Comentarii la IV Regi – 4

Posted: 04/02/2009 in IV Regi
Etichete:, ,

CAP. 4 – Minunile lui Elisei.

 

1: Şi una din femeile fiilor profeţilor striga către Elisei, zicând:  „Robul tău, soţul meu, a murit;  tu ştii că robul tău era om temător de Dumnezeu; creditorul a venit să mi-i ia pe amândoi feciorii, ca să-i fie robi”.

Una din femeile profeţilor: „Soţia unuia din tagma profeţilor”[1].  „Consideraţi proprietatea tatălui, copiii (puteau) fi ridicaţi şi vânduţi ca robi în schimbul unei datorii neachitate”[2].  Mai exact, „creditorii le puteau lua debitorilor insolvabili soţiile şi copiii în robie, până în anul jubiliar (cf. Levitic 25, 39-40)”[3].

2: Iar Elisei a zis: „Ce să fac eu pentru tine? Spune-mi, ce ai în casă?”  Ea i-a răspuns: „Roaba ta n-are nimic în casă, în afară de ceva untdelemn cu care să mă ung”.

3: Iar el i-a zis: „Du-te pe la toţi vecinii şi cere să-ţi dea vase goale – dar nu puţine.

4: Apoi intră şi închide uşa după tine şi după feciorii tăi; şi toarnă în aceste vase, iar pe cele pline le vei pune deoparte”.

5: Iar ea a plecat de la el şi a făcut aşa; şi a închis uşa după ea şi după feciorii săi; ei îi aduceau vasele aproape, iar ea a turnat până ce vasele s-au umplut.

6: Atunci ea le-a zis feciorilor ei: „Mai aduceţi-mi un vas!”  Dar ei i-au zis: „Nu mai e nici un vas”. Şi untdelemnul s-a oprit.

7: Ea a venit şi i-a spus omului lui Dumnezeu. Iar Elisei a zis: „Du-te şi vinde untdelemnul şi plăteşte-ţi datoriile; iar tu şi feciorii tăi veţi trăi din untdelemnul care va rămâne”.

8: Se făcea ziuă când Elisei a trecut la Şunem. Acolo se afla o mare doamnă, care l-a poftit la masă. Şi a fost că oridecâteori venea în cetate, el se abătea să mănânce acolo.

            „La sud-vest de Nain, pe teritoriul tribului lui Isahar, se afla localitatea Şunem (Iosua 19,18), unde au tăbărât filistenii înainte de lupta decisivă cu Saul (I Regi 28,4) şi unde Elisei a înviat pe fiul femeii care l-a găzduit. Şunemul este şi locul de naştere al uneia dintre soţiile lui David – Abişag”[4].  Şunem (= cimitir) – cetate vizavi de Ghilboa şi la circa 26 kilometri de Carmel.

9: Şi a zis femeia către bărbatul ei: „Iată, acum ştiu că om sfânt al lui Dumnezeu este acesta care întotdeauna trece pe la noi.

10: Hai să-i facem deasupra, într-un loc anume, un foişor, şi să-i punem acolo pat şi masă şi scaun şi sfeşnic; şi va fi că oridecâteori va vrea el să intre la noi, să meargă de-a dreptul acolo”.

„Foişorul era o cameră construită pe acoperiş, la care se avea acces printr-o scară exterioară, ceea ce o făcea independentă de casa propriu-zisă”[5].

            Unii oameni, „chiar dacă n-au putut să ia asupra lor îndeletnicirea nevoinţei pentru dobândirea (virtuţii), din pricina slăbiciunii firii, dar cinstesc virtutea şi se minunează de cei ce se nevoiesc cu agonisirea ei. Doar cine a înduplecat pe Sunamita să-i zidească lui Elisei foişor şi să-i pună acolo o masă, un scaun, un pat şi un sfeşnic? Nu virtuţile bărbatului?”[6].

11: Şi a venit ziua când el a intrat acolo; şi s-a dus în foişor şi a dormit în el.

12: Şi a zis către Ghehazi, servul său: „Cheam-o la mine pe această Şunamită!”  Acela a chemat-o, iar ea a stat în faţa lui.

            În faţa lui, „adică în faţa lui Ghehazi. Din text rezultă că, din raţiuni de protocol şi bunăcuviinţă, gazda nu a intrat în camera oaspetelui, ci a rămas în anticamera unde locuia Ghehazi; aşa se explică şi dialogul prin intermediar”[7].  Ghehazi (= valea vedeniei) era ucenicul lui Elisei; în comentariile patristice numele îi apare, de obicei, sub forma Ghiezi, aşa cum apare în Septuaginta[8].

13: Iar el i-a zis aceluia: „Spune-i: – Iată, tu ai făcut atâtea pentru noi!; dar eu ce pot face pentru tine? Nu cumva ai nevoie de o vorbă pe lângă rege sau pe lângă căpetenia oştirii?”  Iar ea a zis: „Eu mă bucur de pace în mijlocul poporului meu”.

            „De aici rezultă că Elisei avea relaţii şi influenţă în lumea mare”[9], inclusiv la regele din nord.  „Relaţiile lui Elisei cu regele Israelului se îmbunătăţiseră în urma victoriei asupra moabiţilor. Elisei anticipează întâmplările relatate la IV Regi 8, 5 et passim. Eu sunt acasă la mine, în mijlocul poporului meu [SEP 2]: manieră de a-i sugera politicos lui Elisei că familia şi tribul au grijă de ea. Propunerea profetului de a pune o vorbă pe lângă rege se referea la eventuale probleme cu legea pe care le-ar fi avut femeia sau familia ei, iar cea legată de mai-marele oştirii se referea la scutiri de obligaţiile impuse civililor referitor la întreţinerea armatei (…)”[10]. 

            „Elisei n-a fost de folos numai în cele duhovniceşti femeii care l-a găzduit, ci s-a silit să o răsplătească şi în cele trupeşti”[11].

14: Atunci el a zis către Ghehazi: „Atunci, ce trebuie să fac pentru ea?”  Iar Ghehazi, servul său, a zis: „Dacă e ceva…, ea nu are nici un copil, iar bărbatul ei e bătrân”.

15: Atunci el a zis: „Cheam-o!”  Acela a chemat-o, iar ea a stat lângă uşă. Iar Elisei i-a zis:

16: „La anul pe vremea asta, vie fiind, vei ţine în braţe un fiu”.  Dar ea a zis: „Nu, domnul meu, n-o amăgi pe roaba ta!”

            „Şunamita repetă aproape întocmai atitudinea Sarrei (Facerea 18, 12) la aflarea veştii că va avea  un fiu. Înaintea şunamitei (I Regi 1, 12-13 şi 2, 1), Ana, mama judecătorului Samuel, are parte de aceeaşi bucurie. Unii au văzut în acest şir de naşteri miraculoase o gradaţie ce se desăvârşeşte o dată cu Bunavestire”[12].

17: Şi femeia a zămislit şi a născut un fiu la vremea şi în ceasul pe care i le spusese Elisei.

18: Şi copilul a crescut. Şi a fost că atunci când el s-a dus la tatăl său, la secerători,

19: a zis către tatăl său: „Capul meu… capul meu…”.  Iar acela i-a spus unei slugi: „Du-l la mama lui!”

            „Boala care l-a răpus atât de repede pe copil pare să fi fost, după toate indiciile, o insolaţie”[13].

20: Şi l-a dus la mama lui; iar el a dormit pe genunchii ei până la amiază, şi a murit.

21: El l-a urcat şi l-a aşezat pe patul omului lui Dumnezeu, apoi a încuiat casa şi a ieşit. Şi l-a chemat pe bărbatul ei şi a zis:

„Mama îşi pregăteşte fiul pentru înviere, nu pentru înmormântare”[14].

22: „Trimite-mi o slugă şi un asin şi voi alerga la omul lui Dumnezeu şi mă voi întoarce”.

23: Iar bărbatul ei a zis: „De ce să te duci la el astăzi, nefiind nici lună nouă, nici sâmbătă?”  Dar ea a zis: „Fii pe pace!”

Nu este nici Lună nouă, nici sabat: prima zi a fiecărei luni noi era considerată sfântă şi era marcată de jertfe speciale (cf. I Regi 20, 5). Atât sabaturile, cât şi zilele cu lună nouă erau prilejuri de a-L întreba pe Dumnezeu prin intermediul prorocilor. Versetul de faţă reprezintă singura menţiune biblică a acestei practici (…)”[15].   „Israeliţii mai evlavioşi obişnuiau să se adune în casele profeţilor, pentru a fi iniţiaţi în cunoaşterea legii mozaice. Mai târziu, în sinagogi s-a introdus citirea pericopelor (paraşe şi haftare) din vechiul Testament, urmate de tâlcuiri ale conţinutului lor, de rugăciuni şi cântări din Psalmi”[16].

24: Şi a pus şaua pe asin şi i-a zis slugii: „Hai, repede, porneşte, şi să nu mă opreşti din mers până-ţi voi spune eu!”

            „Obiceiul era ca femeile să călătorească pe asini şi să fie însoţite de un slujitor care mergea pe jos şi mâna animalul. Drumul pe care trebuia să îl facă şunamita până la Elisei, la muntele Carmel, dura cam cinci sau şase ore”[17].

25: Astfel a mers ea şi a venit la omul lui Dumnezeu, pe muntele Carmel. Şi a fost că dacă Elisei a văzut-o venind, a zis către Ghehazi, servul său: „Iat-o pe Şunamita!

26: Aleargă acum în întâmpinarea ei şi spune-i: „Eşti pe pace? pe pace ţi-e bărbatul? dar copilul, e pe pace?”  Iar ea a zis: „Pe pace”.

27: Şi a venit la Elisei pe munte şi s-a prins de picioarele lui; iar Ghehazi s-a apropiat s-o dea la o parte, dar Elisei i-a zis: „Las-o, căci sufletul din ea e tare întristat, iar Domnul mi-a ascuns-o şi nu mi-a spus”.

            „În cazuri similare, de obicei Iahve îi anunţă pe profeţi despre astfel de situaţii (…)”[18].

28: Şi ea a zis: „Cerut-am eu fiu de la domnul meu? Dimpotrivă, am zis: – Nu mă amăgi!…”.  Atunci Elisei a zis către Ghehazi: „Încinge-ţi mijlocul, ia toiagul meu şi mergi;

29: şi de vei întâlni pe cineva, să nu-i dai bineţe; şi de-ţi va da cineva bineţe, să nu-i răspunzi; şi să pui toiagul meu peste faţa copilului”.

            „Aceşti bărbaţi[19] au purtat şi toiag, după cum ne arată chiar Elisei, unul dintre ei, când, trimiţând pe Ghiezi, servitorul său, să-l învieze pe fiul femeii, zice: Ia toiagul meu şi alergând mergi şi pune-l pe faţa copilului şi va învia. În mod vădit profetul nu i l-ar fi dat să-l ducă, de n-ar fi avut obiceiul să-l aibă mereu cu el. Purtarea toiagului îi sfătuieşte duhovniceşte[20] că niciodată nu trebuie să păşească neînarmaţi printre atâţia câini furioşi ai patimilor şi printre fiarele nevăzute ale duhurilor necurate (…). Dar, când ele se năpustesc asupră-i, să le stea împotrivă şi să le alunge cât mai departe prin semnul crucii, şi când se dezlănţuiesc în contra lui, să le stingă tăria amintindu-şi necontenit de patima Domnului şi de pilda mortificării Lui”[21].

30: Dar mama copilului a zis: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău dacă te voi lăsa!”  Atunci Elisei s-a ridicat şi a mers după ea.

            „Încrederea femeii nu e în servul (ucenicul) profetului, ci în profetul însuşi”[22].

31: Ghehazi însă a mers înaintea ei şi şi-a pus toiagul pe faţa copilului, dar n-a fost glas, şi nici auz. Aşa că s-a întors să-l întâmpine şi i-a zis: „Copilul nu s-a ridicat”.

N-a fost glas, şi nici auz: expresie pentru ceea ce nu se întâmplă”[23].

            „Elisei a trimis pe ucenicul său să învie un mort şi mortul n-a înviat. Vina n-a fost a celui ce a trimis, ci a celui trimis”[24].  „Elisei a spus lui Ghiezi, trimiţându-l: De vei afla un om, să nu-l binecuvântezi, nici tu să nu fi binecuvântat de cineva. Căci ştia că nu fusese readus la viaţă pruncul, nici nu avea puterea să-l învie. Dar când a intrat omul lui Dumnezeu şi a văzut pruncul zăcând pe pat, a închis pe prunc şi a tras după sine uşa şi a dat lupta prin fapte cu fiecare simţ al lui, culcându-se peste prunc pe pat şi venind peste el şi umblând cu el de şapte ori. Şi când s-au încălzit simţurile pruncului, după voia Duhului lui Dumnezeu, s-au deschis ochii lui”[25].

32: Şi a intrat Elisei în casă; şi, iată, copilul era aşezat, mort, pe patul lui.

33: Şi a intrat Elisei în casă şi a încuiat uşa după ei amândoi şi I s-a rugat Domnului.

34: Şi s-a suit [pe pat] şi s-a culcat pe copil şi şi-a pus gura pe gura lui şi ochii pe ochii lui şi palmele pe palmele lui; şi s-a plecat peste el, iar carnea copilului s-a încălzit.

„Deşi atingerea unui cadavru atrăgea impuritatea rituală, profeţii (III Regi 17, 21) şi apoi apostolii (Fapte 20, 10) dau întâietate iubirii de aproapele”[26].

            „Este prefigurat Domnul şi în chipul lui Elisei, care s-a culcat lângă un mort, ca să-l învieze. În aceasta este un simbol care ne arată că Hristos a murit pentru noi, ca să învieze pentru noi. S-a coborât până la şubrezenia noastră, ca să ne ridice. S-a coborât, dar n-a căzut, ci a ridicat un tovarăş”[27].  „Pentru că şi-a omorât trupul, a înviat şi Elisei un mort. Ce este muritor prin fire a dobândit viaţă prin fecioria care nu e în fire. A înviat copilul fiindcă s-a ţinut feciorelnic ca un copil abia înţărcat”[28].

35: Şi s-a întors şi a umblat prin casă încoace şi încolo; apoi s-a suit şi s-a plecat peste copil până de şapte ori, iar copilul şi-a deschis ochii.

            S-a plecat peste copil până de şapte ori. „În III Regi 17, 21, Ilie îl înviază pe copilul văduvei din Sarepta suflând asupra lui de trei ori. Maxim Mărturisitorul vede o oarecare înrudire spirituală între numerele 3 şi 7. Dintre primele zece numere, doar numărul şapte nu generează prin înmulţire sau împărţire un alt număr din interiorul decadei. Prin aceasta, şapte simbolizează Sfânta Treime care, nici ea, nu se divide şi nu se înmulţeşte (Ambigua, 160)”[29].

36: Elisei a strigat către Ghehazi şi i-a zis: „Cheam-o pe această Şunamită!”  Acela a chemat-o, ea a intrat la el, iar Elisei i-a zis: „Ia-ţi copilul!”

            „Iar dacă cineva este nedumerit (…) şi zice: dacă nimeni n-a înviat din morţi, înainte ca Hristos să coboare în iad, atunci cum de se spune că unii au înviat înaintea Lui, cum este cazul cu fiul văduvei din Sarepta (III Regi 17,23), fiul Sunamitei şi cazul lui Lazăr (Ioan 11,44)?  În acest caz trebuie spus: Aceştia au înviat ca să moară din nou, noi însă vorbim despre cei ce nu vor mai muri după înviere”[30].

37: Atunci femeia a intrat şi i-a căzut la picioare şi i s-a închinat pân-la pământ; şi şi-a luat copilul şi a ieşit.

            „De vreme ce dumnezeieştile Scripturi nu conving pe neascultătorii Iudei şi de vreme ce ignorând pe toate cele scrise se împotrivesc învierii lui Iisus, ar fi bine să le punem o astfel de întrebare: – Pentru care pricină vă împotriviţi învierii Mântuitorului nostru, odată ce spuneţi că Elisei şi Ilie au înviat morţi? Oare pentru că nu avem martori încă în viaţă despre cele ce s-au întâmplat atunci? Dar înfăţişaţi-ne şi voi martori ale celor petrecute pe timpul lui Elisei şi Ilie! Poate că ne veţi obiecta că acele învieri sunt consemnate în scris. Dar şi învierea Mântuitorului este consemnată în scris. Pentru ce deci pe acelea le primiţi, iar pe acestea le respingeţi? Acele învieri au fost consemnate în scris de Evrei. Tot Evrei au fost şi toţi apostolii. Pentru ce nu aveţi încredere în Evrei? Matei, care a scris Evanghelia, a scris-o în limba ebraică[31]. Pavel, propovăduitorul, era Evreu născut din Evrei. Şi cei doisprezece apostoli tot din Evrei s-au născut. Apoi cincisprezece episcopi ai Ierusalimului, care au urmat unul după altul, tot din Evrei s-au născut. Pentru care pricină, deci, primiţi Scripturile voastre, iar pe ale noastre le respingeţi, cu toate că şi ele sunt scrise tot de voi, Evreii?”[32].

            „Nici Ilie nici Elisei nu locuiau în case sub pământ. Unul a ridicat şi a dus sus, în foişor, unde şedea de obicei, pe fiul mort al unei văduve, şi acolo l-a înviat (III Regi 17, 22); celuilalt, acea mare femeie din Sunam (…) i-a dat găzduire în partea de sus a casei şi ea, căpătând vrednicia de a zămisli prunc, a văzut acolo minunea făcută de Elisei, care i-a înviat copilul”[33].

38: Iar Elisei s-a întors la Ghilgal. Şi era foamete în ţară, iar fiii profeţilor şedeau în faţa lui. Şi a zis Elisei către servul său: „Pune căldarea cea mare şi fă o fiertură pentru fiii profeţilor!”

39: Acela a intrat în ţarină să adune verdeţuri şi a găsit în ţarină o viţă şi a cules de pe ea tărtăcuţe sălbatice, o poală plină, şi a venit şi le-a aruncat în căldarea de fiertură, fără să le cunoască.

            „Planta sălbatică pe care o culege slujitorul a fost identificată cu colocynthul, un soi de dovleac sălbatic, ale cărui fructe asemănătoare (ca mărime şi culoare) portocalelor au un efect purgativ sever, putând provoca moartea celor care le consumă”[34].

40: Şi le-a turnat oamenilor să mănânce. Şi a fost că pe când mâncau ei din fiertură, iată că au strigat şi au zis: „Omul lui Dumnezeu, în căldare e moarte!…”.  Şi n-au putut să mănânce.

41: Atunci el a zis: „Luaţi făină şi aruncaţi-o în căldare!”  Şi a zis Elisei către servul său: „Toarnă-i poporului, şi să mănânce!”  Şi în căldare n-a mai fost nimic vătămător.

42: Şi a venit acolo un om din Baal-Şalişa şi i-a adus omului lui Dumnezeu, din pârgă, douăzeci de pâini de orz, precum şi turte de smochine. Şi i-a zis: „Dă-le poporului, şi să mănânce!”

Baal-Şalişa (= domnul celei de a treia părţi) – sat la circa 12 kilometri de Carmel.

43: Dar slujitorul său i-a zis: „Cum o să pun eu astea înaintea a o sută de oameni?”  Dar el a zis: „Dă-i poporului să mănânce, căci aşa grăieşte Domnul: – Vor mânca şi va rămâne”.

44: Şi au mâncat şi a mai şi rămas, după cuvântul Domnului.

            „Ce fel de viaţă a avut Elisei? Prin ce a reuşit Elisei să fie găzduit de sunamiteancă? Prin ce ospăta Elisei pe profeţi? Oare nu cu ierburi sălbatice şi cu puţină făină împlinea legea găzduirii? Când oaspeţii au mâncat odată cu celelalte verdeţuri şi o buruiană otrăvitoare erau să moară dacă n-ar fi fost distrusă otrava prin rugăciunea postitorului. Şi, ca să spun pe scurt, postul i-a ajutat pe toţi sfinţii să vieţuiască potrivit voii lui Dumnezeu”[35].  „Pe Elisei, harul Duhului îl hrănea adeseori în chip minunat; nu-l hrănea numai pe el, ci şi pe alţii prin el”[36].


[1] BBVA, p. 417

[2] DEI, p. 253

[3] SEP 2, p. 550

[4] AB, p. 99

[5] BBVA, p. 418

[6] Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, 17

[7] BBVA, p. 418

[8] Giezi în Vulgata; Ghehazi e forma din Textul ebraic.

[9] BBVA, p. 418

[10] SEP 2, p. 551

[11] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la Sfinţi, Cuvântul al III-lea la Sfântul Apostol Pavel

[12] SEP 2, p. 551

[13] SEP 2, p. 551

[14] SEP 2, p. 551

[15] SEP 2, p. 551

[16] AB, p. 304

[17] SEP 2, p. 551

[18] SEP 2, p. 552

[19] Profeţii Vechiului Testament, care au inspirat pe pustnicii de mai târziu.

[20] Pe nevoitori.

[21] Sf. Ioan Casian, Aşezămintele mânăstireşti, I, 8

[22] BBVA, p. 418

[23] BBVA, p. 418

[24] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 364

[25] Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte, XXIII, 5

[26] SEP 2, p. 552

[27] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, LXXXI, 5

[28] Sf. Efrem Sirul, Imnele Naşterii, XIV, 18

[29] SEP 2, p. 552

[30] Metodiu de Olimp, Aglaofon sau despre Înviere, III, 5

[31] Mai precis, în aramaică, după care a tradus-o şi în greacă, limba de circulaţie a epocii.

[32] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, XIV, 15

[33] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XXX, 2

[34] SEP 2, p. 553

[35] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, I, 6

[36] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre feciorie, 79

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s