Comentarii la II Paralipomena – 28

Posted: 13/03/2009 in II Paralipomena
Etichete:, , ,

CAP. 28 – Ahaz, regele lui Iuda, şi nelegiuirile lui.    

 

1: Ahaz avea douăzeci de ani când a început să domnească; şi a domnit în Ierusalim vreme de şaisprezece ani. El însă nu a făcut ceea ce e drept în ochii Domnului, aşa cum făcuse David, părintele său,

„Urcarea pe tron a lui Ahaz şi durata domniei acestuia a pus în dificultate cronologia veterotestamentară. Se presupune că Ahaz a domnit ca suveran între 732 şi 716/715 î. Hr., dar a fost asociat la domnie de către Iotam din 735 î. Hr.. Ahaz: (…) formă abreviată din Iehoahaz, fapt confirmat de o inscripţie asiriană din vremea lui Tiglatfalasar III, în care apare numele Yauhazi[1].

2: ci a umblat în căile regilor lui Israel, că până şi chipuri cioplite le-a făcut idolilor lor

3: şi le-a adus idolilor jertfe în valea lui Hinom şi i-a trecut pe fiii săi prin foc, după urâciunile neamurilor păgâne pe care Domnul le alungase din faţa fiilor lui Israel;

4: şi aducea tămâieri pe înălţimi şi pe acoperişuri şi sub fiece copac umbros.

„Se remarcă o gradare simbolică în decăderea religioasă a lui Ahaz: în primul rând el face concesii idolatriei specifice din regatul de nord, pentru ca apoi să preia majoritatea riturilor şi practicilor magice canaanite şi amonite. Valea lui Hinom: ebr. Gey ben-hinnom (Valea Ben-hinnom), numită şi Gey hinnom. Era situată la sud de Ierusalim şi găzduia sacrificiile în cinstea zeului amonit Moloh. Conotată negativ, ca loc dedicat practicilor idolatre. După reforma lui Iosia, valea a folosit la depozitarea gunoaielor oraşului şi la arderea cadavrelor criminalilor. Cu timpul, expresia ebr. gey hinnom a ajuns să însemne iad şi a fost transliterată în greacă sub forma γεενα, de unde românescul gheenă. ♦ Prin trecerea copiilor prin foc în cinstea lui Moloh se pot înţelege, în sens radical, sacrificiile de copii (cf. DB, s. v. Moloch) sau anumite practici care nu implicau neapărat jertfe umane. Unii comentatori afirmă că ritualurile în cauză, interzise de legea mozaică (Levitic 18,21 şi 20,2-5), constau în trecerea copiilor printre mâinile incandescente ale statuii zeului Moloh, în scopuri lustrale. Uneori, totuşi, copiii erau arşi de vii. În nordul Africii, aceste practici au continuat până la începutul erei creştine, la câţi mai rămăseseră din fenicienii cartaginezi”[2].  Hinom (= suspin), astfel că locul s-ar putea numi şi Valea suspinelor.

5: Dar Domnul l-a dat în mâna regelui Siriei; acela l-a lovit şi a luat din regatul său o mare mulţime de robi, pe care i-a dus în Damasc. De asemenea, l-a dat şi în mâna regelui lui Israel, care l-a lovit cu mare măcel;

„Pasajul corespondent de la IV Regi 16,5 nu prezintă în aceiaşi termeni campania victorioasă întreprinsă de regele Siriei împreună cu regele Israelului împotriva lui Ahaz. [Autorul Cărţii IV Regi] trece sub tăcere dezastrul militar pentru Iuda, care a precedat asedierea Ierusalimului, menţionată în IV Regi 16,5. II Paralipomene insistă asupra unor astfel de dezastre, ca rezultate ale neascultării lui Ahaz. Cele două relatări nu sunt contradictorii, ci se completează reciproc. Elementul comun care dă măsura dezastrului final îl constituie menţionarea apelului regelui Ahaz la ajutorul lui Tiglatfalasar, regele asirian (IV Regi 16,7-8 şi II Paralipomene 28,21)”[3].

6: căci Pecah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, a ucis în Iuda o sută douăzeci de mii de viteji într-o singură zi; aceasta, din pricină că aceia Îl părăsiseră pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor.

Regele lui Israel care a atacat Iuda: Pecah (= deschizătură), fiul lui Remalia (= Iahve împodobeşte).

7: Iar Zicri, viteazul din Efraim, l-a ucis pe Maaseia, fiul regelui, pe Azricam, căpetenia casei sale, şi pe Elcana, locţiitorul regelui.

„Cum fiul lui Ahaz era prea tânăr ca să ia parte la bătălie, unii comentatori (JFB) sunt de părere că Maaseia va fi fost un fiu mai tânăr al regelui Iotam şi supus al lui Ahaz. ♦ Azricam era intendentul palatului regal, iar Elcana, în termeni moderni, primul-ministru al regelui”[4].   Zicri (= amintirea mea) a ucis pe Maaseia (= lucrarea lui Iahve), pe Azricam (= ajutor împotriva duşmanului) şi pe Elcana (= Dumnezeu este Creatorul).

8: Fiii lui Israel au robit atunci – dintre fraţii lor – trei sute de mii (femei, fii şi fiice) şi i-au prădat de multe bunuri şi au dus prăzile în Samaria.

„Faptul că în rândul prizonierilor luaţi de israeliţi se aflau o mulţime de femei şi copii i-a îndreptăţit pe istorici să presupună că evreii erau însoţiţi pe câmpul de luptă de necombatanţi, ca şi celelalte popoare din Orient”[5].

9: Dar acolo se afla un profet al Domnului, care se numea Obed. El a ieşit în întâmpinarea oastei celor ce veneau la Samaria şi le-a zis: „Iată, mânia Domnului, Dumnezeului părinţilor voştri, e peste [fiii lui] Iuda; El i-a dat în mâinile voastre, iar voi i-aţi ucis cu atâta cruzime încât aceasta a ajuns pân-la ceruri.

10: Iar acum, voi spuneţi că pe fiii lui Iuda şi pe ai Ierusalimului să-i ţineţi ca robi şi roabe. Iată, oare nu sunt eu cu voi spre a mărturisi pentru Domnul, Dumnezeul vostru?

Profetul Obed (= rob; slujitor) „dă mărturie pentru Domnul, Dumnezeu, adică le face cunoscut conaţionalilor întorşi din bătălie planul lui Dumnezeu. Războinicii sunt astfel avertizaţi, ca să nu comită un păcat din neştiinţă (cf. II Paralipomene 28,13)”[6].  Din astfel de locuri vedem că glasul Domnului nu doar că se făcea auzit şi în nord, ci era şi luat în seamă. Decăderea religioasă din nord nu va fi fost totală, cum s-ar putea deduce din multe locuri ale Cărţilor Paralipomene.

11: Şi acum, ascultaţi la mine: Întoarceţi înapoi pe aceia din fraţii voştri pe care i-aţi luat robi; că aprinderea mâniei Domnului e peste voi”.

12: Atunci mai-marii fiilor lui Efraim: Azaria, fiul lui Iohanan, Berechia, fiul lui Meşlemot, Iezechia, fiul lui Şalum, şi Amasa, fiul lui Hadlai, s-au ridicat împotriva celor ce se întorceau de la război

13: şi le-au zis: „Să nu-i aduceţi la noi pe robii aceştia, ca să nu punem asupră-ne un păcat împotriva Domnului! Avem noi destule păcate şi vinovăţii, nu mai adăugaţi voi altele; că mare e păcatul nostru, iar aprinderea mâniei Domnului e peste Israel”.

„Căpeteniile israelite ieşite în întâmpinarea convoiului îl însoţeau pe profet”[7].  Aceştia erau: Azaria (= ajutorul lui Iahve), fiul lui Iohanan (= Iahve a dăruit), Berechia (= binecuvântarea lui Iahve), fiul lui Meşlemot (= răsplată), Iezechia (= tăria mea este Iahve), fiul lui Şalum (= paşnic), şi Amasa (= El a luat asupra Lui), fiul lui Hadlai (= Iahve a părăsit).

14: Aşa că războinicii i-au lăsat pe robi, precum şi prăzile, în faţa mai-marilor şi a întregii adunări.

15: Atunci oamenii pomeniţi mai sus s-au ridicat şi i-au luat în primire pe robi: pe toţi cei goi i-au îmbrăcat din prăzi: le-au dat îmbrăcăminte şi încălţăminte şi le-au dat să mănânce şi să bea; şi le-au dat untdelemn să se ungă, iar pe toţi cei slăbiţi i-au ajutat cu asini; şi i-au dus la Ierihon, cetatea finicilor, la fraţii lor, după care s-au întors în Samaria.

Oamenii pomeniţi mai sus sau „bărbaţii care au fost chemaţi pe nume sunt fie căpeteniile efraimite amintite la II Paralipomene 28,12, fie alte persoane desemnate special în acest scop. ♦ (…) Ierihon, cetatea finicilor (cf. şi Deuteronom 34,3) – numită astfel probabil datorită oazei în jurul căreia fusese construită aşezarea, în vechime (cca 8000 î. Hr., după descoperirile arheologice)”[8].

16: În vremea aceea, regele Ahaz a trimis la regele Asiriei ca să-l ajute în următoarea împrejurare:

În vremea aceea „se referă la perioada cuprinsă între invazia siro-israelită şi revolta edomită”[9].

17: Idumeii se ridicaseră împotrivă-i şi loviseră Iuda şi luaseră o mulţime de robi.

18: De asemenea, năvăliseră şi Filistenii în cetăţile ţinuturilor de la şes şi de la miazăzi ale lui Iuda şi luaseră Bet-Şemeşul şi Aialonul şi Ghederotul şi Soco, cu satele lor, şi Timna cu satele ei şi Ghimzo cu satele ei şi se aşezaseră acolo;

„Pasajul corespondent din IV Regi 16 nu menţionează şi atacurile filistene, care s-au soldat cu ocuparea câtorva cetăţi şi teritorii de la graniţa de est a lui Iuda. Aialon: cetate levitică fortificată de Roboam (II Paralipomene 11,10), ca să apere Ierusalimul dinspre nord-vest. Ghederot: oraş de pe graniţa filisteană, situat în districtul Lachiş. ♦ Soco era o cetate la sud-est de Azeca, în Şefela. Numele cetăţii a fost descifrat pe sigiliile ulcioarelor regale descoperite la Lachiş. ♦ Timna: oraş de pe graniţa de nord a lui Iuda, aparţinând, înaintea schismei, vechiului teritoriu al lui Dan”[10].  Localităţile luate de Filisteni: Bet-Şemeş (= casa soarelui), Aialon (= ţinutul cerbilor), Ghederot (= fortificaţii; turme de oi), Soco (= gard viu), Timna (= parte) şi Ghimzo (= ţinutul sicomorilor) cu satele acestora.

19: fiindcă Domnul îl umilise pe Iuda din pricina lui Ahaz, regele lui Iuda, de vreme ce acesta se îndepărtase mult de Domnul.

20: Şi a venit împotrivă-i Tiglatfalasar, regele Asiriei, şi l-a bătut.

„Afirmaţia nu concordă cu cronicile asiriene, nici cu cele relatate în IV Regi”[11].  Tiglatfalasar (= stăpânitorul fluviului Tigru); Tigru (= săgeată).

21: Atunci Ahaz a luat bunurile din templul Domnului şi din casa regelui şi dintr-ale dregătorilor şi i le-a dat regelui Asiriei, dar aceasta nu i-a fost de nici un folos,

22: ci mai mare necaz i-a făcut; aşa fiind, el din ce în ce mai mult se îndepărta de Domnul. Şi a zis regele Ahaz:

23: „Voi căuta spre dumnezeii Damascului, cei care m-au bătut”.  Şi a zis: „De vreme ce dumnezeii regelui Sirienilor le-a ajutat lor, eu le voi aduce jertfă, iar ei îmi vor ajuta mie”.  Dar ei i-au devenit piatră de poticnire, lui şi-ntregului Israel.

Prin Israel se va înţelege, aici, Iuda sau Regatul de sud.

24: Ahaz a înlăturat vasele din templul Domnului şi le-a sfărâmat şi a închis uşile templului Domnului şi şi-a făcut altare în fiece colţ al Ierusalimului;

25: şi-n multe din cetăţile lui Iuda, în fiecare, a făcut înălţimi de pe care să li se ardă tămâie dumnezeilor străini; şi aşa L-au mâniat ei pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor.

26: Celelalte întâmplări ale lui Ahaz şi faptele lui, atât cele dintâi cât şi cele din urmă, iată că ele sunt scrise în Cartea Regilor lui Iuda şi ai lui Israel.

27: Şi a adormit Ahaz împreună cu părinţii lui; şi l-au îngropat în cetatea lui David, dar nu l-au pus în cimitirul regilor lui Israel; iar în locul lui a domnit Iezechia, fiul său.

            „Ahaz, suveran al regatului Iudeei (733 – 727 î. Hr.). Fiu al lui Iotam, este asociat de acesta la regenţa exercitată în timpul bolii lui Azaria (769 – 733). Refuzând să se ralieze coaliţiei antiasiriene închegată de mai multe state în spaţiul siriano-palestinian, Ahaz este atacat de forţe ale Israelului şi regatului arameic al Damascului. Ahaz solicită ajutorul lui Tiglatfalasar III (745 – 727) al cărui vasal se recunoaşte, fiind obligat la plata unui apăsător tribut. Tradiţia biblică îi reproşează introducerea în Iudeea a unor vechi practici religioase canaaneene şi asiriene. Îi succede la tron fiul său Iezechia (727 – 698)”[12].

            Lui Ahaz i-a urmat fiul său, Iezechia (= tăria mea este Iahve).


[1] SEP 3, p. 177

[2] SEP 3, p. 177

[3] SEP 3, p. 178

[4] SEP 3, p. 178

[5] SEP 3, p. 178

[6] SEP 3, p. 178

[7] SEP 3, p. 178

[8] SEP 3, p. 179

[9] SEP 3, p. 179

[10] SEP 3, p. 179

[11] SEP 3, p. 180

[12] EA, p. 16

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s