Comentarii la II Paralipomena – 5

Posted: 11/03/2009 in II Paralipomena
Etichete:, , ,

CAP. 5 – Sfinţirea templului. Strămutarea chivotului.

 

1: Aşa s-a sfârşit toată lucrarea pe care a făcut-o Solomon în templul Domnului. Şi a adus Solomon lucrurile afierosite de David, părintele său: argintul, aurul şi toate lucrurile şi le-a pus în vistieria templului Domnului.

Ridicarea Templului în care odihneşte numele lui Dumnezeu e folosită şi ca argument împotriva iconoclasmului: „Heruvimii, care umbreau ilastiriul (v. 7), nu erau lucrurile mâinilor omeneşti? Ce era templul prea renumit din Ierusalim? Nu făcut de mâini şi construit prin meşteşugul oamenilor?”[1].

2: Atunci i-a adunat Solomon la Ierusalim pe bătrânii lui Israel şi pe toţi capii seminţiilor şi pe capii de familie ai fiilor lui Israel, ca să aducă din cetatea lui David – adică Sionul – chivotul legământului Domnului.

„Solomon aduce în Templu chivotul legământului din locul provizoriu în care îl amplasase David – fortăreaţa iebusită de pe înălţimea Sion, aflată atunci în afara (înspre sud-est) zidurilor Ierusalimului de mai târziu”[2].  Sion (= stâncă; fortăreaţă).

3: Şi tot Israelul s-a adunat la rege în sărbătoare, în luna a şaptea.

„Este vorba despre sărbătoarea corturilor sau a adunării, care avea loc între ziua a cincea şi a douăzeci şi doua din luna a şaptea (septembrie-octombrie), după strângerea recoltei. E una dintre cele trei sărbători anuale la care trebuia să participe orice bărbat. Cu un pronunţat caracter mesianic, (cf. J. Danielou, Symboles chretiens primitifs) sărbătoarea celebrează scoaterea din Egipt a poporului ales şi perioada în care israeliţii s-au adăpostit în corturi, în pustiu. Caracterul mesianic, speranţa în iertarea păcatelor, pe care sărbătoarea le implică, o diferenţiază de sărbătorile agrare similare ale altor popoare din zonă”[3].

4: Au venit toţi bătrânii lui Israel. Iar leviţii au luat chivotul;

5: cortul mărturiei şi toate sfintele vase care erau în cort le-au purtat preoţii şi leviţii.

6: Iar regele Solomon cu toată obştea lui Israel şi temătorii de Dumnezeu şi toţi cei ce se mai adunaseră mergeau înaintea chivotului jertfind viţei şi oi, al căror număr era atât de mare că nu se mai putea socoti.

7: Preoţii au adus chivotul legământului Domnului la locul lui, înlăuntrul templului, în sfânta-sfintelor, sub aripile heruvimilor;

8: aripile heruvimilor erau întinse peste locul chivotului; heruvimii umbreau chivotul şi pârghiile lui de deasupra;

9: pârghiile se întindeau în aşa fel, încât capetele lor se vedeau din naos, adică din faţa altarului, dar de afară nu se vedeau; şi acolo au rămas ele până-n ziua de azi.

La ora scrierii Cărţilor Paralipomene, Templul lui Solomon fusese devastat. Autorul va fi preluat textul de mai sus din documente mai vechi, fără a-l mai actualiza.

10: În chivot nu se afla nimic altceva decât cele două table pe care Moise le pusese în Horeb, când Domnul a făcut legământ cu fiii lui Israel după ieşirea lor din ţara Egiptului.

Horeb (= pustie; uscat); numele descrie destul de exact muntele în care Moise a primit Legea.

11: Şi a fost că după ce preoţii au ieşit din naos (căci toţi preoţii ce se aflau acolo se sfinţiseră, fără să se mai ţină seama de rândul lor zilnic)

„De obicei, numai preoţii cărora le venea rândul să oficieze se sfinţeau, adică se purificau prin abluţiuni şi abstinenţă. De data aceasta însă, în mod excepţional, indiferent cărei cete îi aparţineau, toţi preoţii se purifică”[4].

12: toţi leviţii cântăreţi, cu fiii lui Asaf, ai lui Heman, ai lui Iditun – fiii lor şi fraţii lor – îmbrăcaţi în veşminte de vison, cu ţimbale, cu alăute şi cu harpe, au stat în faţa altarului; şi împreună cu ei au stat o sută douăzeci de preoţi care sunau din trâmbiţe;

Asaf (= culegător), Heman (= fidel) şi Iditun (= recunoscător) erau începătorii a trei familii de cântăreţi.

13: un singur glas era în sunetul trâmbiţelor şi-n cântările psalmilor şi-n strigăte; un singur glas, ca să I se mărturisească Domnului şi să-I aducă laude. Şi dacă împreună şi-au ridicat glasul în trâmbiţe şi în ţimbale şi în instrumente muzicale, au zis:

„Mărturisiţi-vă Domnului, că e bun,

că în veac este mila Lui!”

Cuvintele de mai sus constituie începutul Psalmilor105, 106, 117 şi 135.

14: Atunci templul s-a umplut de norul slavei Domnului. Şi nu puteau preoţii să stea să slujească din pricina norului, căci slava Domnului umpluse templul lui Dumnezeu.

„Semnul că Dumnezeu Şi-a recunoscut şi Şi-a luat în stăpânire Casa este apariţia norului slavei, în acelaşi chip ca la sfinţirea cortului ridicat de Moise în pustiu (Ieşirea 40,34-38). Şi de data aceasta norul îi împiedică pe preoţi să intre în sanctuar”[5].

Plecând de la versetul 14, se caută argumentarea faptului că, până la venirea lui Hristos, nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu: „nici [preoţii] nu [au] suportat să rămână înaintea templului, atunci când Solomon a adus chivotul în templul din Ierusalim”[6]. Problema e, totuşi, mai complicată, de o anume vedere a lui Dumnezeu învrednicindu-se şi mulţi dintre drepţii Vechiului Testament, aşa cum s-a văzut şi în volumele noastre anterioare.


[1] Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, IV,16

[2] SEP 3, p. 123

[3] SEP 3, p. 123

[4] SEP 3, p. 124

[5] SEP 3, p. 124

[6] Sf. Iustin Martirul, Dialogul cu iudeul Trifon, CXXVII

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s