Comentarii la IV Regi – 6

Posted: 04/02/2009 in IV Regi
Etichete:, ,

CAP. 6 – Toporul în apă. Asediul Samariei; foametea din cetate, al cărei sfârşit e anunţat de către Elisei.

 

1: Şi au zis fiii profeţilor către Elisei: „Iată, locul unde locuim aici la tine e prea strâmt pentru noi.

            Locul unde locuim aici la tine: este echivalat de SEP 2 cu „ne-am sălăşluit înaintea ta: [care] traduce neutru, literal, gr. ikumen enopion su. Nu reiese cu siguranţă din exprimarea aceasta dacă fiii profeţilor împărţeau permanent aceeaşi locuinţă cu Elisei sau dacă se adunau numai ca să îl asculte în respectiva casă. Verbul sugerează prima variantă, dar complementul de loc pledează pentru a doua. Unii comentatori presupun că reşedinţa se va fi aflat la Betel sau la Ierihon, unde comunităţile profetice erau bine reprezentate”[1].

2: Să mergem la Iordan şi să luăm fiecare câte o bârnă şi să ne facem acolo locuinţe”.  Iar el a zis: „Duceţi-vă”.

            „Versetul face referire la malurile împădurite ale Iordanului, care puteau furniza, se pare, din belşug lemn de construcţie. Mărimea comunităţii poate fi apreciată şi din îndemnul lui Elisei ca fiecare fiu al profeţilor să taie o singură bârnă”[2].  Elisei nu spune nimic în acest sens, doar aprobă hotărârea fiilor profeţilor.

3: Dar unul dintre ei i-a zis cu blândeţe: „Vino şi tu cu robii tăi!”  Iar el a zis: „Voi veni”

4: Şi a mers cu ei, au venit la Iordan şi au început să taie lemne.

5: Şi, iată, în timp ce unul reteza o bârnă, toporul i-a scăpat din coadă şi a căzut în apă. Şi el a strigat: „Vai, stăpâne, numai ce-l împrumutasem… !”

6: Iar omul lui Dumnezeu a zis: „Unde-a căzut?”  Acela i-a arătat locul, iar el a rupt o bucată de lemn şi a aruncat-o acolo şi a ieşit toporul deasupra.

            „În dreptul Ierihonului, Iordanul este atât de învolburat şi de adânc încât, în mod normal, o secure căzută nu avea cum să fie scoasă”[3].

7: Şi i-a zis: „Ia-ţi-l!” Iar acela şi-a întins mâna şi l-a luat.

            „Oarecare dintre cei ce umblau cu Elisei, tăind un copac lângă Iordan şi securea căzându-i în râu, aflându-se în primejdie, strigă către învăţător, zicând: Vai, stăpâne, aceasta o luasem împrumut!  Iar aceasta o păţesc aceia care, din lucruri rău auzite, se apucă să înveţe pe alţii şi, la sfârşit, îşi dau seama de neputinţa lor, deoarece nu grăiesc din destoinicia proprie. Căci îndată ce sunt dovediţi că spun ceva contrar cu ceea ce trebuie, îşi mărturisesc neştiinţa, primejduindu-se în cuvântul luat împrumut. De aceea şi marele Elisei, aruncând un lemn la fund, a făcut să iasă la suprafaţă toporul săpat de ucenic, adică a lămurit înţelesul, care era socotit că s-a ascuns în adânc, şi l-a adus la vederea ascultătorilor. Iordanul înseamnă cuvântul pocăinţei, căci acolo se săvârşea de Ioan botezul pocăinţei. Iar cel ce nu vorbeşte lămurit despre pocăinţă ci, dezvăluind bunătatea ascunsă, îi face pe ascultători să vină la dispreţul ei, aruncă securea în Iordan. Cine nu ştie apoi ce înseamnă lemnul care apare, aducând din adânc securea şi făcând-o să plutească pe deasupra? Căci înainte de cruce era ascuns cuvântul despre pocăinţă. De aceea şi cel ce voise să spună ceva despre ea a fost mustrat îndată pentru îndrăzneală. Dar după cruce s-a făcut tuturor lămurit, arătându-se la vremea sa prin cruce”[4].  „Elisei a aruncat o bucată de lemn în apă, a făcut să plutească ce era greu, iar ce era uşor să se cufunde. În apă s-au răsturnat firile, s-a făcut un lucru nou, împotriva rânduielii lucrurilor. Cât de uşor e de aceea, Doamne, bunătăţii Tale să facă astfel ca în apă să se cufunde păcatul cel greu[5], şi duhul cel uşor să fie scos afară şi tras spre înălţimea cerului”[6].

8: La o vreme, regele Siriei s-a pornit cu război asupra lui Israel. Şi s-a sfătuit cu servii săi, zicând: „Îmi voi aşeza tabăra în cutare loc”.

            „Sirienii continuă să întreprindă raiduri de pradă în diverse locuri din Israel. Frecvenţa lor era destul de mare, dacă luăm în considerare informaţia de la versetul 10”[7].  Tabăra: „De fapt, tabăra era un loc secret de pândă, unde regele sirian spera să-şi prindă inamicul într-o ambuscadă”[8].

9: Atunci Elisei a trimis la regele Israelului, zicând: „Fereşte-te să treci prin locul acela, căci Sirienii sunt ascunşi acolo”.

10: Iar regele Israelului a trimis la locul pe care i-l spusese Elisei şi s-a ferit pe sine, nu o dată şi nu de două ori.

11: Faptul acesta a tulburat sufletul regelui Siriei. El i-a chemat pe servii săi şi le-a zis: „Oare nu-mi veţi spune cine mă vinde regelui lui Israel?”

12: Dar unul din servii săi a zis: „Nu, o, rege, domnul meu!; ci profetul Elisei, care se află în Israel, el îi spune regelui lui Israel toate cuvintele pe care tu le grăieşti în cămara ta de taină”.

13: Acela a zis: „Mergeţi şi vedeţi unde se află, iar eu voi trimite şi-l voi prinde”.  Iar ei i-au spus: „Iată, în Dotan”.

            Dotan (= fântâni): localitate situată la 22 km nord de Samaria; locul unde Iosif îi găsise pe fraţii săi păscându-şi turmele (Facerea 37, 17)”[9].  SEP 2 propune o diferenţă de 6 kilometri: „[Dotan] era o cetate situată la 16 km nord de Samaria, în câmpia care separă dealurile Samariei de Carmel, identificată astăzi cu localitatea Tell-Dota. [Dotan] figura deja în rândul cetăţilor cucerite de Tuthmes III (cca 1480 î. Hr.). A fost locuită neîntrerupt până în perioada elenistică”[10].

14: Atunci el a trimis acolo călăreţi şi care de luptă şi o oaste puternică; şi au venit noaptea şi au împresurat cetatea.

15: Iar servul lui Elisei s-a sculat dimineaţa devreme şi a ieşit afară; şi, iată, cetatea era înconjurată de oaste şi de cai şi de care de luptă… Şi i-a zis: „O, stăpâne, ce vom face?”

            Servul de aici nu era „Ghiezi, ci unul care se afla, după toate aparenţele, de puţină vreme alături de Elisei: groaza lui la vederea sirienilor demonstrează că nu cunoştea puterile stăpânului său”[11].

16: Iar Elisei i-a zis: „Nu te teme, fiindcă cei ce sunt cu noi îs mai mulţi decât cei ce sunt cu ei”.

            Cei ce sunt cu noi „sunt oştirile îngereşti nevăzute, strânse în jurul lui Elisei şi pe care profetul le vede cu duhul. La clarviziunea aceasta se referă şi rugăciunea profetului din versetul următor”[12].

17: Şi s-a rugat Elisei şi a zis: „Doamne, deschide-i robului Tău ochii să vadă!”  Şi Domnul i-a deschis ochii. Iar el a văzut; şi, iată, muntele plin: cai şi care de foc erau împrejurul lui Elisei.

            „Elisei, ucenicul şi moştenitorul duhului lui Ilie, când n-a mai avut simţirea stăpânită, prin lucrare, de nălucirile materiale, ca una ce era străbătută de harurile Duhului prin minte şi vedea prin altă lucrare a ochilor – şi dăruia şi slugii să vadă – puterile dumnezeieşti opuse celor rele, stând în jurul lui. Atunci a fost învăţat şi a învăţat că e mai tare puterea decât slăbiciunea, adică e mai mult sufletul în jurul căruia îşi au tabăra oştile îngerilor, înconjurându-l ca pe un chip împărătesc, decât trupul, în jurul căruia duhurile răutăţii întind curse minţii străvăzătoare”[13].  Cei cu credinţă fermă în Hristos dispreţuiesc nălucirile şi atacurile demonilor, „pentru că sunt convinşi că demonii n-au nici o putere nici măcar asupra firii neînsufleţite, şi se ştiu înconjuraţi de care şi de cai de foc care-i păzesc, ca acelea care s-au arătat fericitului Elisei, când sfântul proroc s-a rugat, pentru încurajarea slujitorului”[14].  „Vezi cum Stăpânul, împreună cu mulţimi de îngeri, stă în preajma robilor Săi? Cât (de valoros) este sufletul şi cât de mult a fost cinstit de Dumnezeu! Dumnezeu îl caută împreună cu îngerii, ca să-l facă părtaş la împărăţia Sa!”[15].  „Elisei s-a făcut tovarăşul veghetorilor (îngerilor) prin vieţuirea lui curată şi feciorelnică (sfântă); o tabără de veghetori (îngeri) îi înconjura. Tot aşa, Botezul să fie pentru voi o tabără de veghetori (îngeri), fiindcă în inimă locuieşte nădejdea celor de jos şi Domnul celor de sus. De aceea, sfinţiţi pentru El trupurile voastre! Căci unde locuieşte El, păcatul rămâne departe”[16].  „Astfel de om a fost proorocul Elisei, care, pentru că s-a depărtat de cele vremelnice şi a dorit cu înfocare împărăţia cerurilor, care, pentru că a dispreţuit toate cele din lumea aceasta, adică domnia, puterea, slava, cinstea de la toţi oamenii, a văzut ceea ce nici un alt om n-a putut vedea vreodată, un munte întreg acoperit cu cai de foc, care de război şi ostaşi, toţi de foc. Cel care admiră lucrurile din lumea aceasta nu va fi învrednicit niciodată de contemplarea celor viitoare; pe când cel care le dispreţuieşte pe cele din lume şi socoteşte că nu sunt întru nimic mai de preţ decât umbra şi visul, va dobândi îndată bunurile cele mari şi duhovniceşti”[17].

18: Şi cum ei [Sirienii] se coborau spre el, el I s-a rugat Domnului şi a zis: „Loveşte-i pe oamenii aceştia cu orbire!”  Şi [Domnul] i-a lovit cu orbire, după cuvântul lui Elisei.

            Orbire, gr. aorasia, termen care denumeşte o realitate mai profundă (absenţa viziunii, imposibilitatea de a discerne) decât obişnuita tiflotis (orbire în sens fizic). Starea aceasta de confuzie, de bâjbâială, este în antiteză cu deschiderea ochilor discipolului”[18].

19: Atunci Elisei le-a zis: Nu aceasta este cetatea şi nu aceasta e calea; veniţi după mine, iar eu vă voi duce la omul pe care îl căutaţi”.  Şi i-a dus în Samaria.

20: Şi a fost că după ce ei au intrat în Samaria, Elisei a zis: „Doamne, deschide-le ochii să vadă!”  Şi Domnul le-a deschis ochii, ei au văzut, şi, iată, erau în mijlocul Samariei…

21: Când i-a văzut, regele lui Israel a zis către Elisei: „Nu cumva trebuie să-i ucid, părinte?”

22: Dar el a zis: „Nu-i ucide, decât doar dacă i-ai prins cu sabia ta şi cu arcul tău ca să-i omori; dimpotrivă, pune-le dinainte pâine şi apă, să mănânce şi să bea şi să se ducă la stăpânul lor”.

            „Sirienii erau captivii lui Dumnezeu: regele se întreabă dacă nu trebuie daţi anatemei (…). Profetul îi aminteşte regelui că el nu are obiceiul să-şi omoare prizonierii (cf. III Regi 20, 31), iar Dumnezeu nu poate fi mai puţin milostiv”[19].  În ce ne priveşte, am înţeles diferit locul de aici, în sensul că regele nu poate aduce prizonierii ca închinare deplină (anathema) lui Dumnezeu, de vreme ce Dumnezeu i-a luat captivi pe aceia; dar nota de mai sus aduce completări la acestea, bazate, credem noi, mai mult pe presupuneri, însă nu neîntemeiate.

23: Şi le-a pus dinainte un prânz mare, ei au mâncat şi au băut, el le-a dat drumul, iar ei s-au întors la stăpânul lor. Şi n-au mai venit pâlcurile de jaf din Siria în ţara lui Israel.

„Elisei era căutat de regele Siriei, care trimisese armata să-l prindă, şi-l împresurase din toate părţile. Slujitorul lui a început să se teamă; căci slujitor era, adică nu era liber pe mintea şi puterea sa. Sfântul profet i-a cerut să-şi deschidă ochii şi i-a zis: Priveşte şi vezi, cu câţi sunt mai mulţi pentru noi decât împotriva noastră. A privit şi a văzut mii de îngeri. Băgaţi de seamă, aşadar, că pe slujitorii lui Hristos îi păzesc mai degrabă cei ce nu sunt văzuţi decât cei ce sunt văzuţi. Dar şi ei, dacă vă păzesc, fac aceasta numai chemaţi prin rugăciunile voastre. Aţi citit, fără îndoială, că înşişi aceia care-l căutau pe Elisei au intrat în Samaria chiar la el, pe care doreau să-l prindă. Dar nu numai că nu i-au putut face nici un rău, dar au fost ei înşişi scăpaţi, ajutaţi de cel împotriva căruia veniseră”[20].   „De voieşti să dobândeşti milostivirea, obişnuieşte-te întâi să dispreţuieşti toate, ca să nu fie mintea ta atrasă în jos şi să iasă din hotarele ei. Lumina milostivirii se arată în răbdarea celui ce primeşte să fie nedreptăţit. Desăvârşirea smereniei stă în a primi cu bucurie învinovăţirile mincinoase. De eşti cu adevărat milostiv, să nu te necăjeşti în lăuntrul tău când ţi se răpesc pe nedrept ale tale, nici să nu povesteşti celor din afară paguba ta. Fă mai degrabă să se înghită paguba din partea celor ce te-au nedreptăţit de către mila ta, ca acreala vinului, de mulţimea apei. Şi arată mulţimea milostivirii tale în bunătăţile cu care răsplăteşti pe cei ce te-au nedreptăţit. Aşa a făcut fericitul Elisei duşmanilor săi care voiau să-l robească. Căci când s-a rugat şi i-a orbit pe ei cu negură, a arătat puterea aflătoare în el, iar când le-a dat mâncare şi băutură şi i-a lăsat să plece, şi-a arătat milostivirea lui”[21].

24: Şi a fost că, după aceasta, fiul lui Benhadad, regele Siriei, şi-a strâns întreaga oştire şi s-a suit şi a împresurat Samaria.

            Versetul de faţă nu-l contrazice pe anteriorul: „În v. 23 este vorba de monozoni [pâlcuri], pe când în v. 24 este vorba de o adevărată campanie. ♦ [Regele sirian este numit aici fiul lui Benhadad] (…). Trei suverani din Damasc au purtat acest nume [Benhadad]. Cel pomenit aici este, se pare, cel de-al doilea (cca 873-850 î. Hr.), oponentul lui Ahab (III Regi 20) şi fiul lui Ben-Hadad I, aliatul lui Asa (cf. II Paralipomene 15, 19). ♦ Asedierea Samariei de către Ben-Hadad II vine ca împlinire a profeţiei lui Ilie de la III Regi 20, 42)”[22].  Benhadad ar însemna fiul celui puternic.

25: Şi foamete mare s-a făcut în Samaria; şi, iată, atât de mult au ţinut-o împresurată, încât o căpăţână de măgar ajunsese la preţul de cincizeci de sicli de argint, iar un sfert de cab de găinaţ de porumbel [se vindea] cu cinci sicli de argint.

            Cab: „Nu poate fi determinată capacitatea unui cab. Oricum, preţuri uriaşe pentru o hrană derizorie”[23]. Autorii notelor la SEP 2 apreciază un cab ca echivalând cu circa doi litri.  Căpăţână de asin: faptul că astfel de produse, în mod normal demne de dispreţ, se cumpărau la asemenea preţuri, vrea să sugereze că asediul sirian era eficient şi că foametea era teribilă (…). ♦ găinaţ de porumbel: expresia a pus multe probleme; unii afirmă că putea fi folosit drept combustibil, alţii îl interpretează drept nume metaforic pentru o mâncare foarte proastă”[24].

26: Odată, când regele lui Israel mergea pe zid, o femeie a strigat către el, zicând: „O, rege, domnul meu, ajută-mă!”

27: Iar regele i-a zis: „Dacă Domnul nu te ajută, cum să te ajut eu?: din arie, de la teasc?…”.

28: Şi a întrebat-o regele: „Ce e cu tine?”  Iar ea a zis: „Această femeie mi-a zis: – Dă-l pe fiul tău, şi-l vom mânca astăzi, iar pe fiul meu îl vom mânca mâine.

29: Aşa că l-am fript pe fiul meu şi l-am mâncat. Iar a doua zi i-am spus: – Dă-l pe fiul tău, ca să-l mâncăm!… Dar ea şi-a ascuns fiul”.

            „Istoricul Iosif Flaviu relatează că în timpul asedierii Ierusalimului de către armatele romane, în anul 70 (d. Hr.), locuitorii cetăţii ajunseseră să-şi mănânce copiii[25]. Dar nu numai ei: în Anglia, marea foamete din 1316 îi făcuse pe oameni să-şi mănânce copiii, să mănânce câini, şoareci şi găinaţ de porumbel”[26].

30: Şi a fost că dacă regele lui Israel a auzit cuvintele femeii, şi-a sfâşiat hainele mergând pe zid, şi a văzut poporul că, pe dedesubt, el purta pe trup pânză de sac.

Pânza de sac era „în semn de părtăşie la nenorocirea generală”[27].

31: Şi a zis regele: „Aşa să-mi facă mie Dumnezeu, ba încă şi mai mult, dacă astăzi capul lui Elisei îi va rămâne pe umeri!”

            „Regele îl crede pe Elisei răspunzător pentru ceea ce se întâmplă; se poate presupune un oarecare îndemn la rezistenţă, însoţit de promisiunea ajutorului divin”[28].

32: Elisei şedea în casa lui, împreună cu bătrânii, când regele a trimis la el un om. Dar mai înainte ca acest sol să fi sosit la Elisei, acesta le-a zis bătrânilor: „Ştiţi voi că acest fiu de ucigaş a trimis să-mi ia capul? Vedeţi ca, de îndată ce solul va fi intrat, închideţi uşa şi ţineţi-l la uşă: nu cumva în urma lui se aud paşii stăpânului său?”

            Fiu de ucigaş: aluzie la Ahab, care i-a ucis pe profeţii Domnului şi pe Nabot (III Regi 21, 19). Aşadar, regele lui Israel ar fi fiul acestuia, Ioram”[29].

33: Şi-n timp ce încă vorbea cu ei, solul a venit la el şi –a zis: „Iată, răul acesta e de la Domnul; ce să mai aştept eu de la Domnul?”

            „Solul manifestă o schimbare de atitudine (personală, sau a regelui?). Nu mai vrea să-l ucidă pe profet, ci îi cere sfatul”[30].


[1] SEP 2, p. 556

[2] SEP 2, p. 556

[3] SEP 2, p. 556

[4] Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, 30

[5] La Botez.

[6] Sf. Efrem Sirul, Imnele Arătării, VIII, 12

[7] SEP 2, p. 556

[8] BBVA, p. 421

[9] BBVA, p. 421

[10] SEP 2, p. 557

[11] SEP 2, p. 557

[12] SEP 2, p. 557

[13] Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 22

[14] Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, III, 150

[15] Sf. Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de Omilii duhovniceşti, XV, 44

[16] Sf. Efrem Sirul, Imnele Arătării, VIII, 18

[17] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre căinţă, II,2

[18] SEP 2, p. 557

[19] SEP 2, p. 558

[20] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, Cuvântare împotriva lui Auxenţiu despre predarea bisericilor, 11

[21] Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoinţe, LVI

[22] SEP 2, p. 558

[23] BBVA, p. 421

[24] SEP 2, p. 558

[25] Vor fi fost câteva cazuri; Iosif Flaviu prezintă un singur caz.

[26] BBVA, p. 421

[27] BBVA, p. 421

[28] BBVA, p. 421

[29] SEP 2, p. 559

[30] SEP 2, p. 559

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s