Comentarii la I Paralipomena – 16

Posted: 03/03/2009 in I Paralipomena
Etichete:, , ,

CAP. 16 – Cântarea lui David; rânduiala slujbelor dumnezeieşti.

1: Aşa au adus ei chivotul lui Dumnezeu şi l-au aşezat în mijlocul cortului pe care i-l ridicase; şi au adus arderi-de-tot şi jertfe de mântuire în faţa lui Dumnezeu.

„Cortul era instalat în cetatea lui David, adică pe muntele Sion”[1].

2: Şi după ce David a isprăvit aducerea arderilor-de-tot şi a jertfelor de mântuire, a binecuvântat poporul în numele Domnului.

3: Şi fiecărui om al lui Israel – bărbaţi şi femei deopotrivă – fiecăruia i-a împărţit câte o bucată de pâine, câte ceva de la cuptor şi câte o turtă cu miere.

4: Înaintea chivotului legământului Domnului a rânduit leviţi care să slujească, să-şi ridice glasul, să-L mărturisească şi să-L laude pe Domnul, Dumnezeul lui Israel:

5: Asaf, căpetenia; al doilea după el, Zaharia; apoi Uziel, Şemiramot, Iehiel, Matitia, Eliab, Benaia, Obed-Edom şi Ieiel, cu instrumente muzicale, alăute şi harpe; iar Asaf, cu ţimbalul;

„Asaf era un urmaş al lui Gherşon, fiul lui Levi, numit de şeful leviţilor cântăreţ principal. Fiii lui Asaf au rămas cea mai importantă familie de muzicanţi până la întoarcerea din exil (I Paralipomene 25,2)”[2].

6: de asemenea, pe preoţii Benaia şi Oziel necontenit cu trâmbiţe înaintea chivotului legământului Domnului.

Toţi cei amintiţi aici au fost enumeraţi şi în capitolul anterior, mai puţin Oziel (= Dumnezeu va vedea), probabil o altă formă pentru Uziel.

7: În ziua aceea, atunci pentru întâia oară, i-a rânduit David pe Asaf şi pe fraţii lui să-L laude pe Domnul:

„Rolul lui Asaf şi al fraţilor săi leviţi era acela de a-L lăuda pe Domnul prin instrumente muzicale. Imnul care urmează, acompaniat de ei, este extras din opera poetică a lui David, în felul următor: vv. 8-22 / Psalmul 104, 1- 15; vv. 23-33 / selecţii din Psalmul 95, 1-12; vv. 34-36 / selecţii din Psalmul 105, 1, 47-48. Intervenţiile cronicarului în text au în vedere doar unele nuanţe”[3]:

8: „Mărturisiţi-vă Domnului şi chemaţi-I numele,

vestiţi între neamuri lucrurile Lui!

9: Cântaţi-I şi lăudaţi-L

povestiţi toate minunile Sale,

pe care Domnul le-a făcut.

10: Lăudaţi-vă întru numele Său cel sfânt,

veselească-se inima celor ce-I caută bunăvoirea.

„Dar pe Domnul Îl caută cel ce cade cu tot gândul şi cu o dispoziţie fierbinte la Dumnezeu şi depărtează tot înţelesul lumii din cauza cunoaşterii şi iubirii lui Dumnezeu care se dau de rugăciunea necontenită şi curată”[4].

11: Căutaţi-L pe Domnul şi vă întăriţi,

pururea căutaţi-I faţa.

„Aşadar, din cele spuse am înţeles ce anume trebuie căutat şi răspunsul este acesta: să caut fără oprire. Căci între căutare şi aflare nu-i nici o deosebire, ci dobânda pe care o câştig din căutare este tocmai căutarea însăşi. Vrei cumva să ştii şi folosul şi în ce timp să căutăm pe Domnul? Îţi spun: viaţa întreagă. Căci întreaga viaţă nu este altceva decât timp de căutare. Căci nu-i bine să căutăm pe Domnul numai la o anumită şi hotărâtă vreme, ci vremea cu adevărat potrivită de a căuta pe Domnul constă în a nu ne opri din această căutare”[5].

12: Aduceţi-vă aminte de minunile Lui,

pe care El le-a făcut,

de semnele Lui şi de judecăţile gurii Sale,

„Dacă vei înţelege ce spune Scriptura, orice întâmplare ţi se va face învăţător spre cunoştinţa de Dumnezeu”[6].

13: voi, sămânţa lui Israel, robul Său,

voi, sămânţa lui Iacob, aleşii Săi.

14: El este Domnul, Dumnezeul nostru,

judecăţile Lui sunt în tot pământul.

15: Pururea să ne aducem aminte de legământul Său,

de cuvântul pe care l-a poruncit într-o mie de generaţii,

16: pe care l-a încheiat cu Avraam,

şi de cuvântul Său către Isaac.

17: El i l-a pus lui Iacob spre poruncă

şi lui Israel spre legătură veşnică,

18: zicând: «Ţie îţi voi da pământul Canaanului,

partea moştenirii Tale».

„În acel timp, toate neamurile din această lume se aflau în afara cunoştinţei de Dumnezeu şi, într-o stare proprie, Israel s-a născut ca popor al Domnului, ca funie care duce neamurile spre El. Dar Soarele spiritual mutându-se la toată lumea, şi lumina despărţindu-se de cei din Israel şi ducându-se la neamuri, Israel a ajuns afară de toate”[7]. Nu vom înţelege din asemenea locuri că Dumnezeu S-ar schimba; lumina e văzută de cel ce doreşte să o vadă, ea luminând pretutindeni.

19: Când ei erau puţini la număr,

foarte puţini şi străini într-însul

20: şi au trecut de la un neam la altul

şi de la un regat la un alt popor,

21: El nimănui nu i-a îngăduit să le facă nedreptate

şi de dragul lui a certat regi:

22: «Nu vă atingeţi de unşii Mei

şi profeţilor Mei să nu le faceţi rău!»

E subliniată purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Versetele 23-33 „corespund Psalmului 95, imn dedicat lui Dumnezeu în ipostaza de mântuitor şi judecător al poporului Său şi al întregului pământ”[8]:

23: Cântaţi-I Domnului tot pământul,

din zi în zi binevestiţi mântuirea Lui.

„Fiindcă nu se cuvine să petrecem viaţa în Hristos întristaţi şi înlăcrimaţi, ci veseli şi strălucitori”[9].

24: Vestiţi-I între neamuri slava,

între toate popoarele minunile Lui.

„Aici se porunceşte ca toţi cei de pe pământ, care au cunoscut taina aceasta mântuitoare a Lui, adică pătimirea lui Hristos, prin care i-a mântuit, să vină să cânte şi să psalmodieze Dumnezeului şi Părintelui tuturor, cunoscând că El este şi vrednic de laudă şi înfricoşător şi făcător al cerului şi al pământului; El, care a făcut mântuirea aceasta pentru neamul omenesc şi Care, după ce a fost răstignit şi a murit, a fost învrednicit de Dumnezeu să împărăţească asupra întregului pământ”[10].

25: Că mare este Domnul şi lăudat foarte,

de temut este mai presus decât toţi dumnezeii;

26: că toţi dumnezeii păgânilor sunt idoli,

dar Domnul nostru a făcut cerurile;

„Să avem grijă, deci, ca niciodată să nu fim închinători la idoli şi să nu ne supunem demonilor, căci idolii neamurilor sunt demoni”[11].

27: slavă şi laudă sunt înaintea Lui,

tărie şi frumuseţe în locaşul Său.

28: Voi, urmaşi ai neamurilor, aduceţi-I Domnului,

Domnului aduceţi-I slavă şi cinste;

29: aduceţi-I Domnului slava datorată numelui Său;

luaţi jertfe şi aduceţi-le înaintea Lui,

în sfintele Sale curţi închinaţi-vă Domnului.

30: De faţa Lui să se teamă tot pământul,

îndrepte-se pământul şi să nu se clatine.

31: veselească-se cerul şi să se bucure pământul

şi să se spună între neamuri că Domnul S-a împărăţit.

32: Marea să tresalte cu toată plinătatea ei,

să se bucure câmpurile cu tot ce e pe ele.

33: Atunci toţi copacii pădurii se vor bucura de faţa Domnului,

că a venit să judece pământul.

34: Mărturisiţi-vă Domnului, că e bun,

că în veac este mila Lui!

35: Şi ziceţi: Mântuieşte-ne, Dumnezeul mântuirii noastre,

şi scoate-ne de printre neamuri,

ca să lăudăm numele Tău cel sfânt

şi să ne fălim întru lauda Ta.

36: Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel,

din veac şi până-n veac!

Şi tot poporul va zice: «Amin!»”.

Şi aşa L-au lăudat pe Domnul.

Se încheie cântarea lui David, ultima parte fiind una de preamărire a lui Dumnezeu.

37: Şi i-au lăsat acolo, înaintea chivotului legământului Domnului, pe Asaf şi pe fraţii lui, ca să slujească fără încetare în faţa chivotului, după rânduiala de fiecare zi;

„Se reia povestirea întreruptă la I Paralipomene 16,7, subiectul gramatical fiind David[12].

38: Şi pe Obed-Edom şi pe fraţii lui, şaizeci şi opt; Obed-Edom, fiul lui Iditun, şi Hosa, aveau să fie uşieri;

Obed-Edom (= slujitorul celui roşu), fiul lui Iditun (= recunoscător; cel care laudă), „este levit şi nu trebuie confundat cu personajul omonim din Textul Masoretic, I Paralipomene 13,13-14 (…). Nu se ştie care era rolul celor şaizeci şi opt de fraţi ai lui Obed-Edom, câtă vreme paznicii chivotului erau strict în număr de patru (I Paralipomene 15,24)”[13]. Tot între uşieri e amintit şi Hosa (= refugiu), probabil o altă formă pentru Iehia (care apare numit şi ca Ieiel).

39: iar pe preotul Ţadoc şi pe ceilalţi preoţi, fraţii săi, [i-a rânduit] înaintea locaşului Domnului de pe înălţimea Gabaon,

„Ţadoc este fiul, de fapt nepotul, lui Ahitub (…), descendent al lui Eleazar, al treilea fiu al lui Aaron. A fost preot la curtea lui David, a participat la ungerea lui Solomon ca succesor al lui David, spre deosebire de Abiatar, celălalt preot al curţii, care l-a susţinut pe Adonia (III Regi 1,7). Urmaşii lui Ţadoc au îndeplinit, până la exil, funcţia de mare preot în templul lui Solomon. După întoarcerea din exil, ei au deţinut în exclusivitate acest rol, până în 171 î. Hr., când regele Antioh IV îl numeşte preot, cu de la sine putere, pe Menelau (II Macabei 4,23 şi urm.). ♦ [Înălţimea] (ebr. bamah, înălţime) din Gabaon este identificată, în perioada monarhiei, ca Marea Înălţime, fost sanctuar canaanit, locul în care au fost aşezate de către David cortul mărturiei şi altarul de bronz. Aici i-a vorbit Domnul lui Solomon (II Paralipomene 1) despre domnia lui”[14].

„Din III Regi 3, 4 ştim că regele Solomon obişnuia să aducă jertfe pe o mare înălţime a Gabaonului. De aici, pe lângă motivaţia că era locul cel mai înalt, presupunerea că pe vârful acelui deal poposise cândva chivotul Domnului (în perioada ocupării Canaanului de către Evrei) şi că acela rămăsese doar locaşul, adăpostul, căruia David i-a acordat o atenţie cu totul specială”[15].

40: ca să-I aducă Domnului arderi-de-tot pe jertfelnicul arderilor-de-tot, neîncetat, dimineaţa şi seara, potrivit cu toate cele scrise în legea Domnului, cele pe care El le-a poruncit fiilor lui Israel prin mâna lui Moise, robul lui Dumnezeu;

41: şi împreună cu el, pe Heman, pe Iditun şi pe ceilalţi, aleşi pe nume să-L laude pe Domnul, că în veac este mila Lui;

42: şi, împreună cu ei, trâmbiţe şi ţimbale răsunătoare şi instrumente muzicale pentru cântările lui Dumnezeu; iar fiii lui Iditun, la poartă.

„Prin cântarea psalmului se slăvea şi Dumnezeu, iar cei care auzeau armonia cântării îşi îndreptau moravurile. Iditun era cântăreţ de cântări sfinte, după cum ne istoriseşte Istoria Paralipomenelor”[16].

43: Şi a plecat tot poporul, fiecare la casa lui; iar David s-a întors să-şi binecuvinteze casa.

„În II Regi 6,20-23 urmează discuţia lui David cu Micol şi justificarea bucuriei pe care regele a manifestat-o înaintea chivotului şi a supuşilor săi”[17].


[1] BBVA, p. 465

[2] SEP 3, p. 65

[3] BBVA, p. 465

[4] Teolipt al Filadelfiei, Cuvinte duhovniceşti, I,19

[5] Sf. Grigorie de Nyssa, Omilii la Ecclesiast, VII

[6] Marcu Ascetul, op. cit., 66

[7] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, V,2

[8] SEP 3, p. 67

[9] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XI

[10] Sf. Iustin Martirul, Dialogul cu iudeul Trifon, LXXIV

[11] Origen, Exortaţie la martiriu, XXXII

[12] SEP 3, p. 68

[13] SEP 3, p. 68

[14] SEP 3, pp. 68-69

[15] BBVA, p. 467

[16] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, XIII,1

[17] SEP 3, p. 69

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s