Comentarii la III Regi – 13

Posted: 01/02/2009 in III Regi
Etichete:, ,

CAP. 13 – Omul lui Dumnezeu şi profetul cel bătrân. Pedeapsă asupra lui Ieroboam.

 

1: Şi la vremea când Ieroboam sta la jertfelnic ca să aducă jertfă, iată că un om al lui Dumnezeu a venit din Iuda la Betel cu cuvântul Domnului.

Om al lui Dumnezeu: om trimis de Dumnezeu, cel ce vorbeşte în numele Domnului; uneori asimilat cu profetul”[1].

2: Şi cu cuvântul Domnului a strigat asupra jertfelnicului şi a zis: „O, jertfelnicule, jertfelnicule, aşa grăieşte Domnul: «Iată, casei lui David i se va naşte un fiu, anume Iosia; deasupra ta îi va aduce el ca jertfă pe preoţii înălţimilor, pe cei ce jertfesc pe tine, şi oase de oameni va arde pe tine»”.

Profeţia despre Iosia se va împlini peste câteva generaţii.

3: Şi-n ziua aceea a dat şi un semn, zicând: „Acesta-i cuvântul pe care Domnul l-a grăit:   – Iată, jertfelnicul s-a despicat, iar grăsimea de pe el se va vărsa”.

            „Grăsimea victimei era partea din sacrificiu rezervată în mod special lui Dumnezeu (Levitic 3, 16). Dacă se vărsa, sacrificiul era profanat şi îşi pierdea valoarea şi eficacitatea”[2].

4: Şi a fost că dacă regele Ieroboam a auzit cuvântul omului lui Dumnezeu – al celui ce strigase asupra jertfelnicului din Betel – şi-a întins regele mâna de la jertfelnic, zicând: „Prindeţi-l!”  Şi, iată, mâna pe care şi-o întinsese împotriva aceluia s-a uscat, aşa că n-a mai putut să şi-o tragă înapoi.

            „Proorocul a mustrat singur pe regele care săvârşise fărădelege, măcar că (regele) avea cu el toată oastea; şi fiindcă mustrarea i-a aţâţat mânia, regele a întins mâna asupra Proorocului, dar n-a putut nici să-l prindă pe acela, nici să-şi aducă mâna uscată la loc. Era o luptă între virtute şi puterea împărătească. Dar mai tare a fost biruinţa virtuţii, căci, fără să se lupte Proorocul, virtutea a doborât pe vrăjmaş; stând în loc luptătorul, a lucrat credinţa. Tovarăşii de război ai regelui s-au făcut privitori ai luptei şi mâna a rămas înţepenită, mărturisind virtuţii biruinţa”[3].

5: Iar jertfelnicul s-a despicat, iar grăsimea de pe el s-a vărsat, după semnul pe care omul lui Dumnezeu îl dăduse prin cuvântul Domnului.

6: Atunci regele Ieroboam a zis către omul lui Dumnezeu: „Roagă-te în faţa Domnului, Dumnezeului tău, ca mâna mea să se întoarcă la mine”.  Iar omul lui Dumnezeu s-a rugat în faţa Domnului, iar mâna regelui s-a întors la el, făcându-se ca  mai înainte.

            „Ieroboam stătea la jertfelnic ca să jertfească idolilor. Mâna i s-a uscat, pentru că a poruncit să prindă pe profetul care-l mustrase. Când însă a cunoscut, prin încercarea ce o suferise, puterea profetului din faţa sa, zice: Roagă-te pentru mine înaintea Domnului Dumnezeului tău!  Şi, pentru aceste cuvinte, mâna lui a ajuns iarăşi în starea de mai nainte. Dacă pe Ieroboam l-a vindecat profetul, pe tine oare Hristos nu poate să te slobozească, tămăduindu-ţi păcatele?”[4].  Un profet a spus: „Ascultă, jertfelnicule, ascultă-mă!, când a văzut că împăratul înnebuneşte, că idolul este adorat, că Dumnezeu este ocărât şi toţi ceilalţi, înmărmuriţi de frică.  – Vorbeşti, profetule, cu piatra?  – Da, pentru că împăratul este mai nesimţitor ca piatra! Ascultă, jertfelnicule, ascultă-mă!  Şi îndată s-a despicat altarul. Piatra a ascultat, piatra s-a sfărâmat şi jertfa s-a vărsat.  – Cum? Omul n-a ascultat?  – Nu! Omul, dimpotrivă, a întins mâna ca să apuce pe profet.  – Şi Dumnezeu ce a făcut?  – I-a uscat mâna. Vezi ce a făcut! Vezi iubirea de oameni a Stăpânului şi păcatul robului!  – Dar pentru ce nu i-a uscat de la început mâna împăratului?  – Ca împăratul să se înţelepţească prin păţania pietrei.  – Dacă piatra nu s-ar fi sfărâmat, i-a spus Dumnezeu, Eu te-aş fi cruţat. Dar pentru că piatra s-a sfărâmat şi tu nu te-ai îndreptat, peste tine aduc mânia Mea.  A întins împăratul mâna ca să apuce pe profet, şi mâna s-a uscat. Biruinţa s-a arătat. Şi erau acolo atâţia ostaşi, atâţia generali şi multe ajutoare! Dar împăratul nu putea să strângă mâna. Mâna îi stătea întinsă; dădea glas, făcând cunoscută înfrângerea necredinţei şi victoria credinţei, iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi nebunia împăratului. Şi să strângă mâna, împăratul nu putea”[5].  „Ai văzut că jertfelnicul a auzit mai bine decât împăratul? Ai văzut că profetul a lăsat pe cel cuvântător şi a grăit cu cel necuvântător, ca prin ascultarea acestuia să vindece nesimţirea şi răutatea aceluia? S-a crăpat jertfelnicul, dar nu şi răutatea împăratului. Dar uită-te ce s-a întâmplat. Împăratul a întins mâna ca să-l apuce pe profet, şi îndată i s-a uscat mâna. Pentru că n-a ajuns mai bun prin pedepsirea jertfelnicului, Dumnezeu îl pedepseşte pe el, ca să-l înveţe ascultarea. – Eu, îi spune Dumnezeu, ca să te cruţ pe tine, Mi-am slobozit mâna asupra unei pietre! Dar pentru că piatra nu ţi-a fost dascăl, primeşte tu acum pedeapsa!  Şi împăratul şi-a întins mâna lui şi îndată s-a uscat. Înălţat era, deci, trofeul profetului! Împăratul nu-şi mai putea mişca mâna! Unde-i acum coroana? Unde-i purpura? Unde-i platoşa? Unde-i scutul? Unde-i oştirea? Unde-s lăncile? Dumnezeu a poruncit, şi toate acelea au pierit. Căpitanii oştilor stăteau în jurul lui, şi nu puteau să-l ajute. Se uitau numai la mâna lui uscată. Şi şi-a întins împăratul mâna, şi mâna s-a uscat. Când a ajuns uscată, atunci a dat rod. Uită-te şi la pilda lemnului din paradis şi a lemnului crucii. După cum lemnul acela, verde fiind, a născut moartea, iar lemnul crucii, uscat fiind, a dat naştere vieţii, tot aşa şi cu mâna împăratului: când era verde, năştea necredinţa, când a ajuns uscată, a dat naştere ascultării. Iată faptele minunate ale lui Dumnezeu!”[6].

7: Şi a zis regele către omul lui Dumnezeu: „Intră cu mine în casă şi prânzeşte şi-ţi voi da daruri”.

8: Dar omul lui Dumnezeu i-a zis regelui: „Chiar şi jumătate din casa ta de mi-ai da-o, eu tot nu voi intra cu tine şi nu voi sta la masă şi nici nu voi bea apă din locul acesta;

9: căci aşa mi-a poruncit mie Domnul prin cuvântul Său: «Să nu mănânci pâine şi să nu bei apă şi să nu te întorci pe drumul pe care ai venit»”.

10: Şi s-a dus pe altă cale, neîntorcându-se pe drumul pe care venise la Betel.

11: În Betel locuia un profet bătrân. Fiii săi au venit şi i-au povestit toate lucrurile pe care omul lui Dumnezeu le făcuse în ziua aceea în Betel, precum şi cuvintele pe care i le spusese regelui. Iar faţa tatălui lor s-a schimbat.

12: Atunci tatăl lor le-a grăit, zicând: „Pe ce cale s-a dus?”  Iar fiii săi i-au arătat calea pe care plecase omul lui Dumnezeu, cel ce ieşise din Iuda.

13: Şi le-a zis fiilor săi: „Puneţi-mi şaua pe asină!”  Şi i-au pus şaua pe asină, iar el a încălecat pe ea.

14: Şi a mers după omul lui Dumnezeu şi l-a aflat şezând sub un stejar; şi i-a zis: „Tu eşti omul lui Dumnezeu, cel ce a ieşit din Iuda?”  Iar acela a zis: „Eu”.

15: Şi i-a zis: „Vino cu mine şi mănâncă pâine!”

16: Acela însă i-a zis: „Nicidecum nu voi putea să mă întorc cu tine, nici nu voi mânca pâine şi nici nu voi bea apă în locul acesta,

17: de vreme ce aşa mi-a poruncit mie Domnul prin cuvânt, zicând: «Acolo să nu mănânci pâine şi acolo să nu bei apă şi de acolo să nu te întorci pe calea pe care ai mers»”.

18: Dar cestălalt i-a zis: „Sunt şi eu profet, ca şi tine, şi un înger mi-a grăit cu cuvântul Domnului, zicând: – Întoarce-l la tine, în casa ta, unde să mănânce pâine şi să bea apă”.  El însă l-a minţit.

            „Prin această minciună, bătrânul profet, ataşat de altarul din Betel, încerca să-l salveze de blestemele pronunţate împotriva lui. Într-adevăr, conform mentalităţii de atunci, dacă ar fi reuşit să oprească gestul profetic al omului lui Dumnezeu, i-ar fi anulat eficienţa. Or gestul profetic consta nu numai în a pronunţa o anume prevestire (v. 2) ci şi în a pleca din Iuda şi a se reîntoarce (în Iuda – n. n.) precum i s-a cerut. A întrerupe călătoria acestui om ar fi însemnat anularea profeţiei. Dacă bătrânul profet a crezut o clipă că va reuşi, aducându-l la el pe omul lui Dumnezeu, contrar poruncii primite, intervenţia Domnului prin intermediul leului (v. 24) arată că Dumnezeu veghează la împlinirea prevestirii împotriva Betelului (ca şi asupra istoriei, în ansamblu). Însuşi bătrânul profet, care a încercat să se împotrivească poruncii, este însărcinat să vestească stăpânirea deplină a lui Dumnezeu asupra evenimentului”[7].

19: Şi l-a întors îndărăt, iar acela a mâncat pâine şi a băut apă în casa lui.

20: Şi a fost că-n timp ce el şedea la masă, fost-a cuvântul Domnului către profetul care-l adusese înapoi,

21: iar acesta a grăit către omul lui Dumnezeu, cel ce venise din Iuda, zicând: „Aşa grăieşte Domnul: Pentru că ai amărât cuvântul Domnului şi n-ai păzit porunca pe care ţi-a poruncit-o Domnul, Dumnezeul tău,

            „Dumnezeu Se rosteşte prin gura celui ce minţise, tocmai spre a-i arăta acestuia că El nu poate fi minţit; omul lui Dumnezeu va fi pedepsit pentru neascultare, aceasta fiind un păcat mult mai greu decât minciuna”[8].  Ai amărât cuvântul Domnului: „Cuvântul Domnului nu e un simplu mijloc de comunicare, ci însăşi fiinţa, prezenţa şi lucrarea Sa; a-i amărî  cuvântul e ca şi cum L-ai amărî pe El”[9].

22: ci te-ai întors şi ai mâncat pâine şi ai băut apă în locul acesta despre care ţi-am grăit, zicând: «Să nu mănânci pâine şi nici să bei apă!»: trupul tău nu va intra în mormântul părinţilor tăi”.

23: Şi a fost că după ce el a mâncat pâine şi a băut apă, acesta i-a pus şaua pe asinul său, iar acela s-a întors,

24: dar pe cale a dat peste el un leu şi l-a ucis; trupul său zăcea aruncat în drum, asinul şedea lângă el, iar leul şedea şi el lângă trup.

            „Aici intervine nu numai plinirea cuvântului Domnului, ci şi minunea: leul, cel pururea avid de cărnuri şi sânge, refuză să-şi devore victima sau să atace asinul”[10].

25: Şi, iată, nişte oameni mergeau prin preajmă şi au văzut stârvul aruncat în drum şi pe leu şezând lângă stârv; şi au venit şi au spus-o în cetatea unde locuia profetul cel bătrân.

26: Acesta, adică cel care-l întorsese din cale, a auzit şi a zis: „Acesta e omul lui Dumnezeu, cel ce a amărât cuvântul Domnului

27: şi pe care Domnul l-a dat leului care l-a sfâşiat şi l-a ucis, după cuvântul pe care Domnul i l-a grăit”.

            Versetul 27, completând versetul anterior, apare numai la Origen şi în Textul Masoretic, absent în ediţia Rahlfs, care-l dă doar în notă infrapaginală.

28: Şi s-a dus şi a aflat trupul aruncat în drum, iar pe asin şi pe leu stând lângă trup; leul nu mâncase trupul omului lui Dumnezeu şi nici nu sfâşiase asinul.

29: Atunci profetul a luat trupul omului lui Dumnezeu şi l-a pus pe asin; şi profetul l-a întors în cetate, ca să-l îngroape.

30: Şi i-a pus trupul în propriul său mormânt şi l-a plâns: „Vai, frate!”

31: Şi a fost că, după ce l-a plâns, le-a grăit fiilor săi, zicând: „Când va fi să mor, îngropaţi-mă în acest mormânt în care a fost îngropat omul lui Dumnezeu; puneţi-mă alături de osemintele lui, pentru ca oasele mele să se mântuiască împreună cu oasele lui.

            „Ultima propoziţie se află numai în Septuaginta; menţiune menită să ateste că, deşi pedepsit pentru neascultare, omul lui Dumnezeu este adevăratul mijlocitor pentru mântuirea păcătosului care şi-a recunoscut greşala”[11].

32: Căci, negreşit, cuvântul pe care el l-a grăit prin cuvântul Domnului despre jertfelnicul din Betel şi despre capiştile cele înalte din Samaria, acela se va plini”.

33: Ieroboam, însă, nici după întâmplarea aceasta nu s-a întors de la răutăţile lui, ci, dimpotrivă, continua ca din poporul de rând să facă preoţi pentru capiştile de pe înălţimi; pe cine vrea să fie, pe acela îl „sfinţea”, iar acela devenea preot al capiştilor de pe înălţimi.

34: Faptul acesta s-a socotit păcat pentru casa lui Ieroboam, spre nimicire şi spre stingere de pe faţa pământului.

Asemeni lui Faraon odinioară, sufletul orbit de patimă e insensibil chiar şi după ce e silit să recunoască puterea lui Dumnezeu, încremenind în rătăcirea sa. Convertirile, deşi nu imposibile, sunt rare în cazul celor ce, cunoscând odată dreapta credinţă, s-au îndepărtat mai apoi de ea.


[1] BBVA, p. 398

[2] SEP 2, p. 497

[3] Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, 18

[4] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, II, 14

[5] Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăinţă, VIII

[6] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la Sfinţi, La Sfântul sfinţitul mucenic Foca, II

[7] SEP 2, pp. 497-498

[8] BBVA, p. 399

[9] BBVA, p. 399

[10] BBVA, p. 399

[11] BBVA, p. 399

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s