Comentarii la IV Regi – 1

Posted: 04/02/2009 in IV Regi
Etichete:, ,

3-regi

 

CAP. 1 – Boala şi moartea lui Ohozia. Ilie şi focul din cer.

 

1: După moartea lui Ahab, Moabul s-a răzvrătit împotriva lui Israel.

Ahab (= frate al tatălui) a fost ultimul rege al lui Israel, de care s-a ocupat Cartea III Regi; încă de pe timpul acestuia a început răzvrătirea regatului vasal Moab (= provenit din tată), revolta continuând şi după moartea lui Ahab. Reamintim că înţelesul cel mai potrivit pentru Israel ar fi, de regulă, mintea văzătoare de Dumnezeu.

2: Iar Ohozia a căzut printre gratiile foişorului său, cel din Samaria, şi s-a îmbolnăvit; şi a trimis soli şi le-a zis: „Duceţi-vă şi întrebaţi-l pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului: Mă voi ridica eu oare din această boală?”  Iar aceia s-au dus să-l întrebe.

            Ohozia (= Iahve a susţinut)[1],  „succesorul lui Ahab, a domnit doi ani, cca 852-850 î. Hr.. Din scurta domnie se reţin, pe lângă dominanta religioasă păgână, episoadele legate de revolta moabită, disputa cu Ilie şi alianţa maritimă ratată cu Iosafat (II Paralipomene 20, 35-36)”[2].  Samaria (= post de pază) a fost capitala regatului nordic, începând cu domnia lui Omri, întemeietorul cetăţii, şi până la dispariţia regatului de nord.

            Gratiile foişorului: „Cunoscute, în Palestina, din mileniul al IV-lea î. Hr., ferestrele erau situate mai ales la etajele superioare ale caselor, pe partea opusă uşii. O altă interpretare la episodul căderii lui Ohozia o reprezintă cea a ferestrei zăbrelite, servind ca lucarnă şi situată pe acoperişul plat al palatului din Samaria”[3].  Dar, despre acestea, şi o tâlcuire mistică:

            Autorul vorbeşte despre îngrădituri la ferestre, „însemnând prin aceasta că cei ce vor să-şi păzească cugetarea lor curată (…) trebuie să-şi îngrădească înaintea simţurilor piedici, din gândurile care se înfricoşează de judecata viitoare, precum s-au întocmit acolo îngrădituri la ferestre, ca să nu pătrundă nimic din cele necurate. Acestea au rostul să oprească intrarea formelor necurate, care vor să se strecoare înăuntru. Poate de aceea s-a îmbolnăvit Ohozia, căzând de pe fereastra cu gratii. Căci a cădea de pe fereastra cu gratii înseamnă a nesocoti gândurile răsplătirii viitoare în vremea ispitelor, fiind aplecat asupra plăcerilor. Şi ce poate fi mai cumplit ca boala? Căci boala trupului este o stare contrară firii, cumpăna elementelor din trup stricându-se din pricina covârşirii unuia, ceea ce aduce o stare potrivnică firii; iar boala sufletului înseamnă abaterea lui de la judecata dreaptă, biruit fiind de patimile aducătoare de boală”[4].

            Baal-Zebub (= împăratul muştelor)[5]: „Numele real al zeului era Baal-Zebul, care însemna Baal Domnul, nume regăsit în Noul Testament ca Beelzebul (Matei 12,24). Baal-Zebub era numele său de ocară, realizat prin schimbarea unui singur sunet”[6].  Baal-Muscă: gr. Vaal mia theos este sintagma care transpune apelativul ebraic Baal zebhubh, stăpânul muştelor, probabil  formă batjocoritoare a sintagmei Baal-zebhul, prinţul Baal, care îl indică în Noul Testament pe prinţul demonilor, Beelzebul/Belzebut (Matei 12, 24.27; Marcu 3, 22; Luca 11, 15.18), identificat cu Satana (Matei 12, 26; Marcu 3, 23; Luca 11, 18)”[7].

            Ecron (= exterminare; loc sterp) „era una dintre cele cinci cetăţi principale ale filistenilor (Iosua 13, 3; 15, 45), identificată recent cu Khirbet al-Muqanna. Prezenţa zeului-muscă confirmă componenţa filisteană a populaţiei din această cetate. Pe de altă parte, textele rabinice explică numele ca stăpânul mormanului de gunoi, întrucât verbul zabal , a îngrăşa pământul, este folosit pentru a desemna închinarea la idoli (…). Zeul-muscă va fi diabolizat (prinţ al diavolilor) abia în Noul Testament (Matei 12, 24)”[8].

3: Atunci îngerul Domnului a grăit către Ilie Tesviteanul, zicând: „Ridică-te şi ieşi în întâmpinarea solilor lui Ohozia, regele Samariei, şi spune-le: – Oare de aceea mergeţi voi să-l întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, că nu este Dumnezeu în Israel?

Tesviteanul: „Originea lui Ilie este obscură. Septuaginta oferă la III Regi 17, 1 din Thesvon din Galaad (ek Thesvon tis Galaad), variantă pe care o adoptă şi Iosif Flaviu (Antichităţi iudaice 8, 319). O altă variantă se desprinde din Textul Masoretic, unde se spune doar că Ilie locuia în Galaad, dar că locul său de naştere va fi fost, probabil, Tişbeh din Neftali. În orice caz, tradiţia identifică Tişbeh cu o localitate situată în Galaad, la 13 km nord de râul Iaboc”[9]. Ilie, cum am arătat şi la cartea anterioară, înseamnă Dumnezeul meu este Iahve.

4: Dar nu va fi aşa! Căci aşa grăieşte Domnul: Din patul în care te-ai suit, nu te vei coborî, ci negreşit vei muri”.  Şi s-a dus Ilie şi le-a spus.

„Ilie porneşte, probabil, de pe muntele Carmel, unde primea de obicei revelaţiile”[10].

5: Iar solii s-au întors, iar el (Ohozia) le-a zis: „De ce v-aţi întors?” 

6: Iar ei i-au zis: „Un om ne-a ieşit înainte şi ne-a zis: – Mergeţi, întoarceţi-vă la regele care v-a trimis şi spuneţi-i: Aşa grăieşte Domnul: Că nu este Dumnezeu în Israel, de aceea mergi tu să-l întrebi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? Dar nu va fi aşa! Din patul în care te-ai suit, nu te vei coborî, ci negreşit vei muri”.

7: Iar el le-a zis: „Ce înfăţişare avea omul care v-a ieşit înainte şi care v-a grăit cuvintele acestea?”

8: Ei au răspuns: „Era un om păros şi încins peste mijloc cu o curea”.  Iar el a zis: „Acela-i Ilie Tesviteanul!”

            Asceza lui Ilie este vădită şi în veşminte; el „folosea ca îmbrăcăminte o piele de oaie şi se încingea peste pielea de oaie cu o cingătoare făcută din păr”[11].  Un bărbat păros: „traduce literal gr. anir dasis. De fapt, autorul se referă la haina austeră a proorocului, făcută din păr de capră sau de cămilă. Aceasta era legată în faţă cu o sfoară şi acoperea mai ales spatele celui ce o purta. Pentru că era singura îmbrăcăminte, profeţii îşi încingeau şoldurile cu un fel de şorţ din piele. În mod asemănător era îmbrăcat şi Ioan Botezătorul”[12].

 „În adevăr, la întoarcere, trimişii i-au adus regelui la cunoştinţă cuvintele profetului şi, întrebaţi cum îi era chipul şi îmbrăcămintea bărbatului ce le ieşise în cale şi le spusese astfel de cuvinte, i-au răspuns: Un bărbat păros şi încins cu o curea. Regele, recunoscându-l îndată pe omul lui Dumnezeu sub această înfăţişare, zice: Este Ilie Tesviteanul. Desigur, cingătoarea şi înfăţişarea trupului păros şi aspru îl indicaseră fără îndoială pe omul lui Dumnezeu, care, trăind printre atâtea mii de israeliţi, păstra în el întipărită pentru totdeauna această înfăţişare proprie ca o pecete specială”[13].  „Când vezi, dar, iubite, pe vreun om îmbrăcat pe din afară cu haine proaste, dar pe dinăuntru îmbrăcat cu virtute, nu-l dispreţui pentru înfăţişarea lui, ci uită-te la bogăţia sufletului lui şi la frumuseţea cea dinăuntru a lui şi atunci vei vedea că virtutea străluceşte în toate. Aşa era fericitul Ilie. Avea numai un cojoc, iar Ahab, cel îmbrăcat în porfiră, avea nevoie de cojocul lui. Ai văzut sărăcia lui Ahab şi bogăţia lui Ilie? Iată acum şi marea deosebire între puterea unuia şi a altuia! Cojocul lui Ilie a încuiat cerul, a oprit căderea ploilor; gura profetului a fost frâu cerului şi vreme de trei ani şi şase luni n-a fost ploaie, iar cel îmbrăcat cu porfiră şi cu coroană pe cap umbla de colo-colo şi căuta pe profet. Nu-i era de nici un folos atâta de mare putere!”[14].

9: Şi a trimis la el un căpitan peste cincizeci de oameni, împreună cu cei cincizeci de oameni ai lui. Ei s-au dus şi au ajuns la el; şi, iată, Ilie şedea pe vârful muntelui. Atunci căpitanul i-a grăit, zicând: „Omule al lui Dumnezeu, te cheamă regele; coboară!”

10: Iar Ilie, răspunzând, i-a zis căpitanului: „Dacă eu sunt omul lui Dumnezeu, atunci să se pogoare foc din cer şi să te mistuie pe tine şi pe cei cincizeci ai tăi!”  Şi s-a pogorât foc din cer şi i-a mistuit, pe el şi pe cei cincizeci ai lui.

„Prima căpetenie peste cincizeci trimisă de Ohozia să-l captureze pe Ilie i se adresează acestuia ironic, cu apelativul omule al lui Dumnezeu, denumire arhaică pentru profet. Lipsa de legitimitate a misiunii sale şi deriziunea îi aduce însă, (ca şi celeilalte căpetenii)[15], moartea prin foc. Ilie nu se răzbună, nici nu se apără, ci acţionează ca trimis al lui Dumnezeu, pedepsind apostazia. ♦ Ilie nu se mai ascunde, ci se aşază în poziţia cea mai vizibilă, pe vârful muntelui, probabil Carmel”[16].

„Şi focul pe care-l coborâse din cer Ilie i-a nimicit pe cei mulţi în vârful muntelui. Postitorul l-a făcut să coboare la porunca sa, iar pe mâncători şi pe lacomi i-a mistuit. Focul a fost răzbunarea batjocoririi postitorului. Coborându-se (focul), (Ilie) i-a omorât pe proorocii cei lacomi, care pentru pântecele lor fuseseră cumpăraţi să-i abată de la adevăr pe cei simpli”[17].  „Fiindcă focul nevăzut al poftelor trupului nu mai avea nici o putere asupra lui, l-a ascultat focul din înalt. Şi fiindcă biruise pe pământ poftele cărnii, s-a urcat acolo unde fecioria (sfinţenia) locuieşte în pace”[18].

11: Atunci regele a trimis la el, pentru a doua oară, un căpitan şi pe cei cincizeci ai lui. Iar căpitanul celor cincizeci i-a grăit, zicând: „Omule al lui Dumnezeu, aşa grăieşte regele: – Coboară degrab!”

„A doua căpetenie trimisă de Ohozia este şi mai îndârjită decât cea dintâi: îi ordonă lui Ilie să coboare degrabă. Pedeapsa este, neîndurător, aceeaşi: mesajul adânc este că justiţia divină este neobosită şi că păcatul reiterat este pedepsit cu aceeaşi hotărâre”[19].

12: Şi răspunzând Ilie, i-a zis: „Dacă eu sunt omul lui Dumnezeu, atunci să se pogoare foc din cer şi să te mistuie, pe tine şi pe cei cincizeci ai tăi!”  Şi s-a pogorât foc din cer şi i-a mistuit, pe el şi pe cei cincizeci ai lui.

            „Eu n-aş putea numi (…) pe Ilie (ucigaş), cu toate că a ucis o sută de ostaşi cu căpitanii lor, cu toate că a făcut să curgă râu de sânge, junghiind pe preoţii idolilor (III Regi 18,40). Dacă am face asta, dacă am judeca faptele oamenilor în ele însele, independent de intenţia cu care oamenii le-au săvârşit, atunci am putea osândi pe Avraam ca ucigaş al propriului său copil (Facerea 22,1-10)”[20].  „Ostaşii aceia (…) s-au apropiat de Ilie cu batjocura pe buze; îl chemau pe drept şi-i porunceau să se pogoare la ei; dar, în loc să se pogoare Ilie la ei de pe vârful muntelui, s-a pogorât la ei foc din cer şi i-a mistuit”[21].

13: Atunci regele a mai trimis, a treia oară, un căpitan, cu cei cincizeci ai lui. Iar cel de al treilea căpitan a venit şi i-a căzut lui Ilie în genunchi şi i s-a rugat şi i-a grăit, zicând: „Omule al lui Dumnezeu, aibă preţ în ochii tăi viaţa mea şi viaţa acestor cincizeci, robii tăi!

14: Iată, foc s-a pogorât din cer şi i-a mistuit pe primii doi căpitani şi pe cei cincizeci ai fiecăruia din ei; acum, însă, aibă preţ în ochii tăi viaţa robilor tăi!”

15: Atunci îngerul Domnului a grăit către Ilie, zicând: „Coboară-te cu el, nu-ţi fie teamă de ei!”  Iar Ilie s-a sculat şi s-a coborât cu el la rege.

„Coborând de pe munte la rugămintea celui de-al treilea căpitan, Ilie recunoaşte şi respectă puterea convertirii”[22].

16: Şi i-a grăit Ilie acestuia, zicând: „Aşa grăieşte Domnul: – De ce ai trimis tu soli să-l întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? Ci nu va fi aşa: Din patul în care te-ai suit, nu te vei coborî, căci negreşit vei muri”.

17: Şi a murit, după cuvântul pe care Domnul îl grăise către Ilie.

„Curajul profetului de a se înfăţişa şi de a-şi repeta mesajul la curte a surprins în cel mai înalt grad, dar împlinirea imediată a profeţiei lui Ilie nu îi lasă regelui timp pentru nici o răzbunare”[23].

18: Cât despre celelalte fapte ale lui Ohozia, cele făcute de el, iată, oare nu sunt ele scrise în Cartea Faptelor din Anii Regilor lui Israel?

„Ohozia, suveran al Regatului Israel (852 – 851). Fiu al lui Ahab (871 – 852), domnia lui Ohozia este tutelată de energica sa mamă Izabela, fiica regelui Tirului, Ittobal, care continuă să încurajeze cultul lui Baal în dauna celui al lui Iahve. Înfrângerea armatei israelite de către regatul arameic al Damascului la Ramot-Galaad, soldată cu moartea lui Ahab (852), îi permite lui Meşa, regele Moabului, să se emancipeze de sub suzeranitatea Israelului. Tronul este ocupat de fratele său, Ioram (851 – 842)”[24].

19: Iar Ioram, fiul lui Ahab, a domnit peste Israel, în Samaria, vreme de doisprezece ani, (începând) în cel de al optsprezecelea an al domniei lui Iosafat, regele lui Iuda; el a făcut ceea ce e rău în faţa Domnului, însă nu ca fraţii săi, şi nici ca mama sa.

Ioram (= Domnul este înălţat) era fiul lui Ahab şi fratele lui Ohozia; el a fost contemporan cu Iosafat (= Domnul a judecat), regele lui Iuda (= lăudat fie Domul) sau a Regatului de sud.

20: El a îndepărtat stâlpii lui Baal, pe care îi făcuse tatăl său, şi i-a rupt în bucăţi; numai că s-a lipit de păcatele casei lui Ieroboam, fiul lui Nabat, cel ce l-a făcut pe Israel să păcătuiască, şi nu s-a îndepărtat de ele: Domnul şi-a aprins mânia asupra casei lui Ahab.

Nu se spune explicit, dar se pare că Ioram a tolerat în continuare viţeii de aur introduşi de către Ieroboam I, la Dan şi Betel. Însă o revenire la puritatea religiei ar fi creat aproape de la sine premisele reunificării cu Iuda, de care nordul dorise să se separe.  Ieroboam (= poporul devine numeros), fiul lui Nabat (=El priveşte), a fost primul regele al Regatului de nord, sau Israel, după scindarea regatului lui Solomon.


[1] Apare, în unele traduceri, şi sub forma Ahazia, după textul ebraic; Septuaginta şi Vulgata au Ohozia.

[2] SEP 2, p. 541

[3] SEP 2, p. 541

[4] Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, 50

[5] Dăm şi această traducere, ca aluzie la romanul omonim al lui William Golding, cu toate că acela are doar vagi înrudiri cu textul biblic.

[6] BBVA, p. 414

[7] SEP, p. 541

[8] SEP 2, p. 541

[9] SEP 2, p. 541

[10] SEP 2, p. 542

[11] Clement Alexandrinul, Pedagogul, II, 112, 3

[12] SEP 2, p. 542

[13] Sf. Ioan Casian, Aşezămintele mânăstireşti, I, 1

[14] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XLII, 6

[15] În SEP 2: ca şi celorlalte două; desigur, o greşeală.

[16] SEP 2, p. 542

[17] Sf. Efrem Sirul, Imnele Păresimilor, VII,12

[18] Sf. Efrem Sirul, Imnele Naşterii, XIV, 17

[19] SEP 2, p. 542

[20] Sf. Ioan Gură de Aur, Tratatul despre preoţie, I, 7

[21] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre feciorie, 22

[22] SEP 2, p. 543

[23] SEP 2, p. 543

[24] EA, p. 235

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s