Comentarii la I Paralipomena – 5

Posted: 02/03/2009 in I Paralipomena
Etichete:, , ,

CAP. 5 – Urmaşii lui Ruben, Gad, Manase şi Levi.

 

1: Fiii lui Ruben, întâiul-născut al lui Israel (căci el a fost născut întâi, dar pentru că el a întinat patul tatălui său, binecuvântarea [de întâietate] i-a fost dată fiului său Iosif – fiul lui Israel -, aşa că el n-a mai fost socotit ca întâi-născut;

„Cronistul face aluzie la Facerea 35,22 şi explică de ce, deşi întâi-născut, Ruben nu beneficiază de acest drept. Mai mult, autorul trimite şi la episodul binecuvântării fiilor lui Iosif (Facerea 48,5).   Drepturile de întâi-născut: gr. πρωτοτόκια. Pentru acelaşi termen, cf. Facerea 25,31-32. Problema drepturilor fiului întâi-născut, precum şi condiţiile transferării acestora asupra altui fiu sunt tratate, printre alţii, de I. Mendelsohn în articolul On the Preferential Status of the Eldest Son, în Bulletin of the American Schools of Oriental Research, 156 (1959). Întâiul-născut primea prima şi cea mai bună parte din moştenirea părintească, dar participa apoi şi la împărţirea în mod egal cu fraţii săi a moştenirii rămase. De exemplu, în cazul a doi fraţi, cel mai mare primea două părţi (dreptul de întâi-născut, respectiv jumătate din ce rămânea), în timp ce mezinului îi revenea o singură parte (cealaltă jumătate). În privinţa fiilor lui Iacob, cutuma este parţial respectată, pentru că Iosif (cel care primeşte binecuvântarea, cf. v. următor) va lua două teritorii (pentru cei doi fii ai săi, Manase şi Efraim), dar numărul teritoriilor împărţite rămâne în mod simbolic doisprezece pentru că tribul lui Levi, datorită statutului său special, nu participă la moştenire, fiind recompensat în alt fel. Cf. AB I Chron., pp. 35-36. ♦  Tribul lui Ruben a ocupat teritoriul din estul Iordanului, fiind mărginit în sud de râul Arnon şi învecinat în nord cu tribul lui Gad (care îi va şi asimila teritoriile destul de repede, după cum lasă de înţeles inscripţia lui Meşa, sec. al IX-lea î. Hr. – cf. AB I Chron., pp. 37-38)”[1]. Reamintim că Ruben înseamnă iată fiu, iar Israel, cel ce luptă cu Dumnezeu sau mintea văzătoare de Dumnezeu.

2: cu toate că Iuda era cel mai puternic între fraţii săi – şi din el avea să fie un cârmuitor -, întâietatea i-a fost dată lui Iosif).

Întâietatea: SEP 3 traduce cu binecuvântarea; „Textul Masoretic are bekhorah, dreptul de întâi-născut. Autorul semnalează poziţia preeminentă politic şi militar a lui Iuda. Totuşi, consecvent principiilor sale religioase, Cronistul nu poate trece sub tăcere faptul că drepturile de întâi-născut le-a primit Iosif, chiar dacă urmaşii acestuia din regatul de nord se vor face vinovaţi de apostazie (Textul Masoretic este aici mai explicit decât textul grec). Constatarea din el [i. e. Iuda] avea să iasă o căpetenie este o aluzie la marii regi ai lui Israel (David şi Solomon), descendenţi ai lui Iuda; cronicarul se referă la legitimitatea regalităţii iudaice, în contrapartidă cu cea israelită, vinovată de apostazii şi schisme. Pasajul, ca şi Facerea 49,10, a fost interpretat şi în sens mesianic de tradiţia patristică şi rabinică. În locul vagului căpetenie, conducător, varianta siriacă oferă regele Mesia (Unsul)”[2].  Iosif se traduce prin adaos.

3: Fiii lui Ruben, întâiul-născut al lui Israel: Enoh, Falu, Heţron şi Carmi.

Fiii lui Ruben: Enoh (= consacrat), Falu (= distins; renumit), Heţron (= înflorit; frumos) şi Carmi (= plin de roade).

4: Fiii lui Ioil: Şemaia, fiul său; fiul acestuia, Gog; iar al acestuia, Şimei;

5: fiul acestuia: Mihea; al acestuia, Reaia; iar al acestuia, Baal;

6: fiul acestuia: Beera – pe care Tiglatfalasar, regele Asiriei, l-a dus în robie; el era căpetenia Rubeniţilor.

Urmaşii lui Ioil: Şemaia (= Iahve aude), Gog (= prinţ), Şimei (= renumit), Mihea (= cine este ca Dumnezeu?), Reaia (= Iahve vede), Baal (= stăpân), Beera (= fântână).

Numele lui Tiglatfalasar este „atestat pe tăbliţe, în asiriană, sub forma Tukulti-apil-Esharra care se traduce încrederea mea este în fiul lui Esharra.  Rege cuceritor al Asiriei, a domnit între 745 şi 727 î. Hr. şi a fost contemporan cu regele Ahaz al lui Iuda (732/1-716/5 î. Hr.). Strămutarea lui Beera ar putea face aluzie la cele relatate la IV Regi 15,29”[3].

7: Şi fraţii lui, după familiile lor, după spiţa neamului lor: cel mai însemnat, Ioil; apoi, Zaharia

8: şi Bela, fiul lui Azaz, fiul lui Şema, fiul lui Ioil. El locuia în Aroer, până la Nebo şi Baal-Meon;

Căpetenii în Ruben: Ioil (= luptătorul lui Dumnezeu), Zaharia (= Iahve Şi-a amintit de cuvântul Său), Bela (= distrugere), fiul lui Azaz (= puternic), fiul lui Şema (= veste), fiul lui Ioil (= Iahve este Dumnezeu).

„Aroer este o localitate în Transiordania, pe malul nordic al râului Arnon. Sediu al unei familii de rubeniţi, cetatea reprezintă limita sudică a teritoriului lui Ruben. ♦ [Baal-Meon era] unul dintre oraşele construite de rubeniţi în teritoriul lui Sihon Amoritul (Numeri 32,28)”[4]. Aroer (= goliciune; tufiş de ienupăr); Nebo (= a vesti); Baal-Meon (= Domnul locuinţelor).

9: iar spre răsărit se întindea până la marginea pustiului care începe de la râul Eufrat, fiindcă vitele lor erau foarte multe în ţinutul Galaadului.

Galaad (= ţinut pietros) „este aici mai mult un nume generic pentru Transiordania. Se pare însă că textul face aluzie aici la regiunea din sudul obişnuitei linii de demarcaţie [Heşebon] – Marea Moartă, un podiş deluros propice creşterii de animale: vite, oi şi capre”[5]. Eufrat (= apă dulce).

10: În zilele lui Saul au purtat ei război cu localnicii, care au căzut în mâinile lor; şi toţi au locuit în corturile lor, în latura de răsărit a Galaadului.

Localnicii sau „Vecinii (πάροικοι[6]), cum îi numeşte vag Septuaginta, sunt în Textul Masoretic aşa-numiţii agareni (ebr. hageriim). Agarenii erau un trib arab din deşertul sirian. Numele lor se trage, după tradiţie, de la Agar, servitoarea egipteancă[7] a lui Avraam şi mama lui Ismael, alungată în deşert (Facerea 16). Şi în Psalmul 82,7 sunt amintiţi, alături de alte popoare, ca duşmani ai lui Israel (cf. I Paralipomene 5,19). Nu este foarte sigur însă că această campanie este aceeaşi cu cea menţionată la v. 19. Nici în Septuaginta, nici în Textul Masoretic nu este clar cine a câştigat războiul. Oricum, tribul lui Ruben a dispărut foarte devreme: o parte a fost integrată în tribul lui Gad, iar rămăşiţe ale lui vor fi dus o viaţă semi-nomadă, până în vremea lui Saul, când probabil au fost înghiţite de agareni (cf. BJ[8], nota ad loc.)”[9].

11: Fiii lui Gad trăiau în faţa lor, în ţinutul Vasanului, până la Salca:

„Tribul lui Gad ocupă teritoriul transiordanian de la nord de Ruben. ♦ Vasan este regiunea din nord de Galaad, care se închide în nord până la muntele Hermon şi în est până la Salca”[10]. Vasan (= pământ roditor); Salca (= coşul nostru) – cetate în Vasan.

12: Ioil, întâiul-născut; Şafam, al doilea, apoi Iaenai şi Şafat în Vasan.

13: Fraţii lor, după familiile părinţilor lor, erau în număr de şapte: Micael, Meşulam, Şeba, Iorai, Iacan, Zia şi Eber;

14: ei erau fiii lui Abihail, fiul lui Huri, fiul lui Iaroah, fiul lui Galaad, fiul lui Micael, fiul lui Ieşişai, fiul lui Iahdo, fiul lui Buz;

15: Ahi, fiul lui Abdiel, fiul lui Guni, era capul familiilor lor.

16: Ei trăiau în Galaad, în Vasan şi în satele acestora, în tot ţinutul dimprejurul Şirionului, până la margini.

„Pasajul ridică o problemă de critică de text remarcabilă. Atât Septuaginta, cât şi textul ebraic tradiţional indică Saronul[11] ca punct de reper pentru teritoriul gadit, ceea ce este imposibil, pentru că Saronul este câmpia fertilă din nord-vestul Palestinei, la sud de Carmel. Dar Deuteronomul 3,9 precizează că fenicienii numesc Sanir sau Sanior (ebr. Saryon) muntele Hermon (din lanţulAntiliban), formaţiune geologică situată la limita de nord-est a pământului ocupat de israeliţi. Această lecţiune pare cea corectă, în cazul de faţă. Unii comentatori presupun şi o locaţie necunoscută din Transiordania (AB I Chron., p. 34 nota 16)”[12]. Şirion (= bogat în lumină; libertate; platoşă).

Fiii lui Gad (= noroc; fericit): Ioil (= Iahve este Dumnezeu), Şafam (= viezurele stâncilor), Iaenai (= Domnul răspunde), Şafat (= El a judecat) – aceştia erau în Vasan -, Micael (= cine este ca Dumnezeu?), Şeba (= băutor; jurământ), Iorai (= învăţat de Iahve), Iacan (= înţelept), Zia (= îngrozit; adunare), Eber (= din regiunea de dincolo) – aceştia erau fiii lui Abihail (= tatăl cântecului), fiul lui Huri (= alb), fiul lui Iaroah (= duhul Domnului; lună nouă), fiul lui Galaad (= stâncos; movila mărturiei), fiul lui Micael (= cine este ca Dumnezeu?), fiul lui Ieşişai (= venerabil), fiul lui Iahdo (= întrunire), fiul lui Buz (= dispreţ); – căpetenia acestora era Ahi (= fratele lui), fiul lui Abdiel (= robul lui Dumnezeu), fiul lui Guni (= apărat).

17: Ei au fost cu toţii număraţi în zilele lui Iotam, regele lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam, regele lui Israel.

„Probabil în două recensăminte diferite, pentru că intervalul dintre moartea lui Ieroboam şi începutul domniei lui Iotam este de trei ani (743-740 î. Hr.)”[13].

18: Fiii lui Ruben, ai lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase aveau războinici, bărbaţi care purtau scut şi sabie, care încordau arcul şi erau deprinşi cu războiul: patruzeci şi patru de mii şapte sute şaizeci care ieşeau la luptă.

19: Ei au dus război cu Agarenii, cu Ietur, cu Nafiş şi cu Nodab

20: şi i-au biruit; Agarenii au fost daţi în mâna lor, ei şi toate corturile lor; fiindcă ei în vremea luptei au strigat spre Dumnezeu şi El i-a ascultat, pentru că ei aveau încredere în El.

„Înfrânţi de rubeniţi (cf. 5, 10), agarenii se aliază cu vecinii arabi: itureii (descendenţii lui Ietur, fiu al lui Ismael (I Paralipomene 1,31), nafiseii (urmaşii lui Nafiş, fiu al lui Ismael, I Paralipomene 1,31) şi nadabeii, despre care nu există informaţii precise”[14].  Israeliţii stabiliţi la răsărit de Iordan au luptat cu descendenţii lui Agar (= fugă; frumoasă), Ietur (= îngrăditură), Nafiş (= mireasmă) şi Nodab (= generos). Din nou e menţionat ataşamentul biruitorilor faţă de Dumnezeu.

21: Şi le-au poprit ce mai aveau: cincizeci de mii de cămile, două sute cincizeci de mii de oi, două mii de asini şi o sută de mii de oameni;

22: fiindcă mulţi căzuseră ucişi, de vreme ce războiul fusese al lui Dumnezeu. Şi au trăit în locul acelora până la ducerea în robie.

„Strămutarea (deportarea) despre care vorbeşte cronicarul poate fi cea parţială, amintită la IV Regi 15,19-20, care a avut loc în 743 î. Hr., din porunca lui Tiglatpileser III, sau cea generală sub Sargon (IV Regi 17,6), din 720 î. Hr.”[15].

23: Jumătate din seminţia lui Manase au locuit ţinutul de la Vasan până la Baal-Hermon şi Senir şi până la muntele Hermon; şi s-au întins şi în Liban.

„Geografia ţinutului ne este familiară din descrierea regiunii ocupate de tribul lui Gad. Baal-Hermonul este identificabil cu Baal-Gad şi reprezintă graniţa de nord a Israelului, de la poalele muntelui Hermon (din lanţul Antiliban) şi la vest de acesta. Jumătatea în discuţie a tribului lui Manase ocupă, prin urmare, teritoriul Vasanului şi al întregului Galaad”[16].  „Munţii din partea de ţară de la răsărit de Iordan sunt o continuare a munţilor Antiliban sau, mai precis, a piscului celui mai înalt al acestor munţi care este Hermonul (2759 m), munte acoperit de zăpezi veşnice, menţionat de mai multe ori în Biblie, fie ca frontieră nordică a Ţării Sfinte, fie, în limbaj figurat, ca simbol al abundenţei şi prospeţimii (Psalmi 133,3)”[17].  Hermon (= izolat; anatemă); Baal-Hermon (= Domnul Hermonului); Senir (= platoşă de zale); Liban (= alb).

24: Iată capii lor de familie: Efer, Işei, Eliel, Azriel, Ieremia, Hodavia şi Iahdiel, bărbaţi puternici, bărbaţi vestiţi, căpetenii ale neamurilor lor.

Bărbaţi puternici sau „tari în putere: gr. ισχυροι δυνάμει[18]. Sintagma apare frecvent în Septuaginta. În funcţie de context, ea poate avea diferite sensuri: războinici de elită, oameni bine instruiţi (expresia este aplicată leviţilor, cf. 9,13), bărbaţi de seamă, capabili etc.”[19].

Capii de familie din jumătatea lui Manase: Efer (= gazelă), Işei (= salutar), Eliel (= Dumnezeu este Dumnezeu), Azriel (= ajutorul lui Dumnezeu), Ieremia (= Iahve pune temelia), Hodavia (= Iahve este faimă) şi Iahdiel (= Domnul Se bucură).

25: Dar când ei s-au răzvrătit împotriva Dumnezeului părinţilor lor şi s-au desfrânat după dumnezeii neamurilor din acel ţinut, cele pe care Dumnezeu le izgonise din faţa lor,

26: atunci Dumnezeul lui Israel a întărâtat duhul lui Ful, regele Asiriei – adică duhul lui Tiglatfalasar, regele Asiriei -, şi acesta i-a strămutat pe Rubeniţi şi pe Gadiţi şi jumătate din seminţia lui Manase şi i-a dus în Halach, Habor, Hara şi la râul Gozan, unde sunt până azi.

„Cei doi regi asirieni numiţi în verset sunt una şi aceeaşi persoană: Tiglatpileser III. Celălalt nume al regelui, Faloh, corespunde formei Ful din IV Regi 15,19. În cronica babiloniană, el apare sub numele de Pulu. Regii asirieni care stăpâneau şi peste Babilon îşi luau frecvent două nume, ca rege al Asiriei, respectiv al Babilonului. ♦ Autorul confundă cele două deportări: cea a triburilor din Transiordania (734 î. Hr.), de către regele sus-amintit, şi cea a întregului regat din nord de către Salmanasar şi Sargon al II-lea (721 î. Hr.). ♦ Halach este asirianul Halahhu, oraş şi district la nord-est de Ninive. ♦ Habor (azi Habur) este un râu care curge prin provincia asiriană Gozan, colectând apele unor pâraie care străbat regiunea de la sud-vest de cursul mijlociu al Eufratului”[20].  

Ful (= puternic), regele Asiriei (= întindere), i-a deportat pe evreii de la răsărit de Iordan, strămutându-i în Halach (= oraşul lui Dumnezeu), Habor (=unire), Hara (= ţinut deluros) şi la râul Gozan (= refugiu; păşune). Deportarea e arătată ca urmare a căderii în idolatrie.

Din versetul de mai sus se poate vedea şi că, acolo pe unde au ajuns de-a lungul istoriei, evreii sunt aproape imposibil de asimilat de către băştinaşi: „În anul 722 î. Hr., sub domnia regelui asirian Salmanasar, regatul Israel a căzut sub jugul asirienilor, care au deportat pe numeroşi israeliţi la Halah, la Habor, lângă râul Gozan, şi în cetăţile mezilor (IV Regi 17,6; 18,11). Totuşi, nu toţi israeliţii au fost deportaţi (vezi II Paralipomene 35,17-19).  Deşi s-a crezut că israeliţii deportaţi în Asiria (IV Regi 17,6) se asimilaseră populaţiei locale, un pasaj din I Paralipomene 5,26 menţionează că triburile pierdute există acolo până în zilele noastre[21].

Urmează o prezentare pe larg a familiilor leviţilor:

27: Fiii lui Levi: Gherşon, Cahat şi Merari.

Fiii lui Levi (= alipire): Gherşon (= izgonire), Cahat (= aliat) şi Merari (= răzvrătire).

28: Fiii lui Cahat: Amram, Iţhar, Hebron şi Uziel.

Fiii lui Cahat: Amram (= popor înalt), Iţhar (= strălucire), Hebron (= legătură) şi Uziel (= puterea Domnului).

29: Fiii lui Amram: Aaron, Moise şi Mariam. Fiii lui Aaron: Nadab, Abiud, Eleazar şi Itamar.

Fiii lui Amram: Aaron (= împresurat de strălucire), Moise (= fiu; scos din apă) şi Mariam (= amărăciune), sora lor. Fiii lui Aaron: Nadab (= darnic), Abiud (= Iahve este tatăl meu), Eleazar (= Dumnezeu ajută) şi Itamar (= fără palmieri).

30: Lui Eleazar i s-a născut Finees; lui Finees i s-a născut  Abişua;

31: lui Abişua i s-a născut Buchi, iar lui Buchi i s-a născut Uzi;

32: lui Uzi i s-a născut Zerahia, iar lui Zerahia i s-a născut Meraiot;

33: lui Meraiot i s-a născut Amaria, iar lui Amaria i s-a născut Ahitub;

34: lui Ahitub i s-a născut Ţadoc, iar lui Ţadoc i s-a născut Ahimaaţ;

35: lui Ahimaaţ i s-a născut Azaria, iar lui Azaria i s-a născut Iohanan;

36: lui Iohanan i s-a născut Azaria; acesta a slujit ca preot la templul pe care Solomon l-a zidit în Ierusalim.

37: Lui Azaria i s-a născut Amaria, iar lui Amaria i s-a născut Ahitub;

38: lui Ahitub i s-a născut Ţadoc, iar lui Ţadoc i s-a născut Şalum;

39: lui Şalum i s-a născut Hilchia, iar lui Hilchia i s-a născut Azaria;

40: lui Azaria i s-a născut Seraia, iar lui Seraia i s-a născut Iehosadac.

41: Iehosadac a fost dus în robie cu Iuda şi Ierusalimul, sub Nabucodonosor.

Urmaşii lui Eleazar, fiul lui Aaaron: Finees (= negru), Abişua (= tatăl mântuirii),  Buchi (= gura Domnului), Uzi (= tăria mea), Zerahia (= Iahve este răsăritul), Meraiot (= rezistenţă),  Amaria (= Iahve a promis), Ahitub (= fratele bun), Ţadoc (= cel drept), Ahimaaţ (= fratele supărării),  Azaria (= ajutorul lui Iahve), Iohanan (= Iahve a dăruit), Azaria – din nou, Amaria – din nou, Ahitub – din nou, Ţadoc – din nou, Şalum (= paşnic), Hilchia (= Iahve este partea mea), Azaria – încă o dată, Seraia (= Iahve a luptat) şi Iehosadac (= Iahve este drept). E o listă a arhiereilor evrei, de la Aaron, primul mare preot, şi până la deportarea iudeilor în Babilon, de către Nabucodonosor (= Nebo apără coroana şi hotarele); Nebo (= înălţime) era zeul ştiinţei şi al artei la babilonieni.


[1] SEP 3, p. 34

[2] SEP 3, p. 34

[3] SEP 3, pp. 34-35       

[4] SEP 3, p. 35

[5] SEP 3, p. 35

[6] pariki.

[7] Aşa cum am arătat la Cartea Facerii, cel mai probabil Agar era de neam arab, fiind doar cumpărată din Egipt, unde erau frecvente târgurile de sclavi.

[8] La Bible de Jerusalem, 1986, 1988, Paris.

[9] SEP 3, p. 35

[10] SEP 3, p. 35

[11] La Anania, Şirion.

[12] SEP 3, pp. 35-36

[13] SEP 3, p. 36

[14] SEP 3, p. 36

[15] SEP 3, p. 36

[16] SEP 3, p. 36

[17] AB, p. 75

[18] ishiri dinami.

[19] SEP 3, p. 36

[20] SEP 3, p. 37

[21] Dicţionar enciclopedic de Iudaism (în continuare, abreviat: DEI), Editura Hasefer, Bucureşti, 2000, p. 829

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s