Comentarii la II Paralipomena – 20

Posted: 12/03/2009 in II Paralipomena
Etichete:, , ,

CAP. 20 – Iosafat: biruinţa asupra Amoniţilor şi aliaţilor lor; sfârşitul domniei.

 

1: După aceasta, fiii lui Moab şi fiii lui Amon – şi, cu ei, o seamă de Edomiţi – au venit cu război împotriva lui Iosafat.

Edomiţi: „Textual: Mineeni, un nume care nu spune nimic, rezultat din lecţiunea eronată a Textului Ebraic. Edomiţii, urmaşii lui Esau, erau duşmanii ancestrali ai Evreilor; locuiau în ţinuturile pustii ale muntelui Seir”[1].  După SEP 3, numele de Mineeni trebuie pus în legătură cu toponimul Maan, de la est de Petra, în Transiordania.  „Bătălia lui Iosafat cu moabiţii şi amoniţii este ulterioară alianţei cu Ioram, regele lui Israel, fiul lui Ahab, împotriva moabiţilor (cf. IV Regi 3)”[2].

2: Şi dacă au venit, i s-a spus lui Iosafat: „Împotriva ta a venit o mare mulţime din Siria, de dincolo de mare; şi, iată, se află la Haţaţon-Tamar, adică la En-Gaddi”.

De dincolo de mare: este vorba despre Marea Moartă. ♦ [En-Gaddi] era o oază la vest de Marea Moartă, în teritoriul lui Iuda, loc ideal de refugiu,datorită terenului accidentat şi solului fertil. Şi David se ascunsese aici (I Regi 24,1). Excavaţiile din 1949 au scos la lumină câteva fortăreţe în regiune. De aceea din Siria (ebr. Aram) nu are sens şi s-a propus emendarea în din Edom: confuzia între RM[3] şi DM[4] este frecventă”[5].  Haţaţon-Tamar (= tăierea palmierilor); En-Gaddi (= fântâna ţapilor) – localitate în apropierea Mării Moarte.

3: Atunci Iosafat s-a speriat şi şi-a îndreptat faţa să-L caute pe Domnul şi a hotărât post în întregul Iuda.

„Prin postul instituit ocazional, Iosafat cheamă la pocăinţă, dar mai ales speră să primească ajutorul şi călăuzirea lui Dumnezeu”[6].

4: Şi întregul Iuda s-a adunat să-L cheme pe Domnul; din toate cetăţile lui Iuda au venit să-L cheme pe Domnul.

5: Iar Iosafat s-a ridicat în adunarea din Ierusalim a lui Iuda, în templul Domnului, în faţa curţii celei noi,

Curtea cea nouă era aceeaşi cu cea pomenită la II Paralipomene 4,9 drept curtea cea mare, accesibilă oricui, chiar şi femeilor. Faţă de curtea Cortului instituită de Moise, curtea cea mare, făcută de Solomon, era o noutate. De aceea, curtea cea nouă[7].

6: şi a zis: „Doamne, Dumnezeul părinţilor mei, oare nu Tu eşti Dumnezeu în cer, şi nu Tu domneşti peste toate împărăţiile neamurilor, şi nu în mâna Ta se află tăria şi puterea? şi este oare cineva care să-Ţi poată sta împotrivă?

7: Oare nu Tu eşti Domnul care i-a nimicit pe locuitorii acestei ţări de dinaintea poporului Tău Israel? şi nu Tu i-ai dat-o pe-ntotdeauna seminţiei lui Avraam, pe care l-ai iubit?

8: Iar ei au locuit în ea, şi-n ea i-au zidit numelui Tău casă, zicând:

9: «Dacă vor veni peste noi întâmplări rele sau sabie sau certare sau molimă sau foamete, vom sta în faţa acestui templu şi-n faţa Ta – căci numele Tău este peste templul acesta – şi din necazul nostru vom striga spre Tine, iar Tu ne vei auzi şi ne vei mântui».

Cuvintele sunt preluate din rugăciunea lui Solomon, rostită cu prilejul sfinţirii Templului.

10: Şi acum, iată, fiii lui Amon şi ai lui Moab şi cei din muntele Seir, prin hotarele cărora Tu nu L-ai lăsat pe Israel să treacă atunci când ieşise din ţara Egiptului – dimpotrivă, el i-a ocolit fără să-i nimicească -,

Muntele Seir (= păros; zburlit; aspru)  „se afla în teritoriul lui Edom (cf. Facerea 32,4). Locuitorii de acolo participă la alianţa amoniţilor şi moabiţilor”[8].

11: iată că acum s-au pornit împotriva noastră, ca să ne scoată din moştenirea pe care Tu ne-ai dat-o.

12: Doamne, Dumnezeul nostru, oare nu-i vei pedepsi? Că noi nu putem sta împotriva acestei gloate numeroase care a venit împotriva noastră; şi nu ştim ce să le facem, fără numai să ne îndreptăm ochii spre Tine”.

13: Şi toţi Iudeii stăteau în faţa Domnului – şi copiii lor, şi femeile lor.

14: Atunci Duhul Domnului S-a pogorât în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, levit dintre fiii lui Asaf;

„Acest Iahaziel nu mai apare în alt loc. Unii comentatori sunt de părere că strămoşul lor, Matania levitul, ar fi una şi aceeaşi persoană cu Netania de la I Paralipomene 25,2”[9].  Profetul Iahaziel (= Iahve descoperă) era fiul lui Zaharia (= Iahve Şi-a amintit), fiul lui Benaia (= fiul lui Iahve), fiul lui Ieiel (= luptătorul lui Dumnezeu), fiul lui Matania (= darul lui Iahve), din neamul lui Asaf (= culegător).

15: şi acesta a zis: „Ascultaţi, voi, toţi ai lui Iuda, şi voi, locuitori ai Ierusalimului, şi tu, rege Iosafat! Aşa vă grăieşte Domnul: «Să nu vă temeţi şi nici să vă înspăimântaţi de această mare mulţime, căci războiul nu este al vostru, ci al lui Dumnezeu.

16: Mâine să mergeţi împotriva lor; iată, ei urcă pe coasta Ţiţ, iar voi îi veţi găsi la capătul văii de lângă pustiul Ieruel.

Ţiţ (= lumină; strălucire); Ieruel (= întemeiere de la Dumnezeu).

17: Nu voi vă veţi lupta; înţelegeţi lucrul acesta şi veţi vedea izbăvirea pe care Domnul v-o dă vouă, Iuda şi Ierusalim! Să nu vă temeţi şi nici să vă înspăimântaţi să le ieşiţi mâine înainte; şi Domnul va fi cu voi»”.

„Deşertul Ieruel, menţionat doar aici, poate fi un substitut pentru deşertul Tecoa sau, mai degrabă, o parte din acesta, situată la sud-est de Ierusalim, la vest de Marea Moartă şi la nord de En-Gaddi”[10].      

18: Atunci Iosafat s-a plecat cu faţa la pământ laolaltă cu întregul Iuda şi cu locuitorii Ierusalimului; şi au căzut în faţa Domnului, ca să I se închine Domnului.

19: Iar leviţii dintre fiii lui Cahat şi dintre fiii lui Core s-au ridicat să-L laude pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, înălţând glas puternic.

20: Şi s-au sculat dis-de-dimineaţă şi au ieşit în pustiul Tecoa; şi-n timp ce ieşeau, Iosafat a stat şi a strigat, zicând: „Ascultaţi-mă, voi, Iudeilor, şi voi, locuitori ai Ierusalimului! Aveţi încredere în Domnul, Dumnezeul vostru, şi încrederea voastră va fi răsplătită; aveţi încredere în profetul Său şi veţi izbuti cu bine!”

Tecoa înseamnă sunetul trâmbiţei, nume potrivit strigării leviţilor.

„Să nu ne topim de grijile celor trebuincioase trupului, ci să credem din tot sufletul lui Dumnezeu, cum a zis un oarecare bărbat minunat: Incredeţi-vă în Domnul şi vă va întări[11].

21: Şi după ce s-a sfătuit cu poporul, a pus oameni să cânte psalmi şi laude şi mulţumiri şi să-I laude sfinţenia, mergând înaintea oastei şi zicând: „Mărturisiţi-vă Domnului, că în veac este mila Lui!”

22: Şi când au început ei a lăuda şi a mărturisi, Domnul i-a făcut pe fiii lui Amon să lupte împotriva Moabiţilor şi împotriva celor din muntele Seir; şi i-a pus în stare de zăpăceală;

            „E vorba de o derută psihică, urmată, imediat, de cea militară”[12].  „Textul Septuaginta este mai vag decât Textul Masoretic, unde se sugerează că Dumnezeu le-a trimis aliaţilor o provocare din exterior. Versetul următor descrie cu mai multă precizie evenimentele, pledează pentru o neînţelegere internă taberei aliate, fără însă a indica în mod specific o cauză sau măcar vreun pretext. Omiţând prezentarea cauzei, Cronistul insistă asupra intervenţiei providenţiale”[13].

23: căci fiii lui Amon şi ai lui Moab s-au ridicat împotriva celor din Seir, ca să-i nimicească şi să-i mistuie; şi după ce au terminat cu cei din Seir, s-au năpustit unii împotriva altora, aşa că s-au nimicit între ei.

24: Iar Iudeii au venit la turnul de veghe al pustiului şi s-au uitat şi au văzut gloatele şi, iată, toţi căzuseră la pământ, morţi: nici unul nu scăpase.

25: Atunci Iosafat şi poporul au ieşit să-i prade; şi au aflat multe vite şi unelte şi îmbrăcăminte şi lucruri de preţ; şi i-au prădat: trei zile le-a trebuit ca să ia prăzile, că erau multe.

26: Şi a fost că în cea de a patra zi s-au adunat în Valea Binecuvântării (căci acolo Îl binecuvântaseră ei pe Domnul, şi de aceea a fost numit locul acela Valea Binecuvântării până-n ziua de azi).

Valea Binecuvântării: Textul Masoretic are berakkhah. A fost identificată cu actualul Wadi Bereikut, situat între Ierusalim şi Hebron, la vest de Tecoa”[14].

27: Şi toţi oamenii lui Iuda s-au întors la Ierusalim, avându-l în frunte pe Iosafat, cu bucurie mare, că bucurie le dăduse Domnul dinspre partea vrăjmaşilor lor.

28: Şi au intrat în Ierusalim cu alăute şi cu harpe şi cu trâmbiţe, [mergând] în templul Domnului.

29: Şi toate regatele pământului erau cuprinse de frica Domnului, când au auzit că Domnul Se luptase împotriva vrăjmaşilor lui Israel.

30: Iar regatul lui Iosafat s-a aflat în pace; pace i-a dat Dumnezeul său, de jur-împrejur.

31: Aşa a domnit Iosafat peste Iuda; treizeci şi cinci de ani avea când a început să domnească, şi a domnit în Ierusalim vreme de douăzeci şi cinci de ani. Pe mama sa o chema Azuba, şi era fiica lui Şilhi.

Mama lui Iosafat era Azuba (= părăsită; uitată; liberă), fiica lui Şilhi(= războinic).

32: El a umblat în căile lui Asa, tatăl său, şi nu s-a abătut de la ceea ce e drept în ochii Domnului.

33: Cu toate acestea, capiştile de pe înălţimi încă mai erau: poporul încă nu-şi îndreptase inima spre Domnul, Dumnezeul părinţilor lor.

34: Celelalte fapte ale lui Iosafat, cele dintâi şi cele din urmă, iată, sunt scrise în cărţile lui Iehu al lui Hanani, care a scris Cartea regilor lui Israel.

            „Despre acest Iehu nu ştim nimic”[15], în afara celor arătate aici.  „Profetul Iehu al lui Hanani consemnează în scris faptele şi cuvintele (λόγοι[16]) regelui Iosafat la început într-o cronică privată, simple istorisiri (λόγοι), pe care apoi o transcrie în cronica oficială (βιβλίον[17]) a regatului lui Iuda. Israel este folosit aici coextensiv şi propagandistic pentru a desemna de fapt numai Regatul de Sud, al lui Iuda, singurul legitim în viziunea Cronistului”[18].

35: După aceasta, Iosafat, regele lui Iuda, s-a aliat cu Ohozia, regele lui Israel (care era un nelegiuit);

Ohozia (= vedenia lui Iahve) era rege în Israel în timpul lui Iosafat.

36: şi s-a întovărăşit cu el să facă amândoi corăbii care să meargă la Tarsis; corăbiile le-au făcut la Eţion-Gheber.

„Dacă se admite ipoteza că Tarsis desemna un loc, o ţară din bazinul mediteranean, eventual Spania, nu este clar cum vor fi ajuns până acolo corăbiile lui Iosafat, construite în Eţion-Gheber, la Marea Roşie. Unii comentatori au propus ipoteza ocolirii Africii, alţii pe aceea a existenţei unor canale artificiale de comunicaţie între Marea Roşie şi Marea Mediterană, alţii au fost de părere că autorul va fi făcut o greşeală de redactare. Cea din urmă presupunere este puţin plauzibilă, având în vedere şi faptul că Tarsis era, în viziunea biblică, punctul terminus al călătoriei considerate cea mai dificilă şi mai lungă. ♦ Cronistul plasează la sfârşit relatarea alianţei dintre Iosafat şi Ohozia, după formula consacrată ce rezumă domnia regelui şi indică sursele de inspiraţie istorică. Faptul acesta nu este, cu siguranţă, o scăpare a Cronistului sau o dovadă a originalităţii sale de ordin compoziţional. Expedierea în doar trei versete a unui act istoric important se datorează opţiunii politice a autorului, care nu vedea cu ochi buni alianţa lui Iuda, statul legitim al lui YHWH (Iahve), cu regatul apostat al lui Israel”[19].  Tarsis (= strajă întărită; ţărmul mării); Eţion-Gheber (= şira spinării uriaşului).

37: Iar Eliezer, fiul lui Dodava, din Mareşa, a rostit o profeţie împotriva lui Iosafat, zicând: „De vreme ce tu te-ai aliat cu Ohozia, Domnul ţi-a sfărâmat lucrarea: corăbiile tale s-au sfărâmat”.  Şi ele n-au putut să meargă la Tarsis.

E amintit un alt profet, Eliezer (= ajutorul lui Dumnezeu), fiul lui Dodava (= Iahve este prieten) din Mareşa (= piaţă principală).

Includem aici un rezumat al domniei lui Iosafat, deşi sfârşitul său e enunţat doar în primul verset al capitolului următor: „Iosafat, suveran al regatului Iudeei (867 – 846 î. Hr.). Fiu şi succesor al lui Asa (908 – 867), Iosafat stabileşte relaţii paşnice cu regatul vecin al Israelului, în timpul suveranilor acestuia Ahab, Ohozia şi Ioram; fiul şi succesorul său Ioram (846 – 843) se căsătoreşte cu Atalia, fiica lui Ahab. Iosafat îl sprijină pe Ahab în confruntarea cu Regatul arameic al Damascului, iar pe Ioram în expediţia împotriva lui Meşa, regele Moabului. Sunt luate măsuri vizând întărirea armatei şi a lanţului de cetăţi fortificate de la hotare, precum şi a centralizării puterii”[20].


[1] BBVA, p. 494

[2] SEP 3, p. 155

[3] ארם

[4] אדם

[5] SEP 3, p. 155

[6] SEP 3, p. 155

[7] SEP 3, p. 155

[8] SEP 3, p. 156

[9] SEP 3, p. 156

[10] SEP 3, p. 156

[11] Ioan Carpatiul, Una sută capete de mângâiere, 47

[12] BBVA, p. 495

[13] SEP 3, p. 157

[14] SEP 3, p. 158

[15] BBVA, p. 496

[16] loghi.

[17] vivlion.

[18] SEP 3, p. 158

[19] SEP 3, p. 159

[20] EA, p. 178

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s