Comentarii la II Paralipomena – 25

Posted: 13/03/2009 in II Paralipomena
Etichete:, , ,

CAP. 25 – Domnia lui Amasia, regele lui Iuda.

 

1: Amasia avea douăzeci şi cinci de ani când a început să domnească; şi a domnit în Ierusalim vreme de douăzeci şi nouă de ani. Pe mama sa o chema Iehoadan şi era din Ierusalim.

„Amasia, fiul şi succesorul lui Ioaş, a fost al nouălea rege al lui Iuda, între 796 şi 767 î. Hr.”[1].  Mama sa se numea Iehoadan (= desfătarea lui Iahve) şi era din Ierusalim (= cetatea păcii).

2: El a făcut ceea ce e drept în ochii Domnului, dar nu cu inimă plină.

3: Şi a fost că după ce a devenit stăpân pe putere, şi-a ucis slugile care-i omorâseră tatăl;

4: dar pe fiii lor nu i-a ucis, după legământul legii Domnului, aşa cum este scris în porunca Domnului Care a zis: „Părinţii să nu fie daţi morţii pentru vina copiilor, şi nici copiii să nu fie daţi morţii pentru vina părinţilor, ci fiecare să moară pentru păcatul său”.

Cum s-a arătat la Cărţile III-IV Regi, s-ar putea ca Amasia să nu-şi fi putut îngădui o răzbunare deplină.

5: Amasia a adunat casa lui Iuda şi, potrivit cu familia fiecăruia, i-a rânduit căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute în întregul Iuda şi în Ierusalim. Şi i-a numărat pe cei de la douăzeci de ani în sus şi a aflat că erau trei sute de mii de inşi în stare să meargă la război, purtând suliţă şi pavăză.

A adunat casa lui Iuda: „Cronistul indică principiul înrudirii după care a fost reorganizată armata. Organizarea contingentelor în funcţie de legăturile de rudenie avea drept scop solidarizarea combatanţilor. ♦ Armata lui Amasia era numai cât un sfert din oastea lui Iosafat (cf. II Paralipomene 17,14-19), indiciu clar al scăderii demografice din Iuda ca urmare a diferitelor războaie şi conflicte interne[2].

6: De asemenea, a tocmit din Israel, cu plată, o sută de mii de războinici, pentru o sută de talanţi de argint.

„Suma de o sută de talanţi a intrat în vistieria regelui din Israel, Ioahaz, care se obliga astfel să mobilizeze corpul de mercenari. Răsplata acestora consta de fapt numai în prăzile luate în război”[3].

7: Dar un om al lui Dumnezeu a venit la el zicând: „O, rege, oastea lui Israel să nu meargă cu tine, căci Domnul nu este cu Israel şi nici cu vreunul din fiii lui Efraim;

Fiii lui Efraim joacă rolul unei apoziţii explicative pe lângă Israel. Omul lui Dumnezeu, probabil un profet, atrage astfel atenţia asupra pericolului ca iudeii să intre în contact cu apostazia israelită, al cărei iniţiator, Ieroboam, era efraimit şi al cărei centru simbolic era altarul viţeilor de la Betel, oraş de graniţă în teritoriul lui Efraim”[4].

8: dacă tu îţi faci socoteala că te întăreşti cu ei, Domnul te va înfrânge de dinaintea vrăjmaşilor, că de la Domnul vin puterea şi biruinţa”.

9: Şi a zis Amasia către omul lui Dumnezeu: „Dar ce voi face cu suta de talanţi pe care am dat-o oastei lui Israel?”  Iar omul lui Dumnezeu a zis: „Domnul poate să-ţi dea mai mult decât atât”.

10: Atunci Amasia a despărţit oastea care-i venise din Efraim, ca să se întoarcă la locul ei; iar aceia s-au mâniat foarte tare pe Iuda, şi s-au întors furioşi la locul lor.

„Mânia soldaţilor efraimiţi a fost provocată de privarea acestora de eventualele prăzi de război. Pe drumul de întoarcere, ei şi-au luat revanşa, devastând localităţile iudee întâlnite în cale (v. 13)”[5].

11: Iar Amasia s-a îmbărbătat, şi-a luat poporul şi s-a dus în Valea Sării şi acolo i-a ucis pe fiii lui Seir, zece mii;

Valea Sării: „Locul nu a fost identificat cu precizie, pentru că formaţiunile de cruste saline sunt, în deşert, obişnuite. Bătălia lui David împotriva edomiţilor s-a dat tot în acest loc (cf. I Paralipomene 18,12), situat, conform tradiţiei, la sud-vest de Marea Moartă, în apropierea masivelor de sare de la Jebel Usdum. Alte ipoteze sunt că Valea Sării se va fi aflat la est de Beer-Şeba, la Wadi el-Milh sau undeva în Valea Araba, pe graniţa dintre Iuda şi Edom (cf. DB, s. v. Valea Sării) ♦ Fiii lui Seir reprezintă o denumire metonimică a edomiţilor”[6].

12: iar pe alţi zece mii, fiii lui Iuda i-au prins de vii şi i-au dus în vârful stâncii şi i-au aruncat de pe buza prăpastiei şi toţi s-au făcut bucăţi.

De pe buza prăpastiei: „Septuaginta a identificat Petra (piatră, stâncă), capitala Edomului, cu Sela (ebr. sela, stâncă), o fortăreaţă din Edom (cf. IV Regi 14,7). Uciderea prizonierilor prin aruncarea lor de pe înălţimi era frecventă în Orientul antic. În cazul de faţă, Amasia dă o lecţie cumplită edomiţilor chiar în apropierea capitalei acestora, încercând astfel să înăbuşe orice tentativă viitoare de revoltă”[7].

13: Dar ostaşii pe care Amasia nu-i lăsase să meargă cu el la război au năvălit asupra cetăţilor lui Iuda, din Samaria până la Bet-Horon, şi au ucis în ele trei mii de oameni, luând şi multe prăzi.

Bet-Horon (= casa peşterii).

14: Şi a fost că după ce Amasia s-a întors de la războiul cu Idumeea, i-a adus acasă pe dumnezeii fiilor lui Seir şi i-a făcut ca fiindu-i dumnezei şi s-a plecat în faţa lor şi le-a adus jertfă.

Le-a adus jertfă: „Textul Masoretic are: îi tămâia. Edomiţii venerau, în principal, soarele, sub diferite ipostaze şi în diferite ritualuri. Amasia aduce cultul edomit în Iuda, probabil pentru a-i pacifica pe zeii locali în urma masacrului de la Petra. În orice caz, gestul de a arde tămâie în cinstea unor zeităţi străine trecea drept idolatrie în Iuda yahvistă”[8].

15: Atunci Domnul S-a mâniat pe Amasia şi a trimis la el un profet, zicându-i: „De ce i-ai căutat tu pe dumnezeii acelui popor, pe cei ce n-au fost în stare să-şi scape poporul din mâna ta?”

16: Şi a fost că după ce acesta a grăit, el i-a zis: „Te-am făcut eu cumva sfetnic al regelui?…  Ia seama, ca nu cumva să fii biciuit!”  Iar profetul s-a ferit, zicând: „Ştiu că [Domnul] vrea să te dea pierzării, de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai ascultat de sfatul meu”.

17: Atunci Amasia, regele lui Iuda, s-a sfătuit cu ai săi şi a trimis la Ioaş – fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu -, regele lui Israel, zicând: „Vino, să ne vedem faţă către faţă”.

„Recenta victorie asupra edomiţilor şi raidurile efraimiţilor din nord împotriva lui Iuda, episod trecut sub tăcere în IV Regi, l-au determinat pe Amasia să declare război regatului de nord. Invitaţia adresată de Amasia omologului său din Israel era de fapt formula prin care se declara războiul, în Orientul Apropiat”[9].  Suveranul Regatului de nord în vremea lui Amasia era Ioaş (= Iahve sprijină), fiul lui Ioahaz (= Iahve cuprinde), fiul lui Iehu (= Iahve este El).

18: Dar Ioaş, regele lui Israel, a trimis la Amasia, regele lui Iuda, zicând: „Spinul Libanului a trimis să i se spună cedrului Libanului: – Dă-ţi fata după fiul meu!  -Da, dar iată că vor veni fiarele sălbatice din câmpul Libanului…  Şi au venit fiarele şi au călcat în picioare spinul!…

19: Tu ai zis: – Iată, eu am bătut Idumeea!… Inima te-a semeţit, acum şezi în casa ta! De ce să-ţi faci rău căutând prilej de ceartă? Că vei cădea, şi Iuda cu tine”.

„În Orientul antic, mesajele erau adesea încifrate în cheie simbolico-sapienţială. Tradiţia l-a identificat pe Amasia cu spinul, pe Ioaş cu cedrul din Liban, iar pe fiarele câmpului cu armata israelită, gata să calce în picioare armata iudee. Simbolistica este transparentă: cedrul de Liban este un simbol al grandorii şi verticalităţii omeneşti, câtă vreme spinul exprimă, prin lipsa de roade şi statura meschină, eforturile sterile şi vătămătoare”[10].

20: Dar Amasia nu l-a ascultat (că de la Domnul a fost ca el să fie dat în mâinile vrăjmaşilor, de vreme ce el îi căutase pe dumnezeii Idumeilor).

21: Aşa că Ioaş, regele lui Israel, s-a ridicat; el şi Amasia, regele lui Iuda, s-au văzut faţă către faţă la[11] Bet-Şemeş, în Iuda.

Bet-Şemeş (= casa soarelui): „Veche cetate de la graniţa de nord a lui Iuda cu vechiul teritoriu al tribului lui Dan, la 24 km vest de Ierusalim. Străjuia un drum comercial ce făcea legătura dintre câmpia de coastă şi podişul înalt al lui Iuda”[12].

22: Dar Iudeii au fost bătuţi de către Israeliţi, aşa că fiecare a fugit la cortul său.

23: Iar Amasia, regele lui Iuda, fiul lui Ioaş, fiul lui Ohozia, a fost prins acolo, la Bet-Şemeş, de către Ioaş, regele lui Israel, care l-a dus la Ierusalim; acesta a dărâmat zidul Ierusalimului, de la poarta lui Efraim până la poarta din colţ: patru sute de coţi.

„Distrugerile au afectat partea de nord-vest a fortificaţiilor din Ierusalim: Poarta lui Efraim, situată în extremitatea de nord a Ierusalimului din acel timp, se mai numea şi Poarta peştilor. Zidurile au fost refăcute de Ozia, succesorul lui Amasia”[13].

24: Şi a luat tot aurul şi argintul şi toate vasele câte s-au găsit în templul Domnului, la Obed-Edom, şi în vistieriile casei regale, precum şi ostateci, şi s-a întors la Samaria.

Obed-Edom: „la acesta fusese adăpostit chivotul Legământului (I Paralipomene 13,13-14). Urmaşii lui aveau un rol important (I Paralipomene 26,4-8.15)”[14].

25: Iar Amasia, regele lui Iuda, fiul lui Ioaş, a mai trăit încă cincisprezece ani după moartea lui Ioaş, fiul lui Ioahaz, regele lui Israel.

26: Celelalte fapte ale lui Amasia, atât cele dintâi cât şi cele din urmă, sunt scrise în Cartea regilor lui Iuda şi ai lui Israel.

27: La vremea când Amasia s-a îndepărtat de Domnul s-a făcut împotriva lui o uneltire, iar el a fugit din Ierusalim în Lachiş; şi au trimis după el în Lachiş şi l-au ucis acolo.

„Spre sud de Iabne şi spre est de Gaza şi, de asemenea, la o distanţă aproximativ de 50 km sud-vest de Ierusalim, se află străvechea cetate canaanită Lakiş, amintită încă în epistolele de la Tel-El-Amarna. Cetatea a fost întărită de regele Roboam (II Paralipomene 11,9). Aici a fost exilat şi mai apoi asasinat regele din regatul de sud – Amasia. Ulterior, oraşul a fost ocupat de către Senaherib (IV Regi 11,14; 19,8), iar mai apoi de către Nabucodonosor (Iezechiel 34,7)”[15].

28: Şi l-au adus pe cai şi l-au îngropat în cetatea lui David, laolaltă cu părinţii săi.

„Amasia, suveran al Regatului Iudeei (798 – 769 î. Hr.). Fiu şi succesor al lui Ioaş (836 – 798), Amasia întreprinde o campanie victorioasă împotriva Edomului, cucerind oraşul Sela. În războiul pornit împotriva Israelului, Amasia este înfrânt în bătălia de la Bet-Şemeş şi luat prizonier, iar Ierusalimul, capitala Iudeei, jefuit. Îi succede Azaria (769 – 733)”[16].


[1] SEP 3, p. 170

[2] SEP 3, p. 170

[3] SEP 3, p. 170

[4] SEP 3, p. 170

[5] SEP 3, p. 171

[6] SEP 3, p. 171

[7] SEP 3, p. 171

[8] SEP 3, p. 171

[9] SEP 3, p. 172

[10] SEP 3, p. 172

[11] La Anania apare, greşit: le.

[12] SEP 3, p. 171

[13] SEP 3, p. 172

[14] SEP 3, p. 172

[15] AB, p. 96

[16] EA, p. 23

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s