Comentarii la III Regi – 22

Posted: 01/02/2009 in III Regi
Etichete:, ,

CAP. 22 – Lupte împotriva Sirienilor. Moartea lui Ahab. Iosafat, rege peste Iuda; Ohozia, rege peste Israel.

 

1: Au trecut trei ani fără război între Siria şi Israel.

2: Şi a fost că în cel de al treilea an s-a coborât Iosafat, regele lui Iuda, la regele lui Israel.

„Iosafat era vasal al lui Ahab şi a venit la chemarea acestuia. Faptul va fi evident în desfăşurarea evenimentelor”[1].

3: Iar regele lui Israel a zis către servii săi: „Ştiţi voi oare că Ramotul Galaadului este al nostru, iar noi de atâta vreme tăcem şi ne lenevim să-l scoatem din mâna regelui Siriei?”

„Potrivit istoricului Iosif Flaviu, Ramotul Galaadului fusese luat de către Benhadad, regele Siriei, în vremea lui Omri”[2].

4: Apoi regele lui Israel a zis către Iosafat: „Oare vei merge şi tu cu noi să ne războim pentru Ramotul Galaadului?”  Iar Iosafat a zis: „Cum sunt eu, aşa şi tu; cum e poporul meu, aşa-i şi poporul tău; cum sunt caii mei, aşa şi caii tăi”.

5: Şi a zis Iosafat, regele lui Iuda, către regele lui Israel: „Întreabă-L dar, astăzi, pe Domnul!”

6: Atunci regele lui Israel i-a adunat pe toţi profeţii, ca la vreo patru sute de bărbaţi; şi le-a zis regele: „Voi merge oare la Ramotul Galaadului să mă războiesc, sau mă voi lăsa păgubaş?”  Iar ei au zis: „Mergi, şi Domul îl va da negreşit în mâinile regelui”.

7: Şi a zis Iosafat către regele lui Israel: „Nu se află oare pe-aici un profet al Domnului, pentru ca noi prin el să-L întrebăm pe Domnul?”

„Cei patru sute erau profeţi de curte, întotdeauna atenţi să fie pe placul regelui; sceptic, Iosafat cere şi o altă mărturie”[3].

8: Iar regele lui Israel a zis către Iosafat: „Mai e pe-aici un om prin care-L putem întreba pe Dumnezeu; eu însă îl urăsc, deoarece el nu grăieşte de bine pe socoteala mea, ci de rău: Miheia, fiul lui Imla”.  Dar Iosafat, regele lui Iuda, a zis: „Să nu vorbească regele aşa!”

Miheia (= cine este ca Dumnezeu?), fiul lui Imla (= împlinit) este chemat doar la insistenţa lui Iosafat.

9: Atunci regele lui Israel a chemat un eunuc şi i-a zis: „De-ndată să-l aduceţi pe Miheia, fiul lui Imla!”

            „Eunuc (sau famen): demnitar la curtea regală”[4].  Miheia: „Acest Miheia nu are nimic în comun cu profetul Miheia, autorul cărţii care-i poartă numele”[5]. În comun ar avea, poate, darul profeţiei, dar „Miheia, fiul lui Imla, nu trebuie confundat cu Miheia, unul dintre cei doisprezece profeţi mici, care a trăit în regatul lui Iuda cu un secol şi jumătate mai târziu”[6].

10: Iar regele lui Israel şi Iosafat, regele lui Iuda, şedeau fiecare pe scaunul său, înarmaţi, în porţile Samariei; şi toţi profeţii profeţeau în faţa lor.

11: Iar Sedechia, fiul lui Chenaana, şi-a făcut nişte coarne de fier şi a zis: „Aşa grăieşte Domnul: – Cu acestea îi vei împunge pe Sirieni, până vor pieri”.

            „În vechime, coarnele simbolizau tăria, chiar puterea dumnezeiască. Sedechia face un gest profetic, cu menirea de a impresiona auditoriul şi, după mentalitatea de atunci, de a face cuvântul ireversibil”[7].  Sedechia (= dreptatea Domnului), fiul lui Chenaana (= nevasta lui Canaan), pare a fi avut o poziţie de frunte între falşii profeţi de la curtea regelui Ahab.

12: Şi toţi profeţii profeţeau aşa, zicând: Du-te la Ramotul Galaadului, că va fi bine: Domnul îl va da în mâna ta pe regele Siriei”.

13: Iar solul care se dusese să-l cheme pe Miheia i-a grăit acestuia, zicând: „Iată, toţi profeţii într-un singur glas vorbesc de bine asupra regelui; fie acum cuvintele tale precum cuvintele fiecăruia din ei şi grăieşte de bine!”

14: Dar Miheia a zis: „Viu este Domnul: Orice va grăi Domnul către mine, aceea voi grăi!”

            „Se măsoară aici distanţa care separă profeţia adevărată de cea mincinoasă. Grupul de patru sute de profeţi se străduieşte să-i spună regelui ceea ce îi place să audă, sperând că prin cuvintele rostite influenţează mersul istoriei, în timp ce un adevărat profet nu poate rosti altceva decât cuvântul lui Dumnezeu adresat poporului”[8].

15: Şi a venit la rege; iar regele i-a zis: „Miheia, voi merge eu oare la Ramotul Galaadului să mă războiesc, sau mă voi lăsa păgubaş?”  Iar acela i-a zis: „Mergi, şi va fi bine: Domnul îl va da în mâna regelui”.

16: Iar regele i-a zis: „De câte ori să te leg eu cu jurământ ca să-mi spui adevărul în numele Domnului?”

17: Şi a zis Miheia:

            „Nu aşa! L-am văzut pe tot Israelul împrăştiat prin munţi

            ca o turmă fără păstor.

            Şi a zis Domnul: «Nu au domn:

            să se întoarcă fiecare cu pace la casa lui!»”          

 „În cei ce nu sunt povăţuiţi de temere, gândurile sunt în mare împrăştiere, ca oile care n-au păstor. Dar când sunt călăuzite, sau mânate din urmă de frică, gândurile se află în bună rânduială şi înăuntrul ocolului”[9].

18: Atunci regele lui Israel a grăit către Iosafat, regele lui Iuda: „Nu ţi-am spus eu că acest om nu-mi profeţeşte de bine, că nu vorbeşte decât de rău?”

19: Miheia însă a zis: „Nu-i aşa! Nu pe mine, ci ascultă cuvântul Domnului! Nu-i aşa! L-am văzut pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, şezând pe tronul Său, şi toată oştirea cerului stând lângă El, de-a dreapta şi de-a stânga Sa.

20: Şi a zis Domnul: «Cine l-ar ademeni pe Ahab, regele lui Israel, să meargă la Ramotul Galaadului şi să cadă acolo?»  Şi unul zicea una, altul alta.

21: Atunci a ieşit un duh şi a stat înaintea Domnului şi a zis: «Eu îl voi înşela».  Iar Domnul i-a zis: «Cum?»

22: Iar acela a zis: «Mă voi duce şi mă voi face duh mincinos în gura tuturor profeţilor».  Iar El a zis: «Tu îl vei ademeni şi vei izbuti; du-te şi fă aşa!»

23: Şi acum, iată că Domnul a pus un duh mincinos în gura tuturor acestor profeţi ai tăi; Domnul n-a grăit bine despre tine”.

„Un duh mincinos trimis de Dumnezeu în gura unor profeţi poate fi interpretat fie printr-o anumită intenţie a Domnului, Cel care uneori implementează binele prin rău (aşa cum va afirma Pavel: Şi de aceea le trimite Dumnezeu lucrare de amăgire, pentru ca ei să dea crezare minciunii – II Tesaloniceni 2,11), fie prin asaltul pe care puterile răului îl dau asupra binelui (idee formulată de Petru: Dar au fost în popor şi profeţi mincinoşi, după cum şi-ntre voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura erezii pierzătoare… – II Petru 2,1). Ieremia şi Iezechiel vor avea mult de furcă cu falşii profeţi, întotdeauna optimişti şi mobilizatori, dar total lipsiţi de simţul realităţii”[10].  „Duhul amăgitor ar putea fi unul dintre membrii curţii celeste menţionate în v. 19, alţii văd aici o personificare a spiritului profetic, folosit de Dumnezeu pentru a-l pierde pe Ahab”[11].

            „Aceasta arată clar că a fost ales un anumit duh cu un scop precis şi cu o voinţă aparte, ca să ademenească şi să semene minciuna, şi că Dumnezeu S-a servit de acest duh pentru omorârea lui Ahav, care se făcuse vrednic de o astfel de moarte”[12].

24: Atunci Sedechia, fiul lui Chenaana, s-a apropiat de Miheia şi l-a lovit peste obraz şi i-a zis: „Ce fel de duh al Domnului a grăit în tine?”

            „Textul Masoretic: Cum? Oare Duhul Domnului s-a depărtat de la mine ca să grăiască prin tine?  Oricum, în textul de faţă nu este şi nu poate fi vorba de Duhul Sfânt”[13].

25: Iar Miheia i-a răspuns: „Iată, vei vedea în ziua în care vei intra într-o cămară din fundul casei, ca să te ascunzi acolo”.

26: Atunci regele lui Israel a zis: „Luaţi-l pe Miheia şi duceţi-l la Amon, căpetenia cetăţii, şi la Ioaş, fiul regelui,

27: să-l arunce în temniţă şi să-l hrănească cu pâinea necazului şi cu apa necazului până ce eu mă voi întoarce cu pace”.

Amon (= aparţinător de popor) era guvernatorul Samariei, iar Ioaş (= Domnul a dat), unul dintre fiii lui Ahab, ale cărui responsabilităţi nu rezultă foarte clar, el fiind numit doar aici.

28: Iar Miheia a zis: „Dacă tu te vei întoarce cu pace, atunci Domnul n-a grăit prin mine”.

            „Textul Masoretic adaugă: Ascultaţi, toate popoarele!, sintagmă transferată din Miheia 1,2 de către cineva care i-a confundat pe cei doi”[14].

29: Aşa că regele lui Israel – şi Iosafat, regele lui Iuda, împreună cu el – s-a ridicat împotriva Ramot-Galaadului.

30: Iar regele lui Israel a zis către Iosafat, regele lui Iuda: „Eu mă voi ascunde sub altă îmbrăcăminte şi voi merge la război, iar tu să pui pe tine îmbrăcămintea mea”. Aşa că regele lui Israel şi-a ascuns înfăţişarea sub altă îmbrăcăminte şi s-a dus la război.

31: Iar regele Siriei le-a poruncit celor treizeci şi doi de căpitani peste carele lui de luptă, zicând: „Nu vă bateţi cu cel mic sau cu cel mare, ci numai împotriva regelui lui Israel!”

32: Şi a fost că atunci când căpitanii carelor de război l-au văzut pe Iosafat, regele lui Iuda, au zis: „Acesta-i regele lui Israel!”  Şi l-au înconjurat să se bată cu el; dar Iosafat a strigat.

33: Şi a fost că atunci când căpitanii carelor de luptă au văzut că acesta nu era regele lui Israel, s-au întors dinspre el.

34: Dar unul şi-a întins arcul cătând bine la ţintă şi l-a izbit pe regele lui Israel între plămâni şi coşul pieptului. Iar acela i-a zis căruţaşului său: „Întoarce-ţi mâna şi scoate-mă din luptă, căci sunt rănit”.

Textul ebraic arată că sirianul a tras la întâmplare, fiind astfel mai evidentă intervenţia divină: moartea lui Ahab fusese hotărâtă şi prevestită.

35: În ziua aceea a încetat războiul, iar regele a stat în carul său, în faţa Sirienilor, de dimineaţa până seara; sângele îi curgea din rană pe fundul carului; şi a murit până seara; şi sângele i se scurgea din rană până pe fundul carului.

36: Când apunea soarele, vestitorul oastei a stat în tabără şi a zis: „Fiecare să se întoarcă în cetatea sa şi pe moşia sa,

37: căci regele a murit”. Iar ei au venit în Samaria şi acolo, în Samaria, l-au îngropat pe rege.

38: Şi au spălat carul la fântâna Samariei; şi porcii şi câinii lingeau sângele; şi târfele s-au spălat în sânge, după cuvântul pe care Domnul îl grăise.

„Această relatare este o insultă cumplită pentru memoria regelui; sângele lui s-ar fi amestecat cu cel menstrual al prostituatelor”[15].

39: Cât despre celelalte întâmplări ale lui Ahab şi despre toate faptele lui şi despre casa de fildeş pe care şi-a clădit-o şi despre toate cetăţile pe care le-a zidit, iată, nu sunt toate scrise în Cartea Faptelor din anii regilor lui Israel?

            „Lacuna istoriei antice, care se ocupa mai mult cu originea şi dezvoltarea familiilor (toledoth) în loc de a consemna evenimentele, este compensată de autorii Vechiului Testament care, printre genealogii, mai intercalează şi ani dintr-o perioadă de timp. Cei ce se ocupau de genealogii se numeau şoterim (genealogi), iar soferim erau cei ce scriau istorie. Pe lângă cărţile istorice ale Vechiului Testament au mai existat şi altele cu acest profil şi care s-au pierdut: Cartea războaielor Domnului (Numeri 21,14), Cartea faptelor lui Solomon (11,41), Cronica regilor din Iuda (14,29), Cronica regilor din Israel[16].

            „Deşi măreţ era palatul de fildeş al împăraţilor poporului nostru, mai măreaţă şi mai frumoasă e mica peşteră în care Te-am născut”[17].

40: Ahab a adormit împreună cu părinţii lui, iar în locul său a domnit Ohozia, fiul său.

            „Ahab, suveran al Regatului Israel (871 – 852 î. Hr.). Ahab continuă politica adoptată de Omri, tatăl şi predecesorul său; raporturile paşnice cu Iudeea sunt consolidate prin căsătoria Ataliei (fiica sau sora lui Ahab) cu Iosafat, suveranul regatului vecin. Colaborarea cu Fenicia, iniţiată în urma căsătoriei lui Ahab cu Izabela, fiica lui Ittobal, regele Tirului (încheiată din vremea lui Omri), este extinsă. Domnia lui Ahab reprezintă o epocă de prosperitate economică şi de întărire a potenţialului militar al statului. Samaria, noua capitală fondată de Omri, este acum puternic fortificată, Ahab zidind citadela şi palatul regal; şi alte oraşe ale regatului – Ierihon, Hazor, Meghiddo – atestă acum extinderea suprafeţei locuibile şi întărirea fortificaţiilor. Introducerea cultului lui Baal de către feniciana Izabela stârneşte apriga opoziţie a clerului lui Iahve, condus de profetul Ilie, apoi de succesorul acestuia, Elisei. Ahab este confruntat cu tendinţele expansioniste ale regatului arameic al Damascului, vecinul din nord-est al Israelului. În prima campanie, Ben-Hadad II, sprijinit de 12 dinaşti vasali, ajunge în faţa Samariei, dar este respins de Ahab. În 853, Ahab se raliază coaliţiei antiasiriene, participând cu 2000 de care de luptă şi 10 000 de pedeştri, alături de conducătorii Hamatului şi Damascului şi de alţi dinaşti, la marea bătălie de la Qarqar pe Oronte, care opreşte temporar expansiunea Asiriei lui Şalmanasar III în spaţiul siriano-palestinian. Cu sprijinul lui Iosafat, suveranul Iudeei, Ahab pătrunde în Ramot Ghilead (Ramot-Galaad), dar cade în lupta cu forţele Damascului. Îi succede la tron fiul său Ohozia (852 – 851)”[18].  Ohozia sau Ahazia (= Iahve a susţinut) i-a urmat lui Ahab.

41: Iar Iosafat, fiul lui Asa, a domnit peste Iuda; Iosafat a început să domnească în cel de al patrulea an al domniei lui Ahab, regele lui Israel.

42: Când a început să domnească, el era de treizeci şi cinci de ani; şi a domnit în Ierusalim vreme de douăzeci şi cinci de ani; mama lui se numea Azuba şi era fiica lui Şilhi.

Mama lui Iosafat era Azuba (= părăsită), fiica lui Şilhi (= înarmat cu lance).

43: El a umblat întru totul în calea lui Asa, părintele său, şi nu s-a abătut de la ea, făcând ceea ce e drept în ochii Domnului;

44: doar înălţimile nu le-a desfiinţat, căci poporul încă mai aducea jertfe şi tămâieri pe înălţimi.

45: Iosafat s-a aflat în pace cu regele lui Israel.

46: Cât despre celelalte întâmplări ale lui Iosafat şi despre faptele lui puternice şi despre tot ceea ce el a mai făcut, iată, oare nu sunt ele scrise în Cartea Faptelor din vremea regilor lui Iuda?

47: Iar rămăşiţa desfrânaţilor, care mai rămăsese din zilele lui Asa, părintele său, a stârpit-o din ţară.

48: În Idumeea pe atunci nu era rege, ci un locţiitor.

49: Iosafat a făcut corăbii în Tarsis, ca să meargă la Ofir, pentru aur; dar n-au ajuns, căci s-au sfărâmat la Eţion-Gheber.

50: Atunci a zis Ohozia, fiul lui Ahab, către Iosafat: „Să se ducă şi servii mei în corăbii cu servii tăi!”  Dar el n-a vrut.

            „Versetele 47-50 sunt preluate din Codex Alexandrinus şi în conformitate cu Textul Masoretic”[19].

51: Iosafat a adormit împreună cu părinţii săi şi a fost îngropat laolaltă cu părinţii săi în cetatea lui David, părintele său. În locul lui a domnit Ioram, fiul său.

            „Iosafat, suveran al regatului Iudeei (867 – 846 î. Hr.). Fiu şi succesor al lui Asa (908 – 867), Iosafat stabileşte relaţii paşnice cu regatul vecin al Israelului, în timpul suveranilor acestuia Ahab, Ohozia şi Ioram; fiul şi succesorul său Ioram (846 – 843) se căsătoreşte cu Atalia, fiica lui Ahab. Iosafat îl sprijină pe Ahab în confruntarea cu Regatul arameic al Damascului, iar pe Ioram în expediţia împotriva lui Meşa, regele Moabului. Sunt luate măsuri vizând întărirea armatei şi a lanţului de cetăţi fortificate de la hotare, precum şi a centralizării puterii”[20].  Ioram (= Domnul este înălţat) i-a urmat lui Iosafat.

52: În Samaria, peste Israel a domnit Ohozia, fiul lui Ahab; el a început să domnească în cel de al şaptesprezecelea an al domniei lui Iosafat, regele lui Iuda; şi a domnit peste Israel, în Samaria, vreme de doi ani.

53: El a făcut ceea ce e rău în ochii Domnului, umblând în calea lui Ahab, tatăl său, şi în calea Izabelei, mama sa, şi în păcatele casei lui Ieroboam, fiul lui Nabat, care l-a făcut pe Israel să păcătuiască.

54: El le-a slujit baalilor şi li s-a închinat şi L-a întărâtat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, aşa cum făcuseră toţi cei de dinaintea lui.

Oferim în încheiere o sinteză a perioadei regalităţii divizate, începând cu Omri (Zimri fiind efemer) şi încheind cu Ahab (Ohozia fiind, la rându-i, sumar prezentat):

Dinastia lui Omri/Ahab (cca. 881-841). După diferite lovituri de stat la Tirţa şi un război civil de patru ani, generalul Omri a izbutit să fie recunoscut ca rege al întregului Israel şi a creat o nouă capitală, Samaria. El a practicat o politică de alianţă cu Fenicia, însurându-şi fiul, Ahab, cu fiica lui Ittobaal, regele din Tir; de asemenea o politică de împăcare cu regatul lui Iuda, supunând în acelaşi timp Moabul (cf. stela din Meşa a muzeului Luvru, liniile 4-8). Ahab a continuat politica tatălui său, a încheiat pacea cu Iehoşafat[21], regele din Iuda, căsătorind-o pe fiica sa Atalia cu Ioram, fiul lui Iehoşafat (IV Regi 8, 18, 26). El s-a aliat şi cu puternicul său vecin Hadadezer/Hadadidri, regele din Damasc, spre a respinge la Karkar (probabil Hama de pe Oronte) invazia asiriană a lui Salmanazar III (853). Această politică regională dibace a favorizat prosperitatea economică şi începerea unor mari lucrări (cf. săpăturile de la Samaria, Meghido şi Hazor). Acest succes n-a durat multă vreme: cei doi fii ai săi, Ahazia şi Ioram, s-au izbit de revolta lui Meşa, regele din Moab, apoi de războiul cu noul rege din Damasc, Hazael, în privinţa teritoriului Galead. În interior, profeţii Ilie şi Elisei s-au făcut campionii opoziţiei la tolerarea cultului lui Baal, susţinut de regina mamă Iezabel. În cursul acestei întregi perioade, regele din Iuda a fost aliatul şi, mai mult sau mai puţin, vasalul regelui din Israel, ale cărui succese şi necazuri le-a împărtăşit. După o anumită înflorire marcată prin reforme, o expansiune politică spre sud (Filistia, Edom) şi o încercare de reluare a comerţului internaţional pe Marea Roşie, Iehoşafat a dat greş în Moab; sub fiul său Ioram, Edom şi-a ales un rege, iar Filistia s-a eliberat de sub tutela regelui din Iuda”[22].

Cartea a III-a a Regilor se încheie brusc, dar ea va fi continuată de cea de-a IV-a Carte a Regilor cu care, să nu uităm, face corp comun, de vreme ce iniţial alcătuiau o singură scriere.


[1] BBVA, p. 411

[2] BBVA, p. 411

[3] BBVA, p. 412

[4] BBVA, p. 412

[5] BBVA, p. 412

[6] SEP 2, p. 526

[7] SEP 2, p. 527

[8] SEP 2, p. 527

[9] Ilie Ecdicul, Culegere din sentinţele înţelepţilor, 245

[10] BBVA, p. 412

[11] SEP 2, p. 527

[12] Origen, Despre principii, III, 2, 1

[13] BBVA, p. 412

[14] BBVA, p. 412

[15] SEP 2, p. 529

[16] AB, p. 138

[17] Sf. Efrem Sirul, Imnele Naşterii, XIX, 12 

[18] EA, p. 16

[19] BBVA, p. 413

[20] EA, p. 178

[21] Iosafat.

[22] DEI, pp. 881-882

Anunțuri
Comentarii
  1. octavpelin spune:

    Vania,urmaresc toate postarile tale din CARTEA CARTILOR,multumesc,cu stima Tavi:)

  2. […] Ioan Usca, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi, IX, III-IV Regi, 432 pagini, Editura Christiana, Bucureşti, 2006. […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s