Comentarii la III Regi – 12

Posted: 01/02/2009 in III Regi
Etichete:, ,

CAP. 12 – Dezbinarea politică şi religioasă a regatului.

 

1: Regele Roboam s-a dus la Sichem, căci la Sichem veniseră toţi Israeliţii ca să-l facă rege.

Roboam (= întins şi liber este poporul): „primul rege al regatului lui Iuda, din sud, după pierderea regatului nordic (931-913). Arogant, violent, imatur, susţinător al cultelor păgâne”[1].  Sichem (= umăr) – cetate lângă muntele Garizim.

2: (Dar Ieroboam, fiul lui Nabat, a auzit de aceasta în Egipt – fiindcă în Egipt locuia după ce fugise de Solomon).

3: Poporul i-a vorbit atunci regelui Roboam, zicând:

4: „Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul; dar tu, acum, uşurează ceva din asprele sarcini puse de tatăl tău şi ceva din jugul cel greu pe care l-a pus asupră-ne, iar noi îţi vom sluji”.

5: Iar el le-a zis: „Duceţi-vă până poimâine, şi atunci reveniţi la mine”.  Iar ei s-au dus.

6: Atunci regele a adus aceasta înaintea bătrânilor care şedeau în faţa lui Solomon la vremea când el trăia, zicând: „Ce sfat îmi daţi, ca să pot da un răspuns acestui popor?”

7: Iar ei au grăit către el, zicând: „Dacă tu îi vei fi astăzi slujitor acestui popor şi le vei sluji şi le vei spune vorbe bune, atunci ei vor fi slujitorii tăi în toate zilele”.

8: Dar el n-a ţinut seamă de sfatul pe care i l-au dat bătrânii şi s-a sfătuit cu tinerii, cu cei ce crescuseră cu el şi-i erau aproape; şi le-a zis:

9: „Ce sfat îmi daţi, ca să pot da un răspuns acestui popor care mi-a grăit, zicând:            – Uşurează-ne ceva din jugul pe care tatăl tău l-a pus asupră-ne!”

10: Atunci tinerii, cei ce crescuseră împreună cu el, i-au grăit, zicând: „Iată ce vei spune poporului care ţi-a zis: – Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul, dar tu acum uşurează-ni-l; iată ce le vei spune: – Degetul meu cel mic va fi mai gros decât mijlocul tatălui meu;

            „Pseudo-Vasile cel Mare pune în legătură acest episod cu Ecclesiastul 10, 16: Vai ţie, cetate al cărei rege e un tinerel!  Condamnabilă nu este tinereţea sau adolescenţa, aşadar vârsta în sine, ci faptul de a te comporta imatur, precum Roboam în cazul de faţă (Comentariu la Isaia 3)”[2]. Continuă sfatul tinerilor către Roboam:

11: dacă tatăl meu v-a împovărat cu jug greu, eu vă voi face jugul şi mai greu: tatăl meu v-a bătut cu bice, dar eu vă voi bate cu scorpioni”.

            Scorpioni: bici în ale cărui plesne erau împletite ace de sârmă”[3].

12: A treia zi a venit tot Israelul la regele Roboam, aşa cum le spusese însuşi regele: „Reveniţi poimâine”.

13: Iar regele le-a vorbit cu asprime, nesocotind sfatul pe care i-l dăduseră bătrânii,

14: şi le-a grăit aşa cum îl sfătuiseră tinerii; şi le-a zis: „Tatăl meu v-a îngreuiat jugul, dar eu vi-l voi face şi mai greu: tatăl meu v-a bătut cu bice, dar eu vă voi bate cu scorpioni”.

15: Aşa că regele n-a ascultat de popor, căci aşa fusese rânduit de la Domnul: să se adeverească ceea ce i se spusese lui Ieroboam, fiul lui Nabat, prin Ahia din Şilo.

16: Şi dacă întregul Israel a văzut că regele nu-l ascultase, atunci poporul i-a răspuns regelui, zicând:

„Ce parte avem noi cu David?

Noi nu avem moştenire cu fiul lui Iesei!

Aleargă, Israele, la corturile tale!

De-acum, o, Davide, paşte-ţi propria ta casă!…”.

„Prin Israel se înţeleg, aici, cele zece triburi care vor alcătui regatul de nord”[4].

            La corturile tale: „În antichitate, viaţa nomadă a determinat pe om să trăiască în cort, folosit de patriarhi (Facerea 13,3; 24,67; 31,33), chenei (Judecători 4,11), recabiţi (Ieremia 35,7,10), amoniţi (Judecători 6,3-4) şi israeliţi, după ieşirea lor din robia egipteană. Prin pustie, cele 12 seminţii au trăit în corturi, aranjate după importanta lor şi în mijloc având Cortul Sfânt. Acest mod de viaţă se reflectă în expresiile care au intrat în ebraică cu sens figurativ, de exemplu a aşeza cortul (Facerea 13,12) pentru a se stabili, sau a intra în cort pentru a se duce în casă[5].

17: Cât despre fiii lui Israel care locuiau în cetăţile lui Iuda, peste ei a domnit Roboam.

„E vorba de Israeliţii triburilor din nord care, din motive foarte variate, se stabiliseră pe teritoriul a ceea ce va fi regatul de sud, Iuda”[6].

18: Regele l-a trimis pe Adoniram, care era ispravnic peste corvezi, dar ei l-au ucis cu pietre şi el a murit. Iar regele Roboam a apucat să se urce într-un car şi să fugă la Ierusalim.

Adoniram a fost preluat dintre demnitarii lui Solomon.

19: Aşa s-a lepădat Israel de casa lui David până-n ziua de azi.

Până-n ziua de azi: „indicaţia presupune că Samaria nu căzuse încă la data redactării acestui pasaj”[7].

            Cei ce se îngâmfă în urma măririlor „se găsesc într-o stare sufletească plină de nebunie; că slava lor este mai trecătoare decât visul, iar strălucirea, de care sunt înconjuraţi, mai deşartă decât nălucirile nopţii; slava lor a luat fiinţă la o hotărâre a poporului şi se destramă tot printr-o hotărâre a poporului. Aşa a fost acel fiu fără de minte al lui Solomon, tânăr cu vârsta, dar mai tânăr cu mintea. Poporul i-a cerut să împărăţească mai blând; el, însă, l-a ameninţat cu o domnie şi mai aspră; iar prin ameninţare a pierdut domnia; prin ce se aştepta că va fi un împărat mai puternic, prin aceea a fost dat jos din dregătoria pe care o avea”[8].

20: Şi a fost că atunci când întregul Israel a auzit că Ieroboam se întorsese din Egipt, au trimis şi l-au chemat la adunare şi l-au făcut rege peste Israel. Şi nimeni nu i-a urmat casei lui David, în afară de [triburile lui] Iuda şi Veniamin; numai ele.

„Cu aceasta se consfinţea formarea celor două regate: Israel, în nord, cu zece triburi, şi Iuda, în sud, cu două”[9].

21: Iar Roboam a intrat în Ierusalim şi a adunat obştea lui Iuda şi seminţia lui Veniamin: o sută douăzeci de mii de tineri războinici, ca să se lupte împotriva casei lui Israel spre a întoarce regatul sub domnia lui Roboam, fiul lui Solomon.

22: Şi a fost cuvântul Domnului către Şemaia, omul lui Dumnezeu, zicând:

Acest Şemaia (= Domnul a ascultat) a scris istoria domniei lui Roboam (II Paralipomene 12, 15).

23: „Vorbeşte către Roboam, fiul lui Solomon, regele lui Iuda, şi către toată casa lui Iuda şi Veniamin, precum şi către cei rămaşi din popor, zicând:

Cei rămaşi din popor sunt israeliţii (aparţinători ai celorlalte triburi) care trăiau în Regatul de sud.

24: «Aşa grăieşte Domnul: Să nu vă ridicaţi, nici să vă războiţi cu fraţii voştri, fiii lui Israel!; fiecare om să se întoarcă la casa lui, căci lucrul acesta e de la Mine!»”  Iar ei au ascultat de cuvântul Domnului şi au încetat să se mai ridice, aşa cum le spusese Domnul.

            „Conducerea monarhică peste tot Israelul s-a păstrat numai sub primii 3 regi: Saul (1032 – 1012), David (1012 – 972) şi Solomon (972 – 932). Din cauza lui Roboam, fiul lui Solomon, regatul se scindează în două; 10 seminţii vor asculta de Ieroboam I şi numai două, Iuda şi Veniamin, se vor supune lui (Roboam)”[10].

            Fericitul David „a împărăţit peste cei credincioşi din Israel. Din această pricină, îndată ce şi-a stins Israel lumina credinţei, s-a desfăcut şi de la împărăţia lui David. Prin urmare, este vorba de tronul duhovnicesc al lui David şi de împărăţia spirituală a sufletelor raţionale, de casa credincioasă a lui Iacov şi de poporul sfânt şi mare, despre care a făgăduit Dumnezeu în chip profetic că se va naşte din Moise, luând locul lui Israil cel trupesc care amărăşte necontenit pe Dumnezeu, despre acel popor căruia Israil cel trupesc îi serveşte numai ca chip”[11].

            „Textul  care  urmează, până  la  sfârşitul versetului (numerotat în ediţia Rahlfs cu 24 a-z) reprezintă o inserţie anticipativă a ceea ce va fi istorisit în capitolul 14)”[12]:

Regele Solomon a adormit laolaltă cu părinţii săi şi a fost îngropat în cetatea lui David. Iar în locul său, în Ierusalim, a domnit Roboam, fiul său; acesta avea patruzeci şi unu de ani când a început să domnească, iar domnia lui în Ierusalim a durat şaptesprezece ani. Mama lui se numea Naama, şi era fiica lui Ana, fiul lui Nahaş, regele fiilor lui Amon. El a făcut ceea ce e rău în ochii Domnului şi nu a umblat în căile lui David, părintele său. În muntele Efraim se afla un om, un rob al lui Solomon, care se numea Ieroboam; pe mama lui, femeie desfrânată, o chema Ţerua[13]. Solomon l-a pus ispravnic peste corvezile din casa lui Iosif; el a zidit pentru Solomon cetatea Tirţa, din muntele lui Efraim. Şi avea sub el trei sute de care cu cai. Cetăţuia a zidit-o cu oamenii de corvoadă din casa lui Efraim; tot el a întărit cetatea lui David; şi se ridica peste regat. Solomon căuta să-l omoare, iar el s-a temut şi a fugit la Şişac, regele Egiptului, la care a rămas până la moartea lui Solomon. Pe când se afla încă în Egipt, Ieroboam a aflat că Solomon murise. Şi a vorbit în auzul lui Şişac, regele Egiptului, zicând: „Dă-mi drumul, şi mă voi întoarce în ţara mea”.  Iar Şişac i-a zis: „Cere-mi ce doreşti. Iar eu îţi voi da”.  Atunci Şişac i-a dat-o de soţie pe Ano[14], sora mai mare a Tafnesei, soţia sa. Aceasta era mare între fiicele regelui şi i l-a născut lui Ieroboam pe Abia, fiul lui. Şi a zis Ieroboam către Şişac: „Lasă-mă negreşit să plec, şi mă voi duce!”  Şi a plecat Ieroboam din Egipt şi a venit în ţinutul Tirţa, care era în muntele lui Efraim. Şi s-a adunat acolo toată seminţia lui Efraim, iar Ieroboam a zidit acolo ţarcuri întărite. Dar copilaşul lui Ieroboam s-a îmbolnăvit de o boală foarte grea. Şi s-a dus Ieroboam să întrebe despre copil. Şi a zis către Ano, femeia sa: „Scoală-te, du-te şi întreabă-L pe Dumnezeu despre copil, dacă el va scăpa cu viaţă din boala lui”.  În Şilo era un om pe care-l chema Ahia, în vârstă de şaizeci de ani; şi cuvântul Domnului era într-însul. Şi a zis Ieroboam către femeia lui: „Scoală-te şi ia în mâinile tale pâini pentru omul lui Dumnezeu, şi turte pentru copiii lui, şi struguri şi un urcior cu miere”.  Iar femeia s-a sculat şi a luat în mâinile ei pâini şi două turte şi struguri şi un urcior cu miere pentru Ahia. Omul însă era bătrân, cu ochii împăienjeniţi, încât nu putea să vadă. Ea s-a sculat şi a plecat din Tirţa. Şi a fost că-n timp ce ea venea în cetate la Ahia Şilonitul, Ahia i-a spus slujitorului său[15]: „Ieşi acum s-o întâmpini pe Ano, femeia lui Ieroboam, şi-i vei spune: – Intră şi nu sta!; căci aşa grăieşte Domnul: Eu îţi trimit lucruri grozave”.  Şi a intrat Ano la omul lui Dumnezeu. Iar Ahia i-a zis: „De ce mi-ai adus pâini şi struguri şi turte şi un urcior cu miere? Aşa grăieşte Domnul: «Iată, tu vei pleca de la mine; şi va fi că atunci când vei fi în cetate, adică în Tirţa, slujnicele tale îţi vor ieşi înainte şi-ţi vor zice: – Copilul a murit».  Căci aşa grăieşte Domnul: «Iată, Eu voi nimici din Ieroboam toată partea bărbătească; cel din Ieroboam care va muri în cetate, pe acela câinii îl vor mânca; iar cel ce va muri în câmp, pe acela îl vor mânca păsările cerului; iar copilul va fi mult jelit. Vai, Doamne, că doar în el s-a găsit ceva bun care să-I placă Domnului»!”  Şi dacă a auzit acestea, femeia a plecat. Şi a fost că-n timp ce ea intra în Tirţa, copilul a murit; bocete au ieşit s-o întâmpine. Ieroboam s-a dus atunci la Sichem, în muntele lui Efraim. Şi s-au adunat acolo seminţiile lui Israel. Şi a mers acolo şi Roboam, fiul lui Solomon. Şi a fost cuvântul Domului către Şemaia Enlamitul, zicând: „Ia-ţi o haină nouă, care n-a trecut prin apă, şi rupe-o în douăsprezece bucăţi; şi dă-i-le lui Ieroboam şi spune-i: – Aşa grăieşte Domnul: «Ia-ţi pentru tine zece bucăţi, ca să te încingi!»  Ieroboam le-a luat, iar Şemaia[16] a zis: – Aşa grăieşte Domnul: «Să fii peste zece seminţii ale lui Israel!»  Iar poporul a zis către Roboam, fiul lui Solomon: „Tatăl tău a pus jug greu asupra noastră şi şi-a îngreuiat bucatele de pe masă; dar uşurează-l acum de pe noi, iar noi îţi vom sluji”.  Atunci Roboam a zis către popor: „Aşteptaţi trei zile şi vă voi da răspunsul”. Şi a zis Roboam: „Aduceţi-mi bătrânii şi mă voi sfătui cu ei despre ceea ce voi răspunde poporului în ziua a treia”. Aşa că Roboam a vorbit în auzul lor, al celor ce fuseseră trimişi de popor. Şi au zis bătrânii poporului: „Aşa ţi-a grăit poporul”.  Roboam însă nu a ţinut seama de sfatul lor, fiindcă nu i-a plăcut. Şi a trimis şi i-a adunat pe cei ce crescuseră împreună cu el şi le-a grăit: „Aşa şi aşa mi-a spus poporul prin cei ce i-a trimis”.  Iar cei ce crescuseră împreună cu el au zis: „Aşa îi vei spune poporului: – Degetul meu cel mic e mai gros decât mijlocul tatălui meu; tatăl meu v-a biciuit cu bice, dar eu vă voi stăpâni cu scorpioni”.  Şi i-a plăcut lui Ieroboam acest cuvânt; el i-a răspuns poporului aşa cum îl sfătuiseră tinerii, aceia care crescuseră împreună cu el. Şi-ntreg poporul a vorbit ca unul, fiecare cu vecinul său şi toţi laolaltă, strigând şi zicând: „Noi nu avem parte cu David, şi nici moştenire cu fiul lui Iesei! La corturile tale, Israele, fiecare!; căci omul acesta nu-i făcut să fie căpetenie sau conducător peste noi!”  Şi tot poporul s-a împrăştiat din Sichem şi s-a dus fiecare la casa lui. Iar Roboam, adunându-şi puterile, a plecat aruncându-se în unul din carele lui şi a intrat în Ierusalim. Acolo l-au urmat toată seminţia lui Iuda şi toată seminţia lui Veniamin. Şi a fost că la începutul anului i-a adunat Roboam pe  toţi oamenii lui Iuda şi Veniamin şi s-a ridicat să se bată cu Ieroboam la Sichem. Şi a fost cuvântul Domnului către Şemaia, omul lui Dumnezeu, zicând:  „Spune-i lui Roboam, regele lui Iuda, şi la toată casa lui Iuda şi Veniamin, precum şi celor rămaşi din popor: «Aşa grăieşte Domnul: Să nu vă ridicaţi şi nici să vă războiţi cu fraţii voştri, fiii lui Israel!; întoarceţi-vă fiecare  la casa lui, căci lucrul acesta e de la Mine»”.  Iar ei au ascultat de cuvântul Domnului şi au încetat să se mai ridice, aşa cum le spusese Domnul.

25: Ieroboam a zidit Sichemul, în muntele lui Efraim, şi s-a aşezat în el. Şi a plecat de acolo şi a zidit Penuelul.

Penuel (= faţa lui Dumnezeu) – numele locului luptei lui Iacov cu Îngerul. La Judecători 8, 17 se vorbeşte despre dărâmarea turnului din Penuel de către Ghedeon.

26: Şi a zis Ieroboam în inima lui: Iată, regatul acesta se va întoarce acum la casa lui David.

27: Dacă poporul acesta se va urca să aducă jertfe în templul Domnului, cel din Ierusalim, atunci inima acestui popor se va întoarce la Domnul, precum şi la domnul lor Roboam, regele lui Iuda, iar pe mine mă vor ucide…

28: Atunci regele s-a sfătuit şi a făcut două juninci de aur şi a zis către popor: „Ajunge cu suitul la Ierusalim!; iată dumnezeii tăi, Israele, cei ce te-au scos din ţara Egiptului!”

„Cedând înclinaţiilor idolatre ale fiilor lui Israel, Aaron făcuse şi el, în pustie, un viţel de aur (Ieşirea 32, 4). Junincile (sau vacile), ca reprezentări sacre, erau familiare în Canaan, dar în flagrantă contradicţie cu monoteismul iudaic. Generată de o raţiune politică personală, reforma lui Ieroboam adâncea şi mai mult ruptura dintre cele două facţiuni ale Israeliţilor”[17].  „Motivele care l-au împins pe regele Ieroboam să înalţe doi viţei de aur, unul la Betel, celălalt la Dan, sunt explicate prin dorinţa lui Ieroboam de a stabili un alt loc de cult decât templul, pentru ca poporul să nu se mai ducă la Ierusalim, făcând astfel act de supunere în faţa regelui Roboam, contra căruia Ieroboam se răsculase. Profetul Osea (8, 5-6; 13, 2) a stigmatizat cultul acestor viţei de aur, dat fiind caracterul său idolatru. Iniţiativa lui Ieroboam s-a bazat, cu siguranţă, pe vechi tradiţii, altfel el n-ar fi izbutit să o impună. Spre deosebire de simbolismul chivotului Legământului şi al heruvimilor din Templul lui Solomon, care erau situaţi în aşa fel ca să nu fie accesibili pentru popor, viţeii de aur erau plasaţi în aer liber şi oricine putea accede la ei”[18].   „Ieroboam intenţiona să rămână credincios lui Dumnezeu, dar ţinea în acelaşi timp să ofere poporului posibilitatea închinării în ţară şi nu la Ierusalim. De altfel, în Ieşirea 32, 1-6, într-un context asemănător, solemnitatea celebrată dinaintea viţelului de aur era în cinstea Domnului (v. 5). Viţeii de aur (în Septuaginta: juninci) au devenit obiectul condamnării din partea profeţilor începând cu profetul Osea (13, 2). ♦ Theodoret al Cyrului vede în ridicarea celor două juninci, la extremităţile teritoriului cârmuit de Ieroboam, un simbol pentru orice grupare schismatică din Biserică (Quaestiones 42-43 ad I Regum)”[19].

29: Şi pe una a pus-o în Betel, iar pe cealaltă în Dan. 

            „Betel şi Dan erau vechi sanctuare, aflate la cele două extremităţi, sudică şi nordică ale noului regat (Facerea 12, 8; 28, 10-22; Judecători 17-18)”[20].  Betel (= casa Domnului) „a fost unul dintre primele oraşe cucerite de către evrei la reîntoarcerea lor din Egipt (Iosua 12,16). În epoca judecătorilor, sicriul Legii s-a aflat pentru o vreme aici (Judecători 20,26). Mai târziu, după împărţirea regatului lui Solomon (933 î. Hr.), Betelul a devenit celebru prin idolatria pe care a introdus-o încă primul rege al regatului de nord, Ieroboam. Pentru aceasta, profeţii au rostit un aspru rechizitoriu la adresa locuitorilor din acest oraş (Amos 3,14; 4,4; 5,5; Osea 4,15; 5,8)”[21].  „La moartea lui Solomon, regatul s-a scindat în două: acela de la nord, sau al lui Israel, şi regatul de sud, sau al lui Iuda. Deoarece Chivotul a rămas la Ierusalim şi triburile din nord nu mai aveau acces la sanctuarul comun, Ieroboam, primul rege al lui Israel, a fundat două sanctuare, la Betel şi la Dan, unde Iahve era adorat sub forma a doi viţei de aur. Este posibil ca statuile tauromorfe să fi servit de locaş Dumnezeului nevăzut. E vorba totuşi de o influenţă canaaneeană care viola interdicţia chipului cioplit, şi această inovaţie, vecină cu apostazia, a agravat neînţelegerea dintre cele două regate”[22].

            Ieroboam „a introdus acest fel de nelegiuire, ca poporul evreilor să se închine la viţei de aur; fiindcă toată necredinţa este asemenea înapoierii şi neînţelepciunii vitelor”[23].  Această cădere în idolatrie închipuie şi pe cei de mai târziu care „au dat în cugetări eretice, făcându-şi parcă viţei de aur în Betel, cu toate că acest nume vrea să însemneze casa lui Dumnezeu. Şi mi se pare că însuşi cuvântul acesta ne-ar da să înţelegem că plăsmuirile minţii lor le iau drept scripturi în care sălăşluieşte însuşi cuvântul lui Dumnezeu, întrucât în chip simbolic sunt numite Betel! Ba, mai spun că ar fi plăsmuit şi un al doilea dumnezeu în cetatea Dan. Iar despre ţinuturile lui Dan se ştie că sunt cele din urmă şi anume cele mai apropiate de graniţele celor necredincioşi, după cum reiese din descrierile lăsate de Isus Navi”[24].

30: Fapta aceasta însă a devenit păcat: poporul mergea la una din ele, chiar până la Dan, şi a părăsit templul Domnului.

31: El a zidit capişti pe înălţimi şi a făcut preoţi din poporul de rând, care nu erau dintre fiii lui Levi.

Doar seminţia lui Levi (= alipire) era îndreptăţită la preoţie. Faptul că Ieroboam face preoţi şi din alte seminţii e un indiciu că leviţii, în majoritatea lor, au refuzat inovaţiile regelui şi slujirea lui Dumnezeu în acest chip.

32: Ieroboam a rânduit o sărbătoare în luna a opta, anume în cea de a cincisprezecea zi a lunii, asemenea cu sărbătoarea din ţara lui Iuda, şi s-a suit la jertfelnicul pe care-l ridicase în Betel, ca să aducă jertfe junincilor făcute de el; iar în Betel a aşezat preoţi pentru locurile înalte pe care le făcuse.

33: Şi-n cea de a cincisprezecea zi a lunii a opta, la sărbătoarea pe care şi-a urzit-o din propria sa inimă şi din care le-a făcut sărbătoare fiilor lui Israel, s-a suit la jertfelnicul pe care-l ridicase; la jertfelnic s-a suit, ca să aducă jertfe.

„Pasajul vădeşte nesupunerea lui Ieroboam faţă de Lege: altare pe înălţimi (Deuteronom 12, 2), închinare în altă parte decât în Ierusalim (Deuteronom 16, 5-6.11), uzurparea preoţiei prin exercitarea acestei funcţii de către persoane care nu aparţineau tribului lui Levi (Deuteronom 18, 5), schimbarea calendarului religios”[25].

            Regatul de nord s-a numit Israel sau Efraim, dar, ulterior, părţii nordice i s-a spus şi Samaria (vezi cap. 16).  „Prima cetate a Samariei, în epoca biblică, a fost Sichemul (azi Nablus), situată între munţii Ebal şi Garizim, locul unde a fost reînnoit Legământul, după intrarea evreilor în pământul făgăduinţei, sub conducerea lui Iosua (Iosua 24). Aici şi-a avut reşedinţa Abimelec, fiul judecătorului Ghedeon, cel care şi-a ucis fraţii, spre a se proclama apoi rege al evreilor, cu ajutorul neamurilor sale, după mamă, din Sichem. Singurul frate al său care a scăpat a rostit către sichemiţi celebra fabulă despre copacii care şi-au ales rege (Judecători 9,8-15). Tot aici, după moartea lui Solomon, poporul a cerut lui Roboam, fiul lui Solomon, uşurarea impozitelor. Refuzându-li-se lucrul acesta, zece seminţii s-au dezbinat de regatul unic al lui Roboam, constituindu-se al doilea regat – Efraim sau Israel, având în frunte pe Ieroboam, fost general al lui Solomon, persecutat de către acesta. Sichemul a devenit capitala noului regat, în anul 933 î. Hr. Pentru a împiedica orice contact între supuşii săi şi locuitorii regatului de sud sau Iuda, Ieroboam a zidit pe Garizim un templu, unde a introdus cultul viţelului de aur, practicat de evrei la ieşirea lor din Egipt. Acest templu a fost distrus de către Ioan Hircan, din familia Macabeilor sau Hasmoneilor, în anul 129 î. Hr., împreună cu întregul oraş. Sichemul a fost rezidit de către romani pe o altă vatră, fiind aşezat puţin mai la vest, şi i s-a dat numele de Neapolis (noul oraş, în gr.), de unde apoi arabii i-au zis Nablus sau Naplus”[26].


[1] SEP 2, p. 491

[2] SEP 2, p. 492

[3] BBVA, p. 396

[4] BBVA, p. 396

[5] AB, p. 117

[6] BBVA, p. 396

[7] SEP 2, p. 493

[8] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, XX, 1

[9] BBVA, p. 396

[10] AB, p. 156

[11] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 23

[12] BBVA, p. 396

[13] Doar în acest adaos se vorbeşte despre mama lui Ieroboam; textul ebraic o numeşte şi la 11, 26. Ea se numea Ţerua (= pedepsită; leproasă). La 11, 26 se arată că era văduvă, iar tatăl lui Ieroboam se spune că se numea Nabat. Aici, Ţerua e numită desfrânată; posibil ca Ieroboam să se fi născut din legătura lui Nabat cu o femeie văduvă, dar e posibil şi ca autorul să-i fi accentuat împrejurările unei naşteri neonorabile datorită faptelor sale de mai târziu.

[14] Ano apare doar în acest adaos şi, ca o coincidenţă, ea e tot sora mai mare a unei regine Tafnes, ca şi în cazul lui Hadad. Episodul de aici pare confecţionat după cel anterior. La fel, e greu de crezut că o soţie egipteană ar fi fost trimisă la un profet israelit, cum se va vedea mai jos.

[15] Istorisirea de aici diferă, prin amănunte, de cea cuprinsă în cap. 14.

[16] Episodul cu profetul Ahia este reluat, el numindu-se aici Şemaia. Dar un Şemaia era profet în regatul de sud, astfel că e greu de crezut că el s-ar fi putut înfăţişa lui Ieroboam. Socotim că adaosul reia istoria de la 11, 29-39, introducându-l pe Şemaia de la 12, 22-24.

[17] BBVA, p. 398

[18] DEI, p. 849

[19] SEP 2, p. 496

[20] SEP 2, p. 496

[21] AB, p. 94

[22] Mircea Eliade, op. cit., p. 332

[23] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, LXVI, 4

[24] Origen, Filocalia, XIII, 3

[25] SEP 2, p. 496

[26] AB, pp. 96-97

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s