Comentarii la I Paralipomena – 21

Posted: 07/03/2009 in I Paralipomena
Etichete:, , ,

CAP. 21 – Numărătoarea poporului. Ciuma de trei zile. Un jertfelnic în aria lui Ornan.

 

            Capitolul 21: „Numărarea poporului. Capitolul nu se armonizează aparent cu cele dinainte care prezentau numai faptele măreţe ale lui David. Cronistul insistă însă asupra episodului recensământului, pentru că altfel nu poate introduce revelaţia primită de David în legătură cu amplasamentul Templului”[1]:

 

1: Atunci s-a ridicat diavolul împotriva Israelului şi l-a îndemnat pe David să-l numere pe Israel.

Şi s-a ridicat diavolul împotriva lui Israel: literal: şi s-a ridicat diavol în Israel. În Septuaginta apare termenul comun, fără articol, διάβολος[2] cel care dezbină/calomniază, ca traducere pentru Satan. E singurul loc din Textul Masoretic în care substantivul, lipsit de articol, este folosit ca nume propriu, desemnând o fiinţă malefică, supranaturală. În celelalte contexte, cuvântul îşi menţine valoarea morfologică de substantiv comun, însemnând, pur şi simplu, vrăjmaş[3].

Dar, în locul paralel din II Regi 24,1, se arată că Domnul l-a stârnit pe David să numere poporul: „Dacă vei citi în cartea a doua a Regilor despre mânia Domnului, care a îndemnat pe David să poruncească numărătoarea poporului, iar în cartea întâia a Cronicilor vei citi că diavolul a îndemnat pe David şi dacă vei face o comparaţie a celor scrise acolo, vei vedea asupra cui se abate mânia. Fii ai acestei mânii s-au făcut toţi oamenii, spune (apostolul) Pavel, din fire eram fiii mâniei ca şi ceilalţi (Efeseni 2,3). Aici nu se vorbeşte de mânia lui Dumnezeu ca de o patimă a Lui, ci de una pe care oricine şi-o pregăteşte prin păcatele ce le săvârşeşte”[4].   Sau: „Apostolul numeşte pe diavolul dumnezeu al veacului acesta. Aşa trebuie înţeles cuvântul din Regi. Sau şi altfel: fiindcă afară de Providenţa lui Dumnezeu nu se întâmplă nimic, ci toate se întâmplă fie din bunăvoinţa, fie din îngăduinţa Lui, cuvântul din Regi că Dumnezeu a mişcat, trebuie înţeles că Dumnezeu a îngăduit, iar cel din Paralipomene că diavolul a lucrat, [că] el a fost cauza. Pe urmă cad şi cei şaptezeci de mii, care (…) sufereau de patima închipuirii de sine şi a mândriei. În înţeles mai înalt aceasta înseamnă că David e orice om care a născut, nu din aplecare (dispoziţie) lăuntrică, ci din uitare de sine, un gând de mândrie, dar pe urmă se căieşte şi se roagă lui Dumnezeu. Iar făcând aşa, mor gândurile privitoare la cele vremelnice şi trecătoare. Căci numărul şaptezeci înseamnă mişcarea temporală, pentru cercul înşeptit ce se repetă. De aceea e mai bine a fi prigonit de vrăjmaşii draci, decât a suporta foamea neauzirii cuvântului lui Dumnezeu”[5].

2: Şi a zis regele David către Ioab şi către căpeteniile oastei: „Mergeţi, număraţi-l pe Israel – de la Beer-Şeba până la Dan – şi aduceţi-mi [socoteala], iar eu voi şti numărul lor.

De la Beer-Şeba până la Dan este o expresie consacrată care marchează cele două extremităţi, sudică şi, respectiv, nordică”[6].  Beer-Şeba (= fântâna jurământului); Dan (= judecată).

3: Dar Ioab a zis: „Domnul să-Şi înmulţească poporul de o sută de ori cât este acum, iar ochii domnului meu, regele, s-o vadă! O, rege, domnul meu, oare nu suntem toţi nişte robi ai domnului meu? De ce caută domnul meu un lucru ca acesta? De ce să fie el spre păcat lui Israel?”

„Crudul om de încredere al lui David, Ioab, îşi dă seama de inoportunitatea recensământului, ca şi de primejdia pe care o putea reprezenta acesta (cf. Ieşirea 30,12) şi se încăpăţânează să nu-l ducă la bun sfârşit (cf. I Paralipomene 27,24)”[7].

4: Cu toate acestea, cuvântul regelui a fost mai puternic decât al lui Ioab. Aşa că Ioab a ieşit şi a umblat prin tot Israelul şi s-a întors la Ierusalim.

5: Ioab i-a dat lui David numărul ieşit din cercetare; întregul Israel era un milion şi o sută de mii de bărbaţi purtători de sabie; iar fiii lui Iuda erau patru sute şaptezeci de mii de bărbaţi purtători de sabie.

„Rezultatele recensământului prezentate în II Regi 24,5-9 erau sensibil diferite faţă de acestea: 800.000 în Israel şi 500.000 în Iuda, faţă de 1.100.000 în Israel şi 480.000 (Textul Masoretic 470.000) în Iuda”[8].

6: Dar pe leviţi şi pe veniaminiţi nu i-a numărat laolaltă cu ei, căci lui Ioab îi displăcuse cuvântul regelui.

Îi displăcuse; SEP 3 are l-a întărâtat: „Porunca regelui l-a întărâtat pe Ioab şi pentru că ea contravenea prescripţiilor Legii. David ceruse numărarea întregului popor (de la Beer-Şeba până la Dan, adică fără excepţie), dar Numerii 1,49 interzice numărarea leviţilor în cadrul recensămintelor generale, iar Ieşirea 30,12 atrage atenţia asupra riscurilor pe care le comportă iniţierea unui astfel de recensământ. Pe de altă parte, pe teritoriul lui Veniamin (la Bama, înălţimea din Gabaon) se aflau la acea dată cortul mărturiei şi locul de cult, or acţiunea unui recensământ în hotarele unui loc sfânt era privită ca un sacrilegiu (cf. AB I Chron., p. 147)”[9].

7: Lucrul acesta s-a arătat rău înaintea lui Dumnezeu, şi El l-a lovit pe Israel.

Lucrul acesta „se referă la recensământ, nu la opoziţia lui Ioab”[10].

8: Şi a zis David către Dumnezeu: „Tare mult am greşit făcând lucrul acesta! Şi acum, Doamne, şterge răutatea robului Tău, că foarte nebuneşte am lucrat!”

Răutatea: gr. κακία poate însemna atât răutate în sens moral, defect, cusur, cât şi rău îndurat sau pricinuit cuiva, suferinţă. David îşi conştientizează vina de a fi încălcat o prescripţie a Legii şi cere îndepărtarea / ridicarea nu atât a unei posibile pedepse din partea lui Dumnezeu, cât a consecinţelor în sine ale păcatului săvârşit. Expresia este conotată religios, dacă ne gândim că nici o încălcare a Legii, chiar recunoscută de cel care o săvârşise, nu era pur şi simplu anulată  de Dumnezeu, ci necesita un ritual de împăcare cu Dumnezeu prin aducerea unor jertfe (cf. Levitic cap. 4-5; Numerii 5,5-9; pentru ritualul de împăcare cu ocazia unui recensământ, cf. Ieşirea 30,11-16; pentru ritualul de împăcare în general, cf. Levitic 4,20). În acest context, pedeapsa divină (v. 12) – care în fiecare din cele trei ipostaze implică victime omeneşti – nu trebuie percepută ca o răzbunare a lui Dumnezeu, ci ca preţ al împăcării pentru un păcat pe măsură”[11].

S-a vorbit mult asupra vinovăţiei lui David în acest caz. Un autor patristic încearcă o concluzie, deşi problema rămâne deschisă: „Vina era că a voit să ştie numărul întregului popor care era cu el, ştiinţă care Îi era rezervată numai lui Dumnezeu”[12].

9: Atunci Domnul a grăit către Gad, văzătorul lui David, zicând:

„Acelaşi Gad i-a ajutat pe David şi pe Natan să-i organizeze pe cântăreţii pentru Templu (II Paralipomene 29,25) şi a scris o istorie a domniei lui David (II Paralipomene 29,29)”[13]

10: „Du-te şi spune-i lui David: – Aşa grăieşte Domnul: Trei lucruri aduc asupră-ţi; alege-ţi unul din ele şi pe acela ţi-l voi face”.

11: Şi a venit Gad la David şi i-a zis:

12: „Aşa grăieşte Domnul: – Alege-ţi: trei ani de foamete, trei luni de-a lungul cărora tu să fugi din faţa vrăjmaşilor tăi în timp ce ei te gonesc; sau sabia Domnului şi ciumă pe trei zile, când îngerul Domnului va face prăpăd în moştenirea lui Israel… Şi acum, vezi tu ce anume cuvânt îi voi răspunde Celui ce m-a trimis”.

13: Şi a zis David către Gad: „Tare strâmtorat sunt eu din toate cele trei părţi; cu toate acestea, mai bine e să cad eu în mâinile Domnului, că foarte multe sunt îndurările Lui; să nu cad însă în mâinile oamenilor”.

David preferă pedeapsa divină celei omeneşti.

14: Aşa că Domnul a adus ciumă în Israel; şi au căzut din Israel şaptezeci de mii de oameni.

15: Şi a trimis Domnul un înger la Ierusalim ca să-l nimicească. Şi-n timp ce acesta îl prăpădea, Domnul a văzut şi I-a părut rău pentru răul acela şi a zis către îngerul care nimicea: „Ajungă-ţi!; trage-ţi mâna!”  Iar îngerul Domnului se afla în aria lui Ornan Iebuseul.

            Ornan (= bucuros) „e una şi aceeaşi persoană cu Aravna din II Regi 24, 18-25”[14].  Se poate presupune că el ar fi fost ultimul rege iebusit al Ierusalimului.

16: David şi-a ridicat ochii şi l-a văzut pe îngerul Domnului stând între pământ şi cer, cu sabia goală în mână, întinsă asupra Ierusalimului. Atunci David şi bătrânii lui Israel, îmbrăcaţi în sac, au căzut cu faţa la pământ.

„Îngerul Domnului este deopotrivă însărcinat de Dumnezeu cu distrugerea şi judecata, dar şi cu călăuzirea şi ocrotirea fiilor lui Israel. Este prin excelenţă mesagerul Domnului. Poziţia sa între cer şi pământ (stând la mijloc între pământ şi cer) dă seama de intermediaritatea ontologică a regnului său”[15].

17: Şi a zis David către Dumnezeu: „Oare nu eu sunt cel ce a poruncit să fie numărat poporul? Eu sunt cel ce a păcătuit, cel ce a făcut un lucru atât de rău; dar turma aceasta ce-a făcut?… Doamne, Dumnezeule, fie-Ţi mâna împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu, iar nu spre nimicire împotriva poporului Tău, Doamne!”

„David îşi numeşte simbolic supuşii prin πρόβατα[16], (turme de) oi şi de capre. Turmele de animale mici sunt simbolul bunătăţii şi blândeţii, pe când cirezile de vite reprezintă revolta şi îndărătnicia”[17].

Conştient de greşeala sa, „nu se ascundea proorocul ca Adam, ci zicea: Eu sunt păstorul, eu am greşit, pe mine pedepseşte-mă; aceste oi cu ce au greşit?[18].

18: Atunci îngerul Domnului i-a spus lui Gad să-i spună lui David să se suie şi să-i facă Domnului un jertfelnic în aria lui Ornan Iebuseul.

19: Iar David s-a suit, după cuvântul pe care Gad i-l grăise în numele Domnului.

După ce David şi-a recunoscut vina, „Domnului i-a părut rău şi a poruncit îngerului să cruţe poporul, iar David să ridice altar de jertfă. Atunci jertfele erau pentru nelegiuiri, dar acum ele sunt pentru pocăinţă. Prin acea umilinţă a regelui, Dumnezeu a devenit mai îngăduitor. Căci nu este de mirare că omul greşeşte; vinovat este că nu recunoaşte că a greşit şi nu se umileşte în faţa lui Dumnezeu”[19].   Atragem din nou atenţia ca, la astfel de tâlcuiri, să nu înţelegem că Dumnezeu ar fi schimbător ori supus devenirii!

20: Şi dacă Ornan şi-a întors privirea, l-a văzut pe rege; şi s-a ascuns, împreună cu cei patru fii ai săi (că Ornan tocmai treiera grâu).

Ornan se fereşte din decenţă, socotind că ocupaţia sa din acel moment nu e cuviincioasă pentru întâmpinarea monarhului.

21: Dar David a venit la Ornan, iar Ornan a ieşit din arie şi i s-a închinat lui David cu faţa la pământ.

22: Şi a zis David către Ornan: „Dă-mi mie locul tău de arie, iar eu voi zidi pe el jertfelnic Domnului; dă-mi-l pe bani, la cât preţuieşte el, ca să înceteze molima din popor”.

23: Atunci Ornan a zis către David: „Ia-l, şi să facă domnul meu, regele, ce este bine înaintea Lui! Iată, am dat juncii pentru ardere-de-tot şi plugul pentru lemne şi grâul pentru jertfă!; pe toate le-am dat”.

„Largheţea lui Ornan şi răspunsul lui David amintesc de episodul în care Avraam dobândeşte de la Efron Heteul mormântul Sarrei (Facerea 23,10-16)”[20].

24: Şi a zis regele David către Ornan: „Nu!, ci vreau să cumpăr cu bani, la cât preţuieşte; că nu vreau să iau pentru Domnul ceea ce e al tău, ci eu să-I aduc în dar Domnului ardere-de-tot”.

25: Şi i-a dat David lui Ornan, pentru locul lui, şase sute de sicli de aur, sumă pusă pe cântar.

„Şase sute de sicli de aur înseamnă aproximativ 6 kg de aur”[21].

26: Acolo i-a zidit David jertfelnic Domnului şi a adus ardere-de-tot şi jertfe de mântuire. Şi a strigat către Domnul, şi El i-a răspuns cu foc din cer pe jertfelnicul arderii-de-tot şi a mistuit arderea-de-tot.

„Din pricina mâniei dumnezeieşti s-a pornit moartea asupra poporului Domnului şi, până la ora prânzului, nimicitorul a lovit cu putere, fără să-l împiedice nimic. Dar vrând să-şi întindă mâna spre Ierusalim, l-a oprit Dumnezeu. Iar văzând David pe înger, l-a rugat pe Dumnezeu, spunând că el a păcătuit şi e mai bine şi mai drept să fie omorât păstorul şi conducătorul decât oile, care n-au păcătuit. Apoi, poruncindu-i Dumnezeu, ridică altar în aria lui Aravna, pe care a cumpărat-o împreună cu boii care treierau, cu cincizeci de sicli. Iar după ce a ridicat dumnezeiescul jertfelnic, a adus jertfele pe el, arderi de tot şi jertfe de pace. Şi aşa a încetat nimicirea şi a fost oprită moartea de mai înainte. (…) De dimineaţa, aşadar, adică de la cele dintâi timpuri ale veacului acesta, a stăpânit moartea peste pământeni, până la ora prânzului, adică până la venirea mesei. Căci când a venit timpul sfintei mese, adică al celei tainice în Hristos, pe care mâncăm pâinea cea din cer şi de viaţă făcătoare, s-a desfiinţat moartea cumplită şi de neocolit din vechime, la porunca lui Dumnezeu. Şi a fost domolit nimicitorul abia când a voit să-şi întindă mâna nimicitoare şi asupra celor ce locuiesc în sfânta cetate, în Ierusalimul spiritual (inteligibil). (…) Iar sfânta cetate este Biserica, ai cărei locuitori sunt cei desăvârşiţi prin pâinea cea vie spre sfinţenie. (…) Căci şi în noi a locuit Hristos, Care este viaţă şi Făcătorul de viaţă. De aceea şi alungă Dumnezeu pe nimicitorul de la cei sfinţi, ca nemaitrebuind să-l biruiască arătarea sfintei mese, pe care o închipuie timpul prânzului. Deci ne-a scăpat Hristos, înţeles în persoana lui David. Fiindcă văzând El moartea nimicind pe pământeni, S-a făcut rugător pentru noi la Tatăl. Căci S-a adus pe Sine Însuşi pentru noi şi S-a supus de bunăvoie morţii, iar prin aceasta a domolit pe nimicitor, spunând că păcatul este al Lui. (…) Şi zice că trebuie să sufere mai bine păstorul decât oile. Căci Păstorul cel bun şi-a pus sufletul Său pentru oi. Apoi, la îndemnul lui Dumnezeu, dumnezeiescul David, zidind un altar acolo unde a văzut pe îngerul nimicitor stând în nelucrare (căci l-a văzut pe el la arie, zice), a adus lui Dumnezeu arderi de tot şi de pace (acestea erau feluri şi chipuri de jertfe cerute de lege). Prin arie trebuie să înţelegi Biserica la care, ajungând nimicitorul, s-a oprit, în sfârşit, şi s-a desfiinţat moartea şi şi-a retras nimicitorul mâna, odinioară cumplită şi nimicitoare. Căci este casa vieţii celei după fire, adică a lui Hristos. Iar Biserica spunem că este, prin asemănare şi chip, arie. Căci în ea se adună ca nişte snopi sau spice cei seceraţi din vieţuirea lumească prin cuvântul sfinţilor secerători, adică al apostolilor şi evangheliştilor, ca să fie duşi în curţile de sus şi aşezaţi, ca într-o jitniţă domnească, în Ierusalimul ceresc, ca un grâu curat, după lepădarea faptelor şi cugetelor nefolositoare şi de prisos, care sunt închipuite prin pleavă. (…) Această arie spirituală (inteligibilă), adică Biserica, a cumpărat-o Hristos cu cincizeci de sicli[22], adică nu cu un preţ neînsemnat. Căci S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea”[23].

27: Atunci Domnul i-a vorbit îngerului, iar acesta şi-a vârât sabia în teaca ei.

28: La vremea când David a văzut că Domnul i-a răspuns în aria lui Ornan Iebuseul, acolo a jertfit.

29: La acea vreme, cortul Domnului, pe care Moise îl făcuse în pustie, ca şi jertfelnicul arderilor-de-tot, se aflau pe înălţimea de la Gabaon.

30: Dar David n-a putut să meargă acolo să-L întrebe pe Dumnezeu, căci se îngrozise văzând sabia îngerului Domnului.

„Cronistul încearcă să explice de ce nu a acţionat David în conformitate cu Legea divină, sacrificând jertfa pe un altar improvizat şi nu pe cel special destinat pentru aceasta, înaintea cortului mărturiei, aflat încă pe înălţimea din Gabaon. Frica de Dumnezeu şi de spada cumplită a îngerului îl împiedică să meargă în Gabaon. În II Regi 24 nu există un pasaj apologetic similar”[24].

Cât despre Cortul Domnului făcut de Moise în pustie, acela va fi stat de model unui alt cort, căci, aşa cum am spus şi la alt loc, primul cort va fi fost distrus deja, datorită trecerii timpului.


[1] SEP 3, p. 78

[2] diavolos.

[3] SEP 3, p. 78

[4] Origen, Contra lui Celsus, IV, 72

[5] Sf. Maxim Mărturisitorul, Întrebări, nedumeriri şi răspunsuri, 75

[6] SEP 3, p. 78

[7] SEP 3, p. 79

[8] SEP 3, p. 79

[9] SEP 3, p. 79

[10] SEP 3, p. 79

[11] SEP 3, p. 79

[12] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, LI, 8

[13] SEP 3, p. 80

[14] BBVA, p. 470

[15] SEP 3, p. 80

[16] provata.

[17] SEP 3, p. 80

[18] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XXXVI, 5

[19] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, LI,9

[20] SEP 3, p. 81

[21] SEP 3, p. 81

[22] Scriptura vorbeşte aici despre 600 de sicli.

[23] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, III

[24] SEP 3, p. 81

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s