Comentarii la IV Regi – 19

Posted: 05/02/2009 in IV Regi
Etichete:, ,

CAP. 19 – Urmarea istorisirii. Înfrângerea, prin rugăciune, a lui Senaherib.

 

1: Şi a fost că dacă regele Iezechia a auzit acestea, şi-a sfâşiat hainele şi s-a îmbrăcat în sac şi s-a dus în templul Domnului.

            „Cele trei gesturi ale regelui aveau, în protocolul iudaic, un sens precis: sfâşierea hainelor era semnul ororii la auzirea unei blasfemii, îmbrăcarea în pânză de sac marca zbuciumul unui suflet aflat la mare restrişte şi intrarea în Templu indica evlavia şi smerenia regelui înaintea lui Dumnezeu”[1].

2: Şi i-a trimis pe Eliachim, căpetenia curţii domneşti, pe Şebna grămăticul şi pe bătrânii preoţilor, îmbrăcaţi în sac, la Isaia profetul, fiul lui Amos.

            „Isaia, care-şi începuse mandatul profetic cu patruzeci de ani în urmă, se afla acum, încărcat de faimă, spre sfârşitul vieţii”[2].  Isaia (= Domnul mântuieşte), fiul lui Amos (= puternic; curajos)[3], este autorul cărţii biblice omonime.

3: Aceştia i-au zis: „Aşa grăieşte Iezechia: – Ziua de azi e o zi de necaz, de certare şi de mânie: copiii stau să se nască, dar mama n-are putere.

            Metafora chinurilor naşterii „se referă la imposibilitatea la care ajunsese regatul lui Iuda de a se elibera, fără un miracol”[4].

4: Poate că Domnul, Dumnezeul tău, va auzi cuvintele lui Rabşache, pe care regele Asirienilor, stăpânul său, l-a trimis să-L ocărască pe Dumnezeul-Cel-Viu, şi anume să-L ocărască chiar cu vorbele pe care Domnul, Dumnezeul tău, le-a auzit; aşadar, roagă-te Domnului, Dumnezeului tău, pentru aceştia care au rămas.

„Expresia: Dumnezeul tău nu înseamnă că Isaia ar avea alt Dumnezeu decât regele şi trimişii săi, ci că profetul, prin mandatul său, se află într-o relaţie specială cu Domnul”[5].  Dumnezeul cel Viu: gr. theos zon este expresia care Îl diferenţiază pe Iahve, adevăratul Dumnezeu, de toate zeităţile false invocate de Rabşache”[6].  Cei care au mai rămas: cei ce se mai aflau în Ierusalim după deportarea, în 701, a nu mai puţin de 200.000 de robi”[7].

5: Aşa că servii regelui Iezechia au venit la Isaia.

6: Iar Isaia le-a zis: „Aşa să-i spuneţi domnului vostru: Aşa grăieşte Domnul: Să nu te temi de cuvintele pe care le-ai auzit, cu care M-au ocărât slugile regelui Asirienilor.

7: Iată, Eu voi trimite într-însul un duh şi va auzi o veste şi se va întoarce în ţara sa; şi acolo, în propria lui ţară, îl voi lovi Eu cu sabia”.

            „Cele trei lucruri profeţite de Isaia se vor împlini întocmai în scurtă vreme: vestea (19, 9), retragerea (19, 35-36), moartea de sabie a suveranului asirian (19, 37)”[8].

8: Aşa că Rabşache s-a întors şi l-a găsit pe regele Asiriei războindu-se împotriva Libnei – căci auzise că acesta a plecat din Lachiş

            „Nu este clar dacă, între timp, Senaherib a cucerit cetatea Lachiş. În orice caz, şi-a mutat cartierul general la învecinata Libna”[9].  Libna (= albeaţă): „cetate în Iudeea, aproape de hotarul Filistenilor (alta decât locul de popas al Israeliţilor în pustie, menţionat cu acest nume în Numeri 33, 20-21)”[10].

9: de îndată ce a auzit despre Tirhaca, regele Etiopienilor, spunându-se: „Iată, vine să te izbească”.

            Tirhaca (= înălţat) „a fost identificat cu faraonul Taharca, din dinastia a douăzeci şi cincea. A domnit efectiv între 690 şi 664 î. Hr. La data invaziei lui Senaherib (701 î. Hr.), Taharca va fi fost numai conducătorul forţelor egiptene pe care suveranul asirian le-a înfrânt la Elteche, în Palestina, aşa cum atestă sursele asiriene. S-a înaintat însă şi ipoteza unei a doua invazii a lui Senaherib în Palestina, la începutul domniei lui Taharca (cca 699 î. Hr.), pe care istoriograful (…) o va fi tratat nediferenţiat de prima campanie din 701 î. Hr., dar această ipoteză nu este susţinută de nici o altă sursă”[11].

10: „Aşa îi veţi grăi lui Iezechia, regele lui Iuda: – Să nu te amăgească Dumnezeul tău, în care te încrezi, spunând: Ierusalimul nu va fi dat în mâna regelui Asirienilor!…

11: Oare tu n-ai auzit despre tot ceea ce regii Asirienilor au făcut în toate ţările, cum le-au nimicit? Iar tu crezi c-ai să scapi?

12: Oare dumnezeii neamurilor pe care părinţii mei le-au nimicit fost-au în stare să scape Gozanul şi Haranul şi Reţeful şi pe fiii lui Eden care erau în Telasar?

Gozan (= refugiu), cetate pe râul Habor; Haran (= drum; caravană) – cetate mesopotamiană la circa 386 kilometri nord-est de Ninive; Reţef (= cărbune) – e vorba de cetatea Rasappa, la câţiva kilometri depărtare de Eufrat, pe malul vestic; Eden (= stepă; desfătare) – nu e clar cine sunt fiii lui; Telasar (= colina lui Asur) – cetate pe Eufratul de Sus.

13: Unde e regele Hamatului? unde e regele Arpadului? şi unde-i regele cetăţii Sefarvaim, al Inei şi al Hevei?…”.

Aceste cetăţi au mai fost amintite, la cap. 18.

14: Iar Iezechia a luat scrisoarea din mâna solilor şi a citit-o; şi s-a suit în templul Domnului; şi acolo, înaintea Domnului, a deschis-o

15: şi a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu, Cel ce şezi pe heruvimi, doar Tu eşti Dumnezeu în toate împărăţiile pământului; Tu eşti Cel ce ai făcut cerul şi pământul.

16: Pleacă-Ţi, Doamne, auzul şi ia aminte; deschide-Ţi, Doamne, ochii şi vezi; şi auzi cuvintele lui Senaherib, pe care le-a trimis ca să-L ocărască pe Dumnezeul-Cel-Viu.

17: Că, într-adevăr, Doamne, regii Asirienilor au pustiit neamurile

18: şi pe dumnezeii lor i-au aruncat în foc; pentru că aceia nu sunt dumnezei, ci lucru de mâini omeneşti, din lemn şi din piatră; şi i-au nimicit.

19: Dar acum, Doamne, Dumnezeul nostru, scapă-ne din mâinile lor, pentru ca fiece împărăţie de pe pământ să aibă cunoştinţă că Tu singur eşti Dumnezeu!”

20: Iar Isaia, fiul lui Amos, a trimis la Iezechia şi i-a zis: „Aşa grăieşte Domnul, Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israel: Am auzit rugăciunea cu care Mi te-ai rugat asupra lui Senaherib, regele Asirienilor.

            „Profetul Isaia are o revelaţie cu mesaj întreit, semn că rugăciunea lui Ezechia din Templu a fost ascultată: în primul rând, Domnul îl înfruntă pe Senaherib (22-28), apoi îi vorbeşte lui Ezechia şi îi vesteşte cei trei ani de restrişte (29-31) şi, în al treilea rând, anunţă că Ierusalimul va scăpa nevătămat de furia asirienilor (32-34)”[12].

21a: Acesta este cuvântul pe care Domnul l-a grăit despre el:

„Urmează un poem de mare frumuseţe, în care se recunoaşte stilul literar al lui Isaia. Dacă textul din Isaia 37,22-35 prezintă unele (foarte puţine) diferenţe, ele i se datorează, desigur, autorului”[13]:

21b:     Fiica fecioară a Sionului te-a dispreţuit

şi te-a batjocorit

fiica Ierusalimului şi-a râs de tine dând din cap.

            Fecioara, fiica Sionului: expresie simbolică (uneori reluată, în paralelism poetic, prin fiica Ierusalimului), des întâlnită în literatura profetică, desemnând rămăşiţa poporului ales”[14].  Sion (= stâncă) desemnează aici, ca şi în alte locuri biblice, întregul Ierusalim.

22:       Pe Cine-ai ocărât tu şi L-ai întărâtat?

Împotriva Cui ţi-ai înălţat tu glasul

şi ţi-ai ridicat ochii spre înălţimi?:

Împotriva Sfântului lui Israel.

23:       Că prin soli L-ai ocărât pe Domnul,

fiindc-ai zis:

«Cu mulţimea carelor de luptă

m-am ridicat eu pe înălţimea munţilor

şi pe coamele Libanului

şi i-am tăiat vârfurile cedrilor

şi mândreţea chiparoşilor

şi am intrat până-n inima codrului,

a codrului Carmelului

24:       şi m-am răcorit bând ape străine,

şi cu urma piciorului meu am secat toate râurile-ntre maluri”.

25:       N-ai auzit tu oare de aceste lucruri

pe care din vechime le-am făcut?

Din vremuri de demult am rânduit,

dar doar acum Mi-am arătat Eu planul

ca tu să pustieşti

cetăţile-n puternicia lor.

26:       Celor ce locuiau în cetăţi întărite

le-am slăbit mâinile,

iar ei s-au veştejit;

ca iarba uscată pe acoperişuri au devenit,

cum e troscotul s-au făcut.

27:       Dar acum îţi cunosc şederea

şi ieşirea şi intrarea

şi mânia

cu care-mpotriva Mea te-ai mâniat.

            „Planul descris de Domnul, prin Isaia, ca aparţinând lui Senaherib, concordă cu traseul pe care acesta îl va parcurge în campania din 701 î. Hr.”[15].

28:       De vreme ce-mpotriva Mea te-ai mâniat

şi cu trufia Mi-ai atins auzul,

belciugul Meu în nări am să ţi-l pun

şi-n buze îţi voi pune o zăbală

şi te-oi întoarce-n calea

pe care ai venit…

            „Cu toate că Senaherib a fost, fără s-o ştie, instrumentul lui Dumnezeu, trufia lui va fi, la rându-i, pedepsită”[16].

29:       Şi acesta-ţi va fi semnul:

În anu-acesta vei mânca ce-ai strâns;

în anu-al doilea, ce răsare;

în anu-al treilea semănaţi şi seceraţi

şi sădiţi vii şi poama le-o mâncaţi.

            „Semnul restaurării: perioada lipsurilor cumplite va fi urmată de o alta, a belşugului, siguranţei şi mântuirii. (De aici, profetul i se adresează lui Iezechia)”[17].

30:       Vor creşte cei rămaşi în Iuda

şi-şi vor înfige rădăcini în jos

şi roadă vor purta în sus;

31:       că din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă

şi din muntele Sion vor fi cei mântuiţi;

râvna Domnului puterilor va face acestea.

            Rămăşiţa lui Israel (idee care-şi va deschide în literatura biblică un drum glorios – până la Pavel) se va alcătui nu numai din Israeliţii supravieţuitori ai deportărilor, ci şi din cei rămaşi în centru, în Ierusalim”[18].

32:       De aceea, aşa grăieşte Domnul

despre regele Asirienilor:

Nu va intra el în cetatea aceasta

şi nici săgeată-n ea va repezi,

nici pavăză-mpotrivă-i va aduce

şi nici cu şanţ o va împresura;

33:  ci pe drumul pe care a venit

pe acela se va întoarce

şi în cetatea aceasta nu va intra,

zice Domnul.

34:       Eu voi ocroti cetatea aceasta

ca să o mântuiesc

de dragul Meu

şi-al robului Meu David”.

            Variantă: Voi umbri această cetate şi o voi izbăvi.  Adumbrire e un cuvânt care arată ajutor ceresc şi ocrotire, ca şi primirea unui dar din cer”[19].

            „De multe ori, când nu găseşti în viaţa asta un drept, Dumnezeu poartă grijă de cei vii pentru virtutea celor morţi şi strigă, zicând: Voi apăra cetatea aceasta pentru Mine şi pentru David, sluga Mea. Deşi aceştia, spune Dumnezeu, nu merită să-i scap şi n-au nici o pricină de mântuire, dar pentru că Mi-i în firea Mea să iubesc pe oameni, pentru că sunt gata spre milă şi să-i scot din necazuri, voi face asta pentru Mine şi pentru sluga Mea, David!  Şi cel care s-a mutat din viaţa aceasta mai înainte cu atâţia ani, acela este pricină de mântuire celor pierduţi din pricina trândăviei lor. Ai văzut iubirea de oameni a Stăpânului? Ai văzut cum cinsteşte pe cei ce strălucesc prin fapte de virtute? Ai văzut că-i pune mai presus de toată mulţimea oamenilor şi că-i arată mai vrednici ca toţi?”[20].  „Dumnezeu, când nu află oameni vii ca să aibă îndrăzneală şi să poată scoate din primejdii pe cei ce au greşit, aleargă către cei ce s-au săvârşit, iertând păcatele pentru aceia”[21].  „Ezechia, deşi era un bărbat virtuos şi credincios, totuşi nu a avut destulă îndrăznire, întemeiat pe faptele lui bune, să facă faţă primejdiei de război ce-l ameninţa. Dumnezeu a spus că a scăpat pe Ezechia de această primejdie nu datorită faptelor lui bune, ci virtuţii părintelui său”[22].

35: Şi a fost că-n noaptea aceea a venit îngerul Domnului şi a ucis din tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii; când s-au sculat dimineaţa, iată că toate trupurile erau leşuri.

„Iosif Flaviu (Antichităţi iudaice 10, 1, 5) afirmă că asirienii, în număr de o sută optzeci şi cinci de mii, au fost ucişi de o epidemie de ciumă, în prima noapte a atacului”[23].

            Rugăciunea, „pe cei 185.000 de asirieni, i-a omorât într-o singură noapte cu o sabie nevăzută”[24].   Istoria e folosită şi ca argument împotriva teoriilor ce susţin că ceasurile sunt hotărâtoare pentru oameni: „Când asirienii, împresurând sfânta cetate a Ierusalimului, voiau să o asedieze, conducătorul oastei lor, Rabşache, a încercat mai întâi să încovoaie mintea celor ce luptau în ea prin cuvinte amăgitoare, sau se gândea să facă aceasta prin ameninţări. Dar fericitul Ezechia, care avea atunci cinstea regească, nu se încrede în faptele ostăşeşti, ci aşteaptă de la Dumnezeul tuturor câştigarea victoriei şi cere ajutorul numai de la El, prin rugăciunea cea mai stăruitoare. Şi Dumnezeu Îşi apleacă îndată urechea spre acest drept şi harul urmează rugăciunilor lui. Căci a ieşit îngerul Domnului, după cum s-a scris, şi a ucis din tabăra celor de alt neam o sută optzeci şi cinci de mii. Ce vei spune (…) faţă de acestea? Într-o singură noapte şi în aceeaşi oră şi vreme, asirianul a căzut, nimicit de mâna îngerului, şi s-a izbăvit mulţimea ierusalimitenilor, şi unii au ajuns la sfârşitul lor, iar ceilalţi, la veselie şi bucurie. Unde este puterea orei? Cum s-au împărţit cele două feluri de oameni şi unora li s-a dat să se bucure, iar celorlalţi să moară în chip rău? Căci nu vei îndrăzni să o socoteşti (Ora) de două firi, sau de multe feluri, dacă nu aiurezi cu totul”[25].  Tot de aici, un text care compară puterea sfinţilor îngeri cu aceea, aparentă, a îngerilor căzuţi: „Oricine are putere nu omoară cu nălucirea, nici nu sperie prin zgomote, ci se foloseşte el însuşi de putere precum voieşte. Însă dracii, neputând nimic, joacă ca pe scenă, schimbându-şi chipurile şi speriind copiii, prin nălucirea zgomotelor şi prin înfăţişări prin care se dovedesc mai degrabă vrednici de dispreţuit, ca unii ce sunt neputincioşi. Căci îngerul adevărat, trimis de Domnul împotriva asirienilor, n-a avut nevoie de zgomote, nici de năluciri din afară, nici de lovituri, nici de ciocănituri. Ci s-a folosit liniştit de puterea sa şi a omorât îndată o sută optzeci şi cinci de mii. Iar dracii nu pot nimic, chiar dacă încearcă să înspăimânte prin năluciri”[26].

36: Iar Senaherib, regele Asirienilor, s-a ridicat şi a plecat şi s-a întors şi a locuit în Ninive.

            „Senaherib a locuit la Ninive multă vreme după dezastrul din Palestina, dezastru pe care însă analele asiriene nu îl pomenesc, conform obiceiului cronografiei orientale de a nu înregistra decât victoriile suveranilor”[27].  Ninive (= locuinţă; aşezare) era capitala Imperiului asirian.

37: Şi-n timp ce el se închina în templul lui Nisroc, dumnezeul său, Adramelec şi Şareţer, fiii săi, l-au ucis cu sabia şi au fugit în ţara Araratului; iar în locul lui a domnit Asarhadon, fiul său.

            Septuaginta recensio Luciani are Asrah pentru numele divinităţii în templul căreia a fost ucis Senaherib, ceea ce i-a făcut pe comentatori să-l identifice pe misteriosul Nisroc cu Assur, zeul suprem al regatului asirian. O altă ipoteză îl apropia pe biblicul Nisroc de Nusku, una dintre ipostazele sub care era adorat Marduk (…). ♦ Asasinarea lui Senaherib de către doi dintre fiii săi, Adramelec şi Şareţer (asiro-babilonian sar-usur), ultimul identificabil şi ca guvernator al cetăţii Marqasi, atestă stadiul înaintat al luptei pentru putere care se dădea între fiii suveranului. Nemulţumiţi probabil de desemnarea, în 687 î. Hr., a lui Asarhadon ca moştenitor unic al lui Senaherib, ceilalţi doi fii îşi asasinează tatăl şi se retrag în Armenia, pentru a scăpa de represalii”[28].  Nisroc (= vultur mare) pare o alterare a numelui Marduk. Adramelec (= zeul Adar este rege) şi Şareţer (= Domnul să-l apere pe împărat) îl ucid pe Senaherib şi fug în Ararat (= căruţa celor închinaţi), regiune muntoasă în nordul Asiriei. Tronul revine lui Asarhadon (= Asur a dăruit un frate); acesta fusese fiul favorit al regelui Asiriei, deşi nu era primul său născut, după cum pare a rezulta şi din numele său.

            „Când a izbucnit războiul persan[29] şi Ierusalimul ajunsese în primejdie de a fi nimicit din temelii, când apărătorii oraşului care stăteau pe ziduri tremurau, se temeau şi se clătinau ca la aşteptarea tunetului şi a cutremurului care zguduie totul, împăratul Iezechia a pus înaintea multelor zeci de mii de ostaşi perşi rugăciunile lui Isaia. Şi nu i-a fost înşelată nădejdea. Căci abia a ridicat profetul mâinile spre cer, şi Dumnezeu, prin săgeţi trimise din văzduh, a şi pus capăt războiului persan. Prin acest ajutor dat de sus, Dumnezeu i-a învăţat pe împăraţi să socotească pe slujitorii Săi mântuitori obşteşti ai pământului. Totodată, i-a mai învăţat pe împăraţi să respecte sfaturile drepţilor şi să asculte bunele lor îndemnuri atunci când drepţii îi roagă să facă vreo faptă bună şi iubitoare de Dumnezeu”[30].


[1] SEP 2, p. 596

[2] BBVA, p. 438

[3] În textul ebraic: Amoţ.

[4] SEP 2, p. 596

[5] BBVA, p. 438

[6] SEP 2, p. 596

[7] BBVA, p. 438

[8] SEP 2, p. 596

[9] SEP 2, p. 596

[10] BBVA, p. 438

[11] SEP 2, pp. 596-597

[12] SEP 2, p. 597

[13] BBVA, p. 439

[14] SEP 2, p. 597

[15] SEP 2, p. 597

[16] BBVA, p. 439

[17] BBVA, p. 439

[18] BBVA, p. 439

[19] Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, XVI, 2

[20] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XLII, 5

[21] Sf. Ioan Gură de Aur, Puţul, p. 500

[22] Sf. Ioan Gură de Aur, Apologia vieţii monahale, Către tatăl credincios, 20

[23] SEP 2, p. 598

[24] Sf. Grigorie de Nyssa, Despre Rugăciunea Domnească, I

[25] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, V, 1

[26] Sf. Atanasie cel Mare, Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Antonie, XXVIII

[27] SEP 2, p. 599

[28] SEP 2, p. 599

[29] În textul de faţă, prin perşi sunt înţeleşi asirienii.

[30] Sf. Ioan Gură de Aur, Comparaţie între împărat şi monah, 4

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s