Comentarii la I Paralipomena – 10

Posted: 03/03/2009 in I Paralipomena
Etichete:, , ,

II. David (10,1 – 29,30)

CAP. 10 – Moartea lui Saul în lupta cu Filistenii.

Capitolul 10 relatează „moartea lui Saul. Pasajul corespunde naraţiunii de la I Regi 31,1-13. Este primul capitol narativ din I Paralipomene. Cronicarul insistă asupra sfârşitului lui Saul şi ridicării lui David, în jurul căruia gravitează întreaga carte. Spre deosebire de pasajul corespunzător din I Regi, autorul cronicii indică aici expressis verbis unul dintre motivele morţii lui Saul (consultarea vrăjitoarei din Endor) şi face aluzie la alte două păcate foarte grave ale lui Saul: aducerea de jertfe în locul profetului Samuel şi încălcarea anatemei în războiul cu amaleciţii”[1].

1: Filistenii s-au ridicat cu război împotriva Israeliţilor, iar aceştia au fugit din faţa Filistenilor şi au căzut răniţi în muntele Ghelboa.

Spre nord-estul munţilor Efraim se înalţă „munţii Ghilbea, cu o lungime de aproximativ 13-14 km şi o lăţime de 5-8 km. Înălţimea lor este de 523 metri”[2]. Ghelboa (= fântână care fierbe) „era un masiv muntos din teritoriul lui Isahar. Masivul străjuieşte Valea Ezdrelon (Izreel), zona de trecere cea mai importantă de la Mediterana la Iordan. Bătălia decisivă, pe care Saul a pierdut-o, s-a dat pentru controlul acestei zone strategice. În condiţiile de atunci, rănit însemna de obicei rănit de moarte, sau chiar mort[3].

2: Atunci Filistenii au alergat pe urmele lui Saul şi ale fiilor săi şi i-au ucis Filistenii pe Ionatan, pe Aminadab şi pe Melchişua, fiii lui Saul.

3: Lupta împotriva lui Saul devenise crâncenă; au dat de el arcaşii şi l-au rănit cu săgeţi.

4: Atunci Saul i-a zis scutierului său: „Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă cu ea, ca să nu vină aceşti netăiaţi-împrejur şi să-şi bată joc de mine!” Dar scutierul n-a vrut s-o facă, fiindcă se temea foarte; aşa că Saul a luat sabia şi s-a aruncat în ea.

„În acest capitol, moartea tragică a lui Saul (ca pedeapsă pentru păcatele lui) nu e altceva decât prefaţa la glorioasa domnie a lui David”[4].

5: Iar scutierul, văzând că Saul era mort, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit.

6: Aşa a murit Saul: el şi cei trei fii ai săi într-o singură zi, şi toată casa lui împreună cu el.

„Cronistul afirmă că, o dată cu moartea fiilor lui Saul se stinge şi stirpea acestuia. Ştim însă, din II Regi 2,10 şi 21, 7-9, despre existenţa unui fiu, Işboşet, care a domnit doi ani, şi, respectiv, despre un nepot, Mefiboşet, fiul lui Ionatan, şi însăşi genealogiile din I Paralipomene 8,33-36 şi 9,39-44 pomenesc şi de alţi urmaşi. Toţi aceştia nu mai sunt însă relevanţi din punct de vedere al monarhiei”[5].

7: Iar oamenii lui Israel ce se aflau de cealaltă parte a văii, văzând că fiii lui Israel fugeau şi că Saul şi fiii săi muriseră, şi-au părăsit cetăţile şi au fugit, iar Filistenii au venit şi au locuit în ele.

Valea pe care cronistul o numeşte generic este Valea Ezdrelon, cu prelungirea ei răsăriteană, până la Iordan. Cf. I Regi 31,7”[6].

8: Şi a fost că a doua zi, când au venit Filistenii să-i despoaie pe cei răniţi, i-au aflat pe Saul şi pe fiii săi căzuţi în muntele Ghelboa.

9: Şi l-au dezbrăcat şi i-au luat capul şi armele şi le-au trimis în ţara Filistenilor, răspândind de jur-împrejur noutăţi vesele la idolii lor şi la popor.

„Lui Saul i se iau armele şi însemnele regale. Verbul εκδύω înseamnă, mai mult decât a dezbrăca, a prăda, a despuia de însemne[7].

10: Armura i-au pus-o în casa dumnezeului lor, iar capul i l-au aşezat în capiştea lui Dagon.

„Dagon era un zeu de natură incertă, venerat în toată Mesopotamia, mai ales în regiunea Eufratului Mijlociu (…). Apropierea dintre numele zeului şi cuvântul ebraic dagh, peşte, este depăşită. Mai degrabă, Dagon este o divinitate agrară (vezi şi ebr. daghan, grâne). Dagon are, aşa cum reiese din I Regi 31,10, un templu la [Bet-Şean] (azi Beisan). Informaţia biblică a fost confirmată de săpăturile arheologice efectuate în 1930 la Beisan”[8].

11: Şi toţi locuitorii Galaadului au auzit despre tot ceea ce Filistenii făcuseră cu Saul şi cu Israel;

„Versetul indică, în general, pe locuitorii din Galaad, însă I Regi 31,11 îi pomeneşte pe locuitorii din Iabeşul Galaadului. Informaţia este precisă, dacă luăm în considerare conţinutul versetelor următoare şi recunoştinţa de care se bucura Saul în rândul locuitorilor acestei cetăţi (cf. I Regi 11,1-11)”[9].

12: şi s-au ridicat din Galaad toţi vitejii şi au luat trupul lui Saul şi pe ale fiilor săi şi le-au adus la Iabeş; şi le-au îngropat oasele sub un stejar din Iabeş şi au postit şapte zile.

„Relatării de mai sus, preluată, aproape cuvânt de cuvânt, din I Regi 31, 1-13, cronicarul îi adaugă, în următoarele două versete, o glosă teologică (cu trimitere la vrăjitoarea din Endor – I Regi 28)”[10]. Iabeş (= secetă; stepă) – localitate în Galaad.

13: Aşa a murit Saul, întru fărădelegile lui, pe care le-a făcut în faţa Domnului, după cuvântul Domnului pe care el nu l-a păzit atunci când el, Saul, a întrebat-o pe cea care cheamă morţii să-i caute răspuns şi când i-a răspuns profetul Samuel;

Şi Cronicarul (ca şi autorul Cărţii I Regi) afirmă lămurit că proorocul Samuel i-a vorbit lui Saul. Ipoteza substituirii unui alt duh e târzie şi, după opinia noastră, eronată, pentru cazul în discuţie. Acestea s-au tratat pe larg la Cartea I Regi, capitolul 28.

După cuvântul Domnului pe care el nu l-a păzit…: „Este o aluzie la două păcate foarte grave, despre ale căror consecinţe Saul fusese prevenit de profetul Samuel (I Regi 13,9-14). Primul a constat în aducerea de jertfe la Ghilgal, Saul substituindu-se lui Samuel. Al doilea păcat se referă la încălcarea anatemei (…) în urma războiului cu amaleciţii, când Saul a cruţat viaţa regelui Agag şi şi-a însuşit bunurile acestuia (I Regi 9,31)”[11].

14: şi nu pe Domnul L-a căutat, aşa că El l-a ucis şi a strămutat regatul către David, fiul lui Iesei.

Cum se vede din ultimul verset, relatarea morţii lui Saul a avut doar menirea de a pregăti intrarea în scenă a regelui David. Cu toate că Saul e doar sumar amintit aici, vom proceda, ca şi în cazul Cărţilor Regilor, la o scurtă prezentare a fiecărei domnii, rezumându-ne aici, după Solomon, doar la regii care au stăpânit peste Iuda, începând, firesc, cu Saul: „Suveranul fondator al regatului Israel (1029 – 1004 î. Hr.), Saul, fiul lui Chiş din tribul Veniamin, se impune ca un încercat comandant militar în luptele împotriva amoniţilor şi filistenilor. În contextul accentuării presiunii vecinilor asupra teritoriilor locuite de cele 12 triburi israelite, Saul, sprijinit de profetul şi judecătorul Samuel, este ales rege. Saul încearcă să consolideze uniunea celor 12 triburi, constituie prima armată permanentă şi schiţează primii paşi pe drumul cristalizării unei autorităţi centrale puternice şi al limitării pretenţiilor teocratice ale preoţimii cultului lui Iahve. Reprezentanţi ai familiei sale sunt impuşi în posturi importante. Saul poartă lupte grele împotriva filistenilor, amoniţilor, amaleciţilor. Cade împreună cu trei fii în lupta de la muntele Gilboa împotriva filistenilor. În partea de nord a regatului îi succede fiul său, Işboşet, în Iudeea este proclamat rege ginerele lui, David (1004 – 965)”[12].


[1] SEP 3, p. 51

[2] AB, p. 73

[3] SEP 3, p. 51

[4] BBVA, p. 460

[5] SEP 3, p. 52

[6] SEP 3, p. 52

[7] SEP 3, p. 52

[8] SEP 3, p. 52

[9] SEP 3, p. 52

[10] BBVA, p. 461

[11] SEP 3, p. 53

[12] Horia C. Matei, Enciclopedia Antichităţii (în continuare, abreviat, EA), Ed. Meronia, Bucureşti, 1995, p. 283

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s