Comentarii la IV Regi – 3

Posted: 04/02/2009 in IV Regi
Etichete:, ,

CAP. 3 – Ioram, rege peste Israel.

 

1: Ioram, fiul lui Ahab, a început să domnească în Israel în cel de al optsprezecelea an al domniei lui Iosafat, regele lui Iuda, şi a domnit doisprezece ani.

            „Ioram era fratele mai mic al lui Ohozia (care nu avusese fii)”[1].  „Ioram, fiul lui Ahab şi al Izabelei, frate cu Ohozia, rege a lui Israel. A domnit între cca 852-841 î. Hr.”[2]. Capitala lui Ioram, după Textul ebraic, a fost Samaria.

2: El a făcut ceea ce e rău în ochii Domnului, deşi nu ca tatăl său, şi nici ca mama sa; el a îndepărtat stâlpii lui Baal, pe care-i făcuse tatăl său,

3: dar s-a lipit de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat, cel care-l făcuse pe Israel să păcătuiască, şi de ele nu s-a îndepărtat.

            „Reforma religioasă a lui Ioram a constat în abolirea parţială a cultului lui Baal: este vorba de stela amintită în III Regi 16, 32-33; desfiinţarea ei este însă atribuită partizanilor lui Iehu în 10, 26. Reforma nu a fost dusă până la capăt, întrucât Ioram nu desfiinţează sanctuarele înfiinţate de Ieroboam I (cf. III Regi 12, 26-30). Aprecierile asupra diferiţilor regi se referă numai la fidelitatea/infidelitatea faţă de Dumnezeu, manifestând punctul de vedere deuteronomist”[3].

4: Meşa, regele Moabului, avea turme multe; şi din ele îi dădeau regelui lui Israel, la începutul [fiecărui an] câte o sută de mii de miei şi o sută de mii de berbeci netunşi.

            „E vorba, desigur, de un tribut anual (după aceste cifre, enorm). Platoul Moabului era renumit pentru păşunile lui”[4].  Meşa (= ajutor; libertate) era rege peste Moab, vasal regatului Israel.

5: Şi a fost că după ce a murit Ahab, regele Moabului s-a răzvrătit împotriva regelui lui Israel.

            „În perioada judecătorilor, Iehud i-a eliberat pe evrei de sub jugul moabit (Judecători 3,12 ş. u.). Regele David i-a bătut, de asemenea, pe moabiţi (I Regi 8,2), deşi înainte relaţiile sale cu Moabul au fost amicale (Rut 1,1 ş. u.; 4,22; I Regi 22,3). După moartea lui Ahab, regele Meşa a eliberat Moabul şi i-a lărgit graniţele până dincolo de Arnon. O idee foarte clară despre situaţia Moabului, pe la jumătatea sec. IX î. Hr., ne este mijlocită de către inscripţia de pe piatra lui Meşa, descoperită în 1868. Acest rege se laudă cu victoriile sale purtate contra israeliţilor care, începând cu Omri şi Ioram au oprimat ţara Moabului. Inscripţia este în acord cu textul biblic din (acest capitol)”[5].  O sută de mii de miei şi o sută de mii de berbeci…: numărul este foarte mare; este posibil ca textul să sugereze supunerea completă a regelui Moabului faţă de cel al Israelului (…). ♦ Meşa, regele Moabului, fusese tributar regatului Israel. Revolta lui, menţionată la 1, 1, a survenit în condiţiile tulburi care au urmat morţii regelui Ahab şi a avut un substrat economic: controlul direct al comerţului cu lână din Tyr (…). ♦ Regele Meşa a ridicat o stelă de celebrare a victoriei, cunoscută sub numele de Piatra moabită, descoperită la 19 august 1868 la Dhiban, în Transiordania (biblicul Dibon) având o inscripţie ce corespunde oarecum descrierii din IV Regi 3. Ea celebrează răzvrătirea lui Meşa, regele Moabului, împotriva lui Israel, dar pare să o situeze în ultimii ani ai domniei lui Ahab. Informaţia, în aparentă contradicţie cu IV Regi 1, 1, este veridică şi necontradictorie, dacă cititorul ei îşi asumă o altă perspectivă, mai apropiată de inscripţia moabită: revolta va fi început în anii din urmă ai lui Ahab, când acesta era exclusiv preocupat de războaiele cu sirienii, pierzând controlul asupra Moabului (…)”[6].

6: În ziua aceea, regele Ioram a ieşit din Samaria şi l-a numărat pe Israel.

            „E vorba de un recensământ cu scop militar al supuşilor apţi de război, în vederea unei alianţe militare cu regatul lui Iuda condus de Iosafat”[7].

7: Şi a mers şi a trimis la Iosafat, regele lui Iuda, zicând: „Regele Moabului s-a răzvrătit împotriva mea; vei merge oare cu mine la război împotriva Moabului?”  Iar acela a zis: „Mă voi ridica; cum eşti tu, aşa sunt şi eu; cum sunt eu, aşa eşti şi tu; cum e poporul meu, aşa-i şi poporul tău; cum sunt caii mei, aşa-s şi caii tăi”.

            „Este a doua alianţă militară a lui Iosafat cu regatul lui Israel, după cea relatată în III Regi 22, 4, care a stat la baza atacului concertat al lui Ahab şi al lui Iosafat împotriva cetăţii Ramot din Galaad. Iosafat era, de data aceasta, direct interesat să nimicească puterea moabită, care îi ameninţase regatul mai înainte (II Paralipomene 20, 1)”[8].

8: Şi a mai zis: „Pe ce cale mă voi urca?”  Acela i-a răspuns: „Pe calea pustiei Edomului”.

            Calea pustiei Edomului: „pe la sud de Marea Moartă, oferea posibilitatea ralierii la coaliţie a Edomului, care era în situaţie de vasalitate faţă de Iuda, şi atacării moabiţilor pe unde nu se aşteptau”[9].  „Învăluire strategică, menită să deruteze inamicul”[10].  Edom (= roşu) era un regat la sud de Iuda, numit şi Idumeea.

9: Şi au pornit regele lui Israel şi regele lui Iuda şi regele Edomului şi au înconjurat cale de şapte zile; dar nu era apă pentru tabără, şi nici pentru animalele pe care le aveau cu ei.

            „Expediţia se baza pe resursele de apă oferite de pârâul Zaret (cf. Deuteronom 2, 13), care desparte Moabul de Edom. Surpriza neplăcută a fost că valea respectivă era secată”[11].

10: Atunci regele lui Israel a zis: „Ah, că Domnul i-a chemat pe cei trei regi ca să-i dea în mâna Moabului!…”.

11: Dar Iosafat i-a zis: „Oare nu se află pe-aici un profet de-al Domnului, pentru ca prin el să-L întrebăm pe Domnul?”  A răspuns unul din servii regelui lui Israel, zicând: „Aici se află Elisei, fiul lui Safat, cel care turna apă pe mâinile lui Ilie”.

            „Spălarea mâinilor stăpânului era o îndatorire a slujitorului de încredere”[12].  „În III Regi 19, 21 se menţionează că, după ce fusese chemat, Elisei îi slujea lui Ilie”[13]. Elisei era fiul lui Safat (= El a judecat).

12: Iosafat a zis: „În el e cuvântul Domnului!”  Atunci regele lui Israel şi Iosafat, regele lui Iuda, şi regele Edomului s-au coborât la el.

13: Iar Elisei a zis către regele lui Israel: „Ce am eu de-a face cu tine? Du-te la profeţii tatălui tău şi la profeţii mamei tale…!”.  Dar regele lui Israel i-a zis: „Oare de aceea i-a chemat Domnul pe aceşti trei regi, ca să-i dea în mâinile lui Moab?”

14: Iar Elisei a zis: „Viu este Domnul Puterilor, Căruia eu Îi stau înainte, că dacă nu l-aş avea în vedere pe Iosafat, regele lui Iuda, nu m-aş fi uitat spre tine şi nu te-aş fi văzut.

            „Elisei acceptă să-i ajute pe aliaţi numai datorită prezenţei lui Iosafat, regele legitim şi dreptcredincios din Iuda (cf. III Regi 22, 43)”[14].

15: Acum, însă, aduceţi-mi un cântăreţ din harpă!”  Şi a fost că-n timp ce cântăreţul cânta, mâna Domnului a venit peste el.

            Peste el: „adică peste Elisei (care, prin mâna Domnului, a fost luat în posesie de către Acesta, devenind inspirat). Nu e pentru prima oară când prezenţa şi lucrarea instrumentelor muzicale favorizează extazul profetic (vezi I Regi 10, 5-6)”[15].

16: Şi a zis: „Aşa grăieşte Domnul: – Faceţi în valea aceasta gropi, gropi…

17: Căci aşa grăieşte Domnul: – Nu veţi vedea vânt, şi nici ploaie nu veţi vedea, dar valea aceasta se va umple de apă; şi veţi bea, voi şi turmele voastre şi cirezile voastre.

            „Elisei nu repetă minunea înfăptuită de Ilie, care a adus ploaie din cer. De data aceasta, apa izvorăşte în chip misterios în puţurile săpate de oameni”[16].

18: Uşor lucru este acesta în ochii Domnului; Eu îl voi da pe Moab în mâna voastră;

19: veţi lovi fiecare cetate puternică şi veţi doborî fiece copac bun şi veţi astupa toate izvoarele de apă, iar fiece ogor bun îl veţi strica cu pietre”.

            „Legea (Deuteronom 20, 19) le interzicea asediatorilor să doboare pomii roditori din jurul cetăţilor. În cazul acesta însă, distrugerea copacilor din Moab era legitimă: pustiirea totală era pedeapsa care se aplica tributarilor care nu îşi onoraseră datoriile”[17].

20: Şi a fost că dimineaţa, la vremea când se aducea jertfa, iată că ape veneau dinspre Edom, că s-a umplut pământul de apă.

            Jertfa: „termenul grecesc thisia (ebr. minhah) desemnează aici jertfa de cereale care se aducea dimineaţa (cf. Levitic 2,1)”[18].

21: Şi toţi Moabiţii au auzit că regii s-au ridicat cu război împotriva lor; şi se strigau unii pe alţii – cei încinşi cu arme – şi stăteau pe hotar.

            „Moabiţii îşi masează trupele la hotar, adică pe graniţa cu Edomul”[19].

22: Şi s-au sculat dis-de-dimineaţă; şi soarele răsărea peste ape, iar Moabiţii, din partea cealaltă, vedeau apele roşii ca sângele.

23: Şi au zis: „Acesta-i sânge de sabie: regii s-au bătut între ei, fiecare lovindu-l pe aproapele său… Acum, la pradă, Moab!…”.

24: Şi au intrat în tabăra lui Israel; iar Israel s-a ridicat şi i-a lovit pe Moabiţii care fugeau din faţa lor; şi a pătruns urmărindu-i şi lovindu-i pe Moabiţi.

25: Şi le-au dărâmat cetăţile; şi fiecare om şi-a aruncat piatra pe fiecare ogor bun, până l-a umplut; şi au astupat fiece izvor de apă şi au doborât fiece copac bun, până ce n-au mai lăsat decât pietre de ziduri dărâmate; iar aruncătorii cu praştia au înconjurat [cetatea] şi au lovit-o.

            Ziduri dărâmate: „Textul Masoretic are Chir-Hareset, cetate din sudul Moabului situată pe o stâncă abruptă şi deci greu de cucerit. La ea se referă, probabil, şi pasajul din Isaia 16, 11. Aici a ridicat regele moabit Meşa un altar pentru Chemoş, zeul moabiţilor (…)”[20].

26: Atunci regele Moabului, văzând că războiul se întorcea împotrivă-i, a luat şapte sute de oameni cu săbiile trase, ca să-şi taie drum spre regele Edomului; dar n-au izbutit.

27: Atunci l-a luat pe fiul său cel întâi-născut – cel pe care avea să-l pună rege în locul său – şi l-a adus drept ardere-de-tot pe zid. Şi mare căinţă s-a făcut asupra lui Israel; şi au plecat de la el şi s-au întors în propria lor ţară.

„Gestul suprem al regelui moabit, acela de a i-l sacrifica zeului Chemoş pe propriul său moştenitor (după ce-i eşuase încercarea disperată de a străpunge rândurile inamice) va fi produs o mare impresie asupra Israeliţilor, care-şi vor fi dat seama că, distrugând totul – ogoare şi izvoare – merseseră prea departe; aşa se explică retragerea lor de bunăvoie. Textul Masoretic e diferit: O mare mânie s-a stârnit împotriva lui Israel, în sensul că gestul regelui Meşa stârnise indignarea propriului său popor împotriva Israeliţilor, care s-ar fi retras, astfel, de frică”[21].  „Fapta abominabilă a regelui Moabului îi sperie pe israeliţi şi pe iudei, cărora le era interzis prin legea divină sacrificiul uman (Leviticul 18, 21). Considerat de rău augur, gestul disperat al lui Meşa îi determină pe aliaţi să ridice asediul. ♦ Mare căinţă: gr. metamelos megas; retragerea lui Israel poate fi văzută ca un act de căinţă sau ca unul de mânie faţă de gestul sângeros al regelui Moabului”[22].


[1] BBVA, p. 416

[2] SEP 2, p. 547

[3] SEP 2, p. 547

[4] BBVA, p. 416

[5] AB, p. 113

[6] SEP 2, p. 547

[7] SEP 2, p. 547

[8] SEP 2, p. 548

[9] SEP 2, p. 548

[10] BBVA, p. 416

[11] SEP 2, p. 548

[12] SEP 2, p. 548

[13] BBVA, p. 417

[14] SEP 2, p. 548

[15] BBVA, p. 417

[16] SEP 2, p. 549

[17] SEP 2, p. 549

[18] SEP 2, p. 549

[19] SEP 2, p. 549

[20] SEP 2, p. 549

[21] BBVA, p. 417

[22] SEP 2, pp. 549-550

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s