocăinţă, oare tu, care n-ai făcut un păcat atât de mare, să nu te mântui?”[8].   „Să-ţi mai dau o pildă: pe Manase. Pe toţi i-a întrecut în nebunie şi în tiranie. A înlăturat slujirea şi închinarea lui Dumnezeu făcută după lege, a închis templul, a făcut să înflorească rătăcirea idolească şi a ajuns mai nelegiuit decât toţi împăraţii de dinaintea lui. Dar mai târziu, când s-a pocăit, Dumnezeu l-a aşezat între prietenii Săi. Dacă Manase s-ar fi uitat la mărimea nelegiuirii lui, dacă şi-ar fi pierdut nădejdea că se mai poate întoarce şi schimba, ar fi pierdut toate bunătăţile dobândite mai târziu. Aşa însă, în loc să se uite la grozăvia păcatelor lui, s-a uitat la noianul milei lui Dumnezeu. Şi, rupând legăturile diavolului, s-a ridicat, a luptat şi a săvârşit drumul cel bun”[9].  Un comentariu în aceeaşi notă îl plasează în timpul captivităţii sale, nu ştim din ce motive, pe Manase într-o statuie de aramă (textul, peste tot, vorbeşte doar despre cătuşe de fier şi despre strâmtorare): „Ca într-o pustie, sau mai degrabă ca în afara lumii, unul care a ajuns la o simţire desăvârşită, cuprins de o frică şi un cutremur negrăite, strigă către Dumnezeu din tot sufletul, ca (…) Manase din statuia de aramă. Ascultându-i de îndată suspinele îndurerate şi glasul rugăciunii, Preabunul Stăpân, Care şi-a dat sufletul Său pentru noi păcătoşii, îl izbăveşte, (…) ca dintr-o statuie de aramă din trupul acesta al nostru pământesc, greu şi pătimaş, în care locuind sufletul nostru ţinut fiind şi împovărat de el cu putere, este cu totul nemişcat şi fără râvnă faţă de orice virtute şi lucrare a poruncilor lui Dumnezeu”[10].  Acelaşi autor prezintă aproximativ acelaşi comentariu în alt loc, amintind din nou de statuia de aramă: „Cine a ajuns afară din lumea toată se înţelege pe sine ca unul care este într-o pustie necălcată de om şi plină de fiare. De aceea, cuprins fiind de o frică  de nespus şi un tremur de nepovestit, strigă spre Dumnezeu ca (…) Manase din statuia de aramă, care e acest trup de lut şi muritor. Şi, auzindu-l, Domnul îl izbăveşte (…) şi-i dă să guste încă de aici din nemurire”[11].

„Găsesc că Manase a păcătuit ca nici un altul dintre oameni, pentru că a spurcat cu idoli templul lui Dumnezeu şi toată credinţa. De ar fi postit toată lumea pentru el, nimic nu ar fi putut aduce în schimb deopotrivă cu păcatul lui. Dar smerenia a izbutit să tămăduiască în el şi cele de nevindecat ale lui”[12].  „Manase, împăratul iudeilor, săvârşise nenumărate nelegiuiri: întinsese mâna împotriva sfinţilor, adusese în templu spurcăciuni, umpluse cetatea cu crime şi săvârşise încă şi altele mai presus de orice iertare; cu toate acestea, după atât de multe şi de mari nelegiuiri, şi le-a şters pe toate.  – Cum? În ce chip?  – Prin pocăinţă şi voinţă.  Nu este, nu este nici un păcat care să nu fie biruit de puterea pocăinţei, dar, mai bine spus, de harul lui Hristos”[13].

14: După aceea a zidit el zidul cel din afară al cetăţii lui David, de la miazăzi spre răsăritul Ghihonului, până la pârâu, la intrarea prin Poarta Peştilor, a înconjurat Ofelul, l-a înălţat foarte şi a aşezat căpetenii de oaste prin toate cetăţile întărite ale lui Iuda.

Ofel (= colină; turn) se numea un zid al Ierusalimului, situat pe dealuri.

15: Şi a înlăturat dumnezeii străini şi idolul din templul Domnului şi toate altarele pe care le zidise în muntele templului Domnului, în Ierusalim şi în afara cetăţii.

16: Şi a dres la loc jertfelnicul Domnului şi a adus pe el jertfe de mântuire şi de laudă; şi le-a spus fiilor lui Iuda să-I slujească Domnului, Dumnezeului lui Israel.

17: Cu toate acestea, poporul încă mai aducea jertfe pe înălţimi, dar numai pentru Domnul, Dumnezeul său.

„Reforma religioasă a lui Manase nu a fost completă, în sensul cerut de Lege. În acest caz însă, adorarea lui YHWH (Iahve) pe înălţimi nu era neapărat considerată un act de idolatrie”[14].

18: Cât despre celelalte fapte ale lui Manase, despre rugăciunea lui către Dumnezeu şi despre cuvintele văzătorilor pe care aceştia i le grăiau în numele Domnului, Dumnezeului lui Israel,

19: iată, ele se află în cuvintele rugăciunii lui, aşa cum Domnul l-a ascultat. Cât despre păcatele lui şi căderile lui şi despre locurile unde zidise înălţimi şi unde făcuse tufişuri şi idoli mai înainte de a se fi pocăit, iată, ele sunt scrise în Cartea Văzătorilor.

20: Şi a adormit Manase împreună cu părinţii săi şi l-au îngropat în grădina casei lui; iar în locul lui a domnit Amon, fiul său.

„Manase nu a fost înmormântat în necropola regală, ci, din pricina apostaziei sale, într-o grădină, departe de spaţiul public. [Cartea IV Regi] vorbeşte despre grădina unui anume Uza (21,18)”[15].  „Manase,  suveran al Regatului Iudeei (698 – 642 î. Hr.). Coregent în ultimii ani de domnie a tatălui său Iezechia (727 – 698), Manase rămâne vasal fidel Asiriei, aflată acum la zenitul puterii; o inscripţie asiriană îl menţionează printre cei 22 de dinaşti din Siria-Palestina care trimit lemn pentru construcţia palatului lui Aşarhaddon (681 – 669) din Ninive. Trupe iudee participă la campaniile asiriene împotriva Egiptului faraonic. Manase renunţă la reformele religioase ale tatălui său şi introduce rituri asiriene în cadrul cultului lui Iahve. Amon, fiul său (642 – 640) continuă politica lui Manase şi cade victimă a unei conspiraţii a partidei antiasiriene de la curte, care îl aduce la tron pe Iosia (640 – 609)”[16].  Lui Manase i-a urmat fiul său, Amon (= constructor).

21: Amon avea douăzeci şi doi de ani când a început să domnească; şi a domnit în Ierusalim vreme de doi ani.

„Amon, fiul lui Manase, a domnit între 642 şi 640 î. Hr.”[17].

22: El a făcut ceea ce e rău în ochii Domnului, aşa cum făcuse Manase, tatăl său, şi aducea jertfe tuturor idolilor pe care-i făcuse Manase, tatăl său, şi le slujea.

23: Dar el nu s-a smerit în faţa Domnului, aşa cum se smerise Manase, tatăl său; căci Amon, fiul acestuia, şi-a înmulţit păcatul.

24: Şi servii lui au uneltit împotrivă-i şi l-au ucis în casa lui.

25: Dar poporul ţării i-a ucis pe cei ce uneltiseră împotriva regelui Amon; în locul acestuia l-au pus rege pe Iosia, fiul său.

Amon este omis în EA (ca articol distinct; e prezent doar în lista regilor lui Iuda şi în articolul referitor la Manase). Lui Amon îi urmează fiul său, Iosia (= Domnul vindecă).


[1] SEP 3, p. 191

[2] SEP 3, p. 191

[3] SEP 3, p. 192

[4] SEP 3, p. 192

[5] SEP 3, p. 192

[6] SEP 3, pp. 192-193

[7] SEP 3, p. 193

[8] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, II,14

[9] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt de sfătuire către Teodor cel căzut, 6

[10] Sf. Simeon Noul Teolog, Discursuri etice, 4

[11] Id., 225 de capitole practice, gnostice şi teologice, 76

[12] Sf. Ioan Scărarul, Scara, XXV,57

[13] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, XXII,4-5

[14] SEP 3, p. 193

[15] SEP 3, p. 194

[16] EA, p. 204

[17] SEP 3, p. 194

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s