Comentarii la I Paralipomena – 29

Posted: 07/03/2009 in I Paralipomena
Etichete:, , ,

CAP. 29 – Danii pentru casa Domnului. Rugăciunea regelui. Ungerea lui Solomon. Moartea lui David.

 

1: Şi a zis regele David către întreaga adunare: „Solomon, fiul meu, cel pe care Domnul l-a ales, e tânăr şi plăpând, iar lucrarea e grea, de vreme ce zidirea nu-i pentru om, ci pentru Domnul, Dumnezeu.

„Unii comentatori (JFB[1]) adaugă o nuanţă afirmaţiei lui David: regele face cunoscute, prin comparaţia vârstei succesorului la tron cu mărimea proiectului, caracterul şi înzestrarea deosebite ale lui Solomon”[2].

2: Pe cât mi-a stat în putere, pentru templul Domnului meu am pregătit aur, argint, aramă, fier, lemn şi piatră, onix şi pietre scumpe pentru tot felul de podoabe, pietre nestemate şi multă marmură.

3: Şi fiindcă mare dragoste am eu pentru casa Dumnezeului meu, aurul şi argintul pe care l-am agonisit pentru mine, iată, îl dau pentru casa Dumnezeului meu, ca adaos la cel pe care l-am pregătit anume pentru casa celor sfinte:

4: trei mii de talanţi de aur de Ofir şi şapte mii de talanţi de argint curat, pentru îmbrăcarea pereţilor casei Domnului:

5: aur pentru ceea ce e de aur, argint pentru ceea ce e de argint; şi totul să fie lucrat de mână de meşter…  Şi acum: cine vrea să vină cu mâinile pline pentru Domnul?”

„David îi îndeamnă pe israeliţi să-i urmeze exemplul şi să facă donaţii voluntare. Gestul este conotat ritual, prin expresia, calchiată din ebraică, a umplerii mâinilor pentru Domnul. Donaţiile sunt astfel văzute ca ofrande aduse lui [Iahve]”[3].

6: Atunci capii de familie şi mai-marii fiilor lui Israel şi căpeteniile peste mii şi căpeteniile peste sute şi supraveghetorii lucrurilor şi iconomii regelui s-au îndemnat

7: şi au dat pentru lucrările templului Domnului cinci mii de talanţi de aur şi zece mii de galbeni din aur şi zece mii de talanţi de argint şi optsprezece mii de talanţi de aramă şi o sută de mii de talanţi de fier.

Galbeni: „χρυσους[4]. Se pare că textul se referă la daricii persani, monede de aur introduse în Imperiul persan, după modelul lidian, de Darius I (521-486 î. Hr.). Moneda a circulat în întregul Orient Apropiat şi Mijlociu, până în timpul lui Alexandru cel Mare. Un asemenea daric cântărea 130 g. După unii comentatori, referirea, chiar şi voalată, la darici, ar putea reprezenta o sursă externă de datare a textului ebraic al Cronicilor (DB[5], s. v. Bani, p. 131). Cross stabileşte astfel anul 520 î. Hr., în perioada imediat următoare eliberării evreilor din exil, ca dată a primei redactări a I Paralipomene”[6].

8: Iar cei care aveau pietre scumpe, le-au dat şi pe acelea în vistieria templului Domnului prin mâinile lui Iehiel Gherşonitul.

Iehiel (= Dumnezeu trăieşte), urmaş al lui Gherşon (= străin; exilat), administra vistieria templului.

9: Şi s-au bucurat poporenii de râvna lor, că din plinul inimii au binevoit să-I dea Domnului; iar regele David s-a bucurat foarte.

10: Atunci regele David L-a binecuvântat pe Domnul în faţa adunării, zicând: „Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tatăl nostru din veac până-n veac!

11: A Ta este, Doamne, mărirea şi puterea şi biruinţa şi tăria; că Tu eşti Stăpânul a tot ce e în cer şi a tot ce e pe pământ, şi de faţa ta se cutremură fiecare rege şi fiecare neam.

12: De la Tine sunt bogăţia şi slava; Tu, Doamne, pe toţi îi stăpâneşti, că Tu eşti Stăpânul a toată stăpânia şi-n mâna Ta este puterea şi domnia; şi-n puterea Ta, Atotţiitorule, stă ca pe toate să le măreşti şi să le întăreşti.

În începutul rugăciunii, David preamăreşte atotputernicia lui Dumnezeu.

13: Şi acum, Doamne, ne mărturisim Ţie şi lăudăm numele slavei Tale.

14: Dar cine sunt eu şi cine e poporul meu, că ne-am învrednicit să-Ţi aducem acestea?: că ale Tale sunt toate şi dintru ale Tale Ţi-am dat;

15: că străini suntem noi în faţa Ta, străini precum toţi părinţii noştri; ca umbra sunt zilele noastre pe pământ, şi nimic nu rămâne.

16: Doamne, Dumnezeul nostru, tot belşugul acesta pe care noi l-am pregătit ca să-i zidim casă numelui Tău celui sfânt este din mâna Ta, şi al Tău este totul.

17: Şi am cunoscut, Doamne, că Tu eşti Cel care cercetezi inimile şi iubeşti dreptatea; eu cu inimă curată Ţi-am jertfit toate acestea, iar acum l-am văzut pe poporul Tău, care se află aici, că-ntru bucurie Ţi-a jertfit.

18: Doamne, Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Israel, părinţii noştri, în veac păzeşte aceste lucrări în cugetul inimii poporului Tău, şi inimile lor le îndreaptă spre Tine!

19: Iar lui Solomon, fiul meu, dă-i inimă bună, ca să-Ţi plinească poruncile şi mărturiile şi învăţăturile şi să ducă la capăt zidirea templului Tău, pentru care am făcut pregătire!”

Aici se încheie rugăciunea regelui David.

20: Şi a zis David către toată adunarea: „Binecuvântaţi-L pe Domnul, Dumnezeul nostru!”  Şi toată adunarea L-a binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul părinţilor ei; şi, plecându-şi genunchii, s-a[7] închinat Domnului şi regelui.

21: Iar în ziua următoare I-a adus David jertfe Domnului şi arderi-de-tot lui Dumnezeu: o mie de miei, o mie de berbeci şi o mie de viţei, cu libaţiile lor; şi o mulţime de jertfe pentru tot Israelul.

22: Şi-n ziua aceea au mâncat şi au băut în faţa Domnului cu bucurie mare; şi pentru a doua oară l-au făcut rege pe Solomon, fiul lui David, şi l-au uns în faţa Domnului, ca rege, iar pe Ţadoc ca preot.

            „Solomon fusese desemnat direct de către David ca succesor al său (23, 1); acum are loc aclamarea din partea poporului, care confirmă astfel opţiunea regelui”[8].  Înaintea Domnului, gr. ενάντιον κυρίου: expresia poate fi înţeleasă concret şi atunci ea se referă la spaţiul din imediata apropiere a chivotului sau, mai degrabă, abstract, şi se referă la solemnitatea rituală a momentului. a doua oară rege: Solomon mai fusese uns odată lângă Ghihon (cf. I Paralipomene 23,1 şi III Regi 1,32-40), dar nu în prezenţa unei adunări a întregului popor, ci a unui număr mic de locuitori din Ierusalim. Odată cu această a doua ceremonie, David vrea să îşi asigure o succesiune stabilă şi legitimă. ca preot: literal în preoţie/slujirea preoţească. Cum Ţadoc era deja preot, ungerea sa trebuie să fi fost avansarea în funcţia de mare preot (cf. III Regi 2,35). Solomon, uns rege, şi Ţadoc, mare preot, alcătuiesc tandemul legitim, care contrabalansează partida opusă formată din Adonia şi Abiatar”[9].

23: Şi s-a aşezat Solomon pe tronul lui David, tatăl său, şi a sporit, şi tot Israelul i s-a supus.

„Precizarea nu este întâmplătoare: Cronistul este un admirator necondiţionat al lui Solomon”[10].

24: I s-au supus şi căpeteniile şi dregătorii şi toţi fiii regelui David, părintele său.

„Ceilalţi fii ai regelui David se opuseseră în primă instanţă succesiunii impuse de David, trecând de partea lui Adonia (III Regi 1,5-10). s-au supus traduce verbul grec υπετάγησαν[11], care la rândul lui traduce rezumativ o expresie ebraică, prezentă în Textul Masoretic, literal: şi-au pus mâinile sub a lui. Ritualul de supunere, încă practicat în Orientul Mijlociu, consta în aşezarea mâinilor supuşilor sub palma întinsă a suveranului, pe care aceştia o şi sărutau (JFB)”[12].

25: Domnul l-a mărit pe Solomon în ochii întregului Israel; şi i-a dat slavă regească, aşa cum nici un rege n-a avut înaintea lui.

26: David, fiul lui Iesei, a domnit peste Israel vreme de patruzeci de ani:

Reamintim că David era fiul lui Iesei (= un om).

27: şapte ani în Hebron şi treizeci şi trei de ani în Ierusalim.

28: Şi a murit la bătrâneţe bună, sătul de zile, în bogăţie şi mărire. Iar în locul lui a domnit Solomon, fiul său.

29: Iar celelalte fapte ale regelui David, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în cartea lui Samuel văzătorul şi în cartea profetului Natan şi în cartea lui Gad văzătorul,

Cei trei profeţi amintiţi aici ca autori de cărţi: Samuel (= Dumnezeu a ascultat), Natan (= darul Domnului) şi Gad (= fericit).

30: despre toată domnia lui şi despre puterea lui şi despre vremile care-au fost peste el şi peste Israel şi peste toate împărăţiile pământului.

Împărăţiile pământului: „se referă la regii şi statele cu care Israel a intrat în contact în timpul lui David”[13]. 

Ajunşi în finalul primei Cărţi Paralipomena, reamintim principalele realizări ale lui David: „David, suveran al regatului Israel (1004 – 965 î. Hr.). David din tribul Iuda îşi începe cariera ca militar în slujba predecesorului său Saul, regele fondator al Israelului, cu a cărui fiică Micol se căsătoreşte, potrivit tradiţiei, după victoria asupra filisteanului Goliat. Popularitatea lui David trezeşte suspiciunea lui Saul şi-l sileşte pe David să se refugieze, iniţial în regiunea de graniţă a Iudeei, apoi în slujba dinastului filistean al cetăţii Gath. După moartea lui Saul în lupta de la Gilboa împotriva filistenilor, David este proclamat iniţial rege în Sud, în Iudeea, având ca reşedinţă oraşul Hebron, apoi, după dispariţia lui Işboşet, fiul şi succesorul lui Saul, este recunoscut ca suveran şi în Israel, realizând astfel unirea celor 12 triburi israelite sub autoritatea sa. Sprijinindu-se pe o puternică armată permanentă şi profitând de o conjunctură internaţională favorabilă – slăbirea Egiptului şi declinul puterilor hegemone ale Mesopotamiei, Asiria şi Babilonia – David reuşeşte să extindă sensibil hotarele, creând singura dată în istorie un adevărat imperiu israelit. În trei campanii, David sfarmă puterea filistenilor şi instituie controlul asupra cetăţii Gath; moabiţii de pe malul răsăritean al râului iordan sunt supuşi, arameii care vizau controlul Transiordaniei sunt înfrânţi, iar Hanun, regele din Ammon, devine vasal Israelului. Campanii dificile sunt purtate împotriva Regatului Edom de la hotarele meridionale ale Israelului, până la nimicirea acestuia. Relaţii prieteneşti sunt stabilite cu Fenicia şi îndeosebi cu Hiram, regele Tirului, cu Talmai din Geşur şi cu Regatul Hamat. Remarcabil om de stat, talentat comandant de oşti şi strălucit diplomat, David schiţează structurile organizatorice ale noului stat centralizat ce se întindea de la Marea Mediterană la Eufrat şi la Marea Roşie. Ocupând apoi şi fortificând Ierusalimul, David face din vechiul oraş al iebusiţilor capitala politică şi religioasă a regatului, în care cultul monoteist al lui Iahve este impus ca religie de stat. David începe pregătirile de construcţie a Templului, care va fi înălţat de fiul şi succesorul său Solomon (965 – 928). Aparatul administrativ acum instituit cuprindea numeroşi ofiţeri, dar şi cadre talentate din rândul populaţiilor neisraelite. Răscoalele conduse de fiul său Abesalom, de Şeba ş. a., reprimate fără mare dificultate, reflectă opoziţia cercurilor tribale din Nord, nemulţumite de îngrădirea autorităţii lor. Muzician şi poet de talent, David (…) devine, la scurt timp după moarte, personaj de legendă”[14].


[1] Jamieson, R.., Fausset, A: R., Brown, D., Commentary Critical and Explanatory on the Whole Bible

[2] SEP 3, p. 98

[3] SEP 3, p. 99

[4] hrisus.

[5] Douglas, J. D. (ed.), 1995, Dicţionar biblic, trad. De Liviu Pup şi John Tipei, Oradea

[6] SEP 3, p. 99

[7] Pronumele apare la Anania, greşit, majusculat, lăsând să se poată înţelege că Dumnezeu Se închină, Sieşi şi regelui; desigur, mulţimea e cea care se închină, iar la Anania e o greşeală de tipar.

[8] BBVA, p. 478

[9] SEP 3, pp. 100-101

[10] SEP 3, p. 101

[11] ipetaghisan.

[12] SEP 3, p. 101

[13] SEP 3, p. 101

[14] EA, p. 104

Anunțuri
Comentarii
  1. […] Ioan Usca, Ioan Traia, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi, X, I-II Paralipomena, 440 pagini, Editura Christiana, Bucureşti, 2007. […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s