Comentarii la III Regi – 18

Posted: 01/02/2009 in III Regi
Etichete:, ,

CAP. 18 – Ilie se întâlneşte cu Obadia. Ilie în faţa lui Ahab. Jertfa lui Ilie; el şi preoţii lui Baal. Ploaia.

 

1: Şi a fost că după multe zile, în anul al treilea a fost cuvântul Domnului către Ilie, zicând: „Du-te şi i te înfăţişează lui Ahab, iar Eu voi aduce ploaie pe faţa pământului”.

2: Iar Ilie a plecat să i se înfăţişeze lui Ahab. Foametea era cumplită în Samaria,

3: iar Ahab l-a chemat pe Obadia, mai-marele curţii (acest Obadia era foarte temător de Dumnezeu;

4: când Izabela îi ucidea pe profeţii Domnului, Obadia a luat o sută de profeţi şi i-a ascuns, câte cincizeci, în două peşteri, şi-i hrănea cu pâine şi apă).

Obadia (= slujitorul Domnului) se număra între puţinii israeliţi de atunci care nu se depărtaseră de Domnul, chiar dacă slujba la rege îl obliga la compromisuri.

5: Şi a zis Ahab către Obadia: „Vino şi să umblăm prin ţară şi pe la izvoarele apelor şi pe la toate pâraiele, că poate vom găsi ceva iarbă ca să ţinem în viaţă caii şi catârii, aşa ca ei să nu piară cu totul”.

6: Atunci şi-au împărţit între ei calea pe care s-o cutreiere fiecare: Ahab a apucat singur pe un drum, iar Obadia a apucat, tot singur, pe un altul.

7: Obadia era singur pe drum; iar Ilie venea, tot singur, să-l întâmpine. Atunci Obadia s-a grăbit şi a căzut cu faţa la pământ şi a zis: „Domnul meu, Ilie, oare tu eşti?”

8: Iar Ilie i-a zis: „Eu. Du-te şi spune-i stăpânului tău: – Iată, Ilie este aici!”

9: Atunci Obadia a zis: „Ce păcat am făcut eu ca să-l dai pe robul tău în mâinile lui Ahab să mă omoare?

10: Viu este Domnul, Dumnezeul tău: Nu e neam sau regat la care stăpânul meu să nu fi trimis să te caute. Şi dacă-i spuneau: – Nu se află aici!, atunci el dădea foc regatului şi ţinuturilor lui, numai pentru că n-a dat de tine.

11: Iar acum tu zici: – Du-te şi spune-i stăpânului tău: – Iată, Ilie este aici!…

12: Dar când eu voi pleca de lângă tine, iar pe tine te va duce Duhul Domnului într-un loc pe care eu nu-l ştiu, şi voi intra să-i spun lui Ahab, iar el nu te va afla, atunci el mă va ucide. Robul tău însă se teme de Domnul încă din tinereţile lui.

13: Domnul meu, oare nu ţi s-a spus ce am făcut eu când Izabela îi ucidea pe profeţii Domnului?: cum am ascuns eu o sută dintre profeţii Domnului, câte cincizeci într-o peşteră, şi cum i-am hrănit cu pâine şi apă?

14: Iar acum tu îmi zici: – Du-te şi spune-i stăpânului tău: – Iată-l pe Ilie!, iar el mă va ucide”.

15: Ilie însă a zis: „Viu este Domnul Puterilor, în faţa Căruia stau eu: astăzi mă voi arăta în faţa lui!”

            Variantă: Viu este Dumnezeu înaintea căruia mă voi înfăţişa azi[1]. „Ia seama că zicând: azi, nu măsura timpul trecut, ci, ca unul ce punea pururea început, în fiecare zi se silea să se înfăţişeze aşa cum trebuie lui Dumnezeu, cu inima curată şi gata să asculte de voia Lui şi de nimeni altul”[2].

16: Atunci Obadia a plecat să-l întâlnească pe Ahab; şi i-a spus, iar Ahab a alergat în mare grabă şi s-a dus să-l întâmpine pe Ilie.

17: Şi a fost că atunci când Ahab l-a văzut pe Ilie, i-a zis: „Tu eşti cel care-l răzvrăteşti pe Israel?”

„Reproşul lui Ahab împotriva lui Ilie nu vrea să spună că profetul a adus daune Israelului prin vreo faptă concretă a sa, ci că Ilie în persoană este o pacoste pentru Israel; şi cuvântul ebraic folosit aici (okher) denumeşte o situaţie anormală, cauzată de o acţiune malefică (s-ar putea traduce cu piază rea). Ahab îl acuză pe Ilie de a fi adus năpasta secetei asupra Israelului (17, 1). Ilie, dimpotrivă, susţine că Ahab, prin idolatria lui şi a Izabelei, este piaza rea pentru Israel (v. 18)”[3].

18: Dar Ilie a zis: „Nu eu îl răzvrătesc pe Israel, ci tu şi casa tatălui tău, prin aceea că L-aţi părăsit pe Domnul, Dumnezeul vostru, şi aţi mers după baali.

            Ilie rămâne între marile figuri ale vechiului Testament. „Iar pe aceştia i-a făcut aşa bărbăţia şi stăruinţa în osteneli şi dispreţul pentru lucrurile vieţii. Căci deprinzându-se cu o viaţă simplă şi înaintând, aşa zicând, de la puţinătatea trebuinţelor până la starea care nu mai are nici o trebuinţă, s-au aşezat aproape de Puterile netrupeşti. Pentru aceea, deşi erau nearătoşi şi neînsemnaţi după trup, s-au făcut mai puternici decât cei ce le aveau pe toate, stând de vorbă cu cei ce purtau diademă cu atâta îndrăzneală cu câtă nu stăteau aceia cu supuşii lor. În ce arme, sau în ce putere s-a încrezut Ilie, când i-a spus lui Ahab: Nu eu tulbur pe Israel, ci tu şi casa tatălui tău ?”[4].

19: Şi acum, trimite şi adună la mine întregul Israel pe muntele Carmel, şi pe cei patru sute cincizeci de profeţi neruşinaţi ai lui Baal şi pe cei patru sute de profeţi ai tufişurilor, care mănâncă la masa Izabelei!”

„Muntele Carmel: simbol al măreţiei naturale şi al mândriei israeliene; magnifică scenă pe care se va desfăşura crâncena confruntare religioasă”[5].  Pe de altă parte, „Muntele Carmel, situat aproape de Fenicia, a fost loc de cult al tuturor religiilor care s-au perindat prin Palestina şi mai ales al cultului lui Baal. Carmel era de asemenea numele unei divinităţi a furtunii şi a ploii, asemănătoare lui Baal”[6].  Carmel (= grădină mare) – lanţ muntos de vreo 25 km lungime.

20: Ahab a trimis atunci la tot Israelul; şi toţi profeţii s-au adunat pe muntele Carmel.

            „În munţii Efraim, spre nord-est, lângă cetatea Acco (Acra, Ptolemais), se află muntele Carmel (grădină, în limba ebraică), formând un fel de promontoriu în Marea Mediterană, care se prelungeşte apoi spre sud-est pe o distanţă de aproximativ 25 km. Este acoperit de păduri, păşuni şi văi răcoroase, adăpate de pâraie limpezi. De acest munte se leagă o bună parte a activităţii profetului Ilie”[7].

Profeţii amintiţi aici sunt, desigur, preoţii idolatri: „la popoarele vecine cu Israelul existau văzători, ghicitori, extatici inspiraţi numiţi şi ei în Vechiul Testament nabhiim, profeţi[8].

21: Iar Ilie s-a apropiat de ei toţi. Şi le-a zis Ilie: „Până când veţi şchiopăta din amândouă gleznele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; dar dacă este Baal, mergeţi după el!”  Dar poporul n-a răspuns nimic.

Până când veţi şchiopăta din amândouă gleznele? – „Locuţiune menită să denunţe duplicitatea religioasă a fiilor lui Israel”[9].  „Pentru Teodoret al Cyrului este vorba de sincretism idolatru: Cum trebuie înţelese cuvintele Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Ei se închinau în faţa lui Dumnezeu şi adorau idolii. De aceea a adăugat: Dacă Domul este Dumnezeu, veniţi şi mergeţi după El. Iar dacă este Baal, mergeţi după el. Dumnezeu nu vrea, spune el, să fie cinstiţi dumnezei falşi, iar ei nu vor să se închine în faţa adevăratului Dumnezeu. Voi, însă, făcând şi una şi alta, nu vă păstraţi duhul statornic nici pentru unul, nici pentru celălalt (Quaestiones in Reges et Paralipomena 27)”[10].

„Deci vom cunoaşte (…) un Dumnezeu, şi pe nimeni nicidecum nu vom socoti împreună cu El, depărtând cât mai mult de sufletul nostru nehotărârea care este cu adevărat trufie şi hulă. Aceasta ca să nu ne spună şi nouă sfântul cuvânt: Până când veţi şchiopăta cu amândouă picioarele? De credeţi lui Baal, închinaţi-vă lui, de credeţi în Dumnezeu, închinaţi-vă lui Dumnezeu.  Deci trebuie să fim de un singur fel, nu cu două feluri de gânduri şi schimbăcioşi, gata să fim văzuţi trecând la cele ce nu se cuvine. Căci eu zic că a şchiopăta spre amândouă părţile şi a iubi clătinarea e cea mai mare necredinţă”[11].  „Căci cel ce nu voieşte să se fixeze nici în credinţa sănătoasă, nici în rătăcire, înseamnă că şchioapătă de amândouă picioarele şi n-are sinceritate în nici una. Iar pricina unei astfel de voinţe putrede şi uşor de sfărâmat a unora stă, cred, într-o iubire făţarnică şi neadevărată faţă de Dumnezeu şi în faptul că se prefac că vor să fie creştini, dar nu duc aceasta la îndeplinire din toată inima şi nu sunt pătrunşi de respectul faţă de adevăr, nu preţuiesc ceea ce e drept, ci se fac a veni la credinţa lor, fie pentru că urmăresc plăcerea lor, fie pentru că se sperie de teama primejdiei sau de aspra apropiere a nefericirii. Ei caută de aceea să aibă pe mai mulţi care să le ajute, sau cărora să le dăruiască din grija lor. Dar acestui fel de oameni li se va da grija cea mai de pe urmă şi locul lor va fi între cei aruncaţi. Ei vor fi vădiţi ca cei mai necinstiţi şi cu totul dispreţuiţi şi de abia vor fi învredniciţi de viaţă, când Dumnezeu va cerceta cele ascunse”[12].

22: Şi a zis Ilie către popor: „Eu singur am rămas profet al Domnului; profeţii lui Baal sunt patru sute cincizeci, iar profeţii tufişurilor sunt patru sute.

Textul ebraic vorbeşte doar de profeţii lui Baal.

23: Daţi-ne doi boi: ei să-şi aleagă unul, să-l taie în bucăţi şi să-l aşeze deasupra lemnelor, dar foc să nu pună; iar eu îl voi rândui pe celălalt bou, dar foc nu voi pune.

24: Voi să strigaţi numele dumnezeilor voştri, iar eu voi chema numele Domnului Dumnezeului meu; ei bine, Dumnezeul care va răspunde cu foc, Acela e Dumnezeu”.  Şi întregul popor a răspuns, zicând: „Bun e cuvântul pe care l-ai grăit!”

25: Iar Ilie le-a zis profeţilor ruşinii: „Alegeţi-vă un bou şi jertfiţi voi întâi – fiindcă sunteţi mulţi! – şi chemaţi numele dumnezeului vostru; dar foc să nu puneţi!”

Fiindcă sunteţi mulţi: motivaţie ironică.

26: Iar aceia au luat un bou şi au făcut aşa şi de dimineaţa până la amiază au chemat numele lui Baal, zicând: „Auzi-ne, Baale, auzi-ne…!”  Şi nici că glas a fost, şi nici auz. Şi alergau bezmetici în jurul jertfelnicului pe care-l făcuseră.

27: Şi se făcuse amiază, iar Ilie Tesviteanul îşi bătea joc de ei, zicând: „Strigaţi cât vă ţine gura, că el e dumnezeu; poate că se gândeşte, ori că s-a apucat de vreo oarecare treabă, ori poate că doarme… ca să se trezească…”.

„Ilie ironizează modul antropomorf în care era imaginat Baal: de altfel, mitul îl prezintă având perioade în care e absent, adormit sau mort”[13].  Baal era „cel mai important dintre zeii canaaneeni ai fertilităţii, fiul lui El şi fratele lui Anat. Zeu al vântului şi al ploii, Baal era asociat cu rodnicia solului şi, prin extensie, cu fertilitatea umană. Avea şi o pereche feminină, Astartea, ceea ce indică puternicul simbolism sexual legat de această divinitate. Cultul lui Baal, care tindea să pervertească sau să submineze credinţa în Dumnezeul lui Israel, a constituit una din cele mai serioase ameninţări la adresa religiei israelite în vremea începuturilor ei”[14].

28: Iar ei strigau cu glas mare şi – după obiceiul lor – se tăiau cu cuţitele şi se loveau cu bice până ce le dădea sângele.

Se tăiau cu cuţitele: „E vorba de incizii rituale pe corp, practicate în religiile feniciene şi, prin contaminare, chiar de unii Israeliţi”[15].  „Această practică este o ceremonie funebră în cinstea lui Baal şi este atestată în textele din Ugarit: cu ocazia morţii lui Baal, zeul El face să răsune pădurea de strigăte, îşi sfâşie obrajii şi bărbia, îşi brăzdează articulaţiile braţului, umerii şi pieptul precum o grădină. Îşi sapă pe spate văi adânci, îşi ridică glasul şi strigă… (apud TOB, nota ad loc.)”[16].  Se loveau cu bice: „În ritualurile paroxistice se înscria şi autoflagelarea”[17].

29: Şi au tot profeţit până-n seară, la vremea jertfei; şi nici că a fost glas, şi nici auz. Atunci Ilie Tesviteanul a grăit către profeţii urâciunilor, zicând: „Daţi-vă acum la o parte, ca să-mi aduc şi eu jertfa!”  Iar ei s-au dat de-o parte, mai încolo.

30: Iar Ilie a zis către popor: „Apropiaţi-vă de mine!”  Şi întregul popor s-a apropiat de el.

31: Atunci Ilie a luat douăsprezece pietre – după umărul seminţiilor lui Israel, aşa cum Domnul îi spusese: „Israel va fi numele tău” –

„Citat textual din Facerea 35, 10. În trupul altarului rezidit, şi în contextul unui popor divizat politic, Ilie introduce simbolul unităţii celor douăsprezece triburi ale lui Israel”[18].

32: şi a zidit pietrele întru numele Domnului şi a vindecat jertfelnicul care fusese dărâmat; iar împrejurul jertfelnicului a săpat un şanţ în care ar fi încăput două măsuri de sămânţă;

„Rezidirea altarului nu e altceva decât vindecarea unui trup bolnav”[19]. Două măsuri de sămânţă: „Se pare că nu e vorba de o măsură de capacitate, ci de suprafaţa pe care puteau fi semănate două măsuri de sămânţă, ceea ce ar echivala cu aproximativ 30 de metri pătraţi”[20].

33: şi a îngrămădit lemnele pe jertfelnicul pe care-l făcuse şi a tăiat bucăţile [de carne] menite arderii-de-tot şi le-a aşezat deasupra lemnelor şi le-a rânduit pe jertfelnic.

34: Şi a zis: „Aduceţi-mi patru vedre de apă şi vărsaţi-le peste jertfă şi peste lemne!”  Şi au făcut aşa. Şi a zis: „Faceţi-o şi a doua oară!”  Şi au făcut-o a doua oară. Şi a zis: „Faceţi-o a treia oară!”  Iar ei au făcut-o a treia oară.

„Părinţii capadocieni interpretează jertfa lui Ilie ca fiind prefigurarea botezului, care, curăţind omul de idoli, se săvârşeşte prin întreita scufundare în apă şi prin pogorârea Sfântului Duh: Atunci când apa a fost vărsată a treia oară, focul a căzut asupra arderii de tot pentru a arăta că acolo unde este apa duhovnicească, acolo se află şi Duhul ce înviază şi străluceşte ca focul, distruge nelegiuirile şi îi iluminează pe credincioşi (Sf. Grigorie de Nyssa, In diem luminum PG 46, 234-235). La fel, Ambrozie (al Milanului), adresându-se direct creştinului botezat, afirmă: Tu eşti omul de pe altar, tu, cel spălat prin apă, tu, a cărui greşeală este arsă ca să se înnoiască viaţa ta; cu adevărat focul mistuie lemnele şi paiele. Nu te teme de focul prin care eşti iluminat! (Helia XXII, 83). ♦ Pentru Grigorie al Nyssei, apa turnată pe altar are menirea să anticipe şi să exalte caracterul minunii: Întâlnirea elementelor contrarii, care îşi conjugă puterile într-un mod neaşteptat, a demonstrat superioritatea şi puterea lui Dumnezeu (In diem luminum, PG 46, 577-600)”[21].

O posibilă explicaţie a gestului lui Ilie de a turna apă peste jertfă aflăm la Sfântul Ioan Gură de Aur: „Dar pentru ce Ilie întrebuinţează acum atâta dibăcie? Iată pentru ce. Am fost eu însumi spectator la ceea ce vreau să spun. La capiştile idoleşti sunt găuri în partea de jos a jertfelnicului; dedesubt este o groapă nevăzută; lucrătorii rătăcirii coboară în groapă şi aşa, de acolo de jos, suflă prin găurile acelea de foc la jertfă; fac asta ca să înşele mulţimea şi să creadă că focul de la jertfă este foc ceresc. Deci, ca să nu se creadă că şi Ilie face aşa ceva, a vărsat apă, ca apa să vădească găurile; că, acolo unde sunt găuri, apa nu stă, ci se scurge în ele”[22].

            Sunt trei turnări: „Prin trei se indică Atotînchinata Treime”[23].  „Scriptura a arătat cu asta că cel care se botează se uneşte prin botez strâns cu Dumnezeu şi că prin credinţa în Treime străluceşte în sufletele celor care se botează lumină curată şi cerească”[24]. 

35: Apa alerga împrejurul jertfelnicului, iar şanţul se umpluse de apă.

36: Ilie şi-a ridicat atunci glasul către cer şi a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Israel, auzi-mă, Doamne, şi răspunde-mi astăzi cu foc, ca să cunoască tot poporul că Tu eşti Domnul, Dumnezeul lui Israel, şi că eu sunt robul Tău şi că de dragul Tău am făcut eu lucrurile acestea!

37: Auzi-mă, Doamne, auzi-mă cu foc, ca să cunoască acest popor că Tu eşti Domnul Dumnezeu şi că Tu ai întors la Tine inima acestui popor!”

38: Atunci foc a căzut din cer de la Domnul şi a mistuit jertfa şi lemnele şi apa care era în şanţ; focul a lins pietrele şi lutul.

            „Ilie a arătat că harul Duhului este unit cu apa, căci cu apă a ars jertfa”[25].  „Ilie a arătat puterea botezului pe altarul arderilor de tot, arzând complet jertfa, nu cu foc, ci cu apă. Şi se ştie doar că natura focului este potrivnică apei; totuşi, când apa a fost vărsată atunci de trei ori în chip tainic peste altar, apa a ajuns foc şi a aţâţat flacăra ca untdelemnul”[26].

39: Şi întregul popor a văzut şi a căzut cu faţa la pământ şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este Dumnezeu; Domnul Acesta este Dumnezeu!”

            „Închipuie-ţi că vezi pe Ilie proorocul, şi că nenumărat popor stă împrejurul lui; jertfa este aşezată pe pietre şi toţi ceilalţi stau liniştiţi, în tăcere adâncă, numai proorocul Ilie se roagă; apoi, dintr-odată vezi că se pogoară din cer peste jertfă flacăra. Minunate sunt acestea şi pline de uimire! Dar mută-te acum cu mintea de la cele săvârşite de Ilie la cele ce se săvârşesc de preot pe Sfânta Masă. Vei vedea nu numai fapte minunate, ci şi fapte care depăşesc orice uimire. Preotul stă în faţa Sfintei Mese; nu pogoară foc din cer, ci pe Duhul cel Sfânt; se roagă vreme îndelungată, nu ca să se pogoare o flacără de sus, spre a mistui cele puse înainte, ci ca să se pogoare harul peste jertfă, spre a aprinde cu ea sufletele tuturora şi a le face mai strălucitoare decât argintul înroşit în foc”[27].

40: Şi a zis Ilie către popor: „Prindeţi-i pe profeţii lui Baal, încât nici unul din ei să nu scape!”  Şi i-a prins, iar Ilie i-a dus la pârâul Chişonului şi acolo i-a înjunghiat.

Chişon (= cursul apei cu multe cotituri) era al doilea curs important de apă, după Iordan, din Palestina: „apă ce curge în valea lui Izreel, lunecă pe sub clinurile răsăritene ale muntelui Carmel şi se varsă în Mediterana, aproape de Haifa. O astfel de execuţie, promptă şi rapidă, se explică atât prin mentalitatea şi practicile vremii, cât şi prin neîndurarea cumplitului Ilie faţă de principalii autori ai depravării poporului său”[28].  Ilie, profeţii lui Baal şi jertfa de pe muntele Carmel. Sfântul Grigorie de Nyssa îi interpretează alegoric pe profeţii lui Baal ca simbol al păcatelor, menţionând explicit că ştergerea păcatelor este lucrarea Duhului Sfânt, asemenea focului de pe Carmel: prin această jertfă, Ilie a prefigurat instituirea Botezului. Când s-a vărsat a treia oară apă, focul a căzut asupra jertfei pentru a arăta că acolo unde este apa duhovnicească, acolo este şi Duhul care dă viaţă şi arde ca un foc, arde păcatele şi-i iluminează pe credincioşi (In diem luminum 234-235). ♦  Pentru jertfa de pe Carmel există de asemenea interpretări spirituale, ascetico-mistice, ce provin din medii monahale ale primelor şapte secole creştine. De remarcat legătura între 18, 20-40 şi 18, 41-46. Jertfa este condiţia pentru venirea ploii: Luaţi trupul în care sunteţi îmbrăcaţi, faceţi din el altar; pe acest altar aşezaţi-vă gândurile şi, sub ochii Domnului, lepădaţi-vă de toată vrerea cea rea, înălţaţi mâinile inimii voastre către Dumnezeu  – aceasta o face Duhul când este lucrător –  şi  rugaţi-L să vă dăruiască minunatul foc nevăzut, care să coboare din cer asupra voastră şi să vă mistuie altarul şi jertfele depuse. Căci preoţii lui Baal, duşmanul şi lucrările lor potrivnice se vor înfricoşa şi vor fugi din faţa voastră, aşa cum au fugit din faţa proorocului Ilie. Atunci, deasupra apelor, veţi vedea ca o urmă de om, ce vă va aduce valul spiritual, mângâierea Duhului Paraclet (Antonie, Epistole 4, 8, versiune georgiană)”[29].

            „Duhul e nu numai împreună lucrător cu iubirea, ci se face şi duh al râvnei, ce pare într-un mod oarecare opus iubirii. Căci iubirea acoperă, cum s-a spus, mulţime de păcate (I Petru 4,8). Dar râvna ajunge şi la mustrări şi uneori şi la ucideri. Iar aceasta ar putea-o spune şi marele proroc Ilie, prieten al lui Dumnezeu, care a trecut prin sabie pe atâţia preoţi ai ruşinii”[30].  „Mânia este de multe ori un bun ajutor pentru săvârşirea faptelor bune. Zelosul Ilie, printr-o mânie raţională şi dreaptă, a omorât, pentru folosul întregului Israil, patru sute cincizeci de preoţi ai lui Baal şi patru sute de preoţi ai desişurilor, care au mâncat la masa Izabelei”[31].  „Dar mânia noastră s-a mutat spre aproapele pentru toate cele neînţelepte şi nefolositoare. E proprie minţii ura cea contrară răului. Astfel folosind-o, Ilie a omorât pe proorocii ruşinii. Asemenea şi Samuil a folosit-o împotriva lui Agag, împăratul lui Amalic. Şi fără ura împotriva duşmăniei nu se descoperă cinste în suflet şi ura noastră s-a schimbat în pornire împotriva firii, spre a urî pe aproapele şi a ne scârbi de el. Şi ura se face cea care alungă toate vietăţile. Minţii îi e proprie înălţarea cugetului conform firii faţă de orice duşmănie”[32].

41: După aceea i-a zis Ilie lui Ahab: „Du-te şi mănâncă şi bea, că se aude vuiet de ploaie!”

42: Şi s-a dus Ahab să mănânce şi să bea. Iar Ilie s-a urcat pe Carmel şi, plecându-se la pământ, şi-a pus faţa între genunchi

„Poziţia de rugăciune a lui Ilie manifestând cea mai adâncă adoraţie este menţionată de Midraş Rabbah într-un comentariu la Cântarea Cântărilor 7,6: Cel sfânt, binecuvântat fie El, îi spune lui Israel: – Capul tău deasupra trupului tău este asemenea Carmelului. Cel mai urâcios dintre voi îmi este la fel de drag ca Ilie când a urcat în vârful Carmelului şi s-a aplecat la pământ cu capul între genunchi.  De ce şi-a ţinut capul între genunchi? S-a (supus)[33] înaintea Celui Sfânt, binecuvântat fie El: nu avem curăţia necesară să-L contemplăm pe Dumnezeul Legământului. ♦ Gestul lui Ilie, aplecarea la pământ cu capul între genunchi, a fost interpretat ca gest de umilinţă de către Evagrie Ponticul, arătând că această virtute este antidotul orgoliului. O miniatură de pe manuscrisul canonului penitenţial atribuit lui Andrei Cretanul înfăţişează patru penitenţi adoptând această poziţie. Gestul profetului a fost interpretat şi ca poziţie de rugăciune. ♦ Ieronim afirmă că Ilie a obţinut ploaia rugându-se în genunchi (flexis genibus). Caesarius de Arles îndeamnă pe credincioşi să îngenuncheze la rugăciune, dând exemplul profeţilor Ilie şi Elisei, despre care se spune că adesea cădeau la pământ, rugându-se lui Dumnezeu cu căinţă deplină. Şi Ioan Gură de Aur vede în gestul profetului rugăciunea cu inima cuprinsă de o mare căldură, lucrul cel mai important atunci când te rogi. Cât despre poziţie, ea nu este atât de importantă, de vreme ce Ilie s-a rugat şi culcat (17, 21) şi în picioare (18, 36): (Expositiones in Psalmos 129, 1, PG 55, 37)”[34].

43: şi i-a zis servului său: „Ridică-te şi uită-te spre mare!”  Servul s-a uitat şi a zis: „Nu e nimic”.  Şi i-a zis Ilie: „Du-te şi fă-o de şapte ori!”  Iar acela s-a dus de şapte ori.

44: Şi a fost că a şaptea oară, iată, un norişor cât urma unui picior de om scotea apă din mare. Iar acesta i-a zis: „Du-te şi spune-i lui Ahab: – Înhamă-ţi caii la căruţă şi du-te devale, ca să nu te prindă ploaia!”

            „Să cercetăm, dar, ce vrea să înţeleagă Scriptura prin cuvintele: a deschide şi a închide. Fără îndoială că numai cele închise pot să fie deschise şi numai cele deschise pot să se închidă. Întrucât, aşadar, pe vremea lui Ilie, când era secetă mare, Scriptura explică acest lucru prin cuvintele: s-a închis cerul trei ani şi şase luni (Iacov 5,17), prin acest lucru cred că Scriptura voia să spună că s-au închis stăvilarele cerului aşa cum se deschid ele de regulă în vremuri de ploaie; dar tot atunci, în urma rugăciunii lui Ilie, un nor s-a ridicat dinspre mare şi cerul s-a deschis pentru ploaie. Drept aceea trebuie constatat că nici atunci nu s-a spintecat tăria cerului ca să cadă ploaie din apa cea mai presus de ceruri, ci prin cuvântul cer înţelegem văzduhul care înconjoară pământul şi care pune graniţă vaporilor, care sunt şi ei despărţiţi de acele ţinuturi mult mai înalte ale cerului propriu-zis, mai presus de care nimic din cele grele nu se poate ridica, nici chiar norii, nici aburii, nici vântul, nici mirosurile, nici păsările”[35]. 

45: Şi a fost că între timp cerul s-a înnegrit de nori şi de vânt; şi a fost ploaie mare. Iar Ahab a înhămat şi s-a dus la Izreel.

„Pentru a explica căderea ploii, evreii îşi imaginau o uşă în firmament, care se deschidea pentru a permite ploii să cadă pe pământ (…). Situaţia extremă e ilustrată în cazul potopului, când firmamentul are găuri care se deschid, prin care apa inundă pământul (Facerea 7, 11). De aici ideea unei chei care încuie şi descuie această uşă, oprind sau declanşând precipitaţiile. În literatura rabinică, această cheie o primeşte Ilie de la Dumnezeu şi opreşte ploaia. Pe lângă această cheie, mai există cheia vieţii şi a morţii. Nimeni în afară de Dumnezeu nu poate să posede ambele chei în acelaşi timp. Fiindcă Ilie nu mai vrea să pună capăt secetei, Dumnezeu face ca fiul văduvei să moară (17, 17). Ca să primească pentru o clipă cheia vieţii şi a morţii, Ilie trebuie să dea înapoi lui Dumnezeu cheia ploii. ♦ Cea mai cuprinzătoare tipologie a episodului o oferă Caesarius de Arles (Sermo, 124, 5), la care regăsim două evenimente: al Pogorârii Duhului Sfânt şi al Întrupării. De unde vine asocierea nor-întrupare aflăm tot de la el: Ceea ce spune Ilie servitorului său: Întoarce-te şi tu de şapte ori (18, 43) desemna harul septiform al Sfântului Duh, care avea să fie dat Bisericii. Şi când servitorul acesta spune că a văzut un nor mic care se ridica din mare, aceasta era o prefigurare a trupului lui Hristos (carnem Christi figurabat), Care avea să Se nască pe marea acestei lumi. Iată de ce, pentru ca nimeni să nu se îndoiască, spune că acel nor purta urma unui om, cu siguranţă a acelui Om Care a spus: Cine spun oamenii că este Fiul Omului? (Matei 16, 13)”[36].

            „În Valea Iezreel sau Esdrelom se afla, în epoca biblică, o cetate regală cu acelaşi nume (Iezreel), care, în vremea regelui Ahab al regatului de nord (850 î. Hr.), era socotită a doua capitală, după Samaria. Regele avea aici un palat, lângă via lui Nabot, pe care i-a luat-o acestuia cu forţa, ucigându-l apoi pe proprietar”[37].

            „Norul pe care l-a văzut Ilie s-a întins, făcându-se preînchipuire a Evangheliei ce s-a întins şi răspândit la toate neamurile. El a făcut să ploaie ploi bogate şi picăturile ce au putut potoli setea neamurilor. Binecuvântat fie Cel căruia i se aduce slujire pretutindeni!”[38].

46: Şi mâna Domnului era peste Ilie. Acesta, încingându-şi mijlocul, a alergat înaintea lui Ahab în Izreel.

Mâna Domnului era peste Ilie: „Expresia desemnează intervenţia neaşteptată a lui Dumnezeu asupra unui profet pentru a-l face să vorbească şi să acţioneze în numele Său. Aici, Dumnezeu îi dă lui Ilie puterea de a străbate dintr-o dată cei 27 km care separă Carmelul de Izreel”[39].

            „Ilie, cu puterea cea dată lui, a legat cămările cerurilor şi n-a plouat. Cum a putut el s-o facă? S-a apropiat de Dumnezeu, a crezut (în El) şi L-a iubit. Nu-ţi mai spun că a ridicat mâinile spre cer, nici că el, prin propria putere, a făcut să cadă foc din cer şi să ardă jertfelnicul şi pe falşii profeţi, îţi spun doar că, prin dragostea şi credinţa lui, conlucra cu dumnezeiasca putere la tot ce săvârşea (desigur) prin aceea”[40].  „Cine a închis porţile cerurilor? Ilie a poruncit ploii, sau Dumnezeu, Care era în el? Eu cred că Acela care are putere asupra cerului trona în mintea lui (Ilie) şi, prin limba acestuia, Cuvântul lui Dumnezeu a împiedicat ploaia să cadă pe pământ. Iar când, iarăşi, a vorbit (Ilie), porţile cerului s-au deschis şi a căzut ploaie”[41].  „Prin poruncă împărătească şi Ilie deschide mai târziu cerul, care a fost închis trei ani şi şase luni pentru cei nelegiuiţi. Şi acest lucru îl poate săvârşi oricare din cei care primesc prin rugăciune ploaia sufletului, de care erau lipsiţi, până atunci, din cauza păcatelor”[42].   „Aşa a fost marele proroc Ilie, care n-ar fi putut să omoare pe toţi proorocii ruşinii ce i se împotriveau dacă n-ar fi curăţit întâi altarul din douăsprezece pietre şi n-ar fi pus pe el bucăţi de lemne şi n-ar fi vărsat peste ele apă, apoi a pus pe ele jertfa şi s-a făcut Dumnezeu foc mistuitor al altarului şi al celor de pe el. În ora aceea şi-a arătat îndrăzneala împotriva duşmanilor lui şi i-a omorât pe ei, încât n-a mai rămas nici unul. Apoi a dat mulţumire lui Dumnezeu, zicând: Tu eşti în toate acestea. Căci s-a scris că a pus faţa lui între genunchii lui. De fapt, dacă mintea stă cu grijă peste simţirile ei, dobândeşte nemurirea şi nemurirea o aduce spre aceste slave, pe care i le descoperă Dumnezeu. Şi de ia aminte slujitorul la Ilie şi nu vede ceva din cele şapte patimi născându-se, vede un nor mic care printr-o lucrare a bărbatului aduce apă din mare, ceea ce înseamnă odihna Sfântului Mângâietor. Căci în aceasta constă nemurirea: în a avea ostenelile sănătoase şi a nu se întoarce spre aceleaşi, de care te-ai rugat să ţi se ierte. Căci de primeşte Dumnezeu ostenelile omului şi cele ce le face sunt ferite de vrăjmaşi, aceştia nu vor putea să stăruie lângă el. Căci vor vedea că nu este voia lor în el. Atunci aceia vor dispărea, precum s-a scris: Pentru că chemaţi numele zeilor voştri; iar eu chem numele Domnului Dumnezeului meu. Şi pentru că nu era în el voia să asculte întru nimic de ei”[43].  „Ilie este tipul firii, nu numai ca cel ce a păzit neştirbite raţiunile din sine însuşi şi prudenţa în hotărârea voinţei cu privire la ele, liberă de orice abatere din patimă, ci şi ca cel ce pedepseşte prin judecată, ca o lege naturală, pe cei ce se folosesc de lege împotriva legii[44]. Căci aşa face şi firea, pedepsind pe cei ce încearcă să o strice, atât cât încearcă să vieţuiască împotriva firii, prin aceea că nu mai dispun în chip natural de toată puterea firii, fiind micşoraţi în ceea ce priveşte integritatea ei, şi de aceea pedepsiţi, ca unii ce şi-au pricinuit fără chibzuială şi fără prudenţă o lipsă în fiinţă, prin înclinarea spre nefiinţă”[45].  „Iar modul judecăţii se arată prin Ilie, căci acesta pedepseşte cu cuvântul şi lucrul pe unii şi călăuzeşte pe alţii, după vrednicie, acomodându-se fiecăruia în chip potrivit, după conţinutul şi calitatea virtuţii sau a răutăţii lui”[46].


[1] N-am regăsit nicăieri o formulare asemănătoare (nici în Septuaginta ori în Biblia Hebraica), peste tot fiind vorba de înfăţişarea înaintea lui Ahab; am socotit, însă, interesant comentariul la acest loc, autorul urmând, probabil, unei traduceri (desigur, greceşti) necunoscute de noi. Un artificiu ar permite să citim chiar traducerea lui Anania în acord cu textul biblic indicat aici, modificând punctuaţia (vechii greci nu aveau semne de punctuaţie). Astfel, în loc de: Viu este Domnul Puterilor, în faţa Căruia stau eu: astăzi mă voi arăta în faţa lui (Ahab), am putea citi: Viu este Domnul Puterilor, în faţa căruia stau eu astăzi: mă voi arăta lui (Ahab). Septuaginta, însă, aşa cum o avem azi (fără variante de text la acest verset), cu greu ar permite o asemenea lecturare.

[2] Sf. Atanasie cel Mare, Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Antonie, VII – Textul se referă la Sfântul Antonie cel Mare, dar poate fi aplicat şi lui Ilie.

[3] SEP 2, pp. 511-512

[4] Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, 18

[5] BBVA, p. 406

[6] SEP 2, p. 512

[7] AB, pp. 75-76

[8] SEP 2, p. 512

[9] BBVA, p. 406

[10] SEP 2, p. 513

[11] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, VI

[12] Ibid.

[13] SEP 2, p. 513

[14] DEI, p. 90

[15] BBVA, p. 406

[16] SEP 2, p. 513

[17] BBVA, p. 406

[18] BBVA, p. 406

[19] BBVA, p. 406

[20] BBVA, p. 406

[21] SEP 2, pp. 514-515

[22] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la Sfinţi, La Petru Apostolul şi Ilie Proorocul, IV

[23] Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 160 – Sf. Maxim prezintă o socoteală mai complicată, dar, pentru a-i înţelege sensul pe deplin, ar însemna să reproducem ample pasaje din lucrare, depăşind cu mult sfera Cărţilor Regilor. Facem, aşadar, invitaţia lecturării integrale a operelor Sf. Maxim, prezentarea fragmentară a acestora, aşa cum suntem nevoiţi să o operăm aici, văduvind cititorul de multe înţelesuri adânci.

[24] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, XIII, 3

[25] Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, IV, 9

[26] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, XIII, 3

[27] Sf. Ioan Gură de Aur, Tratatul despre preoţie, III, 4

[28] BBVA, p. 407

[29] SEP 2, p. 512

[30] Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, 15

[31] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, X, 6

[32] Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte, II, 2

[33] În SEP 2 apare spus.

[34] SEP 2, p. 515-516

[35] Sf. Grigorie de Nyssa, Cuvânt apologetic la Hexaimeron

[36] SEP 2, p. 516

[37] AB, p. 97

[38] Sf. Efrem Sirul, Imne la Înviere, III, 17

[39] SEP 2, pp. 516-517

[40] Sf. Macarie Egipteanul, 21 de Cuvântări despre mântuire, XIV, B-1

[41] Sf. Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de Omilii duhovniceşti, L, 1

[42] Origen, Despre rugăciune, XIII, 5

[43] Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte, IV, 11

[44] E vorba de legile (sau raţiunile) firii.

[45] Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 46

[46] Ibid., 51

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s