Comentarii la II Paralipomena – 18

Posted: 12/03/2009 in II Paralipomena
Etichete:, , ,

CAP. 18 – Iosafat şi Ahab în război cu Sirienii. Moartea lui Ahab.      

 

1: Iosafat a dobândit şi mai multă bogăţie şi slavă; şi s-a înrudit, prin căsătorie, cu familia lui Ahab.

Iosafat s-a înrudit cu Ahab (= fratele tatălui), regele lui Israel.

2: După câţiva ani s-a coborât la Ahab, în Samaria; iar Ahab a înjunghiat pentru el o mulţime de oi şi viţei – pentru el şi pentru oamenii cu care venise -, căci voia să-l atragă de partea lui să meargă împreună asupra Ramotului din Galaad.

„Înţelegerea cu Iosafat s-a încheiat spre sfârşitul domniei lui Ahab, la trei ani după ultimul război cu Siria. Alianţa propriu-zisă, anterioară, nu-i implica numai pe suveranii din Iuda şi Israel, ci şi pe regii din ţinuturile învecinate, inclusiv Damascul, împotriva invaziei împăratului Salmanasar al Asiriei (853 î. Hr.). Înţelegerea cu Iosafat împotriva Siriei survine după retragerea lui Salmanasar III.   a coborât: gr. κατέβη[1]. Verbul comportă multiple interpretări. Una ar fi de ordin strict geografic: Samaria este situată la o altitudine mai mică, la câmpie, faţă de Ierusalim. Alta, de ordin simbolic: Cronistul ar insista asupra legitimităţii religioase şi politice a Ierusalimului faţă de Samaria, capitală recentă a unui stat apostat. ♦ Ramotul Galaadului era o cetate strategică din teritoriul lui Gad, la est de Iordan, servind ca avanpost în conflictul siro-israelit. A fost menţionat ca cetate de scăpare în Deuteronom 4,43 şi Iosua 20,8”[2].

Capitala Regatului de nord era Samaria (= munte de pază; vegherea lui Iahve). Ahab propune lui Iosafat să meargă împreună asupra cetăţii Ramot (= înălţimi) din Galaad (= ţinut pietros).

3: Şi a zis Ahab, regele lui Israel, către Iosafat, regele lui Iuda: „Vei merge tu cu mine la Ramotul Galaadului?”  Iar acela i-a răspuns: „Cum sunt eu, aşa şi tu; cum e poporul tău, aşa-i şi poporul meu: cu tine la război”.

Prin răspunsul său, Iosafat „propune ca alianţa să se încheie de pe poziţii de egalitate”[3].

4: Şi a zis Iosafat către regele lui Israel: „Întreabă-L tu astăzi pe Domnul!”

5: Atunci regele lui Israel i-a adunat pe profeţi – patru sute de oameni – şi le-a zis: „Voi merge oare la Ramotul Galaadului să mă bat, sau mă voi lăsa păgubaş?”  Iar ei au zis: „Ridică-te, şi Dumnezeu îl va da în mâinile regelui”.

            „După cum se va vedea, aceştia erau profeţi mincinoşi, gata oricând să spună ceea ce e pe placul stăpânului”[4].

6: Iar Iosafat a zis: „Oare pe-aici nu mai este un profet al Domnului, ca să-l întrebăm?”

Nu e clar cum de Iosafat i-a privit cu neîncredere pe cei patru sute de profeţi ai regelui Ahab. Vor fi folosit ritualuri socotite idolatre în Iuda.

7: Iar regele lui Israel i-a răspuns lui Iosafat: „Mai este un om prin care-L putem întreba pe Domnul; eu însă îl urăsc, deoarece el nu profeţeşte de bine pe socoteala mea, ci, de când trăieşte, numai de rău; acesta e Miheia, fiul lui Imla”.  Dar Iosafat a zis: „Să nu vorbească regele aşa!”

Miheia (= cine este ca Iahve?), fiul lui Imla (= împlinit), grăind cele descoperite de Dumnezeu, nu era bine privit de către Ahab, care prefera pe falşii profeţi, ce vorbeau pe voia sa.

8: Atunci regele lui Israel a chemat un eunuc şi i-a zis: „Cheamă-l degrab pe Miheia, fiul lui Imla!”

Eunuc: gr. ευνουχος[5]. Textul Masoretic are saris. Cuvântul ebraic are o etimologie incertă, fiind probabil derivat de la un termen asirian care însemna cel care este cap [pentru rege]. Semnificaţia originară este curtean, funcţionar regal. Abia un sens secundar din ebraică indică faptul că aceşti oameni de încredere ai regelui erau şi castraţi. E greu de stabilit în ce măsură diversele ocurenţe ale termenului ευνουχος din Septuginta întrunesc ambele sensuri”[6].

9: Regele lui Israel şi Iosafat, regele lui Iuda, şedeau fiecare pe scaunul său, îmbrăcaţi în vestminte, în faţa porţii Samariei şi toţi profeţii profeţeau în faţa lor.

10: Iar Sedechia, fiul lui Chenaana, şi-a făcut nişte coarne de fier şi a zis: „Aşa grăieşte Domnul: – Cu aceste coarne voi împunge Siria, până ce va pieri”.

„Coarnele simbolizau puterea. Sedechia, profetul fals, încearcă astfel să-şi convingă şi să-şi încurajeze suveranul. Utilizarea unui material auxiliar în reprezentanţa profetică era un fapt destul de frecvent, dacă ne gândim de exemplu la Ieremia purtând un jug pe gât”[7]. Din cum se pare, Sedechia (= Iahve este dreptatea mea), fiul lui Chenaana (= cel de jos; neted), era căpetenia falşilor profeţi.

11: Şi toţi profeţii profeţeau aşa, zicând: „Du-te la Ramotul Galaadului, şi va fi bine; Domnul îl va da în mâna regelui”.

12: Iar solul care se dusese să-l cheme pe Miheia i-a grăit acestuia, zicând: „Iată, toţi profeţii, într-un singur glas, au grăit de bine asupra regelui; fie acum cuvintele tale precum cuvintele fiecăruia din ei şi grăieşte de bine!”

13: Dar Miheia a zis: „Viu este Domnul: Orice-mi va spune Domnul, aceea voi grăi!”

14: Şi a venit la rege, iar regele i-a zis: „Miheia, voi merge eu oare la Ramotul Galaadului să mă războiesc sau mă voi lăsa păgubaş?”  Iar acela i-a răspuns: „Mergi şi va fi bine; vor fi daţi în mâinile voastre”.

„În ciuda îndârjirii sale, Miheia se mulţumeşte, în primă instanţă, să spună ce vrea să audă regele. Indicaţia de scenă lipseşte, dar tonul ironic al profetului este imediat înţeles de suveran, aşa cum rezultă în continuare”[8].

15: Iar regele i-a zis: „De câte ori să te leg eu cu jurământ ca să nu-mi spui în numele Domnului nimic altceva decât adevărul?”

            „Regele a intuit jocul lui Miheia, acela de a vorbi mai întâi în isonul falşilor profeţi (ceea ce, la el, era un fapt cu totul neobişnuit)”[9].

16: Acela i-a răspuns:

„Văzutu-l-am pe Israel împrăştiat prin munţi

            ca o turmă fără păstor.

            Şi a zis Domnul: «Nu au domn:

            să se întoarcă fiecare cu pace la casa lui!»”

„În cei ce nu sunt povăţuiţi de temere, gândurile sunt în mare împrăştiere, ca oile care n-au păstor. Dar când sunt călăuzite, sau mânate din urmă de frică, gândurile se află în bună rânduială şi înăuntrul ocolului”[10].

17: Atunci regele lui Israel a zis către Iosafat: „Nu ţi-am spus că despre mine nu profeţeşte de bine, ci numai de rău?”

18: Miheia însă a zis: „Nu-i aşa! Ascultaţi cuvântul Domnului! L-am văzut pe Domnul şezând pe tronul Său, şi toată oştirea cerului stând împrejuru-I, de-a dreapta şi de-a stânga.

Oştirea cerului (gr. δύναμις ουρανου[11]) este alcătuită din fiinţe îngereşti. În scrierile profetice şi apocaliptice, expresia este pusă în legătură cu atributul divin, Savaot, Domnul oştirilor[12].

19: Şi a zis Domnul: «Cine l-ar ademeni pe Ahab, regele lui Israel, să se urce la Ramotul Galaadului şi să cadă acolo?»  Şi unul zicea una, altul alta.

20: Atunci a ieşit un duh şi a stat înaintea Domnului şi a zis: «Eu îl voi înşela».  Iar Domnul i-a zis: «Cu ce? »

21: Iar acela a zis: «Mă voi duce şi mă voi face duh mincinos în gura tuturor profeţilor lui».  Iar El a zis: «Tu îl vei ademeni şi vei izbuti; du-te şi fă aşa! »

22: Şi acum, iată că Domnul a pus un duh mincinos în gura tuturor acestor profeţi ai tăi; Domnul grăit-a rău despre tine”.

„Miheia dezvăluie planul lui Dumnezeu: profeţii spun de bine, dar de fapt Dumnezeu are alte planuri”[13].

            „Aceasta arată clar că a fost ales un anumit duh cu un scop precis şi cu o voinţă aparte, ca să ademenească şi să semene minciuna, şi că Dumnezeu S-a servit de acest duh pentru omorârea lui Ahav, care se făcuse vrednic de o astfel de moarte”[14].

23: Atunci Sedechia, fiul lui Chenaana, s-a apropiat de Miheia şi l-a lovit peste obraz, zicându-i: „Pe ce cale a trecut Duhul Domnului de la mine ca să-ţi grăiască ţie?”

„Lovitura peste obraz arăta că Miheia este mincinos. Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice 8,15,4, explică pe larg gestul lui Sedechia, falsul profet: acesta îl acuză pe Miheia de minciună şi, pentru a-şi întări acuzaţia, îl loveşte pe cel dintâi peste falcă. Sedechia susţine că fapta aceasta nu ar fi trecut nepedepsită pe loc dacă Miheia ar fi spus adevărul şi invocă aici întâmplarea relatată la III Regi 13,4: lui Ieroboam i-a paralizat mâna în clipa în care a vrut să îl lovească pe un profet”[15].

24: Iar Miheia a zis: „Iată, vei vedea în ziua aceea când vei alerga din odaie-n odaie ca să te ascunzi”.

25: Atunci regele lui Israel a zis: „Luaţi-l pe Miheia şi duceţi-l la Amon, căpetenia cetăţii, şi la Ioaş, fiul cel mare al regelui,

SEP 3 are duceţi-l înapoi: „expresia lasă să se înţeleagă că profetul mai stătuse în închisoare şi înainte”[16].  Căpetenia cetăţii era Amon (= fiul poporului meu), probabil în colaborare cu Ioaş (= Iahve sprijină), întâiul-născut al regelui.

26: şi veţi zice: – Aşa a zis regele: Aruncaţi-l în temniţă, şi acolo să mănânce pâinea necazului şi să bea apa necazului până ce eu mă voi întoarce cu pace”.

27: Iar Miheia a zis: „Dacă tu te vei întoarce cu pace, atunci nu Domnul a grăit întru mine”.

Un fel de a zice că Ahab nu se va mai întoarce.

28: Aşa că regele lui Israel şi Iosafat, regele lui Iuda, s-au dus la Ramotul Galaadului.

29: Iar regele lui Israel a zis către Iosafat: „Eu mă voi ascunde sub altă îmbrăcăminte şi voi merge la război, iar tu să pui pe tine îmbrăcămintea mea”.  Aşa că regele lui Israel şi-a ascuns înfăţişarea sub altă îmbrăcăminte şi s-a dus la război.

30: Iar regele Siriei le-a poruncit căpitanilor ce se aflau cu el în fruntea carelor de luptă, zicând: „Nu vă bateţi cu cel mic sau cu cel mare, ci numai împotriva regelui lui Israel!”

„Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice 8,15,5, relatează că sirienii, ascultându-şi suveranul, nu au omorât pe nimeni, deşi lupta a durat toată ziua”[17].

31: Şi a fost că atunci când căpitanii carelor de luptă l-au văzut pe Iosafat, au zis: „Acesta-i regele lui Israel!”  Şi l-au înconjurat să se bată cu el; dar Iosafat a strigat, iar Domnul l-a scăpat; Dumnezeu i-a îndepărtat de la el.

32: Şi a fost că dacă au văzut căpitanii carelor că nu acela era regele lui Israel, au plecat de lângă el.

33: Dar un bărbat şi-a întins arcul cătând bine la ţintă şi l-a izbit pe regele lui Israel între plămâni şi coşul pieptului. Iar acela i-a zis căruţaşului său: „Întoarce-ţi mâna şi scoate-mă din luptă, căci sunt rănit”.

Din locul corespondent de la III Regi se înţelege că sirianul a tras cu arcul la întâmplare, săgeata părând mânată de voinţa divină.

34: În ziua aceea a încetat războiul, iar regele lui Israel a stat în car, în preajma Siriei, până seara; şi a murit în asfinţitul soarelui.

„Înteţirea luptei îl împiedică pe rege să se retragă dintr-o bătălie în care exemplul personal era esenţial. II Paralipomene nu mai relatează, ca pasajul corespondent din III Regi 22,37-38, întoarcerea la Samaria şi împlinirea profeţiei lui Ilie din III Regi 20,24”[18].


[1] katevi.

[2] SEP 3, p. 150

[3] SEP 3, p. 150

[4] BBVA, p. 493

[5] evnuhos.

[6] SEP 3, p. 151

[7] SEP 3, p. 151

[8] SEP 3, p. 151

[9] BBVA, p. 493

[10] Ilie Ecdicul, Culegere din sentinţele înţelepţilor, 245

[11] dinamis uranu.

[12] SEP 3, p. 152

[13] SEP 3, p. 152

[14] Origen, Despre principii, III, 2, 1

[15] SEP 3, p. 152

[16] SEP 3, p. 152

[17] SEP 3, p. 153

[18] SEP 3, p. 153

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s