Comentarii la II Paralipomena – 19

Posted: 12/03/2009 in II Paralipomena
Etichete:, , ,

CAP. 19 – Mustrat de Iehu, Iosafat pune rânduială în trebile religioase şi politice.

 

1: Iosafat, regele lui Iuda, s-a întors cu pace la casa lui din Ierusalim.

2: Dar în întâmpinarea lui a ieşit profetul Iehu, fiul lui Hanani, şi i-a zis: „O, rege Iosafat, cum de-l ajuţi tu pe cel păcătos şi-l iubeşti pe cel urât de Domnul? De aceea a venit asupră-ţi mânia Domnului.

            „Iosafat e mustrat pentru alianţa sa cu nelegiuitul Ahab (şi, în subsidiar, poate şi pentru naivitatea de a fi acceptat cu atâta uşurinţă un travesti care putea să-l coste viaţa)”[1].  Cel care-l mustră este profetul Iehu (= Iahve este El), fiul lui Hanani (= bogat în har).

            Nu se cuvine celui drept să se însoţească cu cel nedrept (mai mult, în cazul lui Iosafat era vorba de o mare apropiere de Ahab, nu de o însoţire trecătoare, din raţiuni politice). „Căci aud Scriptura care învaţă că Iosafat, acel evlavios şi credincios rege al Iudeii, aliindu-se cu regele Ahab al lui Israil, întinat de multe pete ale idolatriei, care a pornit război împotriva Siriei, şi-a atras nemulţumirea şi învinuirea din partea lui Dumnezeu”[2].  Le fel vor auzi, dar probabil că prea târziu, şi acei ecumenişti care, desfrânând cu eterodocşii, stârnesc confuzie în poporul de rând, dar şi în pseudo-elitele care iubesc să se afle în confuzie!

3: Cu toate acestea, în tine s-au găsit şi fapte bune, de vreme ce ai stârpit tufişurile din ţara lui Iuda şi ţi-ai îndreptat inima să-L caute pe Domnul”.

„Dacă vezi pe semenul tău păcătuind, nu te uita numai la acest păcat al lui, ci aminteşte-ţi de faptele bune pe care le-a săvârşit şi le săvârşeşte; şi adeseori vei vedea că e mai bun decât tine, dacă vei cerceta toate faptele lui şi nu te vei opri la nimicuri. Nici Dumnezeu nu cercetează cu de-amănuntul faptele oamenilor. Eu, spune Domnul, vin să adun faptele şi gândurile oamenilor (Isaia 66,18). Odată, când Dumnezeu a voit să pedepsească pe Iosafat pentru un păcat săvârşit, şi-a adus aminte şi de faptele lui bune şi a zis: Dar au fost găsite şi cuvinte bune întru tine[3].

4: Iar Iosafat, după ce s-a aşezat cu locuinţa în Ierusalim, şi-a cercetat din nou poporul, de la Beer-Şeba până la muntele lui Efraim; şi i-a întors către Domnul, Dumnezeul părinţilor lor.

„Iosafat pleacă din Ierusalim (iese în popor, adică în ţară), într-un nou efort de convertire a populaţiei la religia oficială şi de consolidare a reformei juridice implicite”[4].

5: Şi a aşezat judecători în toate cetăţile lui Iuda, cetate cu cetate.

6: Şi le-a zis judecătorilor: „Vedeţi ce faceţi; că nu pentru oameni faceţi voi judecată, ci pentru Domnul, iar El e cu voi când rostiţi judecata.

7: Şi acum, fie frica Domnului peste voi!, fiţi cu băgare de seamă, căci la Domnul, Dumnezeul nostru, nu se află nedreptate; El nu caută la faţa omului, nici nu ia mită”.

            „Reforma judiciară a lui Iosafat se întemeiază pe trei principii: 1) frică de Dumnezeu; 2) obiectivitate; 3) incoruptibilitate”[5].  „Garanţia unei judecăţi drepte este frica de Dumnezeu (φόβος θεου[6]) ♦ (…) De fapt, Iosafat le cere judecătorilor să fie imparţiali şi neimpresionabili[7].

8: Mai mult, Iosafat a aşezat în Ierusalim, pentru judecata Domnului, o seamă de preoţi şi leviţi şi căpetenii de familii ale lui Israel, ca să-i judece pe locuitorii Ierusalimului.

„Prin judecata Domnului, comentatorii înţeleg o curte supremă de justiţie. Iosafat întemeiază la Ierusalim un asemenea organism judiciar, prezidat de autorităţi sacerdotale, care să le rezolve cauzele rămase nerezolvate în tribunalele din provincie”[8].

9: Şi le-a poruncit, zicând: „Aşa să faceţi: cu frică de Domnul, cu adevăr şi cu inimă dreaptă;

10: oricare dintre fraţii voştri care locuiesc în cetăţi va veni să se judece, fie pentru vărsare de sânge, fie pentru lege – adică porunci, rânduieli sau judecăţi -, voi sunteţi cei ce hotărâţi pentru ei, aşa ca ei să nu păcătuiască în faţa Domnului, iar peste voi şi peste fraţii voştri să nu se abată urgie; aşa să faceţi, şi nu veţi greşi.

            Judecătorii „aceştia, cei din Ierusalim, judecau în primă instanţă procesele locale şi în a doua instanţă pe cele trimise din cetăţi”[9].  „Expresia fraţii voştri îi desemnează, după unii comentatori, pe colegii judecători de rang inferior din provincii, nu direct pe împricinaţi. Înalta curte de justiţie avea prin urmare un important rol consultativ”[10].

11: Şi, iată, preotul Amaria va fi căpetenie peste voi pentru orice lucru al Domnului; iar Zebadia, fiul lui Ismael, este căpetenie peste casa lui Iuda pentru orice lucru al regelui; cât despre cărturari şi leviţi, îi aveţi în faţă; fiţi tari şi harnici, iar Domnul va fi cu cel bun”.

Pricinile Domnului reprezintă cauzele religioase, iar pricinile regelui, cauzele civile[11].  Sunt rânduite două căpetenii, preotul Amaria (= Iahve a promis), pentru pricinile religioase, şi Zebadia (= Iahve dăruieşte), fiul lui Ismael (= Dumnezeu aude), pentru pricinile civile.


[1] BBVA, p. 494

[2] Sf. Maxim Mărturisitorul, Epistolele, 12

[3] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, XX,5

[4] SEP 3, p. 154

[5] BBVA, p. 494

[6] fovos theu.

[7] SEP 3, p. 154

[8] SEP 3, p. 154

[9] BBVA, p. 494

[10] SEP 3, p. 154

[11] SEP 3, p. 155 – Anania a redat prin orice lucru al, în loc de pricini.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s