Comentarii la I Paralipomena – 15

Posted: 03/03/2009 in I Paralipomena
Etichete:, , ,

CAP. 15 – Aducerea chivotului în cetatea lui David.

1: El şi-a făcut pentru sine case în cetatea lui David. A pregătit însă şi un loc pentru chivotul lui Dumnezeu şi a făcut cort.

„Cortul care adăposteşte chivotul legământului şi pe care îl înalţă David este asemănător celui ridicat de Moise în deşert, distrus în timpul numeroaselor conflicte cu filistenii”[1].

2: Atunci a zis David: „Chivotul lui Dumnezeu nu poate fi purtat decât de leviţi, căci pe ei i-a ales Dumnezeu să poarte chivotul Domnului şi să-I slujească până-n veac”.

„David se convinsese că chivotul Domnului nu trebuie transportat cu carul, ci pe umerii celor anume rânduiţi s-o facă”[2].

3: Şi a adunat David tot Israelul în Ierusalim, să aducă chivotul Domnului în locul pe care i-l pregătise.

„Adunarea întregului Israel se limitează, de fapt, la reprezentanţii tuturor triburilor, însă accentul se pune pe preoţii şi leviţii însărcinaţi cu transportarea chivotului”[3].

4: Şi a strâns David laolaltă pe fiii lui Aaron şi pe leviţi:

5: Din fiii lui Cahat: căpetenia Uriel şi fraţii lui, o sută douăzeci;

Fraţi se numesc, în limbaj biblic, rudele de sânge de aceeaşi generaţie”[4].

Din familia lui Cahat (= aliat; prieten) căpetenie era Uriel (= foc este Dumnezeu).

6: Din fiii lui Merari: căpetenia Asaia şi fraţii lui, două sute douăzeci;

Din familia lui Merari (= trist; grija mea), David a ales pe căpetenia Asaia (= Iahve lucrează).

7: Din fiii lui Gherşon: căpetenia Ioil şi fraţii lui, o sută treizeci;

Din familia lui Gherşon (= străin; călător) căpetenie era Ioil (= Iahve este Dumnezeu).

8: Din fiii lui Eliţafan: căpetenia Şemaia şi fraţii lui, două sute;

Din fiii lui Eiţafan (= Dumnezeu ocroteşte) căpetenie era Şemaia (= Iahve a auzit).

9: Din fiii lui Hebron: căpetenia Eliel şi fraţii lui, optzeci;

Din fiii lui Hebron (= uniune; legătură) căpetenie era Eliel (= Dumnezeul meu este Dumnezeu).

10: Din fiii lui Uziel: căpetenia Aminadab şi fraţii lui, o sută douăzeci;

Din fiii lui Uziel (= puterea Domnului) căpetenie era Aminadab (= popor ales).

11: David i-a chemat pe preoţii Ţadoc şi Abiatar, şi pe leviţii Uriel, Asaia, Ioil, Şemaia, Eliel şi Aminadab

12: şi le-a zis: „Voi sunteţi căpeteniile caselor leviţilor; curăţiţi-vă, voi şi fraţii voştri, ca să aduceţi chivotul Dumnezeului lui Israel acolo unde i-am pregătit loc;

Curăţiţi-vă: verbul αγνίζω , a curăţi, a purifica, se referă la purificarea rituală prin abluţiuni şi prin spălarea hainelor preoţilor şi leviţilor care aveau să poarte chivotul. Textul Masoretic are sfinţiţi-vă – nu e simplă purificare, ci punere în slujba sfinţeniei, transcendenţei lui Dumnezeu”[5].

13: fiindcă mai înainte, nefiind voi gata, Dumnezeul nostru a făcut în noi o ruptură, de vreme ce nu L-am căutat cum se cuvine”.

„David se referă la încercarea precedentă, eşuată, de aducere a chivotului de la Chiriat-Iearim la Ierusalim (I Paralipomene 13,6-10) şi, în special, la greşeala lui Uza”[6]. Dar, cum s-a dedus, greşeala fusese una colectivă, de vreme ce chivotul nu fusese purtat de către leviţi, ci transportat cu carul.

14: Atunci preoţii şi leviţii s-au curăţit spre a aduce chivotul Dumnezeului lui Israel.

„E vorba de ritualul purificării, obligatoriu înainte de un moment important”[7].

15: Apoi fiii leviţilor au luat chivotul lui Dumnezeu (aşa cum Moise a poruncit prin cuvântul lui Dumnezeu, potrivit Scripturii), purtându-i drugii pe umeri.

„Chivotul este purtat pe umeri de leviţi, cu ajutorul a patru drugi (αναφορείς[8]) trecuţi prin inelele de la baza acestuia”[9].

16: Iar David a zis către căpeteniile leviţilor: „Puneţi-i pe fraţii voştri cântăreţi din instrumente muzicale, din alăute, harpe şi ţimbale, să strige cu glas de bucurie!”

„O dată cu regele David, muzica sacră începe să joace un rol important. În relatarea despre mutarea chivotului la Ierusalim (II Regi 6; I Paralipomene 15,15-16), muzica apare pentru prima oară ca parte integrantă a ceremoniilor religioase. Deşi cele două versiuni ale episodului prezintă unele diferenţe, ambele menţionează utilizarea instrumentelor cu coarde, de percuţie şi de suflat, precum şi cânturile şi dansurile care au însoţit procesiunea. Deşi nu i-a fost dat să înalţe Casa Domnului, David este, potrivit tradiţiei, creatorul muzicii liturgice a Templului. Tradiţia îl consideră de altfel şi inventatorul instrumentelor muzicale (Amos 6,5)”[10].

17: Leviţii l-au rânduit pe Heman, fiul lui Ioil; iar dintre fraţii lui, pe Asaf, fiul lui Berechia; pe Etan, fiul lui Cuşaia, din fiii lui Merari, fraţii lor;

Conducători ai cântăreţilor: Heman (= credincios; fidel), fiul lui Ioil (= Iahve este Dumnezeu); Asaf (= culegător), fiul lui Berechia (= binecuvântarea lui Iahve); Etan (= statornic), fiul lui Cuşaia (= arcul lui Iahve). Aceştia erau din familia lui Merari.

18: cu ei, pe fraţii lor de mâna a doua: Zaharia, fiul lui Iaaziel, Şemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Benaia, Maaseia, Matitia, Elifelehu, Micneia, Obed-Edom şi Ieiel, portarii;

19: şi pe cântăreţii Heman, Asaf şi Etan, cu ţimbale de aramă, să facă sunetul să se audă;

20: şi pe Zaharia, Iaaziel, Şemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Maaseia şi Benaia, cu alăute de sunete subţiri;

21: pe Matitia, Elifelehu, Micneia, Obed-Edom, Ieiel şi Azazia, cântând din harpe cu opt coarde, ca să sune tare;

22: iar Chenania, căpetenia leviţilor, era dascăl de cântări, având iscusinţă mare.

23: Berechia şi Elcana erau uşierii chivotului.

Portarii chivotului, în număr de patru, mergeau, doi câte doi, înaintea şi, respectiv, în urma preoţilor care purtau chivotul”[11].

24: Iar preoţii Şebania, Iosafat, Natanael, Amasai, Zaharia, Benaia şi Eliezer sunau din trâmbiţe înaintea chivotului lui Dumnezeu. Obed-Edom şi Iehia erau uşierii chivotului lui Dumnezeu.

O listă de alţi cântăreţi (termenul putând fi înţeles şi cu sens de instrumentişti), de rang inferior. Între aceştia, patru sunt portari sau uşieri: Obed-Edom (= slujitorul celui roşu), Ieiel (= luptătorul lui Dumnezeu) – numit la versetul 24 Iehia (= Iahve este viu), Berechia (= binecuvântarea lui Iahve) şi Elcana (= Dumnezeu a creat).

Cântăreţii: Zaharia (= Iahve Şi-a amintit), fiul lui Iaaziel (= Iahve isprăveşte), Şemiramot (= faima nobilimii), Iehiel (= Dumnezeu trăieşte), Uni (= apăsat; suferind), Eliab (= Dumnezeu îmi este tată), Benaia (= fiul lui Iahve), Maaseia (= lucrarea lui Iahve), Matitia (= darul Domnului), Elifelehu (= Dumnezeu este slavă), Micneia (= proprietatea lui Iahve), Heman (= fidel), Asaf (= culegător), Etan (= statornic) şi Azazia (= tăria lui Iahve); Chenaia (= ocrotitorul meu este Iahve) e socotit oarecum aparte, subliniindu-se iscusinţa sa în calitate de dascăl de cântări. Se deduce, din enumerarea de mai sus, că s-au folosit patru grupe de instrumente muzicale: două tipuri de instrumente cu coarde, instrumente de suflat şi percuţie.

La instrumentele de suflat erau preoţii: Şebania (= crescut de Iahve), Iosafat (= Iahve a judecat), Natanael (= dat de Dumnezeu), Amasai (= povara lui Dumnezeu), Zaharia (= Iahve Şi-a amintit), Benaia (= fiul lui Iahve) şi Eliezer (=ajutorul lui Dumnezeu).

25: Aşa s-a dus David cu bătrânii lui Israel şi cu căpeteniile peste mii să aducă cu veselie chivotul legământului Domnului din casa lui Obed-Edom.

26: Şi a fost că după ce Dumnezeu i-a întărit pe leviţi să ridice chivotul legământului Domnului, au înjunghiat şapte viţei şi şapte berbeci.

27: Iar David era îmbrăcat în veşminte de vison; ca el, toţi leviţii care purtau chivotul legământului Domnului, precum şi Chenania, căpetenia cântăreţilor şi muzicanţilor. Iar David purta efod de vison.

Veşminte de vison: în SEP 3 s-a tradus prin veşmânt de in. „În Textul Masoretic, David are două veşminte: la începutul versetului e vorba de o tunică de in subţire (meil buţ), iar la sfârşitul lui, de un efod de in (ephodh bodh). David poartă, în mod excepţional, un efod simplu de in, deosebit de efodul scump al Marelui Preot. (…) Articol sacru de vestimentaţie, efodul se întindea de la piept până la şolduri şi se prindea cu două curele pe umeri”[12].

28: Întregul Israel a adus chivotul legământului Domnului cu strigăte şi cu sunete de corn şi cu trâmbiţe şi cu ţimbale, cântând puternic din alăute şi harpe.

29: Şi a fost că atunci când chivotul legământului Domnului a sosit şi a intrat în cetatea lui David, Micol, fiica lui Saul, s-a aplecat pe fereastră şi l-a văzut pe regele David săltând şi jucând; şi l-a dispreţuit în inima ei.

Micol (= pârâu) „este fiica cea mai mică a lui Saul, dată în căsătorie lui David înaintea exilului său. După întoarcerea lui David, aceasta revine la el, prin bunăvoinţa politică a lui Abner (II Regi 3,15). Dar dispreţul pe care femeia îl manifestă când îl vede pe David dansând de bucurie înaintea chivotului îi va aduce sterilitatea (II Regi 6,23)”[13].

„E propriu bucuriei să salte cu cuviinţă dumnezeiască şi să se veselească, cum sălta în pântece Ioan (Luca 1, 41), marele Înaintemergător şi vestitor al adevărului, sau împăratul David, când a dat locaş de odihnă chivotului lui Israel”[14].


[1] SEP 3, p. 63

[2] BBVA, p. 464

[3] SEP 3, p. 63

[4] SEP 3, p. 63

[5] SEP 3, p. 63

[6] SEP 3, p. 63

[7] BBVA, p. 465

[8] anaforis.

[9] SEP 3, p. 63

[10] DEI, p. 551

[11] SEP 3, p. 64

[12] SEP 3, p. 64

[13] SEP 3, p. 65

[14] Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 6

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s