Comentarii la II Paralipomena – 7

Posted: 11/03/2009 in II Paralipomena
Etichete:, , ,

Cap. 7 – Jertfele sfinţirii. O nouă vedenie.

 

1: Când Solomon şi-a isprăvit rugăciunea, atunci foc s-a pogorât din cer şi a mistuit arderile-de-tot şi jertfele; şi s-a umplut templul de slava Domnului.

Aprinderea focului „pe altarul arderilor de tot este o teofanie (cf. Levitic 9,24). În Levitic 10,1 se atrage atenţia că focul acesta este unul special şi că nu poate fi înlocuit cu foc provenit din altă sursă. De aceea, focul divin a fost apoi menţinut continuu în Templu”[1].

2: Şi la vremea aceea nu puteau preoţii să intre în templul Domnului, fiindcă templul se umpluse de slava Domnului.

3: Iar fiii lui Israel, toţi, când au văzut focul şi slava Domnului pogorându-se peste templu, au căzut cu faţa la pământ, pe lespezile de piatră, şi s-au închinat şi L-au lăudat pe Domnul – „că e bun, că în veac este mila Lui”.

„Lauda israeliţilor este începutul Psalmului 135, cântat şi cu alte ocazii (II Paralipomene 5,13; 20,21)”[2].

4: Iar regele şi poporul întreg aduceau jertfe în faţa Domnului.

Expresia în faţa Domnului „are de acum un sens local precis: înaintea Casei Domnului[3].

5: Atunci a jertfit regele Solomon douăzeci şi două de mii de viţei şi o sută douăzeci de mii de oi; aşa a fost sfinţit templul lui Dumnezeu de către regele Solomon şi întregul popor.

6: Preoţii stăteau la locurile lor de pază, în timp ce leviţii, cu instrumentele muzicale ale Domnului – pe care le făcuse regele David spre a se mărturisi Domnului („că în veac este mila Lui”) -, cântau imnurile pe care însuşi David [le cânta] prin mâinile lor; iar preoţii sunau din trâmbiţe înaintea lor; şi întregul Israel stătea de faţă.

            „Chiar şi în plină slavă solomonică, David îşi menţine prestigiul de întemeietor şi continuator al muzicii sacre şi al instrumentelor ei”[4].  „Imnurile regelui David sunt psalmi sau fragmente de psalmi (cf. II Paralipomene 7,3). Tot Israelul desemnează adunarea reprezentativă a tuturor triburilor israelite”[5].

7: Şi a sfinţit Solomon mijlocul curţii din templul Domnului, căci acolo a adus el arderile-de-tot şi grăsimile şi jertfele de mântuire, de vreme ce jertfelnicul de aramă pe care-l făcuse Solomon nu ajungea să cuprindă arderile-de-tot şi jertfele şi grăsimile.

„Este vorba despre curtea interioară, a preoţilor, în care era aşezat altarul pentru arderile de tot. Participarea extrem de numeroasă îl determină, în mod extraordinar, pe Solomon să consacre şi spaţiul liber al curţii pentru arderile de tot. Altarul propriu-zis se afla în apropierea sanctuarului, nu în mijlocul curţii”[6].

            Sfinţirea sanctuarului e prezentă şi în Biserică, însă de o altă calitate: „Templul, pe care l-a zidit Solomon, a fost sfinţit cu sângele necuvântătoarelor, a fost împodobit cu icoanele necuvântătoarelor, ale leilor, ale boilor, şi cu finici şi cu rodii. Acum, însă, Biserica se sfinţeşte prin sângele lui Hristos şi al sfinţilor Lui şi se împodobeşte cu icoana lui Hristos şi a sfinţilor Lui”[7].

8: În vremea aceea a făcut Solomon un praznic de şapte zile, şi tot Israelul împreună cu el, o foarte mare adunare, [venită] de la intrarea Hamatului până la râul Egiptului.

Până la râul Egiptului este o expresie consacrată în Vechiul Testament; cu toate acestea, „localizarea râului Egiptului este incertă. Unii comentatori sunt de părere că el trebuie identificat cu cel mai estic braţ al Nilului (Pelusiac), alţii, că acesta este Wadi el-Arish care curge prin Sinai, spre nord, şi se varsă în Mediterana la 145 km de Canalul Suez şi 80 km de Gaza”[8].  Hamat (= fortăreaţă); Egipt (= ţară închisă).

9: Iar în ziua a opta a făcut încheierea, căci sfinţirea jertfelnicului durase şapte zile, şi tot şapte zile serbarea.

Cele şapte zile pot reprezenta timpul, iar ziua a opta este depăşirea timpului, intrarea în veşnicia lui Hristos. Acestea, desigur, până la Înviere sunt doar anticipate.

10: Iar în douăzeci şi trei din luna a şaptea a dat drumul poporului [să meargă] la sălaşele lor, veseli şi cu inimă bună pentru toate bunătăţile pe care Domnul le-a făcut lui David şi lui Solomon şi lui Israel, poporul Său.

11: Aşa a isprăvit Solomon templul Domnului şi casa regelui, precum şi tot ceea ce Solomon şi-a dorit în inima lui să facă în casa Domnului şi în propria sa casă; [întru toate] a avut spor.

Casa Domnului făcea parte dintr-un complex arhitectonic care cuprindea şi palatul regal (numit casa regelui), Casa Pădurii Libanului, o casă pentru fiica Faraonului şi curţi. Acelaşi sistem arhitectonic, cu clădiri administrative în perimetrul citadelei, a fost descoperit, în ruinele datând de pe vremea lui Solomon, la Hazor şi Megghido”[9].

12: Iar Dumnezeu i S-a arătat lui Solomon noaptea şi i-a zis: „Ţi-am auzit rugăciunea şi Mi-am ales locul acesta drept casă de jertfă.

13: Dacă voi închide cerul şi nu va ploua, şi dacă-i voi porunci lăcustei să mănânce vegetaţia, şi dacă-n poporul Meu voi trimite molimă,

14: atunci, dacă poporul Meu – cel peste care numele Meu este chemat – dacă se vor smeri şi se vor ruga şi vor căuta spre faţa Mea şi se vor întoarce din căile lor cele rele, Eu voi auzi din cer, şi milostiv voi fi cu păcatele lor şi le voi vindeca ţara.

15: Şi acum, ochii Mei vor fi deschişi şi auzul Meu va lua aminte la rugăciunile ce se vor face în acest loc.

16: Şi acum, Eu am ales şi am sfinţit templul acesta, pentru ca numele Meu să fie pe veci într-însul; şi acolo fără încetare fi-vor ochii Mei şi inima Mea.

17: Iar tu, dacă vei umbla înaintea Mea aşa cum a umblat David, părintele tău, şi dacă vei face tot ceea ce Eu ţi-am poruncit şi dacă vei păzi toate poruncile şi judecăţile Mele,

18: atunci tronul regatului tău îl voi ridica aşa cum i-am făgăduit lui David, părintele tău, zicând: «Nu va lipsi din tine bărbat care să domnească în Israel».

19: Dar dacă voi vă veţi abate pe-alături şi veţi părăsi poruncile şi rânduielile Mele, cele pe care Eu le-am dat înaintea voastră, şi dacă veţi merge la alţi dumnezei şi le veţi sluji şi vă veţi închina lor,

20: atunci vă voi strămuta din ţara pe care Eu le-am dat-o [părinţilor voştri], iar templul acesta, pe care Eu i l-am sfinţit numelui Meu, îl voi lepăda de la faţa Mea şi-l voi face de pomină şi de poveste la toate neamurile.

21: Şi tot omul care va trece pe lângă această casă, care acum este înaltă, se va înspăimânta şi va zice: «De ce a făcut Domnul aşa cu această ţară şi cu acest templu?…».

22: Şi i se va răspunde: «Fiindcă ei L-au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, Cel ce i-a scos din ţara Egiptului, şi s-au lipit de alţi dumnezei şi li s-au închinat şi le-au slujit; de aceea a adus El asupră-le tot răul acesta»”.

Solomon primeşte răspuns la rugăciunea pe care o rostise la sfinţirea Templului. Totodată, e anticipată şi dispariţia Templului, chiar dacă Dumnezeu nu o spune desluşit, condiţionând trăinicia zidirii lui Solomon de atitudinea poporului Israel. Acestea rămân valabile şi în Biserică, chiar dacă referirea se face mai puţin la lăcaşele de cult, ci la Împărăţia cea veşnică.


[1] SEP 3, p. 128

[2] SEP 3, p. 128

[3] SEP 3, p. 128

[4] BBVA, p. 484

[5] SEP 3, p. 128

[6] SEP 3, p. 129

[7] Sf. Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaştilor, II, 15

[8] SEP 3, p. 129

[9] SEP 3, p. 129

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s