Comentarii la II Paralipomena – 12

Posted: 12/03/2009 in II Paralipomena
Etichete:, , ,

CAP. 12 – Năvala lui Şişac. Domnia şi moartea lui Roboam.

 

1: Şi a fost că atunci când regatul lui Roboam s-a întărit, iar [regele] a devenit puternic, acesta a părăsit poruncile lui Dumnezeu; şi, împreună cu el, întregul Israel.

„Cronicarul face o legătură mai directă între păcat şi pedeapsă, în relaţia cauză-efect”[1].  „Cultele păgâne au intrat în regatul lui Iuda probabil din cauza femeilor străine din jurul lui Roboam, mai ales a mamei lui, Naama Amonita (III Regi 14,21) şi a soţiei lui preferate, Maaca. Urmarea îndepărtării de Dumnezeu este invazia egipteană. Cauza este prezentată la modul general, în al doilea verset”[2].

2: Şi a fost că în cel de al cincilea an al domniei lui Roboam, Şişac, regele Egiptului, s-a ridicat împotriva Ierusalimului – de vreme ce acesta greşise în faţa Domnului –

Şişac (= marmură albă), „prinţ libian, întemeietorul celei de-a douăzeci şi doua dinastii egiptene (Sheshonq I). A domnit între 945-924 î. Hr. El a fost faraonul care l-a protejat pe exilatul Ieroboam şi care, după invazia din Iuda (cca 925 î. Hr.), şi-a extins dominaţia şi asupra lui Israel, aşa cum reiese dintr-o stelă triumfală, descoperită la Megghido, care menţionează numele faraonului. De asemenea, la templul lui Amun din Teba se păstrează o inscripţie de pe timpul lui Susakim (Şişac), care aminteşte de cucerirea câtorva cetăţi din Palestina”[3].

3: cu o mie două sute de care de luptă şi şaizeci de mii de călăreţi; şi nenumărată era gloata care venise cu el din Egipt: Libieni, Troglodiţi şi Etiopieni.

            Troglodiţii erau Etiopienii primitivi, care locuiau în vizuini”[4].  „[Libieni]: etnonimul se referă la ţara şi triburile din vestul Egiptului. Termenul e atestat prima dată în inscripţii egiptene din secolele al XIII-lea şi al XII-lea î. Hr., sub forma RBW (= Libu), ca nume al unui trib apusean ostil Egiptului. Ulterior, aceşti Libu pătrund în Egipt, organizaţi în bande de jaf. În cele din urmă, pentru a le descuraja atacurile, faraonii îi primesc ca mercenari în armata egipteană şi coloni. Aşa se explică numărul ridicat de soldaţi libieni în armata lui Susakim (Şişac). Troglodiţi: (…), ebr. sukiyim. Populaţie din Africa orientală, al cărei nume pare să se lege de toponimul Suko, amintit de Strabon, în Geografia 14,4-8, şi de actualul Suakin. Această populaţie trăia în regiunile locuite de troglodiţi, pe coasta Mării Roşii, de aici varianta Septuaginta şi Vulgata, troglodite (în greacă, termenul înseamnă cei care trăiesc în găuri de pământ). Suchienii sunt menţionaţi de inscripţii egiptene din secolele al XIII-lea şi al XII-lea, ca cercetaşi în armata egipteană”[5].  Libia (= ţinut uscat); Etiopia (= cea neagră; arsă de soare).

4: Şi a luat în stăpânire cetăţile întărite ce se aflau în Iuda şi a ajuns la Ierusalim.

5: Atunci profetul Şemaia a venit la Roboam şi la căpeteniile lui Iuda care se adunaseră în Ierusalim de frica lui Şişac şi le-a zis: „Aşa grăieşte Domnul: Voi M-aţi părăsit pe Mine, iar Eu vă voi părăsi pe voi în mâna lui Şişac”.

„După căderea avanposturilor întărite, căpeteniile lui Iuda se regrupează, în refugiu, în speranţa unei ultime bătălii, la Ierusalim, unde primesc revelaţia prin Şemaia şi îşi recunosc apostazia drept cauză a invaziei egiptene”[6].

6: Atunci căpeteniile lui Iuda şi regele s-au ruşinat şi au zis: „Drept este Domnul”.

7: Şi dacă Domnul a văzut că ei s-au căit, fost-a cuvântul Domnului către Şimei, zicând: „Ei s-au pocăit, Eu nu-i voi nimici, ci peste puţin îi voi mântui: mânia Mea nu va veni asupra Ierusalimului.

Şimei (= renumit) pare a fi alt nume pentru acelaşi Şemaia de la versetul 5.

8: Cu toate acestea, ei vor deveni slugi, ca să cunoască ce-nseamnă a fi în slujba Mea sau în slujba regilor pământului”.

9: Aşa că Şişac, regele Egiptului, s-a ridicat împotriva Ierusalimului şi a luat vistieriile din templul Domnului şi vistieriile din casa regelui: pe toate le-a luat. A luat şi scuturile de aur pe care le făcuse Solomon. 

„Susakim (Şişac) se mulţumeşte cu devastarea şi jefuirea Templului şi a palatului regal. Nu distruge Ierusalimul, care, de altfel, nu figurează în lista cetăţilor cucerite din inscripţia de la Karnak”[7].    

10: (Roboam a făcut în locul lor scuturi de aramă). Iar Şişac a pus peste el pe căpitanii alergătorilor, ca paznici la poarta regelui.

11: Când regele intra în templul Domnului, intrau gărzile şi alergătorii, precum şi cei ce se întorceau să-i întâmpine pe alergători.

            „Se pare că, la adăpostul ritualului de la curte, Şişac l-a pus pe Roboam sub supraveghere discretă. Textul Masoretic e diferit”[8].  Alergătorii „alcătuiau un fel de gardă personală a regelui din Iuda”[9]. Posibil ca numele de alergători, provenind din Septuaginta, să se datoreze unei erori a traducătorilor, termenul ebraic desemnând un corp de soldaţi aflaţi în slujba personală a regelui.

12: Aşadar, de vreme ce s-a căit, mânia Domnului s-a întors de la el şi nu l-a nimicit; că se mai găsea ceva bun în Iuda.

13: Aşa s-a întărit regele Roboam în Ierusalim şi a domnit. Roboam era de patruzeci şi unu de ani când a devenit rege şi a domnit şaptesprezece ani în Ierusalim, în cetatea pe care Domnul a ales-o din toate seminţiile fiilor lui Israel, pentru ca acolo să fie chemat numele Lui; pe mama sa o chema Naama Amonita.

„Cronistul plasează la sfârşitul versetului informaţia despre mama lui Roboam, pentru ca în versetul imediat următor să înregistreze o nouă apostazie a acestuia. Informaţia respectivă poate fi interpretată şi cauzal”[10].  Mama lui Roboam era Naama (= plăcută; frumoasă), din neamul lui Amon (= fiul poporului meu).

14: El însă a făcut rău, că nu şi-a îndreptat inima să-L caute pe Domnul.

15: Faptele lui Roboam, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în Cartea profetului Şemaia şi a lui Ido văzătorul, cu împlinirile lui. Roboam s-a războit cu Ieroboam în toate zilele vieţii lor.

16: Roboam a murit şi a fost îngropat laolaltă cu părinţii săi în cetatea lui David; iar în locul lui a domnit Abia, fiul său.

„Roboam, suveran al Regatului Iudeei (928 – 911 î. Hr.). Fiu şi succesor al lui Solomon, Roboam respinge revendicările triburilor israelite septentrionale (nordice) de a reduce dările şi corvezile impuse de tatăl său. După acest răspuns, cele 10 triburi îl proclamă rege al Israelului pe Ieroboam I, fiul lui Nebat, Roboam rămânând conducător al Iudeei (partea sudică a Palestinei) cu reşedinţa în oraşul Ierusalim. Roboam, care nu recunoaşte scindarea regatului lui David şi Solomon, încearcă zadarnic să restaureze, prin forţa armelor, vechea unitate statală, lupte ce vor permite vecinilor aramei, amoniţi, moabiţi, edomiţi şi filisteni să se emancipeze de sub autoritatea israelită. Dinastia lui David şi Solomon se va menţine la conducerea Iudeei până la cucerirea statului în 585 î. Hr. de către Nabucodonosor II (605 – 562) şi transformarea lui într-o provincie a Regatului Noului Babilon. Faraonul Şeşonk întreprinde o campanie de jaf în sudul Palestinei, pustieşte Iudeea, cucereşte şi jefuieşte Ierusalimul şi Templul zidit de Solomon. Roboam este constrâns să accepte temporar plata unui tribut Egiptului. Îi succede la tron fiul său Abia (911 – 908)”[11].


[1] BBVA, p. 488

[2] SEP 3, p. 139

[3] SEP 3, p. 139

[4] BBVA, p. 488

[5] SEP 3, pp. 139-140

[6] SEP 3, p. 140

[7] SEP 3, p. 140

[8] BBVA, p. 489

[9] SEP 3, p. 140

[10] SEP 3, p. 141

[11] EA, pp. 270-271

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s