Comentarii la IV Regi – 23

Posted: 05/02/2009 in IV Regi
Etichete:, ,

CAP. 23 – Iosia curăţă de idoli templul Domnului şi regatul lui Iuda, faptă care se răsfrânge şi în hotarele lui Israel. Regii Ioahaz şi Ioachim.

 

1: Atunci regele a trimis şi i-a adunat la el pe toţi bătrânii din Iuda şi din Ierusalim.

            Bătrânii reprezentau puterea locală a fiecărei comunităţi şi erau convocaţi în împrejurări speciale”[1].

2: Şi s-a suit regele în templul Domnului, şi-mpreună cu el fiecare om din Iuda şi toţi locuitorii Ierusalimului şi preoţii şi profeţii şi-ntregul popor, de la mic la mare; şi-n auzul lor a citit toate cuvintele din Cartea legii, cea care fusese găsită în templul Domnului.

3:  Şi a şezut regele pe scaunul de judecată şi a făcut legământ în faţa Domnului că vor umbla după Domnul şi cu toată inima şi cu tot sufletul Îi vor păzi poruncile şi mărturiile şi rânduielile şi vor plini cuvintele acestui legământ – cele ce sunt scrise în Cartea aceasta. Şi tot poporul a stat întru legământ.

            Legământul nu era altceva decât făgăduinţa solemnă că vor fi respectate toate condiţiile deuteronomice prin care fiii lui Israel îşi puteau menţine statutul de poporul Meu. Regele l-a proclamat în numele poporului, iar acesta, în întregime, a stat întru legământ (esti en ti diathiki), ceea ce consună şi cu Textul Ebraic. Acest întru nu denotă o simplă aderare (orice aderare e oarecum periferică), ci o angajare lăuntrică, o integrare fiinţială a omului în însăşi substanţa cuvântului lui Dumnezeu”[2].  „Una din relatările cele mai semnificative cu privire la canonizarea Pentateuhului se găseşte în IV Regi 22-23. În al optsprezecelea an al domniei lui Iosia (622 î. Hr.), marele preot descoperă în Templu o carte a Torei (sau carte a Legământului), care fusese neglijată până atunci. Textul i se citeşte regelui şi cartea este îndată recunoscută ca autentică. Curând după aceea, se dă citire solemnă textului în faţa poporului adunat care îşi reînnoieşte legământul cu Dumnezeu. Descrierea reformelor religioase care au urmat corespunde întocmai cu esenţa învăţăturilor din Deuteronom, ceea ce a condus la concluzia că evenimentul pomenit în IV Regi 22-23 reprezintă, de fapt, canonizarea oficială a acestei cărţi”[3].  „În Istoria lui Israel, Sefer Tora nu a dobândit valoare de carte sacră, recitată în faţa întregului popor, decât o dată cu reforma lui Iosia. Totul pare să indice că textul de care era vorba atunci (IV Regi 22-23) era Deuteronomul. Cât despre celelalte patru cărţi [ale lui Moise] (Tetrateuh), ele ar fi fost canonizate abia în epoca lui Ezra şi a lui Neemia”[4].

            Scaunul de judecată: „Textual: …a şezut lângă stâlp (coloană), locul consacrat pentru jilţul din templu al regelui (acelaşi pe care arhiereul Iehoiada îl aşezase pe regele copilandru Ioaş – 11, 14)”[5].  „În timpul ceremoniilor solemne şi al adunărilor publice, regele stătea lângă unul dintre cei doi stâlpi care străjuiau intrarea în Templul lui Solomon (cf. III Regi 7, 3)”[6].

4: Regele i-a poruncit lui Hilchia, marele preot, ca şi preoţilor de rândul al doilea şi celor ce păzeau uşa, să scoată din templul Domnului toate obiectele ce fuseseră făcute pentru Baal şi pentru tufiş şi pentru toată „oştirea cerului”, şi le-au ars în afara Ierusalimului, în valea Cedrilor, iar cenuşa au dus-o la Betel.

            Valea Cedrilor sau Chedron: „(astăzi Wadi en-Nar) este un pârâu intermitent, care izvorăşte la nord de Ierusalim şi trece pe lângă Muntele Templului şi Muntele Măslinilor. Valea Chedronului a fost folosită de regii reformatori ai lui Iuda ca loc de distrugere a reprezentărilor de cult păgâne”[7]. La Betel se afla altarul ridicat de către Ieroboam I.

5: Şi a isprăvit cu preoţii idolatri – pe care regii lui Iuda îi puseseră să ardă tămâie pe înălţimi şi în cetăţile lui Iuda şi împrejurul Ierusalimului; de asemenea, cu cei care-i ardeau tămâie lui Baal şi soarelui şi lunii şi stelelor şi la toată „oştirea cerului”.

            Preoţii idolatri: în Septuaginta, homarim transcrie ebraicul kemarim, preoţi idolatri, întâlnit doar la plural în Vechiul Testament. Unii au pus în legătură acest cuvânt cu radicalul KMR, a se înfierbânta, a arde, presupunând că e vorba de adoratori ai focului, alţii (Wesley) că îşi trag numele de la practica de a arde tămâie în cinstea zeităţilor păgâne; alţii îl leagă de rădăcina omonimă a se prosterna[8].

6: Tufişul din templul Domnului l-a scos afară din Ierusalim, la pârâul Cedrilor, şi l-a ars şi l-a prefăcut în cenuşă, iar cenuşa a aruncat-o pe groapa de obşte a oamenilor de rând.

Groapa de obşte a oamenilor de rând (vezi şi Ieremia 26, 23) (literal: groapa fiilor poporului) era ceea ce astăzi se numeşte groapa comună. În vechime, doar oamenii înstăriţi îşi puteau permite să aibă un mormânt săpat în stâncă, închis cu o lespede verticală; groapa comună era săpată în pământ. Aruncarea cenuşii idoleşti pe o astfel de groapă însemna desacralizarea totală a ultimelor rămăşiţe păgâne”[9].  O corectură la acestea, pornind de la un text biblic paralel: „Săracii erau înmormântaţi într-o groapă comună, lângă Valea Chedronului. Dar la II Paralipomene 34, 4, Cronistul precizează: cenuşa aşerelor a fost vărsată pe mormintele celor care au adus jertfe respectivelor divinităţi”[10].

7: Şi a dărâmat casa sodomiţilor ce se afla în templul Domnului, unde femeile ţeseau perdele pentru tufiş.

„E vorba de homosexuali bărbaţi. Deşi Deuteronomul interzicea drastic homosexualitatea de ambe sexe (23, 19), existenţa acestui păcat e consemnată de mai multe ori în istoria iudaică (ex. III Regi 14, 24). Desigur, casa acestora se afla într-o anexă a templului”[11].  „În Vechiul Testament, homosexualitatea este adesea legată de prostituţia cultică idolatră (…). Cultele canaaneene, fiind culte ale fertilităţii, comportau şi prostituţia sacră, pe lângă sanctuare existând hieroduli de ambele sexe, la dispoziţia vizitatorilor. Aceste practici erau socotite abominabile de credincioşii lui Iahve”[12].  Perdelele pentru tufiş: „E vorba de voalurile din cultul Astartei”[13].

8: Şi i-a adus pe toţi preoţii din cetăţile lui Iuda şi a spurcat înălţimile unde ei, preoţii, arseseră tămâie, de la Gheba până la Beer-Şeba; şi a stricat şi casa porţilor, care se afla lângă uşa porţii lui Iosua, mai-marele cetăţii, adică pe partea stângă de cum intra omul pe poarta cetăţii.

            „Iosia centralizează la Ierusalim tot cultul, desfiinţând sanctuarele din provincie. Aceasta corespunde principiului deuteronomist al unicităţii sanctuarului (Deuteronom 12, 11)”[14].  Casa porţilor: „Nu se ştie ce era această casă a porţilor. Unii analişti ai termenului ebraic cred că e vorba de casa satirilor (aceştia fiind ţapii mitologici din familia zeului Pan)”[15].  Gheba (= colină) era o cetate la extremitatea nordică a teritoriului lui Iuda, la circa 9 kilometri nord-nord-vest de Ierusalim; Beer-Şeba (= fântâna jurământului; fântâna celor şapte) era o localitate la extremitatea sudică a teritoriului lui Iuda; astfel, se dă de înţeles că reformele lui Iosia au cuprins întreg Regatul de sud şi, cum se va vedea, s-au extins şi în nord, pe teritoriul fostului Israel.

9: Preoţii înălţimilor însă nu se suiau la jertfelnicul Domnului în Ierusalim, ci doar mâncau azimă în mijlocul fraţilor lor.

            „Preoţii care se lepădau de credinţa monoteistă şi îmbrăţişau idolatria erau îndepărtaţi de la serviciul de la templu, dar li se îngăduia a consuma din mâncărurile sfinte. Unii ca aceştia erau coborâţi la treapta de simpli leviţi, încredinţându-li-se funcţii de portari şi servitori la templu”[16].  După o altă opinie: „O bună parte din preoţimea sanctuarelor de provincie capătă, o dată cu reforma lui Iosia, un rol subaltern, în ciuda prevederilor Deuteronomului, care le acordă aceleaşi drepturi (Deuteronom 18, 6-8)”[17].

10: Şi a spurcat Tofetul din valea fiului lui Hinom, pentru ca nimeni să nu-şi mai treacă fiul sau fiica prin foc, (ca jertfă) lui Moloh.

Tofetul era locul unde copiii erau trecuţi prin foc (purificaţi înainte de a-i fi sacrificaţi lui Baal sau lui Moloh) sau, de-a dreptul, arşi. Valea lui Hinom se afla lângă Ierusalim; mai târziu se va numi Gheena şi era locul unde se aruncau şi ardeau gunoaiele oraşului”[18].  Valea Hinom sau Ghehinom (Gheenei), (era) aflată în partea de sud-vest a Ierusalimului; (aici), în timpul regilor, se aduceau sacrificii, inclusiv de copii, zeului Moloh. Regele Iosia (640 – 609 î. Hr.), care a întreprins o reformă a cultului religios, a declarat spurcat acest loc şi a interzis practicarea cultelor idolatre. Mai târziu, valea a fost utilizată ca loc unde se aruncau şi ardeau gunoaiele şi, probabil, şi ca cimitir. Datorită aspectului sinistru pe care îl oferea, valea Ghehinom a fost luată drept simbol al infernului sau iadului în care vor arde veşnic şi se vor chinui păcătoşii”[19].  Tofet (= vatră; cămin) pare să fi denumit înălţimile construite în valea Hinom (= suspin).  Cât despre zeul amonit Moloh, aşa cum am arătat şi la III Regi 11, 5, numele Moloh e o creaţie a traducătorilor Septuagintei: este cuvântul melekh (= rege; stăpân) citit cu vocalele lui boşet (= ruşine), evident în intenţia de a batjocori divinitatea amonită.

11: Şi a isprăvit cu caii pe care regii lui Iuda îi aşezaseră în cinstea soarelui la intrarea templului Domnului, aproape de cămara eunucului Netan-Melec, cea din Parvarim, iar carul soarelui l-a ars.

            „Cultul soarelui, de sorginte orientală, era asociat simbolic cu imaginea cailor înhămaţi la carul astrului zilei”[20].  Netan-Melec (= regele a dat) era un famen-dregător, având funcţia de şambelan sub regele Iosia. Parvarim (= locul pierzării).

12: Iar jertfelnicele de pe acoperişul foişorului lui Ahaz, pe care le făcuseră regii lui Iuda, precum şi jertfelnicele pe care le făcuse Manase în amândouă curţile templului Domnului, le-a dărâmat regele şi le-a dus de acolo, aruncându-le molozul în pârâul Cedrilor.

            „Altarele dedicate corpurilor cereşti erau construite pe acoperişurile plate ale caselor”[21]. 

13: Regele a spurcat şi casa din faţa Ierusalimului, în dreapta Muntelui Măslinilor, pe care Solomon, regele lui Israel, i-o zidise Astartei, idolul Sidonienilor, şi lui Chemoş, idolul Moabului, şi lui Milcom, idolul Amoniţilor;           

            „Chemoş era zeul suprem al moabiţilor, căruia Solomon i-a ridicat un altar pe Muntele Măslinilor (III Regi 11, 5)”[22].  Chemoş (= cel care aserveşte) era privit de către moabiţi aproape la fel de personalizat ca şi Iahve de către israeliţi.  Astarte (= cea care aduce lumină) era o zeiţă feniciană, filisteană şi, prin contaminare, canaanită, fiind venerată în special în Sidon (= vânătoare; cetate), cetate pe ţărmul Mediteranei, la 35 kilometri nord de Tir. Milcom e un alt nume pentru Moloh.

14: a sfărâmat stâlpii [idoleşti] şi a nimicit tufişurile, iar locul lor l-a umplut cu oase omeneşti.

15: De asemenea, altarul cel înalt din Betel, făcut de Ieroboam, fiul lui Nabat – cel care-l făcuse pe Israel să păcătuiască -, altarul cel înalt l-a dărâmat, i-a sfărâmat pietrele făcându-le praf, iar tufişul l-a ars.

            „Reforma iahvistă a lui Iosia s-a extins şi la teritoriile fostului regat al lui Israel”[23].  „Betelul se afla în fostul stat al lui Israel. Profitând de faptul că imperiul asirian intrase într-o perioadă de declin după moartea lui Asurbanipal (628 î. Hr.), Iosia a recucerit o parte din teritoriul Samariei, ceea ce i-a permis să-şi extindă acţiunea şi aici”[24].

16: Şi , întorcându-se Iosia, a văzut mormintele ce se aflau acolo, în cetate; şi a trimis de au luat oasele din morminte şi le-a ars pe altar şi l-a spurcat, după cuvântul pe care Domnul îl grăise prin omul lui Dumnezeu la vremea când Ieroboam şedea lângă altar, la sărbătoare; apoi, întorcându-se, şi-a ridicat ochii la mormântul omului lui Dumnezeu care prevestise aceste lucruri

            Omul lui Dumnezeu este personajul misterios de la III Regi 13, 2, care anunţă, de pe vremea lui Ieroboam I, reformele lui Iosia . Între profeţie şi împlinirea ei se scurseseră peste trei sute de ani”[25].

17: şi a zis: „Ce e movila aceea de acolo pe care-o văd?”  Iar oamenii cetăţii i-au spus: „Aici e omul lui Dumnezeu care a venit din Iuda şi a prevestit ceea ce tu faci cu altarul din Betel”.

18: Iar el a zis: „Lăsaţi-l! Nimeni să nu se atingă de oasele lui!”  Aşa că osemintele lui au fost cruţate, împreună cu osemintele profetului care venise din Samaria.

            Profetul este cel de la III Regi 13; Samaria desemnează aici de fapt Regatul de Nord: acţiunea se petrece la Betel”[26].

19: Mai mult, Iosia a dărâmat şi toate capiştile înălţimilor din cetăţile Samariei, pe care regii lui Israel le făcuseră ca să-L mânie pe Domnul, şi a făcut cu ele ceea ce făcuse în Betel.

20: Şi i-a înjunghiat acolo, pe altare, pe toţi preoţii înălţimilor şi a ars pe ele oase omeneşti şi s-a întors la Ierusalim.

21: După aceea, regele i-a poruncit întregului popor, zicând: „Sărbătoriţi Paştile Domnului, Dumnezeului vostru, aşa cum este scris în Cartea acestui legământ!”

22: Căci un Paşti ca acesta nu mai fusese sărbătorit din vremea judecătorilor care-l judecau pe Israel, şi nici cât au domnit regii lui Israel şi regii lui Iuda;

            „Despre celebrarea Paştelui de către Iosia se vorbeşte pe larg în II Paralipomene 35, 1-19”[27].

23: dar în cel de al optsprezecelea an al domniei lui Iosia, Paştile a fost sărbătorit în Ierusalim.

            „Conform Deuteronomului, mielul pascal nu putea fi jertfit oriunde, ci numai în locul pe care Domnul îl va alege, adică în Ierusalim (Deuteronom 16, 2, 5-7)”[28].

24: Mai mult, Iosia i-a alungat pe cei ce cheamă morţii, şi vrăjitoarele şi terafimii şi idolii şi toate urâciunile ce-şi făcuseră sălaş în ţara lui Iuda şi în Ierusalim, pentru ca astfel să se plinească cuvintele Legii, cele scrise în Cartea pe care preotul Hilchia o aflase în templul Domnului.

            Terafimii: „termen ebraic transcris în greacă sub forma therafin. Comentatorii ezită în privinţa acestui cuvânt. Totuşi, opinia generală este că erau obiecte asociate practicilor magice. Dintre soluţiile propuse, cea mai verosimilă este ipoteza lui H. A. Hoffner, conform căreia termenul ebraic trebuie apropiat de hittitul tarpis, un fel de spirit, nălucă cu dublă funcţiune, protectoare şi persecutorie. În atestările veterotestamentare este vorba despre reprezentări plastice ale acelor duhuri”[29].  După notele lui Anania, prin terafimi s-ar înţelege „idoli mici de lemn, zeităţi casnice; un fel de penaţi”[30].

25: Asemenea lui n-a mai fost nici un rege de dinainte de el, care să se fi întors către Domul cu toată inima sa şi cu tot sufletul său şi cu toată tăria sa pe potriva întregii legi a lui Moise, şi nici după el nu s-a ridicat un altul care să-i semene.

26: Cu toate acestea, Domnul nu s-a întors de la aprinderea mâniei Sale celei mari pe care o îndreptase asupra lui Iuda din pricina tuturor întărâtărilor cu care-L întărâtase Manase.

27: Şi a zis Domnul: „Şi pe Iuda îl voi lepăda de la faţa Mea, aşa cum l-am lepădat pe Israel; şi voi lepăda această cetate pe care Eu am ales-o, Ierusalimul, şi templul despre care am zis: «Acolo va fi numele Meu»”.

            „Textul anunţă marele dezastru din 587 î. Hr.”[31].

28: Cât despre celelalte întâmplări ale lui Iosia, despre toate faptele lui, nu sunt ele oare scrise în Cartea Faptelor din Vremea Regilor lui Iuda?

29: În zilele lui s-a ridicat Faraonul Neco, regele Egiptului, împotriva regelui Asirienilor, la râul Eufratului. Iosia i-a ieşit în întâmpinare, iar Neco, când l-a văzut, l-a ucis la Meghiddo.

            Neco (= rănit; şchiop) „(egipt. Ni-k’w) a fost moştenitorul lui Psammetichos I, fondatorul celei de-a douăzeci şi şasea dinastii a Egiptului. A domnit între 610 şi 595 î. Hr. În 609 î. Hr., a încercat să îi vină în ajutor ultimului rege asirian, Assur-uballit II, împotriva expansiunii babiloniene. Iosia a încercat să împiedice joncţiunea dintre egipteni şi asirieni, sperând în nimicirea definitivă a Asiriei. Într-adevăr, Imperiul asirian s-a prăbuşit, dar a fost înlocuit de cel babilonian. ♦ Împotriva regelui asirienilor: menţiunea nu concordă cu realitatea istorică şi s-au încercat tot felul de explicaţii. Textul Masoretic are: a mers către regele asirienilor. ♦ către râul Eufrat: aluzie anticipativă la bătălia de la Carchemiş, în urma căreia egiptenii au trebuit să cedeze poziţia strategică pe care o disputau cu Babilonul lui Nabucodonosor II în Orientul Apropiat”[32].  „E de presupus că Iosia, căutând să exploateze conflictul armat dintre cele două imperii, a încercat o acţiune pe cont propriu, în favoarea recuceririi celorlalte teritorii ale Samariei, ceea ce ar fi dus la restaurarea regatului lui Solomon. Nici un imperiu însă nu tolerează aşa ceva! Cât despre locul morţii lui Iosia: În limba ebraică, muntele Meghiddo este har-meghiddo, ceea ce în limba greacă a devenit Armaghedon: simbol al ultimei mari bătălii împotriva lui Dumnezeu (Apocalipsa 16, 16)”[33].  Eufrat (= apă dulce; râul rodniciei) era unul din marile fluvii ale Asiei occidentale.  Meghiddo (= amplasamentul trupelor) – cetate de mare importanţă strategică ce controla câmpia Ezdrelonului. Aici, Meghiddo pare a desemna nu atât cetatea, cât muntele alăturat ei.

30: Iar servii săi l-au ridicat, mort, din Meghiddo şi l-au adus în Ierusalim şi l-au îngropat în mormântul său, în cetatea lui David. Iar poporul ţării l-a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia, şi l-au uns şi l-au făcut rege în locul tatălui său.

            „Iosia,  suveran al Regatului Iudeei (640 – 609 î. Hr.). Nepot al lui Manase (698 – 642), Iosia este adus la tron la vârsta de 8 ani, în urma asasinării tatălui său Amon (642 – 640). Rapidul declin, apoi prăbuşirea Imperiului Asirian, slăbiciunea Egiptului faraonic, oferă Palestinei o libertate de care nu mai beneficiase din vremea lui David şi Solomon. Iosia inaugurează, în 622, prin descoperirea şi introducerea Cărţii Legii (Tora), o epocă de ample şi radicale reforme naţional-religioase. Templul din Ierusalim este purificat de toate influenţele străine, rămânând, după desfiinţarea sanctuarelor şi locurilor de sacrificii provinciale, unicul locaş al cultului lui Iahve. Iosia este înfrânt şi ucis în bătălia de la Meghiddo, în care armata Iudeei încerca să oprească trecerea spre Eufrat a corpului expediţionar egiptean condus de prinţul Neco, venit în sprijinul ultimelor rezistenţe asiriene, atacate de coaliţia medo-babiloniană victorioasă. Dispariţia lui Iosia inaugurează o epocă de profunde frământări social-politice care duc la rapidul declin al statului iudeu. Fiul lui, Ioahaz, instalat la tron, este înlocuit după trei luni cu fratele mai vârstnic Ioiachim (608 – 598) de către faraonul egiptean Neco II”[34].  Lui Iosia i-a urmat fiul său, Ioahaz (= Domnul l-a luat în stăpânire).

31: Ioahaz avea douăzeci şi trei de ani când a început să domnească; şi a domnit în Ierusalim vreme de trei luni. Pe mama sa o chema Hamutal, şi era fiica lui Ieremia din Libna.

Mama lui Ioahaz era Hamutal (= proaspăt ca roua), fiica lui Ieremia (= Iahve pune temelia) din Libna.

32: El a făcut ceea ce e rău în ochii Domnului, pe potriva a tot ceea ce făcuseră părinţii lui.

            „De notat: …părinţii lui, iar nu părintele său, aşa cum era formula consacrată; deci a se citi: …strămoşii săi[35].

33: Faraonul Neco l-a mutat în Ribla, în ţinutul Hamat, ca să nu mai domnească în Ierusalim, şi a pus pe ţară un bir de o sută de talanţi de argint şi o sută de talanţi de aur.

            „Neco l-a destituit pe Ioahaz, moştenitorul lui Iosia, instaurat prin voinţă populară (cf. II Paralipomene 36, 1) şi l-a deportat în Deblata (Ribla), localitate din provincia Hamat, situată pe valea râului Orontes, la aproximativ 50 km nord-est de actualul Baalbek. Măsura de forţă a faraonului s-a datorat, poate, unei încercări de emancipare a lui Ioahaz de sub dominaţia recentă a Egiptului”[36].  „E posibil ca Neco (care-şi instalase cartierul general la Ribla) să-l fi suspectat pe Ioahaz că duce mai departe politica naţionalistă a tatălui său”[37].  Ribla (= fertilitate) era o cetate în ţinutul Hamatului.

34: Apoi Faraonul Neco l-a pus rege peste ei pe Eliachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, în locul lui Iosia, tatăl său, dar i-a schimbat numele în Ioiachim; pe Ioahaz l-a luat şi l-a dus în Egipt, unde a murit.

Lui Eliachim (= Dumnezeu statorniceşte) i se schimbă numele în Ioiachim (= Domnul ridică).  „Schimbarea numelui era gestul simbolic care oficializa relaţia de vasalitate impusă de faraon regelui de la Ierusalim. Ioiachim a domnit unsprezece ani în Iuda, între 609 şi 598 î. Hr. ♦ Ioahaz a fost dus, ca prizonier, în Egipt, după înfrângerea suferită de Neco la Carchemiş (605 î. Hr.)”[38].

35: Ioiachim i-a dat lui Faraon aurul şi argintul, însă a pus o dare pe pământ, ca să poată da argintul poruncit de Faraon; fiecare a dat după preţul rânduit de el, şi aşa a strâns el argintul şi aurul de la poporul ţării, ca să i-l dea Faraonului Neco.

36: Ioiachim avea douăzeci şi cinci de ani când a început să domnească; şi a domnit în Ierusalim vreme de unsprezece ani. Pe mama sa o chema Zebuda, şi era fiica lui Pedaia, din Ruma.

Mama lui Ioiachim (Eliachim) era Zebuda (= acordată), fiica lui Pedaia (= Domnul a mântuit) din Ruma (= înălţime), localitate la 9,5 kilometri nord de Nazaret.

37: El a făcut ceea ce e rău în ochii Domnului, aşa cum făcuseră şi părinţii lui.

Ca şi în cazul lui Ioahaz, şi despre Eliachim/Ioiachim se spune că a păcătuit asemenea strămoşilor săi, fiind apropiat, probabil, de Manase.


[1] BBVA, p. 443

[2] BBVA, p. 443

[3] DEI, pp. 113-114

[4] DEI, p. 603

[5] BBVA, p. 443

[6] SEP 2, p. 606

[7] SEP 2, p. 606

[8] SEP 2, p. 606

[9] BBVA, p. 444

[10] SEP 2, p. 607

[11] BBVA, p. 444

[12] SEP 2, p. 607

[13] BBVA, p. 444

[14] SEP 2, p. 607

[15] BBVA, p. 444

[16] AB, p. 234

[17] SEP 2, p. 607

[18] BBVA, p. 444

[19] AB, p. 77

[20] SEP 2, p. 608

[21] SEP 2, p. 608

[22] SEP 2, p. 608

[23] SEP 2, p. 608

[24] BBVA, p. 444

[25] SEP 2, p. 608

[26] SEP 2, p. 609. SEP 2 are aici, în loc de III Regi 13, III Regi 11-18; desigur, o greşeală de tipar.

[27] SEP 2, p. 609

[28] BBVA, p. 445

[29] SEP 2, p. 609

[30] BBVA, p. 445

[31] BBVA, p. 445

[32] SEP 2, p. 610

[33] BBVA, p. 445

[34] EA, p. 179

[35] BBVA, p. 445

[36] SEP 2, p. 610

[37] BBVA, p. 445

[38] SEP 2, p. 610

Anunțuri
Comentarii
  1. daurel spune:

    Trimiterile de gen […] ma trimit la capatul internetului, vorba Crinei Dunca…Iar acolo ma blochez, trebuie sa inchid pt. a scapa…

  2. Vania spune:

    De aia-i mai bine de avut volumele, pe blog e doar orientativ…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s