Comentarii la II Paralipomena – 3

Posted: 11/03/2009 in II Paralipomena
Etichete:, , ,

CAP. 3 – Zidirea templului.

 

1: Solomon a început să zidească templul Domnului în Ierusalim, pe muntele Moria, acolo unde Domnul i Se arătase lui David, părintele său, pe locul pe care David îl pregătise în aria lui Ornan Iebuseul.

„Numai de aici, din acest verset, aflăm că Sionul era unul şi acelaşi loc cu Moria, muntele pe care, cu nouă secole în urmă, se petrecuse jertfa lui Avraam (Facerea 22, 2)”[1].  „Pentateuhul nu localizează acest ţinut. În schimb, după Cartea II Paralipomene, Moria este unul din dealurile Ierusalimului, pe care Solomon l-a ales ca loc pentru zidirea Templului (…). Prin analogie, Moria a sfârşit prin a desemna incinta Templului şi, mai exact, începând din sec. I î. Hr., esplanada construită în jurul acestuia, din ordinul lui Irod, esplanadă cunoscută şi sub denumirea de Muntele Templului”[2].  Moria (= vedenia lui Iahve); Ornan (= cel ce saltă de bucurie) Iebuseul este cel de la care a cumpărat David locul pe care avea să fie ridicat Templul.

2: Zidirea a început în luna a doua din cel de al patrulea an al domniei lui.

3: Şi aşa a început Solomon să zidească templul Domnului: lungimea – chiar de la prima măsurătoare, de la un capăt la altul – era de şaizeci de coţi; lăţimea, douăzeci de coţi.

Prima măsurătoare: „Este vorba despre planul general al fundaţiilor Templului. Se referă probabil şi la două tipuri de unităţi de măsură: un cot regal măsura 51,8 cm: acesta e folosit la construcţia Templului. Cotul standard evreiesc măsura 44,5 cm”[3].

4: Pridvorul din faţa templului avea lungimea egală cu lăţimea templului, adică douăzeci de coţi; iar înălţimea, o sută douăzeci de coţi. Şi l-a căptuşit pe dinlăuntru cu aur curat.

„În pasajul corespunzător de la III Regi 6,3 nu se indică înălţimea pridvorului. Se pare că indicaţia privitoare la înălţime din versetul de faţă este eronată: restul clădirii avea treizeci de metri înălţime. Disproporţia dintre pridvor şi restul clădirii ar fi fost prea mare”[4].

5: Casa cea mare a căptuşit-o cu lemn de cedru şi a poleit-o cu aur curat, iar pe el a săpat finici şi lănţişoare.

Casa cea mare, „adică ceea ce se chema sfânta (echivalentul naosului dintr-o biserică creştină)”[5].  Aceasta „era situată la vest de pridvor, de care era despărţită prin două uşi de chiparos. Aici erau îndeplinite ritualurile obişnuite, se aflau altarul de aur pentru tămâieri, masa pentru pâinile punerii înainte, cinci perechi de sfeşnice şi vasele şi instrumentele pentru jertfă”[6].

6: Şi a împodobit templul, spre slavă, cu pietre scumpe; iar aurul era din Parvaim.

            Parvaim (= roditor): „regiune situată, probabil, în Arabia, regiune faimoasă în vechime pentru calitatea aurului; neidentificată geografic”[7].  „Aurul din Parvaim este cel mai curat, aşadar cel mai valoros. ♦ Parvaim: locul nu este cunoscut şi toponimul nu mai apare în Biblie. Apare, în schimb, în literatura iudaică postbiblică. Unii l-au echivalat cu Ofir (…), o regiune din sudul Arabiei, pe teritoriul actual al Yemenului; se pare că aceasta a fost sursa aurului adus de regina din Saba”[8].

7: Templul – pereţii lui [lăuntrici] – şi uşorii şi tavanele şi uşile le-a poleit cu aur; iar pe pereţi a săpat heruvimi.

8: A făcut şi locaşul sfintei-sfintelor, a cărui lungime era egală cu lăţimea locaşului sfintei; lăţimea era de douăzeci de coţi, iar lungimea, de douăzeci de coţi; şi, având în vedere heruvimii, l-a îmbrăcat cu şase sute de talanţi de aur curat.

Sfânta Sfintelor „era sanctuarul interior al Templului, un cub perfect cu latura de douăzeci de coţi. Aici era aşezat chivotul legământului”[9].

9: Greutatea cuielor – greutatea fiecăruia – era de cincizeci de sicli de aur. Şi odăile de sus le-a căptuşit cu aur.

„Încăperile de la etajele superioare ale clădirilor anexe serveau de magazii, ofereau adăpost preoţilor şi erau depozite pentru banii şi bunurile aduse în dar de credincioşi”[10].

10: În sfânta-sfintelor a făcut doi heruvimi, sculptaţi în lemn, şi i-a ferecat cu aur.

11: Aripile heruvimilor aveau în lungime douăzeci de coţi; o aripă de cinci coţi atingea peretele templului, iar cealaltă aripă de cinci coţi atingea aripa celuilalt heruvim.

12: de asemenea, aripa de cinci coţi a celuilalt heruvim atingea peretele templului, iar cealaltă aripă de cinci coţi atingea aripa celuilalt heruvim.

13: Întinse, aripile acestor heruvimi aveau o lungime de douăzeci de coţi; ei şedeau în picioare, cu feţele spre sfânta.

14: A făcut şi o perdea de inuri purpurii, stacojii, albastre şi de vison, iar pe ea a brodat heruvimi.

Perdeaua (parokhet) i s-a arătat întâi lui Moise în munte (Ieşirea 26,31-33), model după care s-a lucrat perdeaua Cortului Sfânt. „O perdea asemănătoare a fost confecţionată pentru Templul lui Solomon. Perdeaua era dată în lături de sărbători, ca să se vadă cei doi heruvimi care păzeau chivotul Legământului (III Regi 6,23) în interiorul Sfintei Sfintelor”[11].

15: În faţa templului a făcut doi stâlpi, înalţi de treizeci şi cinci de coţi, ale căror capiteluri erau de câte cinci coţi.

„Înălţimea stâlpilor de la intrarea în Templu indicată aici nu concordă cu cea menţionată la III Regi 7,16, unde fiecare stâlp are optsprezece coţi înălţime. Cei treizeci şi cinci de coţi reprezintă fie suma imperfectă a înălţimii ambilor stâlpi, fie o pură exagerare pentru preamărirea operei regelui Solomon”[12].

16: A mai făcut lănţişoare, precum cele din sfânta-sfintelor, şi le-a pus pe capetele stâlpilor; a făcut şi o sută de rodii, pe care le-a pus pe lănţişoare.

Iată că şi în Vechiul Testament apar reprezentări ale celor create, argument pentru legitimitatea icoanelor: „Dumnezeu a poruncit lui David să-I zidească templu prin fiul său şi să-I pregătească loc de odihnă. Solomon, clădindu-l, a făcut heruvimii (…) şi boi şi lei şi rodii. Dar nu este cu mult mai de cinste ca toţi pereţii casei Domnului să se împodobească cu chipurile şi icoanele sfinţilor decât cu ale necuvântătoarelor şi arborilor?”[13].

17: Stâlpii i-a aşezat în faţa templului, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga; pe cel din dreapta l-a numit Temeiul, iar pe cel din stânga l-a numit Tăria.

„Numele celor doi stâlpi traduc în greacă două nume ebraice: yakhin şi boaz. Comentariile se împart în două direcţii: unii sunt de părere că respectivele substantive sunt proprii; în acest caz, ele denumesc pe doi strămoşi ai lui David, pe linie maternă (Iachin, I Paralipomene 24,17) şi, respectiv, pe linie paternă (Booz, Rut 4,1). Cealaltă interpretare, pe care o adoptă implicit şi traducătorii Septuagintei, este de verb + subst. comun (va întări în putere), aluzie la promisiunea lui Dumnezeu către David”[14].


[1] BBVA, p. 480

[2] DEI, p. 549

[3] SEP 3, p. 119

[4] SEP 3, p. 119

[5] BBVA, p. 481

[6] SEP 3, pp. 119-120

[7] BBVA, p. 481

[8] SEP 3, p. 120

[9] SEP 3, p. 120

[10] SEP 3, p. 120

[11] DEI, p. 592

[12] SEP 3, p. 120

[13] Sf. Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaştilor, I, 20

[14] SEP 3, p. 121

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s